Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează vineri o vizită în Turcia, context în care are programată, la Ankara, o întâlnire cu omologul său, Hakan Fidan.
Bucureștiul a fost în aceste zile epicentrul noii doctrine strategice a NATO. Dincolo de protocolul Forumului NATO pentru Industrie, mesajul transmis la cel mai înalt nivel, prin vocea Secretarului General Mark Rutte, este tranșant: Alianța a intrat într-o nouă eră a confruntării, iar pentru a garanta „pacea prin forță”, are nevoie de o revoluție industrială.
O amenințare gravă la adresa luptătorilor ucraineni a fost înlăturată în regiunea Donețk. În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2025, forțele ucrainene au distrus un depozit de UAV-uri Shahed/Geran, aflat destul de aproape de linia frontului. Informația a fost publicată de comandantul Forțelor fără pilot ale Ucrainei, Robert Brovdi.
Forțele pentru Operatii Speciale(SSO) ale Ucrainei au reușit o nouă lovitură spectaculoasă în adâncimea teritoriului rus, distrugând componente cheie ale unui sistem de rachete Iskander. Operațiunea, desfășurată în colaborare cu partizani ruși în regiunea Kursk, subliniază o schimbare strategică: dacă nu poți doborî rachetele, trebuie să distrugi lansatoarele.
Ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, a sugerat în cadrul reuniunii de miercuri (05.11.2025) a Consiliului de Securitate al Rusiei că Moscova ar trebui să înceapă imediat pregătirile pentru reluarea testelor nucleare, care ar putea avea loc în arhipelagul Novaia Zemlya din Oceanul Arctic, ca răspuns la acțiunile Statelor Unite.
Războiul, înainte de toate, este informație. Așa a fost dintotdeauna și așa va rămâne. Într-un perioadă critică a istoriei, marcată de încercările Rusiei, Chinei și aliaților lor de a face o nouă ordine mondială, una bazată pe forță și nu pe reguli, una dintre cele mai puternice capabilități de informații ale lumii libere se confruntă cu incertitudini care ar putea efecte negative pe termen lung. Publicația Nextgov/FCW trage un semnal de alarmă privind stabilitatea NSA (National Security Agency), într-un articol din 4 noiembrie.
Statele Unite au testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală capabilă să transporte focoase nucleare. Racheta Minuteman III a fost lansată de la Baza Aeriană Vanderberg din California. Testul, denumit GT 254, a evaluat fiabilitatea, disponibilitatea operațională și precizia sistemului, care reprezintă fundamentul apărării naționale a Americii, a anunțat Forța Spațială a Statelor Unite (USSF) pe site-ul bazei Vanderberg.
Arabia Saudită s-ar afla în negocieri avansate pentru a deveni prima țară arabă care achiziționează avioane americane de vânătoare F-35, cea mai modernă aeronavă de luptă din lume. Lucru care se pare că stă în pixul lui Donald Trump, președintele SUA folosind avioanele F-35 ca aparat diplomatic. Iar achiziția de către saudiți a avioanelor de generația a 5-a ar reprezenta un punct de cotitură în Orient.
Atlantic Council Romania a organizat azi o dezbatere care a avut temă centrală securitatea de la Marea Neagră și relațiile bilaterale între România și SUA, principalul pilon de securitate. În cadrul evenimentului au fost prezenți mai mulți experți, din ambele țări, dar și factori de decizie politică și militară.
În fața unei Rusii reconfigurate ca amenințare pe termen lung, Europa se pregătește să treacă printr-o adevărată etapă de fortificare. Este vorba despre crearea unei arhitecturi de securitate în care fiecare națiune își reevaluează rolul și contribuția. Continentul a înțeles (în cea mai mare parte a sa) că nu mai poate funcționa ca un mozaic de națiuni protejate de o umbrelă externă, ci trebuie să devină un sistem organic, capabil să genereze, să susțină și să își proiecteze forța militară.
Potrivit unor surse ucrainene și rusești, conducerea armatei ruse testează noi tactici pentru atacurile cu rachete efectuate asupra Ucrainei.
Cea de-a patra ediție a Forumului Euro-Atlantic pentru Reziliență (EARF25), organizată de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), va reuni, în perioada 6-7 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, lideri guvernamentali, experți militari, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale, într-un amplu exercițiu de reflecție strategică privind viitorul rezilienței în spațiul euro-atlantic.
Declarația recentă a lui Alexei Juravliov, prim-vicepreședintele Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, cu privire la posibila livrare a sistemelor de rachete Oreshnik și Kalibr către Venezuela, nu trebuie tratată sub nicio formă ca un simplu anunţ militare. Astfel de mesaje se înscriu perfect în ceea ce cunoaştem deja că fiind o operațiune de război informațional. Într-un context de tensiuni maxime între Washington și Caracas, Moscova intervine nu doar ca partener militar, ci ca principal amplificator al instabilității, fabricând o narațiune menită să testeze determinarea SUA.
„Partea care învață cel mai repede câștigă”. Comandantul Forțelor Aeriene Suedeze, general-maiorul Jonas Wikman, trage un semnal de alarmă cu privire la decalajul de adaptare dintre Alianța Nord-Atlantică și provocările pe care le aduce războiul modern.
Dronele sunt tehnologii emergente care și-au dovedit utilitatea în războiul din Ucraina, dar e oare înțelept să pariezi doar pe drone? Tot în baza lecțiilor din Ucraina vedem că tehnica grea, tancurile și sistemele de artilerie, rămân esențiale chiar și în războiul modern. Acest lucru a fost arătat și într-o demonstrație de forță de către Armata Franței.
Operația ucraineană de curățire și contrainfiltrare, desfășurată în zona orașului cheie Pokrovsk, a intrat în ziua a cincea. Capul de pod stabilit de militarii Direcției de Informații Militare (GUR) a Ucrainei a rezistat, permițând altor unități GUR să străpungă liniile rusești pentru a face joncțiunea cu trupele din capul de pod. GUR a prezentat, în dimineața de 4 noiembrie, o actualizare a acțiunilor sale din Pokrovsk.
Serviciul de Informații Militare (GUR) al Ucrainei au confirmat o operațiune de succes în noaptea de 1-2 noiembrie 2025, care a distrus elemente importante ale apărării aeriene rusești aflate în Crimeea. Ținta principală: un post de comandă al unui batalion S-400 „Triumf” și radarul său, o lovitură care continuă campania sistematică a Kievului de a „orbi” și fragmenta rețeaua de apărare a peninsulei.
Armata Republicii Cehe este deja clară în ceea ce privește numărul de militari pe care dorește să îi recruteze anul viitor. Și este unul dintre cele mai ambițioase obiective stabilite vreodată. Potrivit Ministerului Apărării, în mod ideal, peste 2.200 de noi soldați noi ar trebui să intre în rândul forțelor armate. Cu toate acestea, pe termen lung, oficialii apărării au vorbit despre baza armatei. Obiectivul de recrutare pentru 2025 a fost îndeplinit, iar cel pentru anul viitor este mai mare.
Hotărârea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă Rusia să plătească Georgiei despăgubiri de 253 de milioane de euro pentru acțiunile sale din 2008, oferă o perspectivă sumbră și, totodată, un model juridic crucial pentru viitorul Ucrainei.
De la bordul Air Force One, președintele Donald Trump a transmis duminică nu doar un refuz militar, ci o sentință geostrategică. Întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească Moscova, răspunsul său a fost de o nonșalanță care îngheţa sângele în vene aliaților Americii: „Nu, nu prea...”.
Dezbaterea privind descurajarea nucleară în cadrul NATO se învârte, în ultimii ani, în jurul a două mari teme, lăsând în umbră cea mai presantă problemă internă a Alianței. Pe de o parte, agresiunea Rusiei în Ucraina a veni cu întrebarea dacă arsenalul nuclear aliat, în principal armele americane din Europa, trebuie modernizat sau consolidat. Pe de altă parte, încă din mandatul lui Donald Trump, persistă îndoiala dacă SUA mai pot fi considerate un partener de încredere și ce s-ar întâmpla dacă Washingtonul și-ar retrage umbrela nucleară.
În septembrie, Pakistanul și Statele Unite au semnat un acord istoric prin care firma americană US Strategic Metals (USSM), specializată în reciclarea și procesarea mineralelor critice, se angajează să investească aproape 500 de milioane de dolari în Pakistan pentru explorarea, dezvoltarea și rafinarea zăcămintelor rare.
Cele mai recente lovituri ucrainene cu UAV-uri au avut obiective diverse, fiind atacate elemente de infrastructură petrolieră portuară, sistemul de energie electrică, precum și obiective importante de sprijin de luptă și logistic.
Statele Unite ale Americii au mobilizat în Caraibe o forță militară fără precedent în ultimele decenii, într-o desfășurare care amintește de tensiunile Războiului Rece.
Rusia azi, ajunsă dependentă militar de state precum Coreea de Nord, e la ani lumină nu doar în ceea ce privește PIB-ul, dar și dezvoltarea tehnologică, atât de SUA cât și de China. Lucru demonstrat și de competiția în spațiu dintre SUA și China, pentru a ajuns la Polul Sudic al Lunii.
Donald Trump a întocmit o listă confidențială de posibile ținte ce pot fi lovite în Venezuela, în acest moment fiind așteptat doar ordinul președintelui american.
Deși situația în estul Ucrainei în zona Pokrovsk este critică, ocupantul rus încercând să forțeze avansul pentru a „deschide ușa” către Donețk și a încerca ocuparea întregului Donbas, ultimele rapoarte arată că de fapt nu aici rușii au reușit cel mai mare avans în ultimele 30 de zile.
După ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei luna trecută, liderii politici si militari de pe continent au accelerat brusc ideea unui „zid anti-drone”. Pare o reacție logică la o amenințare palpabilă, dar este, în esență, o capcană strategică costisitoare.
Pentagonul a transmis Casei Albe că furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina este fezabilă din punct de vedere militar și nu ar afecta stocurile strategice ale Statelor Unite. Această evaluare tehnică, menită să deblocheze o decizie crucială, pare însă a se fi lovit de un zid politic la Washington. Decizia finală rămâne în mâinile președintelui Donald Trump, iar semnalele de la Casa Albă sunt, în cel mai bun caz, contradictorii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit o performanță militară remarcabilă, distrugând 48% din totalul sistemelor rusești de apărare antiaeriană „Panțir-S1” de la începutul anului 2025. Anunțul, care indică o vulnerabilitate critică a Moscovei, a fost făcut chiar de șeful SBU, Vasil Maliuk, în timpul unui briefing susținut la 31 octombrie, alături de președintele Volodimir Zelenski.
Estonia își reafirmă intenția de a cumpăra încă 6 sisteme americane M142 HIMARS, în ciuda întârzierilor actuale de producție și livrare, a declarat ministrul apărării, Hanno Pevkur, în cadrul Forumului Internațional de Securitate de la Halifax. Oficialul estonian a precizat că micuțul stat baltic are banii disponibili, însă procedura depinde de aprobările Pentagonului pentru vânzarea în regim Foreign Military Sale (FMS). Decizia vine după o perioadă în care Estonia - care achiziționase deja 6 sisteme - a dat de înțeles că nu va suplimenta comanda din cauza provocărilor privind producerea și timpii de livrare.
Cel mai recent plan de pace menit să pună capăt războiului din Ucraina a fost creat de Statele Unite, a precizat secretarul de stat american Marco Rubio, contrazicând astfel afirmațiile făcute de doi senatori americani, care au spus că planul ar fi fost primit, transmit agențiile Agerpres, DPA și AFP.
Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei (FOS) au reușit, pentru prima dată, să doboare un elicopter rusesc Mi-8 aflat în misiune de interceptare a dronelor ucrainene, folosind o dronă de atac cu rază lungă de acțiune, marcând o premieră istorică în evoluția tacticilor de luptă cu UAV-uri. Lovitura a fost efectuată chiar adânc în interiorul teritoriului rus.
Rusia nu ar trebui să fie de acord cu noua propunere a SUA de pace cu Ucraina, deoarece este o „provocare” care nu va duce la un sfârșit real al războiului, a declarat Alexei Zhuravlev, prim-vicepreședinte al Comitetului de Apărare al Dumei de Stat. „Conflictul poate fi rezolvat pe deplin doar dacă obținem o victorie clară pe front și Ucraina capitulează... Orice alt rezultat ar amâna doar confruntarea”, a scris el pe contul său de Telegram.
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a sugerat că a fost surprins de prevederile care menționează țara sa în „planul de pace” american în 28 de puncte, la a cărui pregătire Varșovia nu a participat, și a subliniat că nici despre Ucraina nu se poate decide nimic fără ea.
Rusia a anunțat oficial că este pregătită să furnizeze Indiei avioane de vânătoare Su-57, cea mai avansată aeronavă stealth a industriei aeronautice, și să transfere tehnologia aferentă fără nicio restricție către India, inclusiv codul sursă. Un lucru rarisim în contractele militare, dar care paradoxal ar putea însemna salvarea programului Su-57 rus care întâmpină mari probleme și întârzieri în ultimii ani.
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a numit trei termeni cheie care ar trebui incluși într-un acord de pace dintre Ucraina și Rusia.
U.S. Army a dezvăluit oficial capacitățile de luptă împotriva dronelor ale elicopterelor de atac AH-64E Apache Version 6 (V6). Acestea au fost testate cu succes în timpul unui exercițiu major numit Operation Flyswatter. Exercițiul a testat abilitatea elicopterelor de atac Apache modernizate în versiunea V6 de a detecta, urmări și neutraliza o gamă variată de sisteme aeriene fără pilot (UAS).
Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House a organizat, joi, 20 noiembrie 2025, alături de partenerii săi, Universitatea Ovidius Constanța și Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europe, Conferința internațională “EU’s Strategic Approach to the Black Sea region – Goals, Instruments, Challenges to Democracy / Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației”. Evenimentul a reprezentat cea de-a 9-a ediție a Conferințelor Mării Negre, organizate în mod tradițional de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” la Constanța, și a fost declarată de către experții participanți drept cea mai reușită din întreaga serie, prin obiective, prezență și rezultate.
Un război de uzură ca acesta se termină doar când una din părți e epuizată și se retrage.
Întâlnirea de ieri de la Kiev dintre oficiali americani, ambasadori europeni și reprezentanți ucraineni a scos la iveală una dintre cele mai severe divergențe transatlantice de la începutul războiului.
Afectat de un scandal de corupţie în care este implicat unul dintre apropiaţii săi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă un audit care vizează sectorul apărării, relatează Agerpres și AFP.
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) avertizează companiile aeriene americane asupra riscurilor de survol în spațiul aerian al Venezuelei, pe fondul intensificării activității militare din regiune. Într-o notificare transmisă vineri, FAA a precizat existența unei „situații potențial periculoase” pentru aeronavele care zboară la orice altitudine deasupra țării sud-americane, în contextul „înrăutățirii situației de securitate” și al creșterii tensiunilor militare. Concomitent armada americană din Caraibe e impresionantă, portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai modernă navă de luptă din lume, fiind în Caraibe „pe poziții”.
Ucraina va purta în curând negocieri cu Statele Unite în Elveţia pentru a discuta planul preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunţat sâmbătă un înalt oficial ucrainean, conform agențiilor Agerpres, AFP şi Reuters.
Președintele Nicușor Dan a transmis referiri cu privire la Strategia Națională de Apărare a Țării, aflată în dezbatere publică.
Federația Rusă a lansat un nou val de atacuri la Dunăre asupra Ucrainei, în proximitatea teritoriului României. Și, din nou, două avioane F-16 Fighting Falcon au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea. De data aceasta nicio dronă nu a mai intrat în spațiul aerian al României.
Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat că a primit planul de pace pentru Ucraina elaborat de Statele Unite şi a declarat că documentul ar putea servi drept bază pentru o soluţionare paşnică "definitivă", informează Agerpres și EFE. "Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană", a declarat liderul de la Kremlin la începutul unei teleconferinţe cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.
Achiziționarea de către Maroc a zece elicoptere Airbus H225M, cunoscute sub numele Caracal, dedicate operațiunilor de căutare și salvare în luptă, reprezintă o verigă profund semnificativă în lanțul eforturilor continue ale Regatului de a-și moderniza forțele armate și de a le spori pregătirea operațională.
Drona de luptă Bayraktar Kizilelma, dezvoltată de Turcia, a realizat cu succes o etapă definitorie în aviația militară mondială, după ce a executat un atac aer-aer simulat împotriva unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Turce. Anterior, Kizilelma zburase în formație cu F-ul turc.
Președintele Volodimir Zelenski s-a adresat poporului ucrainean și aliaților într-un discurs istoric în care a precizat că Ucraina se află în cel mai greu moment al istoriei sale, în fața celor 28 de puncte ale planului de pace al SUA, precizând că Ucraina are de ales între deminitate și a pierde cel mai important aliat al său. Zelenski a transmis că nu a trădat niciodată și nici nu o va face nici acum.
Ucraina se confruntă în prezent cu o presiune mai puternică din partea Washingtonului să accepte planul de pace propus de acesta decât s-a întâmplat în precedentele eforturi americane de soluţionare a războiului ruso-ucrainean, au declarat vineri două surse agenţiei Reuters.
Într-o perioadă în care amenințările hibride și tehnologia dual-use redefinesc conceptele clasice de securitate națională, Uniunea Europeană face un pas decisiv pentru a-și securiza „porțile” de intrare. Sfârșitul lunii octombrie 2025 a marcat un moment de cotitură în capacitatea Europei de a răspunde provocărilor asimetrice, odată cu finalizarea testelor Frontex din Portugalia.
Seulul își continuă campania de promovare în Orientul Mijlociu, unde apropierea sa tot mai mare de partenerii regionali indică o schimbare pe termen lung către o cooperare mai profundă și mai strategică, bazată pe interese comune, obiective de modernizare și extinderea legăturilor de apărare.
După luni de speculații și retorică electorală, planul administrației Trump pentru încheierea războiului din Ucraina a aterizat pe masa președintelui Volodimir Zelenski. Nu este doar o propunere diplomatică, ci un ultimatum al realpolitik-ului american, livrat direct de emisarul Dan Driscoll: o foaie de parcurs în 28 de puncte care redesenează harta Europei de Est.
Decizia Guvernului de la Londra de a casa flota de drone MQ-9A Reaper, invocând clauzele stricte ale acordurilor de export militar cu SUA, pune în lumină limitele birocratice și strategiceo occidentale în sprijinirea Ucrainei.
Decizia Cancelarului german Friedrich Merz de a confirma oficial livrarea de sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune către Ucraina reprezintă un pas major, de necontestat, care pune capăt unei lungi perioade de ezitare și în efortul colectiv de susținere a Kievului. Anunțul, făcut pe 19 noiembrie, elimină o barieră politică importantă ce a caracterizat ezitarea Germaniei în a furniza capacități de atac cu rază lungă, deși păstrează o doză calculată de ambiguitate.
Când avionul lui Evgheni Prigojin, şeful aşa-zisei companii militare private (PMC) Wagner Group, s-a prăbușit în august 2023, mulți analiști occidentali s-au grăbit să prezică un vid de putere al Rusiei în Africa. S-a vorbit despre haos, despre mercenari debusolați și despre oportunitatea Occidentului de a recâștiga terenul pierdut. Realitatea, însă, ne arată o cu totul altă imagine, una mult mai cinică și mai organizată: Kremlinul nu doar că a găsit un înlocuitor, dar a „naționalizat” mercenariatul cu o viteză uluitoare.
Un avion de patrulare antisubmarin de tip P-8A Poseidon aparținând Forțelor Navale ale SUA a efectuat, pe 20.11.2025, o amplă misiune ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance) deasupra apelor neutre ale Mării Negre.
Surse rusești au informat, pe 21.11.2025, că generalul locotenent Serghei Medvedev a fost numit la conducerea trupelor Regiunii Militare Sud și a Grupării de trupe Sud din cadrul operației militare speciale. Anterior, acesta a deținut funcția de șef de stat major al Regiunii Militare Sud.
Planul de pace în 28 de puncte pentru războiul din Ucraina, despre care toată lumea vorbește acum, este practic o înțelegere americano-rusă care pedepsește victima și gratifică agresorul; un precedent dezastruos, poate chiar letal pentru actuala ordine mondială dominată de SUA.
Tensiunile militare dintre Maroc și Algeria escaladează, iar anunțul Rabatului privind consolidarea capacităților sale de apărare antiaeriană cu cele mai noi tehnologii chinezești vine ca o reacție directă la acordul Algeriei cu Rusia pentru achiziția avioanelor de vânătoare stealth Su-57.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 21 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
