Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Echivalentul sovietic al avionului de spionaj american U2, avionul Miassishchev M-55 ar putea fi repus în funcţie şi trimis în Ucraina
Forțele aeriene
Data publicării:
Rusia ia probabil în considerare posibilitatea de a repune în funcțiune avionul M-55 Mystic B din epoca sovietică pentru a ajuta la efectuarea unor lovituri precise asupra unor ținte din Ucraina, a declarat duminică Departamentul britanic al Apărării

Aeronavă, care a fost proiectată pentru misiuni de recunoaștere la mare altitudine, ar consolida capacitățile limitate în prezent ale Rusiei în Ucraina, a precizat departamentul.

Cu un plafon operațional zbor de peste 20.000 de metri, aeronava a fost folosită recent ca platformă de cercetare în domeniul spaţial. Cu toate acestea, aeronava a fost observată transportând o capsulă de recunoaștere militară, dezvoltată pentru a fi utilizată pe avioanele de luptă rusești, au precizat mai mulţi analişti OSINT.

Potrivit serviciilor de informații britanice, o eroare majoră în strategia de achiziții militare a Rusiei a fost eșecul în materie de achiziţii de sisteme de culegere de informații şi supraveghere, în special aeronave care să aibă aceste caracteristici. Aceasta este esențială pentru urmărirea la timp și cu precizie a țintelor de către forțele aeriene, maritime și terestre.

"Există o posibilitate reală ca M-55 să fie repus în funcţie de front pentru a consolida capacitățile IŞTAR limitate ale Rusiei deasupra Ucrainei. Funcționarea la altitudini mari permite sistemelor să lucreze la o distanță considerabilă de ţinta", se arată în raport.

Analiștii au concluzionat că este aproape sigur că aeronava va efectua misiuni împotriva Ucrainei din spațiului aerian rusesc.

 

Cum a apărut avionul M-55?

 

În anii 1950, Forțele Aeriene ale SUA au lansat programul Genitrix, care presupunea trimiterea de baloane stratosferice - dincolo de raza de acțiune a sistemelor de apărare aeriană și a avioanelor de vânătoare existente la acea vreme - deasupra Uniunii Sovietice și Chinei în scopuri de informații. Armata Roșie a încercat - fără succes - să găsească o soluție

Cu toate acestea, o soluție a fost găsită după recuperarea unui avion de spionaj american U2 doborât deasupra regiunii ruse Degtiarsk de o salvă de paisprezece rachete S-75 Dvina, conform versiunii oficiale furnizate de Moscova.

De fapt, întrucât U2 putea zbura la o altitudine de 21.300 de metri, statul major sovietic plănuia să facă o copie a acestuia, sub denumirea S-13. Dezvoltarea acestuia a fost încredințată biroului de cercetare Beriev. Cu toate acestea, proiectul a fost abandonat brusc în 1962.

Cinci ani mai târziu, Kremlinul adat ordin să se efectueze cercetări pentru un nou avion de luptă subsonic capabil să zboare în stratosferă. Acest lucru a dus la dezvoltarea avionului M-17 Stratosfera (sau Mystic A), al cărui prim prototip s-a prăbușit în 1978 în timpul unui zbor de testare neautorizat.

Oficial, primul zbor al M-17 a avut loc la 26 mai 1982. Dar, din nou, programul a fost abandonat, înainte de a fi reînviat sub numele de M-55 [sau Mystic B], pentru zboruri de recunoaștere. În funcție de sursă, au fost construite între două și cinci exemplare.

De la sfârșitul Războiului Rece, aceste avioane au fost folosite în principal pentru cercetare științifică, deși ele aparțin în continuare forțelor aerospațiale ruse, care le consideră avioane de recunoaștere. Unul dintre ele a luat parte la o misiune de cercetare în Arctica în 2003. Mai recent, un M-55 "Geophysica" a fost solicitat pentru proiectul StratoClim, desfășurat în 2016 de 26 de institute de cercetare europene care efectuează studii privind clima și stratosfera.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km

Ştiri Recomandate

Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
pixel