Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Deși se confruntă cu o situație explozivă în vestul țării, rușii declanșează desfășurarea de exerciții navale de amploare în est
05 iun 2023, 12:08
Serviciul de presă al Flotei ruse din Oceanul Pacific (FROP) a anunțat că, în perioada 05-20.06.2023, în Marea Japoniei și Marea Okhoțk, vor fi desfășurate exerciții navale de amploare, cu lansări practice de rachete și trageri de artilerie.
Distrugătorul Amiral Vinogradov, parte a Flotei Ruse din Pacific. Sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
Distrugătorul Amiral Vinogradov, parte a Flotei Ruse din Pacific. Sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

“La exercițiile operative ale FROP vor participa peste 11.000 de militari, 60 de nave de luptă și auxiliare, precum și 35 de aparate de zbor din cadrul Aviației navale”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agenția Interfax.

“În cadrul exercițiilor, care vor fi conduse de comandantul FROP, amiral Viktor Liina, forțele flotei au fost desfășurate în raioanele indicate și au trecut la îndeplinirea misiunilor potrivit planului exercițiului”, au menționat reprezentanții flotei.

Potrivit precizărilor acestora, pe timpul activităților de pregătire pentru luptă forțele FROP vor căuta și vor urmări submarine ale adversarului și vor efectua exerciții de antrenament pe ținte de suprafață și aeriene, cu lansări practice de rachete și trageri de artilerie. 

De asemenea, grupările tactice navale, împreună cu Aviația navală, vor organiza apărarea antiaeriană a detașamentelor de nave, și vor rezolva probleme privind asigurarea logistică a forțelor pe mare.

Comentariul autorului: Exercițiile navale de amploare începute de trupele ruse în Extremul Orient se desfășoară pe fondul situației încordate de la frontiera vestică a Federației Ruse, unde au loc din ce în ce mai multe acțiuni ofensive ale militarilor ucraineni și ale altor categorii de militanți, care sprijină Forțele Armate ale Ucrainei.

Probabil că, prin manevrele navale din estul țării, reprezentanții ruși încearcă să distragă atenția de la ceea ce se întâmplă în extremitatea vestică și, în același timp, să trimită semnale către potențialii adversari din regiune, respectiv SUA și Japonia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
O navă israeliană, escortată de o dronă americană RQ-4 Global Hawk și de un avion de P-8 Poseidon, a spart blocada rusă din Marea Neagră
Un nou atac cu drone maritime ucrainene asupra navelor ruse. Rușii susțin că au distrus dronele fără a înregistra pierderi
De ce își încordează Rusia nestingherită mușchii pe mare? Ciorobea: Un P-3 Orion poate scufunda un submarin, dar nu o va face. Lipsesc navele de monitorizare
Grecia intenționează să deschidă portul strategic Alexandroupolis și pentru uzul armatei franceze
Prezența masivă a bazelor militare chineze în porturi din alte state și continente va deveni o realitate pe termen mediu și lung
Niciun cuvânt despre pierderea crucişătorului Moskva | Putin promite că Marina rusă va primi 30 de nave noi
Forţele Armate Ucrainene au prezentat oficial drona maritima MAGURA V5 (Foto/Video): Are o rază de acțiune de aproximativ 800 km
De Ziua Marinei ruse, forțele Ucrainene au încercat să atace Crimeea cu 25 de drone
Rușii se tem de un atac cu drone în timpul paradei de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg: Ce măsuri de securitate au fost luate?
Rușii fac din nou „valuri în Marea Neagră”. După ce a scufundat corveta ucraineană capturată Ternopil, Rusia a lansat rachete asupra altor ținte navale în timpul exercițiilor
O navă rusă cu rachete Kalibr, aproape să ajungă pe fundul mării lângă Moskva. Un militar rus ar fi plănuit scufundarea propriei nave
Ucraina alocă un miliard de dolari pentru producția de drone. Scopul: Prima flotă de drone maritime de luptă
Flota rusă se mișcă în Marea Neagră. Toate datele arată că se pregătește o blocadă împotriva Ucrainei, dar rușii riscă și se vor expune
Guvernul britanic: Rusia ar putea ţinti nave civile în Marea Neagră după încetarea acordului privind exportul de cereale
Piloții ruși au încercat pentru a doua oară să doboare o dronă MQ-9 Reaper după reușita din Marea Neagră (Foto/Video). Elicea UAV-ului, avariată
Drone maritime ucrainene au încercat din nou să atace o navă rusească în Marea Neagră. Rușii susțin că ambele ambarcațiuni au fost distruse
SUA nu se lasă intimidate de Coreea de Nord. Submarinul nuclear USS Annapolis a intrat și el în regiune
Demonstraţie de forţă în Marea Neagră: Rusia scufundă o corvetă ucraineană capturată în 2014 (Foto/Video)
Portavionul britanic Prince of Wales revine pe mare: Va prelua de la portavionul HMS Queen Elizabeth statutul de navă amiral a Regatului Unit
După ce a declarat Marea Neagră “zonă de pericol militar crescut”, Rusia anunță că va inspecta navele care se deplasează în regiune
Flota rusă a desfășurat exerciții de închidere a navigației în partea de nord-vest a Mării Negre (Video)
SUA trimit două nave de război amfibie și mii de pușcași marini în Orientul Mijlociu pe fondul amenințărilor de securitate generate de Iran
Flota rusă a desfășurat exerciții de închidere a navigației în partea de nord-vest a Mării Negre
Rusia avertizează că navele civile sunt în pericol dacă se îndreptă spre porturile ucrainene: Vor fi considerate potențiali transportatori de articole militare
Rusia amenință că va scufunda navele din Marea Neagră: Toate navele civile sunt considerate ținte dacă se îndreptă spre porturile ucrainene
Demonstrație de forță a SUA după 40 de ani: Submarinul USS Kentucky, purtător de rachete nucleare balistice, a ajuns în Coreea de Sud
Rusia vine cu o nouă teorie: Podul din Crimeea a fost lovit de drona-submarin REMUS 600, produsă de britanici
Rusia închide nord-vestul Mării Negre. După retragerea din acordul privind cerealele nu mai există garanții de securitate pentru navele civile
Polonezii vor fregatele Miecznik imposibil de scufundat. Polonia a dezvăluit impresionantul armament și sisteme de apărare de pe viitoarele fregate
Noua corvetă Merkury a Rusiei ar trebui să ajungă în Marea Neagră, dar Turcia a „închis” strâmtorile. Rușii, nevoiți să aștepte sfârșitul războiului

Ştiri Recomandate

Bilanț catastrofal pentru ruși după atacul cu Storm Shadow în Crimeea: Ucraina l-a eliminat pe Comandantul Flotei Mării Negre, împreună cu alți 34 de ofițeri
Tancul Abrams este în Ucraina. Zelenski: Primele tancuri americane sunt pregătite pentru a fi desfășurate pe front
Francezii dau lovitura cu prima dronă din lume care va neutraliza minele marine. Thales va înzestra Franța și Marea Britanie cu noile vehicule subacvatice
Depozit rusesc de muniție lovit la aproape 150 de km de linia frontului: Ucrainenii au distrus depozitele de la uzina rusă Yunost
Rusia se transformă treptat în lagărul sovietic: Opozantul Vladimir Kara-Murza, transferat în Siberia pentru a-și ispăși pedeapsa de 25 de ani
Relansarea programului MGCS, mai cunoscut şi sub denumirea de ’’Eurotank’’, o prioritate absolută pentru Franta și Germania
Un fragment dintr-o rachetă S-300 a căzut pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria separatistă
Raport ISW: Putin i-ar fi ordonat ministrului rus al Apărării să oprească contraofensiva ucraineană până la începutul lunii octombrie
Nu e cel mai bun moment pentru F-35: Problemele în asigurarea întreținerilor au făcut ca aeronava să fie operațională doar jumătate din timpul necesar
Zelenski despre producția comună de arme cu SUA: Ceea ce a fost o fantezie va deveni realitate
Rusia spune că trupele sale din Nagorno-Karabagh au dat dovadă de „eroism” în timp ce Armenia pune sub semnul întrebării alianța sa cu Rusia
F-35A și Eurofighter au arătat cum decolează împreună de pe o autostradă din Finlanda (Foto/Video)
Think-tank australian: China conduce detașat în domeniul cercetărilor privind tehnologiile critice de apărare
Fregata Regina Maria, sursă foto: Centrul de Televiziune şi Film al MApN
EXCLUSIV
Ce se întâmplă cu fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria după ce România a anulat contractul corvetelor Gowind 2500
Forțele Aeriene ale SUA au testat o dronă cu inteligență artificială (Foto/Video): Este imperativ să înțelegem puterea AI, punctele sale forte și slabe
Situația de securitate din Ucraina: Sinteza evenimentelor militare din săptămâna 15 - 22 septembrie
Forțele Navale Americane au adus în Danemarca sistemul de rachete Mid-Range Capability, cunoscut și sub numele de Typhon
Compania de stat Rostec a furnizat Ministerului rus al Apărării un “radar zburător” modernizat de tip A-50U
Grupul de Forțe Est al armatei ucrainene: Tăiem rutele logistice rusești pe frontul din Bakhmut
Ucraina are nevoie disperată de rachete balistice americane ATACMS: Ţinta sunt sistemele ruseşti de apărare aeriană din Crimeea
Rușii au spus stop programului rachetei balistice hipersonice Zmeevik. Rezistența Ucrainei a dat planurile Rusiei peste cap
Transferul de rachete ATACMS către Ucraina, un subiect blocat între declaraţii oficiale şi zvonuri mediatice
Vizita efectuată de Zelenski la Washington dezvăluie "diviziunea strategică" dintre Ucraina și Statele Unite: Au făcut o obsesie pentru eliberarea Bahmutului
Legiferarea cenzurii ruse. Posibilitate de exprimare a opiniilor critice față de Armata rusă și alte structuri de forțe tinde către zero
Forțele ucrainene pentru operații speciale, primele detalii despre operaţiunea "Capcana de Crabi" care a vizat cartierului general al Flotei ruse de la Marea Neagră
Mass-media ucraineană: Occidentului îi lipsește voința politică pentru a asigura victoria Ucrainei
Următoare generaţie de sisteme de arme este tot mai aproape: Marina germană a încheiat cu succes testele unei arme laser de mare putere
Ucraina va recupera Bakhmutul și încă două orașe în actuala campanie de contraofensivă – Zelenski
Primele imagini cu momentul atacului asupra sediului Flotei ruse din Marea Neagra: Rachetele Storm Shadow au lovit cu precizie
Transportoare blindate poloneze Rosomak pentru Ucraina. SUA confirma transferul şi numărul blindatelor
Deși nu au terminat de construit submarinele nucleare strategice din clasa Borey, rușii fac proiecte pentru înlocuirea acestora
În ciuda mai multor controverse anterioare, tancurile Leopard 1A5 ajung la Forțele Armate Ucrainene: Se comportă chiar mai bine decât T-64