Orbiți de lumina rachetelor care spulberă drumul persan din Orientul Mijlociu am pierdut prin vedere, cu toții, o dramă care are loc efectiv la câțiva pași de noi.
Pentru lumea stângistă în care trăim și pentru populismul grețos contemporan, drama familiei regale britanice pare o glumă. În realitate nu este! Asistăm neatenți la una dintre cele mai complexe lovituri de stat constituționale pe care forțe nevăzute o pregătesc celei mai solide instituții a Marii Britanice. Pedeapsă pentru Brexit sau simplă dorință a neo-marxiștilor bolnavi de revoluții identitar rasiale și sexuale, Megxit, sau demisia ducilor de Sussex din familia regală britanică este un fapt neauzit, rar-apropae deloc întâlnit în istoria instituției monarhice.
Timp de un mileniu familia regală britanică actuală a exprimat punctul forte, special și absolut al unității nationale, de cultură, de limbă, de integrare a imperiului britanic. De la dispariția imperiului, de peste 70 de ani, monarhia Windsor, tînără dinastie creată după primul război mondial, a constituit liantul indestructibil al unei Marii Britanii care a traversat atât pericolul fascist cît și cel comunist cu mai multă abilitate decît marea majoritate a monarhiilor europene sau din lume. Iată că, o actriță de mâna a doua din SUA și prințul Harry, fiul cel mic al celebrei prințese rebele Diana, reușesc să zguduie până la scufundare aceasta instituție fundamentală a statului britanic. Și o fac cu o ușurință cu care transmit semnele Facebook, alea puține și reducționiste pe care alfabetul gandirii unice le-a inventat.
Șeful casei regale britanice este sef de stat sau suveran peste 15 state din fostul imperiu britanic. Conduce o familie formate din 27 de prinți seniori, așa cum li se spune precum și o familie extinsă de aproape 50 de rude cu drept constituțional de a fi denumiți prinți britanici. Pe lângă complicata structură constituțională britanică, se adaugă ce canadiana (unde regina Elisabeta II este suverana de drept de Canada și nu prin derivație, astfel ca orice document canadian de importanță federală trece zilnic Atlanticul spre avizarea de către biroul ei) precum și alte state din spațiul African sau Asiatic. Monarhia britanica efectuează, semnează, emite sau elaborează 4000 de acte politice și diplomatice fundamentale pe zi pentru a asigura mersul liniilor de forță ale acelor state pe care regina le conduce. Dacă cineva își imaginează că regina stă numai la palat și bea cafele cu doamnele de onoare, acesta se înșeală amarnic. Este o mașinărie extrem de fin rulată, care operează zi și nooapte, cu resurse enorme aflate în spate și cu suveranul conducător indisputabil. Puterea și influența suveranei britanice nu este la ora actuală egalată de nici o putere statală sau non statală de pe planetă. De aceea orice membru al acestei familii este crescut și educat să servească monarhia și Commenwealth.
Pentru a înțelege și mai bine situația trebuie spus că membrii familiei regale britanice se află într-o poziție conflictuală. Ei duc vieți de mare privilegiu, dar le lipsesc libertățile fundamentale caracteristice oricărui cetățean de rând. Nu sunt liberi să aleagă o carieră, nu pot vorbi liber și au libertate limitată la viața privată și la viața de familie. Noi oamenii de rând ne bucurâm de ele, ei nu. Pentru cei mai tineri, doar cei care sunt în linie directă de succesiune contează. Ceilalti, sunt piese de schimb, ținute doar pentru a asigura continuitatea în cazul unui accident istoric major. Ca orice piesă de schimb, frații și surorile sunt supuși acelorași restricții personale ca și moștenitorii imediați, fără nici perspectiva succesiunii și nici libertatea de a dezvolta cariere cu adevărat independente. Prințul Harry se află exact în această poziție. A suportat greu acest efect pervers al nașterii sale priviligiate și a căutat tot timpul să își croiască un drum independent. În Marea Britanie nu ar fi fost posibil, deci, prin soția sa Meghan pare a fi găsit mijlocul de fugă. Dar, pentru monarhia britanică, efectul este identic ca amploare și distrugător până la a fi fatal.
Au existat desigur și accidente mult mai severe, cum a fost cel al ilustrului suveran Edward, alături de și mai celebra madame Simpson, care pentru iubire, a renunțat la tronul britanic, sfărșind într-un șir lung de gafe internaționale dintre care cea pe care nimeni nu i-a iertat-o a fost vizita la Hitler la numai doi ani după ce legile naziste rasiale fuseseră promulgate.
La aproape un secol de la episodul traumatic al lui Edward, o semi abdicare, orchestrată de către mașinăriile neo-marxiste din Hollywood pe mâna unei starlete trecute bine de prima tinerețe și acceptată de către un prinț imatur emoțional practic năruie apusul lungii domnii a lui Elisabeta II. Aflat în audiență la regină, fără ducesa sa, care nu a catadixit să vină să îî mulțumească suveranei pentru luxul pe care i l-a asugurat, Harry și-a anunțat bunica că el se retrage din cadrul liniei senioare a familiei, adică își dă demisia din funcția de prinț. Mai mult și-a prezentat condițiile demisiei: dorește să își păstreze titlurile, vila de pe domeniul regal unde nu plătește chirie, protecția diplomatică plătită de către poporul britanic precum, palatul din Canada unde vrea să se mute alături de o serie de privilegii de care se bucură doar rudele imediate ale suveranei. A făcut o concesie acolo, anunțând-o că dacă familia regală dorește să âl pună la muncă trebuie să îl plătească. Adică, bunico, eu nu mai muncesc la camp, dar vesela de aur o păstrez alături de icrele și șampanie. Regina, obișnuită cu alinturile tânărului prinț, nefiind nici la primul gest de rebeliune, nici la ultimul venit din partea rudelor directe, l-a rugat să amâne anunțul până când anturajul său va găsi o soluție de a vinde această demisie supușilor săi. Mai ales că problemele cosntitționale sunt mari, Harry fiind practic a treia linie succesorală, deci rolul său constituțional practic ar dispărea. Ți-ai găsit cu prințisorul! Glonț ieșit de pe poarta palatului a pus mâna pe telefonul securizat plătit tot de către suverană și a ordonat echipei sale din SUA, de unde alte undeva?, să anunțe demisia și desigur să înceapă propaganda insidioasă ca de fapt neamul britanic nu ar fi vrut-o pe nevasta-sa pentru că este de culoare. Harry pare a uita că cel mai mare mix rasial pe care umanitatea l-a cunoscut de la imperiul persan a fost cel constituit de imperiul britanic. Același prințulete uită că astăzi Londra este mai diversificată rasial decât New York, iar jocul cu nevasta neagră merge doar dacă Meghin ar fi neagră cu adevărat, ea fiind de fapt metisa, din tata alb și o mamă de culoare. Iar Archie, fiul celor doi numai de culoare nu arată, fiind mai caucasian ca mulți caucasieni. Dar ce contează pentru neo-marxistul cu sânge regal. Atacul la adresa propriei familii a fost dat și devine devastator. Căci, pe lângă gratuitățile pe care cei doi le doresc de la poporul muncitor din Commenwealth, aceștia au anunțat că și-au încorporat și numele de famlie, Sussex Royal, nu cumva ca să îi dea cuiva prin minte să le ia titlul căstigat la căsătorie, cadou tot de la bunica din palatul pe care îl urăsc așa de mult.
Această demisie, dacă reușeste așa cum a fost ea desenată de mâinile negre ale neo-marxismului mondial va pune o imensă presiune asupra celei mai stabile monarhii din lume. Pentru că, din acest moment, membrii juniori pot să aibă ideea că le este opțională apartanența prin naștere la linia dinastică deci că regulile nu li se mai aplică. În acest caz resursele de dezvoltare și continuitate ale dinastiei încep să se restrângă până la dispariția fizică a acesteia. Scopul suprem acesta acesta. După ce, aceeași neo-marxiști americani au învățat cum au dispărut fizic ramurilor Romanovilor, una dintre cele mai solide și mai rezistente dinastii din lume, urmează dispariția familia Windsor și schimbarea întregii arhitecturi constituționale în 15 țări ale lumii. O lovitură de stat fără sânge, la scară istorică, o eradicare a istoriei și desigur un triumf al stangismului modern.
Acesta este riscul fundamental care a apărut odată cu demisie regală inedită. Prințul Harry repetă până la identitate greșelilel mamei sale, cea care orbită de furia divorțului și pierderii coroanei britanice,a făcut absolut tot posibilul, în ultimii săi ani de viață, să umilească și apoi să distrugă dinastia Windsor. Sfîrșind tragic într-un accident de mașină, alături de noul său iubit, fugărită la Paris de bande de fotografi, ceea ce părea promisiunea reinventării dinastiei britanice a dispărut sub semnul unei coliziuni frontale dintre opțiunile personale prost croite și mileniul de istorie și civilizație a familiei în care intrase. Atunci, regina care 50 de ani străjuise poarta palatului milenar s-a cutremurat dar nu a căzut. Fiul repetă scena, mult mai rafinată de data aceasta, în fața aceeași regine. La final de domnie și viață însă, suverana știe deja însă cum se termină totul.
Regele este încoronat în catedrală și nu la primărie. Este uns în numele Domnului și nu ales la o halbă de bere. Este ales prin naștere și nu ambalat, la fabrica de bomboane de crăciun. Instituția pe care o reprezintă exprimă esența poporului peste care domnește. Harry, alături de actrița sa identitar marxistă și cu idei rasiale născocite vor afla curând, exact ca prințesa Diana, că lumea are destui activiști care fac bani din bocetul de caviar al stângii. Dar aceeași lume are atât de puține modele princiare. Iar în acel moment, când oamenii se vor uita la ei, vor fi amintiți doar ca cei care și-au dat demisia din ceea destinul princiar le dăduse natural. Meghan poate visa, ca orice actriță fără rol, la aplicarea unui scenariu magistral, dar fantoma lui Walles străjuiește destinul frânt al unui alt fost rege. Destinul nu este film, viața nu este un rol.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
