Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fost şef al spionajului extern ucrainean: Războiul se poate termina rapid, cât de curând va fi un punct de cotitură
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Forţele ruse de ocupaţie se pregătesc pentru o a doua serie de atacuri asupra Ucrainei. Pentru acest al doilea atac armata rusă vrea să implice mai mulţi militari profesionişti, dar, cu toate acestea, numărul acestora este mai mic în comparație cu cel al militarilor profesioniștii din Armata Ucrainei, precizează generalul ucrainean Mikola Malomuzh.
Militari ucraineni din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale. Sursa Foto: Forţele Armate Ucrainene.
Militari ucraineni din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale. Sursa Foto: Forţele Armate Ucrainene.

Într-un interviu acordat cotidianului ucrainean Obozrevatel, șeful Serviciului de Informații Externe (SZRU) al Ucrainei din perioada 2005-2010, generalul Mikola Malomuzh, precizează că punctul de cotitură al acestui război (n.a. agresiunea militară pe care Rusia o desfăşoară de mai bine de o lună de zile împotriva Ucrainei) este aproape, iar conflictul s-ar putea termina în luna mai.

Ţinând cont că Forțele Armate Ucrainene desfășoară în acest moment o contraofensivă în mai multe direcții, generalul ucrainean a fost întrebat cât teritoriu ocupat de ruşi vor reuşi militarii ucraineni să elibereze.

,,Într-adevăr, s-a conturat o altă etapă de rezistenţa activă față de agresiunea rusă, dar în această situație putem vorbi despre anumite zone în care avem succes. Acestea sunt direcțiile Harkov, Nikolaev și Kiev. Parțial Sumi și Herson’’, a spus Mikola Malomuzh.

Generalul a precizat că cel mai bun rol în menţinerea acestei rezistențe militare în joacă tactica, participarea militarilor cu experienţă în luptă, dar şi echipamentul și armele furnizate de statele occidentale.

,,Avem deja vreo 130 de avioane rusești doborâte, sute de elicoptere, ca să nu mai vorbim de tancuri și vehicule blindate distruse. Am provocat daune puternice armatei ruse - mai mult de 40% din totalul armelor, echipamentelor și forţelor militare ale inamicului au fost distruse. Brigăzi și regimente întregi ale armatei ruse au fost învinse’’, precizează generalul Malomuzh.

 

Rusia nu poate concura cu voinţă ucrainenilor care îşi apără ţara

 

Acesta este de părere că dacă sunt implicate forțe suplimentare este posibilă o ofensivă tactică lângă Kiev, Herson, Sumi. De asemenea, cu ajutorul unui număr mai de rezervişti ai armatei, dar mai ales cu implicarea Forțelor de Operații Speciale se pot desfăşura operațiuni ofensive de amploare şi pe direcţia oraşului Mariupol.

După cum a lăsat să se înţeleagă în interviul acordat cotidianului ucrainean Obozrevatel, fostul şef al spionajului militar ucrainean, este foarte important că moralul armatei și al cetăţenilor ucraineni se fie menţinut ridicat, deoarece este o componentă esenţială pentru apărarea Ucrainei.

,,Aici Rusia nu poate concura în niciun fel cu noi, pentru că fiecare își apără casa, familia, orașul’’, a argumentat Malomuzh.

 
De ce se teme astăzi Kremlinul?

 

„Vedem că se pregătește un punct de cotitură în acest război. Totul va depinde de cât de mult putem concentra cele mai bune forțe și de a merge nu doar pe o ofensivă tactică, ci și pe una strategică, cât de rapid și eficient se va dezvolta procesul de negociere și cât de  rapid va veni pacea. Prin urmare, acum este important pentru noi să combinăm toate forțele și să dezvoltăm în mod competent toate operațiunile care vor cauza daune puternice inamicului la toate nivelurile’’ a argumentat fostul şef al spionajul extern ucrainean.

,,Putin înțelege că prelungirea războiului va însemna și mai mult eșec pentru el. Succesul nostru pe frontul diplomatic ar putea duce la încetarea bombardamentelor și la un proces de pace’’ susţine Mikola Malomuzh.

 

Când ar putea avea loc momentul de cotitură în acest conflict militar?

 

,,Cred că în 7-10 zile. Dacă vom duce cu succes o contraofensivă, acest lucru îl va forța în mod clar pe Putin să intre în procesul de negociere. Desigur, în paralel, presiunea puternică asupra Federației Ruse din partea statelor puternice ar trebui să continue. Presupun că războiul ar trebui să se încheie într-o lună’’, a mai precizat generalul ucrainean, fost şef al serviciului extern de informaţii al Ucrainei (SZRU).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina publică interogatoriul cu cei doi prizonieri de război chinezi (Video): ,,Înainte să ajung pe front, nu ținusem niciodată o armă în mână''
Operațiunea Lunar Hail: Cum a lovit Ucraina podul din Crimeea cu rachete ATACMS, având sprijinul agențiilor militare și de informații americane
Nu toate gafele politice pot fi trecute cu vederea | Aliații SUA, alarmați de scurgerea de informații de la vârful Pentagonului: Dacă aș fi fost Putin, m-aș simți fără loc de muncă
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Șeful serviciului german de informații sugerează că Kremlinul va testa eficacitatea articolului 5 NATO
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)

Ştiri Recomandate

Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
Primul atac ucrainean confirmat în Marea Caspică (VIDEO). O platformă petrolieră și o uzină chimică ale Rusiei au fost paralizate într-o singură noapte
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
Rachetele cu APKWS au confirmat în Ucraina. Marina SUA comandă zeci de mii de kituri APKWS care pot fi folosite și contra dronelor
Efectele strategiei MAGA: Danemarca include SUA pe lista țărilor care pot reprezenta o potențială amenințare
A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Războiul din Marea Neagră: Dronele ucrainene Sea Baby lovesc un petrolier strategic al „flotei fantomă” rusești (FOTO/VIDEO)
Rusia recrutează aproape cât numărul pierderilor, dar anunță că a îndeplinit planul: Peste 400.000 de militari s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
Războiul din Ucraina: Se pregătește un „plan de pace” în 20 de puncte pentru Statele Unite, în timp ce diplomația intră într-o fază critică
Reputatul think tank românesc NSC organizează conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei: Securitate, oportunități și investiții”
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
pixel