Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Experta în securitate Ioana Constantin-Bercean, doctor al Universității din București și expert LARICS, a tras câteva concluzii ca urmare a declarațiilor lui J.D. Vance, vicepreședintele SUA în cadrul Conferinței de la Munchen.
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, în timpul Conferinței de la Munchen
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, în timpul Conferinței de la Munchen

Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze. 

Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”

Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:

JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.

Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”

Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.

În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.

Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.

Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.

Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.

Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.

Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.

 

Quo Vadis: înțelepciune persană sau tragedie hamletiană?

 

De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.

Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.

Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?

Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.

JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pacea, o promisiune aruncată de la mii de kilometri. Poate un summit „direct” cu Zelenski la Washington să salveze Ucraina?
Ministrul ceh, o voce hotărâtă în corul criticilor: „Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber”
Putin și Trump / Foto: Casa Albă, X
EXCLUSIV
De la covorul roșu la zero acorduri: De ce a eșuat summitul de pace din Alaska și ce înseamnă asta pentru Ucraina
Summit Alaska: Miza economică a lui Vladimir Putin și eforturile de a deturna discuțiile despre războiul din Ucraina
Statele Unite includ pe lista neagră burse rusești de criptomonede. Ele finanțează atacuri cibernetice și contribuie la eludarea sancțiunilor
De ce reabilitează NATO vechile căi ferate ale Europei? O Rusie agresivă nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare iminentă
EXCLUSIV
Summitul din Alaska: De ce planul de pace al Rusiei înseamnă, de fapt, capitularea Ucrainei
Marea Neagră, un „câmp de luptă” în expansiune: România, prin vocea ministrului român al Apărării, cere patrule pentru protecția rutelor comerciale
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Efectul de bumerang al tarifelor americane riscă să lovească în industria de apărare: Renunţă sau nu Elveţia la achiziţia de avioane F-35?
Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Summit-ul Trump-Putin: Alaska, un front geopolitic reînviat la granița fragilă dintre Est și Vest
„Să nu repetăm un Munchen 1938”. Avertismentul istoric care zguduie Europa înaintea întâlnirii Trump-Putin: Granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță
Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică

Ştiri Recomandate

Atac în inima Qatarului. Israelul lovește în premieră în Doha ce a mai rămas din conducerea grupării teroriste Hamas
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Polonia deschide o discuție delicată, dar care ar putea ajuta România: ”Dronele din Est ar trebui doborâte”
”O crimă odioasă”. Trupele ruse au lansat o bombă cu planare asupra unui sat: Cel puțin 21 de persoane au fost ucise în timpul distribuirii pensiilor
Discurs halucinant la Moscova: Construirea de Ziduri ale Berlinului este ”o practică de de tip occidental”, ne informează Lavrov
Dronele și rachetele ucrainene au lovit poziții rusești din Donețkul ocupat. Lacune mari în apărarea antiaeriană rusă de pe front
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
Petrolierul rus Pegas, sursă foto: ShipTechnology.com
EXCLUSIV
„Flota din umbră” continuă să crească, spune unul din marii comercianți de țiței ai lumii
Administrația Trump a lansat „Midway Blitz” la Chicago. Operațiunea vizează „imigranți ilegali criminali periculoși”
Orban visează iar la împărțirea Ucrainei: „Rusia, Occidentul și zonele tampon”
Gherasimov a primit ”Oscarul” pentru întreaga carieră: Putin îi acordă ”Ordinul Curajului”, pentru vitejia arătată în îndeplinirea datoriei militare
Guvernul Bayrou a căzut. Macron, obligat să caute al patrulea prim-ministru în 12 luni
”Beneficiile” graniței comune cu Rusia: Un elicopter MI-8 rusesc încalcă spațiul aerian estonian
Fostul director adjunct al SIS Moldova, acuzat de trădare, a fost prins pe aeroportul Timișoara
Cum ajunge Rusia să dețină doar etnici ruși în teritoriile ocupate ale Ucrainei: Epurare etnică mascată prin pașaportizare cu forța
Merz provoacă frisoane la Kremlin, care și-a pus în mișcare mașinăria de propagandă: „Inuiții în vârstă își exprimă dezgustul"
Resturi de dronă cu inscripții chirilice, găsite în Polonia
De ce Aviația Strategică a Rusiei dă rateuri: Mai multe bombardiere Tu-160 au avut mari probleme tehnice în timpul unui atac asupra Ucrainei
Orban spune că Ucraina va fi împărțită în trei și anunță „haos în Ungaria” dacă opoziția va reuși să-l învingă în 2026
Generalul Sîrskîi, șeful Armatei Ucrainei: Rusia are o superioritate de 3 la 1 în oameni și arme pe front. În zonele ofensivei se ajunge și la 6 la 1. Ucraina însă rezistă
Un ofițer de intelligence prezintă indicii că Rusia pregătește un război major. Dacă va fi luată decizia nebună de a „intra” în Europa, rușii nu o vor face prin România
Misterul unor MiG-29 ale unui aliat al Rusiei, văzute azi luptând sub comanda Ucrainei. Cum au pus mâna ucrainenii pe cel puțin 3 avioane MiG-29
Trump spune că e pregătit să treacă la o nouă etapă de sancțiuni împotriva Rusiei, după bombardamentele intense împotriva Kievului
Lovitură strategică la inima industriei petroliere rusești (FOTO/VIDEO): Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au scos din funcțiune rafinăria petrolieră Ilsk
În noaptea celui mai mare atac efectuat de Rusia asupra Ucrainei, cel puțin o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Noua politică externă a SUA, un viraj brusc care influenţează relaţia cu Europa: Elbridge Colby, arhitectul noii strategii care abandonează „îngrădirea” Chinei
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
pixel