Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Cu acest prilej, Zelenski i-a mulțumit lui Kuchma pentru eforturile deosebite de a debloca procesul de la Minsk, în scopul realizării unui climat de pace în estul Ucrainei. La rândul său, Kuchma a remarcat că în ultimul an activitatea în GTC a înregistrat progrese semnificative, fiind făcuți pași importanți pentru normalizarea situației în Donbas. Totodată, Kuchma a asigurat că este pregătit să-și transmită experiența și va asigura consultanță în negocierile de pace, dacă va fi nevoie.
Comentariul autorului: Procesul prin care L. Kuchma s-a retras de la conducerea delegației Ucrainei la GTC a început de fapt acum două luni, pe 20 mai, când acesta i-a propus președintelui Zelenski, să îl numească în fruntea delegației pe Oleksei Reznikov, prim-adjunctul lui Kuchma în acel moment. Motivul invocat de Kuchma era schimbarea statutului delegației Ucrainei, prin includerea în componența acesteia a unor miniștri și parlamentari, subordonarea de facto a delegației schimbându-se de la prezidențială, la o combinație guvernamentală, parlamentară și prezidențială. Atunci, Zelenski l-a rugat pe Kuchma să mai rămână la conducerea delegației până când F.Rusă își va numi noii reprezentanți în cadrul GTC.
Demisia lui Kuchma, oarecum surprinzătoare, era previzibilă după preluarea puterii în Ucraina de către noua administrație în 2019. Noul președinte, Volodimir Zelenski, reușește astfel, în decurs de un an de la câștigarea alegerilor, să facă și ultima modificare pe scena politică, prin care să pună în funcțiile cheie, oameni care să nu fi avut de-a face cu regimurile politice anterioare.
Cu toate acestea, nu se poate observa modul elegant în care Zelenski renunță la serviciile lui Kuchma – fost președinte al Ucrainei între 1994 și 2005, care pe lângă cuvintele de apreciere, a inițiat împreună cu președintele F.Ruse, Vladimir Putin, un recent acord de încetare a focului în Donbas, cu începere din 27 iulie, acord negociat în GTC.
Astfel, cei doi președinți, rus și ucrainean, pregătesc, fiecare în funcție interesele țării sale, scena pentru următorul pas în găsirea unei soluții non-militare pentru conflictul din Donbas. Aici, următorul eveniment major vor fi alegerile locale în cele două republici secesioniste – Donețk și Lugansk, planificate pentru octombrie 2020. Ucraina, pentru a recunoaște aceste alegeri, a pus condiția ca trupele ruse să se retragă din sud-estul țării, iar controlul frontierei de stat să revină puterii de la Kiev. Rusia încă nu a dat curs acestei propuneri, dar nici nu s-a pronunțat definitiv împotriva ei. Probabil, Moscova estimează că populația din cele două republici secesioniste, majoritar etnic rusă, va vota în favoarea sa, chiar dacă nu vor fi militarii ruși acolo.
Era oare Kuchma un obstacol, în planurile celor doi președinți? În cea mai mare parte a exercitării funcției de președinte al Ucrainei, a fost considerat prorus, primind a doua cea mai înaltă dinstincție din partea Moscovei – Ordinul Meritul pentru Patrie clasa I. Însă, la finalul celui de-al doilea mandat prezidențial, în celebra dispută Ianukovici – Iușcenko, despre cine a câștigat a câștigat alegerile în decembrie 2004, candidatul prorus, Ianukovici, l-a acuzat pe Kuchma – președinte în funcție, de trădare.
În concluzie, Leonid Kuchma a fost foarte apreciat atât de ucraineni, cât și de ruși, astfel explicându-se longevitatea sa atât ca președinte, cât și în calitate de șef al delegației Ucrainei la GTC. Dar, tocmai acest fapt îl face nesigur pentru ambele părți, la următoarele evenimente care vor urma, legate de Donbas.
Notă: În vara anului 2014, după intensificarea confruntărilor militare în regiunea Donbas (S-E Ucrainei)dintre armata ucraineană și separatiștii proruși a fost înființat la Minsk un grup de contact – Grupul Trilateral de Contact (GTC) între părțile ucraineană și rusă, cu participarea și a reprezentanților OSCE, destinat detensionării conflictului. În cadrul acestui grup au fost negociate acordurile de dezarmare Minsk 1 și Minsk 2, mai mult sau mai puțin respectate, ultimul fiind încă în vigoare din 2015. De asemenea, în GTC s-au negociat și unele acorduri temporare de încetare a focului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Beijingul avertizează asupra posibilelor consecințe după ce Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor.
Ucraina pare să fi făcut o concesie majoră, dar calculată strategic. Potrivit unor surse oficiale citate de Financial Times și Kyiv Independent, Kievul a acceptat o limitare a efectivelor sale militare la 800.000 de oameni pe timp de pace.
În timp ce Ucraina număra cele 460 de drone și 22 de rachete balistice lansate de Rusia într-o singură noapte, la mii de kilometri distanță, într-un hotel din Abu Dhabi, se redesenează harta de securitate a Europei. Diplomația de război nu a fost niciodată o chestiune de morală absolută, ci de oportunitate cinică și raporturi de forță. Iar informațiile scurse în ultimele 24 de ore confirmă un lucru cert: administrația Trump a apăsat pedala de accelerație, forțând o închidere a conflictului care pare să fi trecut de faza „dacă” și a intrat în faza „cum”.
Ucraina a reușit o lovitură de precizie împotriva Complexului Tehnico-Științific Beriev (TANTK) din Taganrog, eliminând două active militare rare care sunt, practic, imposibil de înlocuit pentru industria de apărare rusă. Imaginile din satelit analizate pe 25 noiembrie confirmă distrugerea ,,laboratorului aeropurtat A-60'', o aeronavă purtător de arme laser, și a unui prototip pentru viitorul program de aeronave de avertizare timpurie al Rusiei.
Grecia a semnat convenția Consiliului Europei privind înființarea unei comisii internaționale pentru examinarea cererilor de despăgubire pentru daunele cauzate Ucrainei de agresiunea Rusiei. Serviciul de presă al Consiliului Europei a făcut anunțul, pe 19 decembrie.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a demonstrat din nou cât de vulnerabile şi expuse sunt activele militare ale aviaţiei ruse, executând al doilea atac major asupra bazei aeriene Belbek în decurs de o săptămână. Această ultimă operațiune, confirmată pe 20 decembrie, a vizat nu doar platforme de luptă, ci și infrastructura critică de comandă și control, într-o campanie sistematică de degradare a superiorității aeriene rusești deasupra Mării Negre.
Sprijinul pentru Ucraina va continua, Rusia fiind agresorul, a declarat, vineri, ministrul apărării de la Praga. Sprijinul pentru Ucraina va continua, a declarat Jaromír Zůna, ministrul apărării al Republicii Cehe. „Este vorba doar despre cum anume, cât mai optim, inclusiv din perspectiva intereselor noastre naționale, să sprijinim în continuare Kievul”, a adăugat el.
Forțele Aeriene ale SUA au început reconfigurarea radicală a aeronavei experimentale X-62 VISTA, un pas important pentru a scoate inteligența artificială din mediul de simulare și a o arunca direct în cockpit-ul viitoarei flote de avioane de luptă. Modernizarea sistemelor de misiune (MSU), finanțată prin Pentagon’s Test Resource Management Center, transformă un F-16 modernizat dintr-un simplu simulator de zbor într-o platformă de luptă autonomă complet echipată, capabilă să vadă, să proceseze și să decidă la viteze imposibile pentru un pilot uman.
Ucraina a transformat apărarea aeriană într-o cursă de producție în masă, atingând o bornă industrială care părea imposibilă în urmă cu un an: 1.000 de drone interceptoare, livrate zilnic pe front. Această mobilizare de forțe este răspunsul direct al industriei ucrainene de apărare la campania de atacuri de mare intensitate a Rusiei, care utilizează un număr mare de UAV-uri Shahed/Geran pentru a „seca” arsenalul de rachete antiaeriene scumpe ale Ucrainei.
Arhitectura de sprijin militar pentru Ucraina trece printr-o expansiune majora a infrastructurii sale de pe Flancul Estic. Generalul Maik Keller, comandantul adjunct al Comandamentului NSATU (NATO Security Assistance and Training for Ukraine), a confirmat că, începând cu luna ianuarie 2026, România va găzdui al doilea centru major de coordonare și tranzit al echipamentelor militare, operând în tandem cu hub-ul deja consacrat de la Rzeszow, Polonia.
Cel puțin cinci membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS) au fost uciși în urma unor lovituri aeriene americane desfășurate în Siria, după cum a anunțat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Atacurile vin ca reacție directă la incidentul din 13 decembrie, în care doi militari americani și un interpret civil au fost uciși în deșertul Palmyra.
Pe timpul nopții de 19.12.2025, armata rusă a aplicat o nouă lovitură de amploare facilităților energetice și militare din Odesa. În mai multe zone ale orașului, există deja o pană totală de curent. Acest lucru a fost anunțat de serviciile online ucrainene.
Planurile Germaniei pentru viitoarea generație de fregate de apărare aeriană (Klasse 127) au suferit o reconfigurare radicală, transformând ceea ce trebuia să fie un înlocuitor pentru clasa F124 într-o platformă de proiecție a forței fără precedent la nivel european.
Potrivit portalului itamilradar.com, un detașament de nave rusești format din submarinul Krasnodar din clasa Kilo și remorcherul maritim Altay a andocat în portul Alger, pe 18 decembrie, pentru o vizită de patru zile, încadrată oficial ca parte a cooperării navale ruso-algeriene.
Fostul președinte iranian Hassan Rouhani a stârnit controverse pe scară largă prin recentele sale declarații care au dezvăluit amploarea dezinformării și a calculelor greșite pe care se bazau factorii de decizie iranieni cu privire la capacitățile militare ale țării, în special în confruntarea cu adversarii săi tradiționali, precum Israelul și Statele Unite.
Darryl Nirenberg a fost confirmat în funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, a anunțat, vineri, misiunea diplomatică americană din România.
Într‑una dintre cele mai mari operațiuni de repatriere din ultimele luni, 1.003 corpuri ale militarilor ucraineni au fost returnate în această dimineață în Ucraina, potrivit comunicatelor oficiale ale Comandamentului de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război (KShVOV). Rusia afirmă că trupurile aparțin personalului militar ucrainean decedat pe parcursul conflictului.
F/A-XX este proiectat să înlocuiască F/A-18E/F Super Hornet de a patra generație și să completeze flota de aeronave F-35C de generația a cincea.
Recent, o delegație a Statelor Unite s-a întâlnit cu producători ucraineni și a efectuat primele teste oficiale ale dronelor ucrainene. Kievul menționează că este pregătit să discute un "parteneriat strategic" în acest domeniu.
Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei pare să se fi inspirat din politica tranzacțională a administrației Trump, care, printre altele, condiționează livrarea de armament către Ucraina de achitarea acestuia.
Consilieri pe probleme de securitate națională din trei țări europene au zburat în Statele Unite pentru a participa la o nouă rundă de discuții pentru realizarea păcii în Ucraina.
Într-o premieră absolută care redefinește parametrii războiului asimetric, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit distrugerea unui petrolier din „flota fantomă” rusească în apele internaționale ale Mării Mediterane. Operațiunea, confirmată de surse oficiale din cadrul unității de elită „Alpha”, a vizat nava QENDIL, un tanc petrolier de clasă Aframax, aflat sub sancțiuni internaționale, dar utilizat în continuare de Rusia pentru a eluda restricțiile occidentale.
Camera Superioară (Bundesrat) a Parlamentului german, care reunește cele 16 landuri federale, a adoptat vineri reforma serviciului militar pentru a consolida armata în contextul amenințării Rusiei și, deși deocamdată rămâne voluntar, în caz de necesitate serviciului militar poate fi declarat obligatoriu.
Programul Canadei pentru viitorul avion de vânătoare (Future Fighter Capability Project) se confruntă cu o presiune publică fără precedent, care riscă să deraieze una dintre cele mai importante achiziții militare din istoria țării. Un sondaj recent realizat de EKOS indică o schimbare radicală de percepție în rândul cetățenilor: o majoritate solidă sprijină acum tranziția către platforma suedeză Saab JAS 39 Gripen, în detrimentul continuării achizițiilor de avioane americane F-35A Lightning II.
DefenseRomania a discutat în exclusivitate cu eng. Carlo Ferlito, CEO Beretta, despre propunerea gigantului italian în programul SAFE în ceea ce privește achiziția viitoarelor arme de asalt pentru Armata României.
O breșă majoră s-a deschis în rețeaua de apărare a regiunii ruse Belgorod după ce dronele ucrainene au interceptat și distrus două lansatoare de rachete S-400 în plin proces de desfăşurare. Incidentul scoate la iveală vulnerabilitatea unora dintre cele mai importante active militare ale Rusiei în fața tacticilor de atac cu drone care operează la joasă altitudine.
Marina egipteană a trecut printr-o transformare radicală în ultimul deceniu, devenind una dintre cele mai puternice forțe navale din Orientul Mijlociu și Africa. Acest proces amplu de modernizare a început după ce președintele Abdel Fattah al-Sisi a preluat puterea în 2014, concentrându-se pe achiziționarea de nave de luptă avansate din țări europene precum Franța, Germania și Italia, alături de consolidarea producției interne .
Polonia a depășit chiar și Armata SUA în implementarea operațională a arhitecturii de apărare antiaeriană de nouă generație, transformând Varșovia în cel mai protejat oraș din lume împotriva amenințărilor aeriene. Într-un moment dificil pentru arhitectura de securitate a NATO, Ministerul polonez al Apărării a declarat oficial Capacitatea Operațională Deplină (FOC) pentru sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă WISLA.
După luni de blocaje diplomatice legate de aderarea Suediei la NATO, Ungaria nu doar că deblochează achiziția de sisteme HIMARS, dar reușește să securizeze un acord de producție locală care va integra modulele de lansare americane pe platforme autohtone.
După ani de tensiuni diplomatice și sancțiuni, Turcia pare dispusă să renunțe la controversatele sistemele de rachete rusești S-400. Motivul? Nevoia critică de avioane de generația a V-a și conștientizarea faptului că proiectul autohton KAAN nu poate acoperi singur golurile de securitate din anii 2030.
Președintele autoproclamat al Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat, din nou, că nu poate conduce țara la nesfârșit și s-a numit „un președinte care pleacă”.
Federația Rusă și Republica Belarus continuă să vorbească insistent despre noul sistem de rachete rusesc cu rază medie de acțiune Oreshnik, a cărui versiune experimentală a fost folosită pentru prima dată în luna noiembrie 2024 împotriva unui obiectiv industrial ucrainean.
Rusia şi-a exprimat îndoieli cu privire la contribuţia liderilor europeni la planul Statelor Unite privind soluţionarea războiului din Ucraina, informează agențiile Agerpres și EFE.
Pe 27 noiembrie 2024 a fost semnat contractul de achiziție ATBTU, cunoscute popular ca blindate ușoare 4x4. Contractul a fost câștigat prin procedură de licitație deschisă de compania Otokar. Dar care e stagiul contractului la final de 2025?
Până la sfârșitul anului 2025, racheta balistică ucraineană FP-7 de la compania Fire Point ar trebui să dețină toată documentația care va permite începerea oficială a livrărilor acestei arme către armata ucraineană.
La jumătatea lunii decembrie 2025, serviciile occidentale de monitorizare au înregistrat, pentru prima dată, o lansare țintită a unei rachete rusești Iskander-M la o distanță de 800 km. Aceasta înseamnă că “Iskander 1000” a fost acum de facto desfășurat la trupe și este folosit în mod activ.