În emisiunea Gestrategica de azi DefenseRomania vă propune o discuție ascensiunea economică și militară a Chinei. Discuția e împărțită în două emisiuni în care va fi abordat subiectul economic în dosarul China, iar mai apoi cel militar.
scris de DefenseRomania Team
EXCLUSIV
Președintele chinez și secretarul general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
Emisiunea fi difuzată în direct azi, 13 octombrie 2021, începând cu ora 14:00, iar dosarul China va fi dezbătut de invitatul permanent H.D. Hartmann, analist de politică externă.
Ascensiunea militară a Chinei - Emisiune difuzat pe 13.10.2021
Ascensiunea economică a Chinei - Emisiune difuzat pe 06.10.2021
Potrivit estimărilor, în cazul în care China va menține ascensiunea economică actuală, undeva în jurul anului 2028 ar putea depăși SUA în ceea ce privește cea mai mare economie din lume. Însă acestea sunt doar previziuni.
Sunt mulți factori care ar putea încetini ascensiunea Chinei. Unul dintre ei e Evergrande China, companie care riscă să arunce lumea într-o criză uriașă.
Gigantul imobiliar Evergrande Group a acumulat datorii în valoare de peste 300 de miliarde de dolari iar o eventuală intrare în incapacitate de plată s-ar traduce prin încetinirea sectorului construcţiilor în China şi ar provoca turbulenţe pe pieţele mondiale.
Pentru a înțelege impactul, precizăm că PIB-ul anual al României e estimat la 248 miliarde de dolari.
Iar Evengrande a construit. În prezent există suficiente proprietăți goale în China pentru a găzdui aproximativ 90 de milioane de oameni!
Cum va interveni regimul în această criză, riscul ca ea să se extindă la nivel global, dar și ascensiunea militară și provocările Beijingului care recent a trimis aproape 150 de avioane militare, în doar 4 zile, spre Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Taiwanului, vor fi printre subiectele abordate în emisiunea Geostrategica.
Se va discuta și despre relația cu SUA și balanța de forțe din Indo-Pacific.
Emisiunea va putea fi urmărită începând din data e 06.10.2021, de la ora 14:00, atât pe www.DefenseRomania.ro, pe pagina de Facebook DefenseRomania, cât și pe contul nostru de YouTube unde vă invităm să apăsați butonul de Abonare (Subscribe).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În timp ce Ucraina număra cele 460 de drone și 22 de rachete balistice lansate de Rusia într-o singură noapte, la mii de kilometri distanță, într-un hotel din Abu Dhabi, se redesenează harta de securitate a Europei. Diplomația de război nu a fost niciodată o chestiune de morală absolută, ci de oportunitate cinică și raporturi de forță. Iar informațiile scurse în ultimele 24 de ore confirmă un lucru cert: administrația Trump a apăsat pedala de accelerație, forțând o închidere a conflictului care pare să fi trecut de faza „dacă” și a intrat în faza „cum”.
Ucraina a reușit o lovitură de precizie împotriva Complexului Tehnico-Științific Beriev (TANTK) din Taganrog, eliminând două active militare rare care sunt, practic, imposibil de înlocuit pentru industria de apărare rusă. Imaginile din satelit analizate pe 25 noiembrie confirmă distrugerea ,,laboratorului aeropurtat A-60'', o aeronavă purtător de arme laser, și a unui prototip pentru viitorul program de aeronave de avertizare timpurie al Rusiei.
Într-o intervenție simultană pe RTL și M6, președintele francez Emmanuel Macron a rostit, poate pentru prima dată cu o claritate lipsită de echivoc, ceea ce analiștii spațiului ex-sovietic avertizează de ani de zile: Europa nu se află în pragul unui conflict, ci este deja angrenată într-unul. Nu vorbim încă de blindate pe Champs-Elysees, ci de un război hibrid, total și cotidian, purtat de Rusia împotriva infrastructurii critice și a coeziunii sociale din Vest.
Imprevizibilitatea politicii externe a administrației Trump - care oscilează între presiuni brutale și propuneri de pace neașteptate - ne face să ne gândim tot mai mult că Washingtonul nu acționează totuși haotic, ci aplică în mod deliberat o formă de ambiguitate strategică adaptată la un climat geopolitic dominat de agresiunea Rusiei și ascensiunea Chinei.
Ceea ce trebuia să fie un ''blitzkrieg diplomatic'' al administrației Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina s-a lovit, în acest weekend la Geneva, de zidul realității geopolitice. Narațiunea simplistă a unui „deal” rapid, care să fie livrat de ucraineni pe biroul președintelui american până la Ziua Recunoștinței (27 noiembrie), s-a evaporat.
Luni, la Palatul Cotroceni, are loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) cu o miză dublă: definirea cadrului conceptual de securitate pentru următorii cinci ani, prin noua Strategie Națională de Apărare, și identificarea resurselor financiare critice, prin accesarea programului european SAFE. Într-o lume în care arhitectura de securitate se rescrie violent, președintele Nicușor Dan propune conceptul de „independență solidară”, însă succesul acestuia depinde de capacitatea administrativă a unui stat încă măcinat de vulnerabilități interne.
Scenele de la Geneva din acest noiembrie 2025 amintesc izbitor de momentele tensionate care au precedat marile împărțiri ale sferelor de influență din secolul XX. De data aceasta, însă, falia nu mai trece prin inima Berlinului, ci urmează linia însângerată a Niprului și tranșeele din Donbas.
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor participa, începând de duminică, la discuții la nivel înalt pe marginea planului de pace pentru Ucraina al lui Donald Trump, o evoluție semnificativă pentru Bruxelles și Londra, care fuseseră ținute în afara procesului până acum.
Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House a organizat, joi, 20 noiembrie 2025, alături de partenerii săi, Universitatea Ovidius Constanța și Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europe, Conferința internațională “EU’s Strategic Approach to the Black Sea region – Goals, Instruments, Challenges to Democracy / Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației”. Evenimentul a reprezentat cea de-a 9-a ediție a Conferințelor Mării Negre, organizate în mod tradițional de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” la Constanța, și a fost declarată de către experții participanți drept cea mai reușită din întreaga serie, prin obiective, prezență și rezultate.
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) avertizează companiile aeriene americane asupra riscurilor de survol în spațiul aerian al Venezuelei, pe fondul intensificării activității militare din regiune. Într-o notificare transmisă vineri, FAA a precizat existența unei „situații potențial periculoase” pentru aeronavele care zboară la orice altitudine deasupra țării sud-americane, în contextul „înrăutățirii situației de securitate” și al creșterii tensiunilor militare. Concomitent armada americană din Caraibe e impresionantă, portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai modernă navă de luptă din lume, fiind în Caraibe „pe poziții”.
După luni de speculații și retorică electorală, planul administrației Trump pentru încheierea războiului din Ucraina a aterizat pe masa președintelui Volodimir Zelenski. Nu este doar o propunere diplomatică, ci un ultimatum al realpolitik-ului american, livrat direct de emisarul Dan Driscoll: o foaie de parcurs în 28 de puncte care redesenează harta Europei de Est.
Planul de pace în 28 de puncte pentru războiul din Ucraina, despre care toată lumea vorbește acum, este practic o înțelegere americano-rusă care pedepsește victima și gratifică agresorul; un precedent dezastruos, poate chiar letal pentru actuala ordine mondială dominată de SUA.
Un nou plan de pace american ia prin surprindere Uniunea Europeană care nu este prea fericită că nu a fost consultată în prealabil de administrația de la Casa Albă. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, spune că orice plan de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să implice atât partea ucraineană, cât și cea europeană.
Suntem în noiembrie 2025, iar calendarul războiului din Ucraina pare să fi intrat într-o nouă dimensiune temporală. Pe de o parte, avem lupte acerbe în tranșeele din Donețk, unde realitatea se măsoară în metri pierduți și vieți curmate, iar pe de altă parte, avem ceasurile diplomatice de la Washington, care bat într-un ritm alert, dictat de o administrație Trump revenită la Casa Albă cu o agendă clară: tranzacționarea păcii.
Trăim un moment de inflexiune în arhitectura de securitate a Europei, unul în care vechile granițe dintre decizia politică, execuția militară și capacitatea industrială nu doar că se estompează, ci se rescriu sub presiunea unei noi realități geopolitice. Până ieri, rolul industriei de apărare, fie ea și un gigant precum Airbus, era clar delimitat: să furnizeze avioanele, tancurile, muniția pe care guvernele îl comandă și generalii le utilizează. Strategia, doctrină și, mai presus de toate, decizia nucleară rămâneau apanajul exclusiv al șefilor de stat.
Emiratele Arabe Unite se află în negocieri avansate cu Franța privind un parteneriat comun pentru dezvoltarea avionului de vânătoare Rafale F5 și a dronei de luptă care va lucra conjugat cu avionul, bazându-se pe relația de patru decenii dintre cele două țări în domeniul forțelor aeriene.
Aceste discuții ar putea oferi Abu Dhabiului un rol direct în conturarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de drone de luptă fără pilot din Europa, cu implicații clare pentru puterea aeriană din Golf.
Într-o mișcare care reflectă profunzimea relației strategice dintre Statele Unite și Regatul Arabiei Saudite, președintele american Donald Trump a desemnat oficial Regatul Arabiei Saudite drept Aliat major non-NATO (MNNA).
Nu suntem în război, dar nici în pace nu mai trăim. Aceasta este, poate, cea mai lucidă și neliniștitoare concluzie care reiese din discursul generalului german Ingo Gerhartz, comandantul Forțelor Întrunite NATO de la Brunssum. Într-o intervenție tranșantă la Conferința de Securitate de la Berlin, desfășurată pe 18 noiembrie 2025, generalul a pus degetul pe o rană pe care Occidentul încearcă, adesea birocratic, să o panseze: Rusia a mutat conflictul într-o zonă gri, de uzură psihologică, unde tancurile nu trec granița, dar sabotajul, dezinformarea și bruiajul GPS o fac zilnic.
Statele Unite vor vinde avioane de vânătoare F-35 Arabiei Saudite, a anunțat președintele Donald Trump înaintea întâlnirii de la Casa Albă cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. „Vom vinde avioane F-35. Au fost un aliat grozav”, a declarat Trump, confirmând oficial o decizie istorică.
Ritmul fără precedent în care Ucraina a semnat, în decurs de doar 30 de zile, două Scrisori de intenție (LoI, în jargon) pentru achiziționarea a 250 de avioane de luptă moderne de generația 4.5 – 150 de Saab Gripen-E din Suedia și până la 100 de Dassault Rafale din Franța – a generat titluri spectaculoase. Scrisorile de intenție deschid însă o discuție mai subtilă despre strategia politică a Kievului, despre capacitatea reală de a le transforma în contracte ferme și, nu în ultimul rând, despre rolul pe care aceste anunțuri îl pot juca într-un eventual proces de negociere cu Rusia.
Degeaba cumpărăm obuziere de ultimă generație și tancuri sofisticate dacă acestea rămân blocate în hățișul birocratic european sau, și mai grav, dacă podurile aflate pe teritoriul statelor europene se prăbușesc sub greutatea lor. O analiză recentă a Financial Times trage un semnal de alarmă şi pune un diagnostic grav logisticii NATO: în timp ce Rusia trece la economia de război, Occidentul este încă prins în capcana procedurilor de pace.
Iluzia că asistăm doar la un joc de șah geopolitic s-a risipit! Când șeful Statului Major al Poloniei, generalul Wieslaw Kukula, afirmă răspicat că „adversarul (n.a. Rusia) a început pregătirile pentru război”, el nu descrie un scenariu ipotetic, ci o realitate care se desfășoară deja sub ochii noștri, adesea invizibilă pentru marele public, dar asurzitoare pentru serviciile de informații occidentale. Într-o Europă care încă încearcă să își definească „arhitectura de securitate” post-Ucraina, avertismentul venit de la Varșovia are rezonanța unui gong pentru iluzia păcii perpetue: suntem, oficial, în „perioada de dinainte de război”.
S-a vorbit mult despre "pacea rapidă" promisă de Donald Trump. Mulți s-au temut de o capitulare în fața Moscovei, de o cedare teritorială masivă a Ucrainei. Însă realitatea toamnei lui 2025 ne arată o altă față a negocierii.
În timp ce avansul sângeros al Rusiei în estul Ucrainei continuă, iar Vladimir Putin nu dă semne că ar dori un compromis de pace, de la Vilnius vine o propunere care, deși ipotetică, redesenează arhitectura de securitate europeană.
O analiză recentă publicată de ziarul rus Nezavisimaia Gazeta scoate la iveală o fisură subtilă, dar semnificativă, în mentalitatea politică a societății ruse, sugerând că, după mai bine de două decenii de guvernare autoritară sub Vladimir Putin, cetățenii ar putea începe să se distanțeze de necesitatea unui lider atotputernic.
Ca parte a unei operațiuni coordonată care expune vulnerabilități critice ale Rusiei, forțele ucrainene au lovit simultan infrastructura economică și militară din Novorossiysk. Imaginile din satelit, publicate pe 15 noiembrie, confirmă un succes strategic dublu: terminalul petrolier Sheskharis, unul dintre cele mai mari hub-uri rusești la Marea Neagră, și-a suspendat complet exporturile, în timp ce o baterie de apărare antiaeriană S-400 Triumf a fost scoasă din luptă.
Războiul din Marea Neagră a intrat într-o nouă fază, mult mai sofisticată, în care Ucraina nu se mai bazează doar pe drone kamikaze de suprafață pentru a hărțui flota rusă. O operațiune complexă, desfășurată pe 21 septembrie și dezvăluită de The Times, demonstrează un salt tehnologic și tactic remarcabil: folosirea unor drone-torpilă submersibile, lansate de pe drone de suprafață care acționează ca niște „portavioane” în miniatură.
Un petrolier suspectat că ar face parte din vasta „flotă fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli sancțiunile internaționale a fost grav avariat în Marea Neagră, în urma unui atac cu drone navale, au confirmat surse din serviciile de securitate ucrainene. Incidentul, care a avut loc marți, 10 decembrie, marchează o intensificare a campaniei Ucrainei de a perturba exporturile de produse petroliere ale Rusiei.
Într-o încercare de a prelua inițiativa diplomatică în fața presiunilor tot mai mari venite de la Washington, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina finalizează un „document fundamental” în 20 de puncte, menit să definească parametrii concreți pentru încheierea războiului cu Rusia.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat, pe 10.12.2025, că, de la începutul acestui an, peste 400.000 de militari angajați pe bază de contract și 34.000 de voluntari au intrat în armata rusă. Anunțul a fost făcut în timpul unei întâlniri privind completarea Forțelor Armate ruse cu militari angajați. Potrivit acestuia, indicatorii planificați pentru recrutarea personalului au fost “aproape îndepliniți”, raportează TASS.
Dacă cineva își imaginează că războiul Rusiei împotriva Occidentului este o perspectivă îndepărtată, o distopie plasată într-un viitor incert, se înșală amarnic. Războiul a început deja. Nu cu tancuri trecând frontiera Oder-Neisse și nici cu divizii de parașutiști deasupra capitalelor est europene, ci insidios, prin coletărie DHL, incendierea depozitelor și sabotarea căilor ferate.
România face un pas semnificativ spre revitalizarea industriei sale de apărare cu prezentarea iminentă a vehiculului blindat „VLAH”, primul transportor 4x4 de concepție și fabricație autohtonă din perioada post-decembristă. Prototipul va fi dezvăluit oficial la sfârșitul acestei săptămâni la Uzina Automecanica Moreni, marcând un moment de cotitură pentru un sector care a depins decenii la rând de importuri.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că, pe 10 decembrie, a reținut în Portul Odesa o navă de marfă uscată aparținând așa-numitei "flote fantomă" a Rusiei, pe care suspectează de transportul ilegal de produse agricole ucrainene din Crimeea.
Damen Shipyards Group a anunțat că Naval Sea Systems Command (NAVSEA) a selectat designul său Landing Ship Transport (LST) 100. Marina americană prevede construcția a până la 35 de nave LST100 în șantiere navale din Statele Unite, în cadrul programului „Medium Landing Ship” (LSM). Această inițiativă urmărește să consolideze capacitatea Marine Corps de a transporta și debarca unități în medii ostile.
Rusia și-a intensificat în mod fulgerător activitatea strategică și militară în regiunea separatistă Transnistria, cu scopul de a crea un nou focar de tensiune la granița sudică a Ucrainei și de a destabiliza situația politică internă din Republica Moldova. Potrivit surselor ucrainene de intelligence din Direcția Principală de Informații (GUR) a Ucrainei, măsurile Kremlinului marchează începutul unei operațiuni hibride complexe.
Corporația de stat rusă Rostec a anunțat, pe 10.12.2025, că Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au primit în dotare un nou lot de avioane de vânătoare-bombardament de tip Su-34 produse de Întreprinderea de aviație V.P. Chkalov din Novosibirsk.
Livrarea avioanelor militare poloneze MiG-29 către Ucraina este pe cale să se deblocheze după ce în urmă cu doar o lună acest proces continua să fie unul înghețat de mai bine doi ani și jumătate.
Retragerea brigăzii americane dislocate în România a ridicat întrebări privind direcția în care se îndreaptă politica de securitate a Statelor Unite în Europa. Decizia nu este izolată. Aparține unei tendințe mai largi prin care Washingtonul încearcă să își echilibreze resursele între competiția globală și angajamentele din NATO. România nu pierde importanță în acest proces. O transformă într-un actor care trebuie să mizeze pe infrastructură, mobilitate și cooperare regională. În paralel, Polonia își consolidează rolul de putere militară a flancului nordic. Cele două evoluții construiesc o arhitectură de securitate complementară într-un moment decisiv pentru Europa.
Avioane Craiova are întârzieri record în livrarea avioanelor de antrenament modernizate IAR-99 la standardul SM Șoim, fiiind întâmpinate situații tehnice, dar compania românească are și ghinion: Condițiile meteorologice nu ajută grăbirea testelor.
Kremlinul a salutat miercuri ultimele declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că Rusia a avut "întotdeauna" avantajul militar pe frontul din Ucraina, relatează AFP.
România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător, a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan.
Acesta a amintit că în ultima zi a vizitei sale de lucru a vizitat fabrica Thales de la Limours, cel mai mare centru de producţie de radare din Europa, un hub tehnologic de vârf.
Șeful statului a fost însoțit de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, Radu Miruță, ministrul al economiei care îndeplinește și rolul de ministru interimar al apărării, Alexandru Nazare, ministru al finanțelor , precum și de consilierii prezidențiali Radu Burnete și Marius Lazurcă.
Boeing a realizat prima lansare reală de armament de pe drona MQ-28A Ghost Bat, marcând un moment de referință pentru programul australian de aeronave de luptă colaborative (CCA). Testul, desfășurat deasupra complexului de poligon Woomera (WRC), confirmă că platforma dezvoltată în Australia întră într-o nouă fază, capabilă nu doar să ofere sprijin tactic, ci și să angajeze ținte aeriene cu muniție reală. MQ-28 Ghost Bat sunt produse de Boeing cu industria de apărare din Australia și ar putea fi livrate și în Europa unde Polonia, scrie presa americană, se uită cu interes la noul concept.
NATO prezintă primele informații despre sistemul MEROPS, despre care fostul ministru român al apărării, Ionuț Moșteanu, declara acum mai bine de o lună că se află deja în țară.
La un an după înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad în decembrie 2014, cercurile politice și de cercetare americane monitorizează îndeaproape evoluțiile din cadrul noului guvern sirian sub președintele Ahmed al-Sharaa. Acestea subliniază eforturile Damascului de a consolida legăturile cu comunitatea internațională, într-un moment în care se confruntă cu provocări interne, inclusiv stabilitatea politică și reconstrucția economică, precum și cu provocări externe legate de ridicarea sancțiunilor și combaterea terorismului.
Guvernul norvegian a înaintat Parlamentului o propunere de investiții militare fără precedent, solicitând aprobarea pentru achiziționarea unui sistem de rachete cu o rază de acțiune de 500 de kilometri. Această mișcare strategică ar permite forțelor armate de la Oslo să țină sub amenințare, pentru prima dată în istorie, infrastructura militară critică a Rusiei de pe Peninsula Kola, inclusiv cartierul general al Flotei Nordului.
O relație bilaterală care depășește normalitatea diplomatică și un viitor comun „foarte așezat”. Acesta a fost mesajul central transmis de președintele României, Nicușor Dan, după o întrevedere „extrem de cordială” la Palatul Élysée cu omologul său francez, Emmanuel Macron. Vizita a marcat o schimbare de ton în politica externă de la București, axată pe pragmatism militar și o adaptare rapidă la realitățile războiului de la graniță.
Șapte avioane de luptă rusești și două chineze au intrat pentru scurt timp marți (09.12.2025) în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene (KADIZ) a Coreei de Sud, a confirmat armata sud-coreeană. Potrivit Statului major întrunit (JCS) al armatei, avioanele nu au încălcat spațiul aerian sud-coreean, a informat agenția de presă slovacă TASR, care a preluat o știre de la Yonhap.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declanșat o ofensivă verbală fără precedent la adresa aliaților tradiționali ai Americii, descriind Europa drept un continent aflat în declin, guvernat de o clasă politică „slabă” și paralizată de corectitudinea politică.
Confruntată cu o realitate geopolitică tot mai volatilă la granița estică a NATO, Polonia a demarat unul dintre cele mai ambițioase programe de apărare din Europa modernă. De la construirea unui „Scut de Est” fizic și tehnologic, până la reintroducerea cursurilor de supraviețuire pentru civili, Varșovia transmite un mesaj clar: țara se pregătește activ pentru scenariul unui conflict armat.
Grecia a anunțat un acord pentru achiziționarea a 36 de sisteme avansate de lansatoare multiple de rachete PULS de la compania israeliană Elbit Systems, pentru aproximativ 650 de milioane de euro. Această decizie vine într-un moment de escaladare a tensiunilor în regiune, în special cu Turcia, și face parte din eforturile Atenei de a-și consolida capacitățile de apărare în estul Mediteranei .
Autoritățile germane au înființat structuri specializate pentru detecția și neutralizarea dronelor, pe fondul unei creșteri record a incidentelor care au implicat drone neidentificate care apar în apropierea aeroporturilor țării.
Președintele României, Nicușor Dan, a fost primit marți după-amiază la Palatul Élysée de către omologul său francez, Emmanuel Macron, marcând momentul central al vizitei sale oficiale de două zile în Franța. Discuțiile dintre cei doi șefi de stat s-au concentrat pe consolidarea parteneriatului strategic, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniul apărării și sprijinul continuu pentru Ucraina.
Un accident aviatic a avut loc în regiunea Ivanovo din Rusia marți, 9 decembrie, când un avion de transport militar Antonov An-22 "Antey" s-a prăbușit, ducând la moartea celor șapte persoane aflate la bord. Aeronava, un veteran al aviației ruse și sovietice, s-a dezintegrat în aer înainte de a cădea în lacul de acumulare Uvodskoye, lângă satul Ivankovo, în jurul orei locale 12.00.
Negocierile de pace dintre Washington și Kiev s-au lovit de un obstacol major: insistența americană ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas, oferind Rusiei o victorie teritorială pe care armata Kremlinului nu a reușit să o obțină pe câmpul de luptă după mai bine de un deceniu de conflict.
După ce Belgia refuză să pună la dispoziția UE activele înghețate rusești pentru a fi folosite în a sprijini Ucraina, o altă țară deținătoare de fonduri ale Rusiei respinge această idee. Japonia este și ea împotriva cererii UE de a se alătura planului privind întrebuințarea activelor rusești.
Tancul M1A2 Abrams, simbolul forței brute pe câmpul de luptă, a primit o nouă capacitate care îi extinde raza de acțiune cu zeci de kilometri: lansarea de drone direct de pe turelă. În urma unei prezentări recente care a avut loc în Texas, giganții industriei americane de apărare General Dynamics și AeroVironment au dovedit că blindatele grele pot deveni noduri autonome de recunoaștere și atac, fără a expune echipajul focului inamic.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat imagini care confirmă distrugerea celui mai mare elicopter de transport din lume aflat în dotarea armatei ruse. Lovitura, executată de unitatea de elită „Alpha”, marchează prima pierdere confirmată vizual a unui Mi-26 de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, o lovitură dureroasă pentru Moscova, care nu mai poate înlocui acest tip aeronava.
Potrivit unei investigații media, compania israeliană Elbit este menționată în contextul unei investigații de corupție care implică o agenție din NATO.