Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Escală fără precedent în Norvegia a unui submarin nuclear francez de atac. Franța face o demonstrație de forță
Forțele navale
Data publicării:
În general, Marina franceză comunică foarte rar despre misiunile desfășurate de submarinele sale de atac cu propulsie nucleară [SNA], iar de fiecare dată când a făcut-o a avut de transmis un mesaj. Dar, în ultimul timp se constată că această practică este folosită cu o frecvență mai mare.
Submarin nuclear de atac francez în apele teritoriale ale Norvegiei. Foto: Marina Franței
Submarin nuclear de atac francez în apele teritoriale ale Norvegiei. Foto: Marina Franței

În acest sens, reamintim că, pe 25 august, Statul Major al Forțelor Armate franceze (EMA) a anunțat, prin X/Twitter, că SNA Suffren tocmai a acostat în Emiratele Arabe Unite.

Iar recent, pe 26 septembrie 2023, Marina franceză a făcut cunoscut că unul dintre submarinele sale nucleare de atac se află în apele înghețate ale Nordului Îndepărtat.

„Desfășurarile regulate ale navelor marinei franceze în Nordul Îndepărtat sunt de natură strategică datorită importanței geopolitice ale acestei zone. Ele garantează Franței o capacitate de intervenție și de evaluare autonomă a situației”, se precizează într-un comunicat al EMA, pe Twitter/X, însoțit de fotografii cu un SNA și cu o navă de sprijin [BSAM - Bâtiment de soutien et d’assistance métropolitain].

 

 

„Dislocate în ape înghețate, BSAM și SNA demonstrează, prin rezistența și performanța lor, capacitatea Marinei Franceze de a se disloca pe toate mările lumii”, au adăugat Forțele Navale franceze, fără alte detalii.

 

 

Deși în comunicatele oficiale franceze nu se face referire unde anume operează submarinul, presa norvegiană a confirmat prezența celor două nave în zona Tromso din nordul Norvegiei, unde au făcut o escală.

„Submarinul nuclear francez a andocat săptămâna trecută în portul Grøtsund, chiar la nord de orașul Tromsø. Este prima dată când un submarin francez vizitează acest port”, a declarat ziarul independent norvegian High North News.

Prezența submarinului francez în această zonă este o surpriză, deoarece până acum, SNA-urile americane și, într-o mai mică măsură, cele britanice au fost singurele care au făcut escale regulate în această parte a Norvegiei, a precizat la rândul său publicația franceză Zone Militare (Opex 360) specializată în probleme de apărare și securitate.

Deși numele submarinului trimis la Tromsø nu a fost specificat, fotografiile publicate de Statul Major al Forțelor Armate franceze sugerează că ar fi vorba despre Ametist din clasa Rubis, potrivit Zone Militaire care observă că pe corpul submarinului este inscripționat codul S605, deși Marina Franceză a decis recent să șteargă marcajele de pe navele sale pentru a complica identificarea acestora.

Prezența SNA francez în apele norvegiene coincide cu cea a portavionului britanic HMS Queen Elizabeth care, în cadrul Operației Firedrake, conduce un Grup de Lovire Aeronaval (Carrier Strike Group – CSG) al NATO. În aceste condiții este posibil ca submarinul și nava de sprijin franceze să fie contribuția Franței la această misiune în Nordul Înalt (cunoscut și sub denumirile Nordul Îndepărtat sau Marele Nord).

Clasa de submarine Rubis este concepută pentru războiul subacvatic de mare adâncime, protecția  convoaielor de nave (grupărilor navale/aeronavale) și culegerea de informații electronice. Primul submarin din această clasă a intrat în funcțiune în 1983. Clasa Rubis va fi înlocuită până la începutul deceniului următor de clasa Suffren - numită și Barracuda, din care s-au construit deja două submarine.

SNA Ametist, cel aflat acum în Nordul Înalt, este înarmat cu până la 14 torpile F-17 și două rachete antinavă SM-39 Exocet, precum și cu mine navale. Se poate scufunda la o adâncime mai mare de 300 de metri și are o viteză maximă, în imersie, de 25 de noduri (46 km/h).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune

Ştiri Recomandate

ROMARM începe să respire în sfârșit: Offset în programul K9, dar și discuții despre retehnologizare, producție, muniție și arme pentru Armată și MAI, pe agendă în Coreea
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
HIMARS hipersonic. SUA va avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
pixel