Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce nu mai poate fi salvat submarinul Delfinul. Bateriile sunt ultima problemă pe care o are singurul submarin al României
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Vasile Dîncu a anunțat recent că România a trimis o scrisoare de intenție către Franța pentru a achiziționa submarine din clasa Scorpene, fiind făcut astfel un prim pas către acest program de înzestrare. România are un singur submarin, e vorba de celebrul Delfinul, care se află la cheu din 1996, când s-au epuizat acumulatorii motorului.
Submarinul Delfinul, sursă foto: Blogul AAG_th, cont Twitter, imagine preluată Navy.ro
EXCLUSIV
Submarinul Delfinul, sursă foto: Blogul AAG_th, cont Twitter, imagine preluată Navy.ro

La mijlocul anilor 1990 s-a luat în calcul schimbarea bateriei și achiziționarea unei baterii din India, la vremea respectivă bateria costând undeva la 6 milioane de dolari.

În prezent înlocuirea lor este estimată la 20 de milioane de dolari, dar sistemele Delfinului sunt depășite azi din punct de vedere tehnologic.

Însă problemele Delfinului sunt mult mai mari decât înlocuirea bateriei.

În cadrul emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic” de la DefenseRomania, Eugen Niculae, fost comandor, marinar și reprezentant al industriei de apărare, în prezent Marketing & Business Development Director la compania românească INTERACTIVE Systems, a analizat intenția MApN de a achiziționa submarine și a făcut câteva referiri interesante și la submarinul Delfinul.

Acesta consideră că Delfinul nu mai poate fi salvat și explică cu în anii 1990 soarta submarinului putea fi cu totul alta, dar nu s-a mai considerat că e o resursă viabilă.

În prezent sistemele sovietice sunt total depășite iar modernizarea completă ar fi extrem de costisitoare.

„Submarinul Delfinul nu mai poate fi salvat. În 1999 a existat o Comisie la nivelul Statului Major care analiza obiectivele de parteneriat pentru pace și aderare la NATO. Din comisia respectivă făceam parte împreună cu mulți ofițeri din toate categoriile de forță. Eram întrebați fiecare în parte dacă despre diferite obiective și renunțarea la altele. Încă de atunci unul din obiectivele care nu se dorea a mai fi susținut în stare de operativitate era și submarinul Delfinul. La ședință ni se spunea că trebuie scos din serviciu submarinul, eu vorbeam cu domnul Traian Atanasiu, care la vremea respectivă era comandantul Forțelor Navale, și puneam Delfinul înapoi pe listă. A doua zi dispărea din nou. O istorie ciudată”, își amintește Eugen Niculae.

„Nu doar bateriile reprezintă problema. E vorba și de tehnica de sorginte sovietică de la bord”, precizează Eugen Niculae care a amintit de exerciții de succes înainte de 1996 în care diferite fregate și avioane specializate în detectarea submarinelor nu îl detectau în perioada respectivă, datorită învelișului special de cauciuc pe care Delfinul îl are.

Aceste lucruri s-au schimbat însă radical, sistemele Delfinului fiind depășite.

„Nu era rentabil să investim în Delfinul. Pentru a fi operaționalizat în condițiile interoperabilității din zilele noastre ar fi trebuit schimbate sistemele și întreaga aparatură de comunicații de la bord. Sunt sisteme vechi, și nu doar că sunt vechi, dar au alte moduri de lucru, sunt alte tipuri de critoare, ar fi trebuit adăugate sisteme de identificare amic - inamic la standarde NATO etc. O întreagă poveste de modernizare care ar fi costat foarte mult și ar fi fost singurul submarin din clasa lui din dotare”, a completat Eugen Niculae, la DefenseRomania.

 

Povestea Delfinului, singurul submarin al României

 

2. Delfinul, ... (submarinul_delfinul_58683900.jpg)

Delfinul, singurul submarin al României, aflat la cheu din 1996

Submarinul delfinul a costat 40 de milioane de dolari și a fost construit în URSS. El a fost predat României în 1985 și adus în mare secret în țară. Delfinul face parte din clasa Kilo și a fost la vremea lui printre cele mai moderne prezente în Marea Neagră.

Delfinul are 72,9 metri lungime, 10 lățime. Viteza de croazieră la suprafață este de 8-12 noduri, iar în imersiune 20 de noduri (aproximativ 40 de km pe oră). Dispune de un complex automatizat de lansare torpile calibru 533,4, compus din șase tuburi aflate în prova. Submarinul poate lansa 18 torpile în 6,4 minute și mai poate lua la bord 24 de mine speciale. Delfinul mai deține un sistem de lansare a țintelor false și un complex de rachete antiaeriene.

La bordul „Delfinului” echipajul poate sta 45 de zile. Limitarea este calculată în funcție de proviziile de alimente. „Delfinul” a avut până în 1996 misiuni în aproape fiecare lună, ieșind în larg pentru câte 15 zile efectuând misiuni de cercetare, patrulare, recunoaștere sau exerciții. În urma unor astfel de exerciții, în comun cu avioane și fregate specializate în descoperirea submarinelor, acestea nu au putut depista “Delfinul” aflat în imersiune.

Din 1996 Delfinul stă la cheu deoarece acumulatorii motorului sunt epuizați iar înlocuirea lor costă în jur 20 de milioane dolari.

Delfinul, in 1999 putea fi modernizat și putea avea înlocuite bateriile dar, mentenanța (sovietică), nu mai putea fi făcută. Acesta nu va mai putea fi pus pe linia de plutire si operaționalizat. Are tehnologie veche, de tip rusesc iar modernizarea cu schimbarea majora a echipamentelor ar fi foarte costisitoare.

CITEȘTE ȘI: Rusia demonstrează că de la proiecte și machete de portavioane până la construcția navelor e un drum lung


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel