Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Compania Lockheed Martin, acord cu Pentagonul privind vânzarea a până la 296 de avioane de vânătoare F-35
Industrie de apărare
Data publicării:
Încheierea contractului definitiv între compania Lockheed Martin și Pentagon pentru Loturile 18 și 19 ale programului F-35 Lightning II transcende o simplă achiziție de armament. Acordul, anunțat pe 29 septembrie 2025, care asigură producția a până la 296 de aeronave stealth pentru suma de circa 24,3 miliarde de dolari, este o bornă strategică, ce marchează un pas decisiv în consolidarea superiorității aeriene a Statelor Unite și a aliaților săi. 
Avion de generația a V-a de tip F-35 Lightning II al SUA. Foto: U.S. Air Force
Avion de generația a V-a de tip F-35 Lightning II al SUA. Foto: U.S. Air Force

După negocieri care s-au întins pe aproape doi ani, livrările programate să înceapă în 2026 trimit un mesaj clar către orice posibil adversar: F-35 rămâne vârful de lance al apărării globale.

Noul acord nu doar standardizează producția, dar oferă și o hartă detaliată a distribuirea viitoare, subliniind amploarea globală a programului F-35.

Avioanele sunt repartizate în mod echilibrat între cele două loturi, fiecare cuprinzând 148 de aeronave. Spre exemplu, Lotul 18 include 48 de F-35A pentru Forțele Aeriene SUA, 16 F-35B și 5 F-35C pentru Marină, dar și livrări semnificative către partenerii de program (16 avioane) și clienții FMS (46 de avioane).

Similar, Lotul 19 continuă această tendință, alocând 40 de F-35A către Forțele Aeriene SUA, 20 de avioane pentru Marină (atât B, cât și C), 15 pentru partenerii de program și o alocare substanțială de 64 de avioane pentru clienții de Vanzări Militare Externe.

Această distribuire variată a celor trei modele, F-35A (decolare și aterizare convențională), F-35B (decolare scurtă/aterizare verticală) și F-35C (capabil să opereze de pe portavioane) - arată maturitatea și flexibilitatea operațională a programului, care servește nevoile de apărare ale coaliției occidentale, de la baze terestre la punți de portavioane.

 

Manevra economică: Prețul a fost stabilit sub rata inflației

 

Un aspect crucial al înțelegerii, evidențiat de Lockheed Martin și JPO, este faptul că creșterea prețului mediu pe avion este menținută sub rata de inflație din SUA.

Acesta este un indicator important al efortului comun de a menține accesibilitatea programului, în ciuda contextului economic post-pandemic, marcat de scumpirea materiilor prime și perturbări ale lanțurilor de aprovizionare.

Cu o valoare medie a fuzelajului de aproximativ 82,1 milioane de dolari per aeronavă, costul este menținut în limitele celor din Loturile 15-17, ajustat la inflație.

Totuși, este esențial de reținut că această cifră nu include motorul F135 (produs de Pratt & Whitney), care este contractat separat. Doar după definitivarea acordului pentru motoare, un proces de asemenea întârziat, va fi cunoscut costul final al unui F-35.

 

Viitorul amânat pentru F-34: Programul Block 4 și presiunile tehnologice

 

Strategia Pentagonului este ca F-35 să fie un "centru nervos zburător", nu doar un simplu avion de luptă. În acest sens, Loturile 18 și 19 sunt critice pentru integrarea capabilităților Block 4, care promit peste 80 de îmbunătățiri, inclusiv radar și senzori de ultimă generatie, război electronic avansat și fuziunea optimizată a datelor.

Deși programul Block 4 a fost afectat de întârzieri (cu termenul de finalizare mutat în 2031), noile aeronave vor fi produse cu hardware Block 4-ready.

Această abordare asigură că, odată ce pachetul software va fi gata, avioanele livrate începând cu 2026 vor putea fi rapid upgradate, menținând relevanța tehnologică în fața amenințărilor "near-peer".

Semnarea acestui contract, după luni de negocieri intense, nu este doar o gură de oxigen pentru compania Lockheed Martin, ci o ancoră de stabilitate pentru întreaga structură de apărare aeriană a lumii libere.

Investiția de 24,3 miliarde de dolari nu cumpără doar avioane, ci reasigură o superioritate tehnologică pe care Statele Unite nu sunt dispuse să o cedeze în fața competiției globale tot mai acerbe.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Europa se pregătește de războiul dronelor. O companie cu ADN românesc obține o investiție de 6.5 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi sisteme UAV și integrarea AI
Compania Lockheed Martin, acord cu Pentagonul privind vânzarea a până la 296 de avioane de vânătoare F-35
MApN cere oficial aprobare pentru mega-achiziția destinată forţelor terestre: Peste 200 de tancuri noi și o gură de oxigen de 6,5 miliarde de euro pentru industria de apărare
Geopolitică şi avioane: Răspunsul SUA la F-35 se amână, iar restricţionarea accesului la motorul F110 expune vulnerabilitatea Turciei în cursa aeriană cu Grecia și Israel
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Tancuri K2 Panther, imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
În sfârșit, tancuri. România demarează achiziția a 216 tancuri noi iar a doua veste bună e că vor fi produse în România
Economia rusă, iluzia prosperității: Cum militarizarea forțată a societăţii ascunde recesiunea industrială
Paradoxul Kievului: Exportul de armament sprijină achiziția de armament 
F-16 ale României cu sisteme MEROPS? Ce sunt sistemele de ultimă generație MEROPS, care vor proteja România de dronele și avioanele Rusiei
Dronele ucrainene interceptoare, baza „zidului european al dronelor”: Marea Britanie le produce în masă pentru a contracara agresiunea rusă
Franța a primit șah în programul viitorului avion de generația a 6-a: Marea Britanie atrage Germania în programul GCAP pe fondul crizei franco-germane
Independența aeriană: Cum schimbă CA-1 Europa de la Helsing piața dronelor de luptă – O soluție 100% europeană (VIDEO)
Dependența României de Serbia e mult mai „adâncă”: Explozibilii vin de fapt și din China. Cu eticheta schimbată în Vietnam
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Polonia investește masiv în forțele sale armate: Peste 1.200 de vehicule tactice Legwan, fabricate sub umbrela cooperării cu Seul
Invenția ucraineană care sperie Rusia. De ce racheta de croazieră „Flamingo”, construită din vechituri sovietice, reprezintă o provocare pentru ruși
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
Ionuț Moșteanu, în vizită în Luxemburg. România caută soluții pentru a aduce expertiza luxemburgheză în tehnologie și apărare, în țară
Modernizarea Armatei României din fonduri europene. Bolojan: Propunerile României pentru programul SAFE vor fi elaborate până la jumătatea lui octombrie
Soarta avionului european de generația a 6-a, pecetluită? Franța iese la atac: Metoda Eurofighter nu merge cu noi. Dacă nemții vor să facă singuri, să o facă
Pachetul de apărare al Turciei sub lupa SUA: Avioanele F-35 și F-16, miza viitoarelor negocieri de la Washington
Răspunsul Statelor Unite la provocările din Pacific, proiectul "F-47": Boeing a început producția noului avion stealth care va înlocui F-22 Raptor
Rusia are mari probleme cu „radarele zburătoare”. De ce producția noilor avioane A-100 a fost suspendată, în timp ce resursele A-50 sunt aproape epuizate
Au fost disecate rachetele și dronele ruse care lovesc zilnic Ucraina iar rezultatul e îngrijorător: În medie fiecare are 44 de componente din țări aliate Ucrainei
Viitorul aviației militare este aici: Ce este ''Vectis'', drona stealth care schimbă regulile războiului aerian (FOTO/VIDEO)
De ce nu se mai înghesuie lumea să cumpere tancuri Leopard 2. Versiunea ce mai modernă A8 e o mașină scumpă de luptă, dar cu producție într-un ritm hilar
Serbia vrea să fie puterea militară din regiune: Demonstrație cu tancuri rusești, avioane Rafale și lasatoare PULS capabile să lovească orice capitală din Balcani
Unde și de ce s-a blocat avionul de luptă de generația a 6-a al Europei. Francezii acuză că sunt împinși pe scări și lansează 2 scenarii
Noua amenințare pentru flota rusă din Marea Neagră (FOTO/VIDEO): Ucraina prezintă TOLOKA, drona care poate lovi la 2000 km distanţă

Ştiri Recomandate

ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
pixel