Echipajele a două nave militare ruse, plasate în carantină după întoarcerea din Siria
Echipajele a două nave de război ruse, amiralul Makarov și fregata amiral Essen, care au ajuns în Crimeea (peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014), vor fi plasate în carantină timp de două săptămâni. Este vorba despre aproximativ 400 de marinari care tocmai s-au întors din Siria.
Fregatele Amiralul Makarov și Amiralul Essen s-au întors la Sevastopol după o lungă călătorie în Marea Mediterană, dar marinarii aflaţi la bord nu au voie să părăsească navele, precizează Uawire.org.
Comandamentul flotei Mării Negre le-a ordonat marinarilor, care au intrat în contact cu resortisanții străini în timpul călătorie lor, să rămână în carantină la bordul navelor ancorate în larg și să nu se apropie de port până nu este clar că întregul echipaj este sănătos.
Standardele şi regulile privind carantina sunt aceleași pentru toată lumea, fie nave civile, fie nave militare, precizează ziarul şi postul de televiziune propagandistic Zvezda al Ministerului rus al Apărării.
În cazul de faţă, aceste fregate, care se întorc în Sevastopol după o lungă călătorie în porturile din Siria, vor fi plasate în carantină timp de 14 zile. Dacă în tot acest timp nu există persoane bolnave printre membrii echipajelor celor două nave, fregata amiral Makarov și amiral Essen vor putea ancora în portul militar din Sevastopol, mai precizează sursa.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News