Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa trimite portavionul nuclear Charles de Gaulle în estul Mediteranei
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Portavionul francez Charles de Gaulle va fi trimis în partea de est a Mediteranei într-o misiune de sprijin a coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, a anunţat joi preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP.

,,Grupul aeronaval va susţine operaţiunea Chammal (misiunea franceză a operaţiunii internaţionale Inherent Resolve) între ianuarie şi aprilie, urmând apoi să fie desfăşurat în Atlantic şi Marea Nordului'', a precizat şeful statului francez într-un discurs la o bază aeriană din Orleans, potrivit Agerpres.

Portavionul cu propulsie nucleară Charles de Gaulle (codul NATO: R91) este nava amiral a Marinei Franceze. Portavionul francez va fi escortat de nave ale forţelor navale din Germania, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia şi Grecia, a mai menţionat el.

,,Această forţă europeană, la fel ca desfăşurarea (misiunii) Lynx în ţările baltice, va consolida legătura transatlantică şi NATO, o dovadă suplimentară că apărarea europeană şi NATO sunt cei doi piloni ai aceluiaşi edificiu'', a ţinut Macron să adauge.

Vorbind despre acţiunile antijihadiste din Orientul Mijlociu, preşedintele francez a făcut şi o aluzie critică la adresa ţărilor care, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Iran, şi-au retras la începutul acestei luni o parte a contingentelor din Irak, cum este cazul Germaniei sau al Canadei, dar fără să le numească.

,,Franţa, încă de la început, în mod constant (...), a rămas acolo cu hotărâre, cu curaj'' şi ''aceia care luptă împotriva ameninţării teroriste, cei care suferă din cauza ei în această regiune ştiu cine este acolo şi cine rămâne'', a indicat Macron.

Înaintea acestui discurs el a asistat la o demonstraţie a unui comando de paraşutişti care participă la operaţiuni militare externe, cum este cea desfăşurată în Sahel, fiindu-i apoi prezentate de armata franceză apărarea antiaeriană a bazelor nucleare şi sistemele de luptă anti-drone.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei

Ştiri Recomandate

Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Armata SUA, în fața unei dileme istorice: Imprimarea 3D a echipamentelor militare ca ultimă soluție pentru a nu depinde de marile companii de apărare
Noapte de coșmar la granița României: Atac masiv cu drone rusești la Dunăre, populația din Tulcea a primit RO-Alert
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
pixel