Relațiile dintre Maroc și Algeria traversează o criză fără precedent în ultimele decenii, care a determinat Algeria să închidă spațiul aerian pentru aeronavele militare și civile marocane și să întrerupă relațiile diplomatice. În plus, Algerul a acuzat vecinul său occidental că ar fi implicat în planurile occidental-israeliene de dezmembrare a Algeriei. Analizele evidențiază posibilitatea unui război între cele două părți, după ce au apărut semnale îngrijorătoare privind mobilizări militare la granița dintre cele două țări.

Cursa înarmărilor cu mai multe ținte

De ani de zile, se vorbește despre o cursă a înarmărilor între cele două țări, unde Egiptul și Africa de Sud conduc vânzările de arme pe continentul african. Marocul și Algeria se află printre singurele țări vecine aflate într-o astfel de competiție, exceptând două cazuri, cele două state coreene, Arabia Saudită și Iran.

Din 2015, Marocul și Algeria au început să dețină arme sofisticate, deoarece Algeria mizează pe industriile militare rusești, chineze și relativ germane, în timp ce Marocul nu pariază doar pe industriile militare americane și franceze, ci și pe cele chinezești și turcești, în special în lumina condițiilor impuse de administrația SUA asupra vânzărilor de arme.       

În pofida existenței unei curse a înarmărilor între cele două țări, există și alți factori care explică creșterea acordurilor militare ale celor două state, în special în cazul Algeriei, care alocă un buget de două ori mai mare decât Marocul și semnează mai multe tranzacții cu arme. Armamentul algerian este guvernat de doi factori: primul este transformarea în primul stat militar din Africa de Nord și printre principalele puteri militare din Mediterana. Al doilea factor, care este foarte spinos, se reflectă în convingerea Algeriei în posibilitatea de a fi expusă unui plan occidental de destructurare, așa cum s-a întâmplat cu Libia în timpul Primăverii arabe, și din acest motiv a ridicat nivelul de înarmare. Algerul consideră că țările occidentale, în frunte cu Franța, intenționau să dezmembreze Libia pentru a crea un nou stat care să-i controleze sursele de petrol și care să se afle pe orbita Occidentului, în special a Parisului.

Rusia susține Algerul în acest plan și, de aceea, Algeria a fost prima țară care a obținut arme foarte sofisticate, cum ar fi sistemul de apărare S-400, înainte de China. De asemenea, a obținut, în 2019, un sistem de atac submarin de pe fundul mării împotriva țintelor terestre, o tehnologie pe care o posedă puține țări din lume, ultima dintre acestea fiind Franța. A treia țară care deține această capacitate este Israelul.

Primul obiectiv al Rusiei în înarmarea Algeriei cu arme sofisticate este de a o transforma într-un aliat strategic care va fi un ghimpe la granițele sudice ale NATO, adică în vestul Mediteranei, din Italia până în Portugalia. În practică, Moscova a reușit să parieze, iar Occidentul vede Algeria ca fiind o sursă de pericol pentru țările din sudul Europei.

Pe de altă parte, Marocul își propune să se înarmeze în pofida capacităților sale materiale limitate de a realiza un echilibru cu doi vecini, primul fiind Algeria, care ar putea beneficia de puterea sa militară pentru a impune o nouă realitate geopolitică în Africa de Nord, dar și din perspectiva ca Spania să nu o depășească în mod semnificativ din punct de vedere militar.

Marocul suferă de condițiile militare ale Statelor Unite, care îi vând arme și ține întotdeauna cont de Spania, membră a NATO. Astfel, Marocul acționează pentru a-și diversifica sursele de achiziție de arme și se concentrează mai mult asupra Chinei și, mai recent, asupra Turciei. Este suficient de menționat că sistemul antiaerian avansat care protejează în mod semnificativ și puternic spațiul aerian marocan este de fabricație chineză și se numește "Scutul Defensiv-2000". Arma de descurajare a Marocului este de fabricație chineză, de tipul PHL 03. De asemenea, a început să parieze mult pe industria militară turcă, iar debutul a fost reprezentat de dronele avansate Bayraktar TB2.

Echilibrul militar relativ dintre cele două maluri din vestul Mediteranei

Spania privește cu mare îngrijorare noua tendință a armamentului marocan, deoarece nu depinde de piața occidentală, care impune condiții, precum Statele Unite, ci de tranzacții libere de orice condiții. Această preocupare spaniolă se extinde și asupra țărilor europene, în special a celor care se învecinează cu Marea Mediterană, care văd cum se reflectă asupra lor independența deciziei privind acordurile militare pentru Maroc și Algeria.

Cursa înarmării dintre Maroc și Algeria, apoi diversificarea acordurilor militare fără condiții și tendința Rusiei de a face din Algeria o forță contrară intereselor Alianței Atlanticului au început să creeze o nouă realitate geopolitică, care este începutul unui echilibru militar relativ între cele două flancuri din vestul Mediteranei.

Printre exemple, niciun avion francez nu poate încălca spațiul aerian algerian datorită sistemului rusesc de apărare aeriană S-400, niciun avion spaniol nu poate încălca spațiul aerian marocan grație sistemului de apărare chinezesc și niciun sistem de apărare francez nu poate intercepta rachete rusești Iskander sau Kalibr aflate în Algeria.

Conceptul echilibrului relativ în domeniul militar constă în faptul că pierderile învingătorului vor fi aceleași cu cele ale înfrântului în război.

Această evoluție a determinat Occidentul să nu-și facă prea multe griji cu privire la izbucnirea unui război între Maroc și Algeria, deoarece acesta înseamnă consumul unei varietăți mari de arme unul împotriva celuilalt și nu împotriva unei țări occidentale.