Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Negocierile de pace dintre Washington și Kiev s-au lovit de un obstacol major: insistența americană ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas, oferind Rusiei o victorie teritorială pe care armata Kremlinului nu a reușit să o obțină pe câmpul de luptă după mai bine de un deceniu de conflict.
Statele Unite au facut publice detaliile unei serii de incidente grave petrecute în timpul unei misiuni de luptă recente în Marea Roșie, inclusiv un incident de tip ,,friendly fire'' în care un crucișător american a doborât un avion de vânătoare F/A-18 Super Hornet, confundându-l cu o rachetă inamică.
Rusia a oferit o ''validare'' rară și publică noii Strategii de Securitate Națională a Statelor Unite, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin declarând că viziunea administrației Trump se aliniază „în mare măsură” cu cea a Rusiei și ar putea debloca negocierile privind Ucraina.
Congresul Statelor Unite este pe punctul de a adopta o legislație crucială în domeniul apărării care, pe lângă majorarea bugetului, introduce restricții fără precedent asupra reducerii trupelor americane în Europa și Asia, reprezentând o mustrare bipartisană la adresa deciziilor administrative ale Președintelui Donald Trump.
Liderii europeni se confruntă acum cu o alegere costisitoare: fie investesc masiv acum pentru a asigura victoria Ucrainei, fie se pregătesc să plătească un preț dublu, de trilioane de euro, pentru a gestiona consecințele unei Rusii victorioase la granițele lor. Aceasta este concluzia care reiese dintr-un raport publicat de think tank-ul Corisk și Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale.
Tokyo l-a convocat duminică pe ambasadorul Chinei, Wu Jianghao, pentru a protesta față de comportamentul pe care l-a numit periculos și regretabil, după ce a declarat că avioanele de vânătoare ale portavionului au îndreptat fascicule radar spre aeronavele sale care au fost trimise să urmărească nava cu o zi înainte.
Negocierile privind încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei sunt „în ultimii 10 metri”. Probleme precum controlul asupra regiunii Donețk și centralei nucleare Zaporojie rămân nerezolvate. Controlul asupra regiunii Donețk și a centralei nucleare Zaporojie sunt probleme cheie care trebuie rezolvate pentru a pune capăt războiului din Ucraina, spune Kellogg.
Uniunea Europeană trebuie să pună capăt dependenței sale reflexe de Statele Unite și să își elaboreze propria strategie pentru încheierea războiului din Ucraina, a avertizat comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius. Apelul său vine într-un moment de anxietate politică tot mai mare la Bruxelles, pe fondul negocierilor directe dintre emisarii lui Donald Trump și Kremlin, desfășurate fără participarea europenilor.
O serie de indicii arată că procesul de instalare a sistemelor rusești Oreshnik în Belarus este în derulare. Un semnal decisiv a venit pe 31 octombrie, când Aleksandr Lukașenko a anunțat public că sistemele de rachete balistice rusești cu rază intermediară Oreshnik vor fi desfășurate în Belarus chiar în cursul lunii decembrie.
Declarația nu a fost o speculație, ci o confirmare a unor procese aflate deja în desfășurare, pe care liderul belarus le-a prezentat drept un răspuns la ceea ce consideră a fi o escaladare militară occidentală. Intervenția sa a fost dublată de avertismentul că el și Vladimir Putin ar putea decide împreună utilizarea acestor arme „dacă va fi necesar”, ceea ce echivalează cu admiterea faptului că Belarusul acceptă postura nucleară ofensivă în care este atras de Rusia, după cum remarcau analiștii de la Fundația Jamestown.
În ansamblu, este de așteptat ca desfășurarea Oreshnik în Belarus să genereze în Europa o reacție amplă, graduală, dar fermă. În mod evident NATO și UE nu vor căuta escaladarea directă, însă vor construi un mediu în care avantajul câștigat de Rusia prin mutarea rachetelor în Belarus să fie contrabalansat, iar costurile oricărei utilizări să fie suficient de mari pentru a descuraja Kremlinul.
Imagini publicate recent din provincia siriană Idlib dezvăluie o realitate inconfortabilă pentru industria de apărare a Rusiei: zeci de tancuri și vehicule blindate, livrate cu pompă regimului Assad în ultimul deceniu, zac acum abandonate în câmp deschis, fiind considerate „inutile” de către noile autorități de la Damasc.
Statele Unite au stabilit un termen limită strict pentru aliații lor transatlantici, cerând ca națiunile europene să preia majoritatea responsabilităților de apărare convențională ale NATO până în 2027. Avertismentul, transmis direct de oficiali ai Pentagonului, semnalează o schimbare seismică în arhitectura de securitate, într-un moment în care relațiile dintre Washington și capitalele europene sunt tot mai tensionate.
Statele Unite au semnalat că sunt dispuse să facă o schimbare fundamentală în doctrina lor militară prin activarea primei unități dedicate exclusiv dronelor de atac de tip one-way, cunoscute drept drone „kamikaze”. Decizia, concentrată în direcţia Orientului Mijlociu, demonstrează că Pentagonul a început să trateze cu maximă seriozitate eficacitatea letală a dronelor ieftine.
Administrația Trump a dezvăluit o nouă Strategie de Securitate Națională (NSS) care marchează o ruptură dramatică față de consensul transatlantic tradițional, oferind o evaluare sumbră a viitorului Europei și sugerând că continentul se află într-un proces de „declin civilizațional” accelerat de migrație.
Un fost comandant al forțelor terestre ale Rusiei a lansat o critică neobișnuit de dură la adresa Kremlinului și a serviciilor ruse de spionaj, afirmând că planificarea invaziei militare pe scară largă a Ucrainei s-a bazat pe calcule catastrofal de greșite și pe o subestimare profundă a rezistenței de la Kiev.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 decembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
În timp ce Statele Unite negociază peste capul Europei, președintele Alexander Stubb livrează verdictul de care liderii UE se temeau cel mai mult: epoca „păcii juste” a apus, iar supraviețuirea, nu dreptatea, devine noua monedă de schimb. Avertismentul venit din partea președintelui Finlandei, Alexander Stubb, nu este doar o analiză academică în paginile publicate într-un articol din revista Foreign Affairs, ci un diagnostic clinic al unui pacient aflat în stare critică: ordinea liberală post-1945.
Într-un conflict care a depășit deja borna celor trei ani și a devenit sinonim cu tranșeele înghețate și duelurile de artilerie, o statistică surprinzătoare oferită de un general de top al NATO rescrie manualele de tactică militară. Potrivit generalului-maior Maik Keller, comandant adjunct al noii misiuni de asistență a NATO pentru Ucraina (NSATU), forța de drone a Kievului, deși minusculă din punct de vedere numeric, a devenit cel mai letal instrument de pe front.
Deși discuțiile de la Moscova, din 2 decembrie, dintre delegația americană și președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu par să fi adus pacea mai aproape, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, susține, într-un interviu pentru Fox News, că s-au făcut „progrese” către încheierea războiului.
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
La capitolul personal, trupele ruse înregistrează de șase ori mai multe decese decât cele ucrainene și nu mai pot recruta oameni care să-i înlocuiască pe cei pierduți.
Dacă cineva se mai îndoia că războiul din Ucraina se poartă la fel de dur în spațiul informațional și în conturile bancare ale serviciilor de informații ca și în tranșeele din Zaporojie, un eveniment petrecut azi, 1 ianuarie 2026, a oferit un răspuns clar.
Decizia Israelului de a recunoaște Somalilandul ca stat independent a stârnit controverse internaționale ample și critici aspre din partea multor țări, inclusiv Egipt, Somalia, Turcia, China și alte câteva. Somalilandul, care s-a separat de Somalia din 1991, s-a bucurat de o stabilitate relativă, până la decizia Tel Avivului de a-l recunoaște .
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunțat, pe 30 decembrie 2025, retragerea tuturor forțelor militare rămase din Yemen, o decizie luată pe fondul unei crize acute cu Arabia Saudită și al presiunilor venite din partea conducerii yemenite.
Germania a făcut un prim pas oficial către lansarea producției pe scară largă a rachetei de croazieră Taurus, prin semnarea unui acord între Bundeswehr și compania Taurus Systems GmbH pentru pregătirea unei linii de producție pe teritoriul german. Inițiativa vizează varianta modernizată Taurus Neo și marchează o schimbare importantă în abordarea Berlinului privind refacerea capacităților de lovire la mare distanță, după ani în care stocurile de muniții de precizie au fost limitate.
Ne aflăm la începutul anului 2026, în pragul trecerii catre cel de-al cincilea an de război pe scară largă in Ucraina, iar discursul de Revelion al lui Volodimir Zelenski a aruncat în spațiul public o veste care, la prima vedere, pare dătătoare de speranță: „90% din acordul de pace este gata”.
La începutul anului 2026, analiștii și experții militari ucraineni ne prezintă o realitate incontestabilă: campaniile militare din 2025 au demonstrat că superioritatea tehnologică tradițională nu mai garantează imunitatea activelor strategice pe câmpul de luptă modern.
Programul Sistemului de luptă aerian al viitorului (SCAF) care ar trebui să ducă la construcția unui viitor avion de luptă european franco-german e în moarte clinică din cauza unei dispute tot mai ample între Paris și Berlin. În acest sens nemții caută alternative și planuri de rezervă, iar o astfel de alternativă e un viitor avion de luptă construit cu suedezii de la Saab, producătorul JAS 39 Gripen. Însă Saab pune condiții.
Conducerea apărării din Japonia a reconfirmat, la sfârşit de 2025, angajamentul ferm pentru desfășurarea primei aeronave operaționale din cadrul Programului Global de Luptă Aeriană (GCAP) până în anul fiscal 2035, un obiectiv care fundamentează pivotarea strategică a Japoniei către o arhitectură de apărare aeriană mai puțin dependentă de liniile de dezvoltare exclusiv americane.
Joi, 1 ianuarie, au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România.
Agenția Centrală de Informații (CIA) din SUA și Agenția Națională de Securitate (NSA) au concluzionat că Ucraina nu a încercat să atace reședința președintelui rus, Vladimir Putin. Acest lucru a fost anunțat miercuri, 01.01.2026, de Wall Street Journal, precum și de PBS și CNN, citând oficiali guvernamentali americani anonimi. Ulterior, informația a fost preluată și de agențiile de presă DPA și Reuters.
Întreaga echipă DefenseRomania vă urează un călduros „La mulți ani!” și un 2026 plin de realizări pe plan personal și profesional. Publicația noastră termină anul 2025 cu cifre care nu doar că ne onorează, dar ne și obligă să devenim și mai buni, cifre care vi se datorează în totalitate vouă. DefenseRomania e mai mult decât un proiect, e o comunitate din care facem parte cu toții.
În încercarea de a susține acuzațiile privind presupusul atac ucrainean asupra reședinței lui Vladimir Putin din regiunea Novgorod, armata rusă a produs informații cu scopul de a legitima plângerile ruse. Detaliile prezentate de oficialii ruși sunt plasate într-un context mai larg de acuzare a Ucrainei de „terorism de stat”, dar există semne că aceste informații nu sunt susținute de date obiective și verificabile.
Vizita din această săptămână a premierului olandez la Câmpia Turzii are implicații mai mari decât parafarea simbolică a acordului privind donarea către țara noastră a 18 avioane de luptă de tip F-16 Fighting Falcon, deja prezente aici la Baza 86 Aeriană Borcea (Fetești), unde se află de altfel singurul Centru de Pregătire F-16 din Europa.
O colaborare tactică între U.S. Air Force și U.S. Marine Corps a reușit restabilirea disponibilității operaționale a unui avion F-15 Eagle în doar câteva ore, devansând cu câteva luni estimările inițiale de reparație. Prin utilizarea capabilităților de producție aditivă on-site, echipele de tehnicieni au reușit fabricarea și instalarea rapidă a unui sistem de răcire defect, demonstrând eficiența logisticii bazate pe fabricarea la cerere în teatrele de operații, unde lanțurile de aprovizionare convenționale sunt adesea blocate.
Capturarea și distrugerea primului exemplar de Shahed-107 de către grupul ucrainean „Wild Hornets” nu este doar o reușită tactică a Brigăzii 47 Mecanizate, ci validarea unei noi arhitecturi de apărare aeriană stratificată.
După decenii de subfinanțare cronică care au lăsat o amprentă negativă asupra procesului de înzestrare al Armatei României, în ultimii 13 ani lucrurile s-au schimbat mult în bine, deși mai e nevoie de mult timp pentru a recupera decalajul, a înlocui complet tehnica sovietică și a construi o Armată înzestrată cu tehnică modernă. Dacă cea mai importantă resursă rămâne resursa umană, iar aici România mai are foarte mult de lucrat, inclusiv în ceea ce privește calitatea vieții personalului și modalitatea de a atrage personal în forțele armate pentru a opri hemoragia, pe partea de înzestrarea 2025 a fost un an bun spre foarte bun, iar la orizont 2026 va fi cel puțin la fel de interesant.
Pe măsură ce amenințările hibride de la granița estică a NATO se intensifică, Polonia nu se mai mulțumește doar cu fortificații clasice din beton și sârmă ghimpată. Guvernul polonez a dezvăluit un plan ambițios de 2 miliarde de dolari (aproximativ 2 miliarde EUR) pentru crearea unui „scut anti-dronă” stratificat, menit să protejeze frontierele cu Belarus și exclava rusă Kaliningrad.
La prima vedere, cele mai recente date oficiale de la Berlin par să indice o retragere masivă a sprijinului militar german pentru Kiev. Autorizațiile de export pentru echipamente militare destinate Ucrainei au înregistrat o prăbușire de 86% în 2025, scăzând de la un record de 8,15 miliarde EUR în 2024 la doar 1,14 miliarde EUR în acest an. Totuși, sub stratul subțire al birocrației ministeriale, realitatea strategică de pe flancul estic este mult mai complexă și nuanțată.
Şeful Statului Major General rus, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că forţele sale avansează în nord-estul Ucrainei şi că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului pe care Moscova îl numeşte zonă tampon, au declarat miercuri agenţiile de ştiri ruseşti, citate de Agerpres și Reuters.
EDGE Defense Group, un conglomerat de tehnologie și apărare deținut de fondul suveran de investiții al Emiratelor Arabe Unite (UAE), intenționează să achiziționeze 30% din acțiunile companiei ucrainene Fire Point, specializată în dezvoltarea și producția de drone FP-1 și FP-2, precum și de rachete Flamingo, potrivit unui reportaj al BBC News Ukraine care citează surse confidențiale din cadrul firmei.
Ceremonia oficială de intrare în „serviciu de luptă” a sistemului balistic rusesc Oreshnik pe teritoriul Belarusului, desfășurată pe 30 decembrie, pare să fie mai degrabă un exercițiu de imagine politică decât o desfășurare de forță militară completă.
Avioane Craiova termină anul 2025 fără să fi livrat niciun avion IAR-99 Șoim a căror modernizare ar fi trebuit să fie finalizată în 2025. Într-o postură financiară dificilă, compania de stat riscă penalități record din partea Ministerului Apărării Naționale (MApN), în contextul în care oricum Avioane Craiova a terminat anul pe minus.
Donald Trump a anunțat că SUA sunt dispuse să redeschidă negocierile privind vânzarea avioanelor F-35 Lighting II către Turcia. Decizia e pe cale să redeschidă o negociere mai veche, în contextul în care prima Administrație Trump a exclus Turcia din programul F-35, după ce Ankara a continuat achiziția de sisteme rusești S-400.
Încă trei noi avioane de vânătoare F-16 pentru Forțele Armate Slovace au aterizat marți, 30 decembrie, pe aeroportul militar din Kuchyně, lângă Malacky. Inițial, era programat să aterizeze pe 18 decembrie, dar sosirea lor a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Această acțiune evidențiază integrarea avansată a noilor structuri de comandă ale armatei ucrainene - Forțele de Sisteme Fără Echipaj (USF) ale Ucrainei au executat o lovitură masivă asupra nodului logistic și de lansare a dronelor rusești de pe Aeroportul Internațional Donețk (DAP).
Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat luni atribuirea unui contract în valoare de aproximativ 8,6 miliarde de dolari către constructorul american Boeing pentru Programul F-15 destinat Forțelor Aeriene Israeliene, parte a programului de vânzări militare externe (Foreign Military Sales) către statul aliat din Orientul Mijlociu.
DefenseRomania va difuza marți, 30.12.2025, un interviu de final de an cu CEO-ul companiei de construcții românești Leviatan Group.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev l-a ameninţat cu moartea iminentă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski marţi, într-un mesaj presărat cu insulte pe Telegram, informează Agerpres și DPA.
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, a apreciat marţi premierul polonez Donald Tusk, după o discuţie prin videoconferinţă cu alţi lideri europeni susţinători ai Ucrainei, relatează Agerpres și Reuters.
După ce au decimat capacitățile Flotei Rusiei în largul Mării Negre, forțele de apărare ale Ucrainei își mută acum ofensiva dronelor maritime în teatre de operații complet noi: căile fluviale și apele interioare.
Arabia Saudită a afirmat că securitatea sa națională este o „linie roșie” pe care o va apăra, la câteva ore după ce o coaliție pe care o conduce a lovit cargouri în Yemen, vehicule și nave care transportau armament ce ar fi trebuit să ajungă la grupări separatiste din această țară măcinată de un deceniu de război civil.
