Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ANTIFA, mișcarea de extremă stângă comunistă îndreptată împotriva SUA
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
În analiza de astăzi vom face cunoștință cu o organizație mai puțin cunoscută, dar extrem de violentă și extrem de activă în Statele Unite.
EXCLUSIV

Spun mai puțin cunoscută pentru că ea nu a fost prezentată marelui public din România. ANTIFA (Anti-Fascist Action) este o organizație care provine din cele mai tenebroase și cele mai adânci păcate ale comunismului revoluționar al anilor '20-'30 din secolul trecut.

ANTIFA, germenii violenței fasciste și comuniste

Este o organizație internaționalistă care își are rădăcinile într-o ideologie nihilistă, teroristă și, desigur, o ideologie criminală. În ANTIFA, deși numele definește această organizație ca fiind anti-fascistă, întâlnim atât germenii violenței fasciste, cât și germenii violenței comuniste, unite într-un singur scop: distrugerea oricărei entități statale, ordini constituționale și distrugerea ordinii sociale.

ANTIFA reprezintă astăzi ceea ce acum mai bine de 100 de ani nihiliștii ruși sau cei germani reprezentau pentru libertatea constituțională, democrația socială și disciplina statală construită în lumea post westphaliană.

În SUA, ANTIFA reprezintă probabil cea mai completă îngemănare între comunism și fascism, între terorismul intern social și nihilismul criminal pe care cultura vest-europeană putea să o creeze. Numai acum câteva zile în Portland, Oregon, ANTIFA a dat naștere uneia din cele mai violente și uluitoare manifestații. Exemplul dat de participanții la această primitivă manifestare a fost distrugerea principalelor simboluri ale statului american, inclusiv al unui centru de recrutare pentru soldații din Marină.

Organizația aceasta este practic reprezentanta de vârf a mai multor organizații nihiliste și violente cum ar fi Black Live Matter (BLM), cum ar fi mișcările de stânga împotriva celebrei organizații rasiste KKK, precum și, desigur, minusculele grupuri socialist-anarhiste pe care fostul partid comunist american le finanța cu bani sovietici.

ANTIFA, problemă fundamentală pentru democrația în lume

Vorbim de o organizație care este extrem de violentă din punct de vedere social. Este o organizație care își maschează membrii, la minifestație aceștia sunt îmbrăcați în negru, cu măști negre pe față, instruiți să reziste asalturilor poliției și capabili să-și mascheze identitatea prin acte false dacă sunt arestați, precum și printr-un întreg sistem, original este adevărat, de furt al identității de pe site-urile de dialog de pe internet.

Această organizație începe să creeze o problemă fundamentală existenței democrației în lume. Este o organizației care atacă orice simbol al democrației și în general al statalității unei națiuni.

Fiind o organizație naționalistă care nu suportă granițele, care nu suportă autoritate, care nu suportă poliție, armată, servicii de informații, care nu suportă niciun fel de oponent ideologic la adresa ei, ANTIFA reprezintă astăzi simbolul violenței sociale pe care, extremiștii comuniști dacă îi putem numi așa, o promovează în întreaga lume.

Pentru că s-a vorbit în ultimele zile despre această organizație primitivă, crepusculară, provenită din marile ideologii criminale ale secolului XX, putem vorbi de o prezență în Europa a acestei asociații, dar niciodată în România.

Dacă această asociație există în România, statul român ar avea o problemă fundamentală. Pentru că ea promovează terorismul intern. Promovează acțiunile de tip terorist, plantare de bombe, atacuri asupra magazinelor, atacuri asupra minorităților și în special antisemitismul pentru care este foarte cunoscută. Atacul împotriva oricui care se opune extremismului. ANTIFA promovează o violență neobișnuită și nemaiîntâlnită din anii '20-'30 ai secolului trecut. Ei promovează crima politică ca instrument de reglare a tensiunilor sociale, promovează crima etnică ca instrument de rezolvare a problemelor naționale, și, desigur, promovează o ideologie care distruge absolut orice formă de identitate sexuală, culturală, rasială, națională sau statală.

Che Guevara, eroul ANTIFA

ANTIFA reprezintă în secolul XXI, ceea ce partidul nihiliștilor din Rusia reprezenta în secolul XIX, sau partidul nazist din Germania reprezinta în secolul XX. Nu mai vorbim de terorismul comunist din anii '50 până în anii '70 din Grecia, din Filipine sau din alte state unde strămoșii acestor activiști de azi acționau cu pistolul în mână executând crime.

Nu de pomană eroul lor este Che Guevara, cunoscut pentru crimele sale uluitoare împotriva țăranilor din Bolivia, Paraguay și Uruguay. Nu de puține ori propaganda lor promovează revoluția mondială care cere sânge, foc și fum pe străzile orașelor și țărilor în care acești reprezentanți ANTIFA acționează.

Ceea ce este foarte interesant este că această mișcare a extremelor în care s-a unit fascismul și comunismul, luptă împotriva fascismului, declarând orice opozant ideologic lor ca fiind fascist. Pentru ei comunismul este foarta supremă de organizare a societății, iar crimele comunismului nu sunt deloc importante, ele fiind justificate de faptul că trebuie să dispară clase sociale pentru ca progresul să existe.

Organizare paramilitară

Organizarea acestei mișcări ANTIFA este paramilitară, își are baza numai în violență și promovează numai violența. Este poate important de înțeles de ce presa românească în ultimele zile s-a aplecat asupra acestui fenomen ANTIFA, pentru că evenimentele care s-au întâmplat vinerea trecută în Piața Victoriei arată într-un fel o organizare paramilitară și o organizare de tip extremist cu care România încă nu a fost obișnuită. Elementul fundamental după semnalul prezidențial de continuare a luptelor de stradă, acel al arderii mobilierului urban este caracteristic și tipic mișcărilor ANTIFA din lume: foc, fum și sânge pe străzi este exact ceea ce ANTIFA promovează. 

Atacurile lor repetate în timpul manifestaților pașnice, în special asupra forțelor de ordine, este o caracteristică care singularizează această organizație. Poate că toată lumea ar trebui să se uite foarte atent dacă nu cumva falanga acestei organizații de terorism național, intern, dacă nu cumva această falancă a penetrat și România, acționând la comanda unor forțe care nu par a înțelege că țara nu este obișnuită cu un asemenea model de acțiune. Dar faptul că după ce manifestația s-a încheiat, după ce ea a fost închisă de forțele de ordine, anumite grupuri au continuat prin a da foc mobilierului urban, prin a ataca forțele de ordine, prin a produce dezordini majore, construind imaginea unei violențe, ne duce cu gândul la organizarea specifică, tipică, mișcărilor teroriste de tip ANTIFA. Iată un subiect la care ar trebui toată lumea să mediteze în mijlocul acestui proces de destatalizare al României care are loc.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială

Ştiri Recomandate

Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
pixel