Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fregata Amiral Gorshkov a ieșit din Marea Mediterană. Escadra rusă din regiune la cel mai redus nivel din ultimii ani
Forțele navale
Data publicării:
Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord a anunțat, pe 05.09.2023, că, după ce a finalizat îndeplinirea misiunilor în Marea Mediterană, fregata Amiral Groshkov a ieșit în Oceanul Atlantic, însoțită de petrolierul Viazma.
Fregata rusă Amiral Goroshkov. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
Fregata rusă Amiral Goroshkov. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

,,Astăzi, fregata Amiral Gorshkov, aflată în Marea Mediterană din luna aprilie 2023, a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a ieșit în Oceanul Atlantic, fiind însoțită de petrolierul Vyazma”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agenția Tass.

Potrivit reprezentanților militari ruși, echipajul navei și-a finalizat misiunile încredințate ca parte a grupării permanente a Forțelor Navale ale Rusiei din Marea Mediterană. Pe timpul deplasării în Oceanul Atlantic, fregata Amiral Gorshkov urmează să execute mai multe exerciții navale.

Marșul de lungă durată al fregatei a început pe 04 ianuarie 2023, când aceasta a plecat de la Severomorsk. Pe timpul acestuia, nava a parcurs aproximativ 42.000 de mile marine. Echipajul fregatei a luat parte la două exerciții navale multinaționale în Oceanul Indian și Marea Arabiei și a efectuat escale în porturi din Republica Sud-Africană, Iran, Arabia Saudită și Siria.  

Comentariul autorului: Plecarea fregatei rusești Amiral Gorshkov din Marea Mediterană este oarecum surprinzătoare, ținând cont de faptul că aceasta nu a fost înlocuită de o navă de luptă de același nivel. Astfel, escadra rusească din Marea Mediterană rămâne la cel mai redus nivel din ultimii ani. Din compunerea acesteia mai fac parte un submarin (Krasnodar), o corvetă (Merkury), o navă mică purtătoare de rachete (Orekhovo-Zuevo), un dragor (Vladimir Emelyanov) și două nave auxiliare: remorcherul Viceamiral Paromov și petrolierul Yelnya. De asemenea, în aceste zile a intrat în Marea Mediterană și atelierul plutitor PM-82 al Flotei ruse din Marea Baltică.

Trebuie semnalat faptul că și numărul de platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr din regiune nu a mai fost atât de redus de mulți ani. În prezent, în Marea Mediterană se mai află doar două astfel de platforme, respectiv un submarin (Krasnodar) și o navă de suprafață (Orekhovo-Zuevo). De regulă, numărul de platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr în Marea Mediterană era de trei sau patru. Au fost însă situații în care numărul acestora a fost chiar de șase sau șapte.

De asemenea, numărul total de nave din portul Tartus și din estul Mării Mediterane era de 10-15, față de numai șapte în prezent.

Probabil că, reducerea prezenței navale ruse din estul Mării Mediterane are loc pe fondul prelungirii conflictului din Ucraina. Consumul uriaș de resurse legat de acesta face ca alte misiuni, care nu au legătură directă cu războiul de pe teritoriul ucrainean, să fie reduse la un nivel minim.   


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești au lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
SUA, Australia și Japonia semnează un acord trilateral de logistică navală pentru a îmbunătăți interoperabilitatea
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock

Ştiri Recomandate

Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk a forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Polonia își cimentează rolul de pilon strategic pe Flancul Estic. Varșovia va deveni hub regional pentru motoarele avioanelor F-15EX
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
Momentul strategic al Ankarei: Tancul Altay a intrat în producție (VIDEO). O victorie a industrie de apărare a Turciei care redesenează ecuația militară regională
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
România va achiziționa în comun sisteme antiaeriene Mistral 3. Într-un final contractul urmează să fie semnat anul acesta
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
România e prima țara europeană care integrează radarele Q-53 pe sisteme HIMARS. Lupta contrabaterie, cu tehnologie de ultimă generație
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
pixel