Obiectivul de referință al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de a aloca cel puțin 2% din produsul intern brut (PIB) al unui stat membru pentru cheltuielile de apărare, deși este un angajament luat pentru a asigura securitatea colectivă, pare din ce în ce mai insuficient pentru a descuraja în mod credibil și, dacă este necesar, pentru a contracara o potențială agresiune militară la scară largă din partea Rusiei. O multitudine de factori, de la creșterea rapidă a cheltuielilor militare ale Rusiei și evoluția doctrinelor de război până la lacunele specifice în materie de capacități ale membrilor europeni ai NATO, sugerează că obiectivul actual de cheltuieli oferă un sentiment fals de securitate.