Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Federația Rusă va produce încă trei drone grele S-70 Okhotnik
Industrie de apărare
Data publicării:
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 08.10.2020, citând surse din mediul militar, că, în următorii doi ani, în Federația Rusă, vor fi produse încă trei drone grele de tip S-70 Okhotnik.

Acestea se vor alătura programului de teste, la care, în prezent, participă singurul prototip existent al dronei. Ministerul Apărării a decis și formatul în care va fi întrebuințată cea mai nouă dronă rusească. Potrivit experților, aceasta va avea capacități serioase de atac, ceea ce o va face cu adevărat multifuncțională. De exemplu, în calitate de aparat de vânătoare, drona va fi capabilă să lovească ținte de la distanță mare.

 

Drona de vânătoare

 

După cum au declarat pentru cotidianul Izvestia surse din cadrul Complexului Militar  Industrial, în prezent, planul și programul de lucru pentru noua dronă S-70 au fost deja aprobate. Conform anexelor documentelor, aflate în posesia jurnaliștilor de la publicația rusească, în ultimul trimestru al acestui an, fabrica de asamblare a dronelor ar trebui să primească un lot de piese realizate din materiale compozite polimerice pentru corpul unei noi drone. De asemenea, în prima jumătate a anului 2021 vor mai fi primite alte două loturi. Costul unui lot de piese pentru drona S-70 este estimat la 286 de milioane de ruble.

Cele trei drone vor fi construite în baza unui nou contract de stat. Acesta a fost încheiat între reprezentanții Ministerului rus al Apărării și cei ai companiei Sukhoi, în ultimele zile ale anului trecut, după finalizarea lucrărilor de cercetare la tema Okhotnik.

Se estimează că cele trei drone noi vor avea un aspect exterior diferit de primul prototip. După cum au informat sursele Complexului Militar  Industrial, la acestea vor fi implementate noi corecții, pentru reducerea expunerii de radiolocație. Potrivit planurilor curente, una dintre drone va rămâne la sol pentru testarea resurselor acesteia. Celelalte două exemplare vor efectua teste de zbor.

Inițial, era planificat ca testele dronei în versiunea de atac cu diferite armamente să aibă loc în perioada 2023-2024, iar până la sfârșitul anului 2025, să fie finalizate lucrărilor de dezvoltare. Însă, în luna august, în cadrul unei întâlniri cu președintele Vladimir Putin, șeful Corporației Întrunite Cosntructoare de Avioane (OAK), Iuri Sliusar, a declarat că reprezentanții Ministerului Apărării au solicitat urgentarea procesului, în așa fel încât, în anul 2024 să înceapă livrarea la trupe a noilor drone.

După cum a informat anterior Izvestia, în vara acestui an, compania Sukhoi a asigurat prototipul S-70 pentru suma de 1,3 miliarde de ruble. Punctul de control de la sol a fost estimat separat la 145 de milioane de ruble. Este planificat ca, după începerea producției în serie a dronei, suma totală să fie redusă la aproximativ un miliard de ruble.

Expertul militar Vladislav Shurygin a declarat pentru Izvestia că primul prototip al dronei S-70 a lucrat deja intens la teste în tandem cu avionul de vânătoare Su-57. Potrivit precizărilor acestuia, dimensiunile, precum și puterea motorului, permit instalarea pe dronă a unui radar normal și o unei stații optice de localizare. Cu toate acestea, în opnia sa, este puțin probabil ca drona grea să devină un mijloc de vânătoare „curat”. Toate mijloacele aeriene moderne din această clasă s-au transformat de mult în vehicule multifuncționale, care pot distruge ținte aeriene, maritime și terestre.

“Capacitatea de încărcare a dronei Okhotnik îi permite să transporte nu numai o varietate de arme aer-aer cu rază lungă de acțiune, ci și bombe grele și rachete de croazieră pentru a ataca țintele terestre. Prin proiectarea sa, această dronă a fost creată încă de la început pentru acțiune în condiții de conflicte de intensitate ridicată, pentru a trece prin apărarea antiaeriană puternică a adversarului și a executa atacuri împotriva obiectivelor strategice ale acestuia”, a menționat expertul.

 

Date despre noua dronă de atac

 

2. -imagine fara descriere- (s_70_okhotnik_drona_48431600.jpg)

S-70 „Okhotnik” este cel mai mare vehicul aerian fără pilot dezvoltat în Federația Rusă. Aeronava de 20 de tone a fost proiectată în conformitate cu schema „aripii zburătoare”, cu o utilizare extinsă a materialelor compozite polimerice, pentru a facilita contrucția și a reduce amprenta radar.

Capacitatea de încărcare a modelului S-70 ajunge la șase tone, iar vizibilitatea sa pe radare este chiar mai mică decât cea a avionului de vânătoare Su-57 de generația a cincea. În prezent, drone din această clasă sunt dezvoltate numai în Statele Unite și China.

Lucrările de cercetare privind drona Okhotnik au fost începute în anul 2011, compania Sukhoi devenind principalul executant al proiectului. Dezvoltarea dronei a fost realizată într-o cadru strict secret. Nici măcar aspectul său exterior nu era cunoscut. Primul prototip al dronei a fost prezentat public abia în anul 2018, iar primul său zbor a fost efectuat pe 02 august 2019. O lună mai târziu, Ministerul Apărării a anunțat începerea ieșirilor comune ale S-70 și ale avionului de vânătoare Su-57. Astfel, drona cu senzorii săi, a extins câmpul vizual al radarului avionului de vânătoare și a efectuat indicarea țintelor pentru armele sale de aviație cu rază lungă de acțiune.

Este planificat ca, în viitor, drona să poată funcționa nu numai sub controlul uman, ci și complet autonom, folosind elemente de inteligență artificială. Aceasta va avea un canal de comunicații prin satelit cu mijloacele de la sol, care va face autonomia limitată doar de alimentarea cu combustibil. Deocamdată, nu s-a precizat dacă drona are capacitatea de a fi realimentată în aer, la fel ca avioanele  moderne pilotate.

O nouă versiune a motorului de luptă AL-41F1 - produs 117BD - a fost dezvoltată special pentru echiparea dronei S-70 de către UEC - Ufa Engine-Building Production Association. Acesta îi va oferi dronei o viteză apropiată de viteza sunetului. În anul 2019, a fost prezentat un model al dronei Okhotnik cu o duză plată a motorului în locul celei obișnuite, rotunde. Conform calculelor, un astfel de design ar trebui să reducă vizibilitatea dronei cu reacție.

În plus față de S-70, în Federația Rusă se dezvoltă încă două drone mari de atac. Cea mai ușoară dintre ele, Orion, cântărind aproximativ o tonă, a fost deja pusă în funcțiune și testată în Siria. În primăvara acestui an, departamentul militar a primit un complet de trei drone din producția de serie. Cea mai mare dintre drone, Altius, care cântărește șapte tone, este capabilă să transporte bombe dirijate grele și se află în faza de testare.

În prezent, în dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse se află peste 2.000 de drone. Majoritatea sunt concepute pentru misiuni de cercetare și aparțin clasei ușoare. Greutatea lor la decolare nu depășește 18 kilograme.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”

Ştiri Recomandate

Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Dronă Shahed cu rachetă aer-aer la bord: informațiile militare ucrainene oferă detalii despre cea mai recentă modificare UAV-urilor rusești
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
pixel