Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a distribuit în Pentagon un document secret care definește un sistem de securitate și priorități strategice ale SUA.
Președinții Finlandei și SUA s-au întâlnit pentru a conveni asupra achiziției de spărgătoare de gheață pentru SUA.
Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să remobilizeze o armată uriașă la aproximativ un an după orice încetare a focului sau acord de pace în Ucraina.
Regiunea arctică este un subiect de interes crescând în rândul puterilor mondiale. Rusia și-a sporit prezența militară în regiune în ultimii ani, modernizându-și bazele, instalând sisteme suplimentare de apărare aeriană și introducând noi spărgătoare de gheață nucleare pentru a facilita traficul pe tot parcursul anului. China nu este atât de prezentă militar, dar este evident interesată din punct de vedere economic de zona care este considerată ultima parte necucerită a lumii.
România are în prezent două escadrile complete de F-16 Fighting Falcon, dislcocate la Borcea și la Câmpia Turzii, urmând ca a treia escadrilă să fie livrată în cursul acestui an. E vorba de 17 avioane care formează prima escadrilă, achiziționate din Portugalia în 2012 și 32 de avioane F-16 care formează următoarele două escadrile, achiziționate din Norvegia.
Într-un peisaj marcat de tensiuni geopolitice reaprinse și de un sentiment din ce în ce mai mare de vulnerabilitate strategică, Europa da tot mai multe semne că este dispusă să se angajeze într-o călătorie ambițioasă pentru a-și consolida capacitățile de apărare. De la programe comune de achiziții la doctrine strategice și desfășurări de trupe, continentul este martorul unei schimbări semnificative în arhitectura sa de securitate.
Apropierea dintre Statele Unite și Rusia și îndepărtarea de NATO au relansat discuțiile la nivel internațional între vechii aliați - de la Berlin și Varșovia la Seul și Tokyo - cu privire la dezvoltarea propriilor arme nucleare, potrivit Financial Times. În conformitate cu Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT), numărul statelor care dețin oficial arme nucleare este limitat la Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. India, Israelul și Pakistanul, care nu au semnat niciodată tratatul, au dezvoltat, de asemenea, arme nucleare, ca și Coreea de Nord, singura țară care s-a retras din NPT.
Presa sârbă anunță că Vucic negociază cu Ungaria o alianță militară, ca răspuns la acordul semnat săptămâna trecută între Croația, Kosovo și Albania.
O livrare de tancuri Abrams australiene second-hand către Ucraina s-ar putea confrunta cu posibile complicații după recentul îngheț temporar impus de președintele american Donald Trump asupra asistenței militare acordate națiunii devastate de război. În timp ce Departamentul australian al Apărării recunoaște că transferul militar internațional rămâne „complex”, ABC dezvăluie, de asemenea, că ministrul ucrainean al apărării Rustem Umierov este programat să viziteze în curând Canberra pentru a discuta despre sprijinul continuu al Australiei.
Astăzi, 23 martie 2025, în Riad, Arabia Saudită, au început negocierile trilaterale între Statele Unite, Rusia și Ucraina, având ca obiectiv principal stabilirea unui acord de încetare a focului în conflictul care durează de peste trei ani.
Germania a aprobat oficial un pachet masiv de ajutor militar în valoare de 3 miliarde EUR (3,25 miliarde USD) pentru Ucraina, după luni de amânări. Comisia pentru buget a parlamentului german a dat undă verde pentru echipamente de apărare esențiale, inclusiv muniție, drone, vehicule blindate și sisteme avansate de apărare aeriană.
Cele mai mari puteri militare din Europa elaborează planuri pentru a prelua treptat mai multă responsabilitate pentru apărarea continentului în locul Statelor Unite, a relatat Financial Times, facand referire la patru oficiali europeni din domeniul apărării. Ziarul scrie că aceasta include și o propunere a administrației președintelui american Donald Trump de a transfera aceste responsabilități statelor europene în următorii cinci până la zece ani.
Realpolitik reprezintă așa-zisul pragmatism politic. Se bazează mai mult pe circumstanțe decât pe teorii politice, deși în fundal există întotdeauna o anumită tendință dată de un curent politic. Nu este nimic nou pentru că acest mod de a face politică datează din cele mai vechi timpuri. Unele curente sau teorii politice sunt menite să nu se manifeste niciodată în practică deoarece sunt catalogate drept utopii.
Într-un interviu acordat controversatului jurnalist american Tucker Carlson, publicat vineri, 21 martie, trimisul special al SUA, Steven Witkoff, a declarat că autoritățile ucrainene au convenit să organizeze alegeri prezidențiale. "Da, o vor face. Au fost de acord în privința asta. Vor fi alegeri în Ucraina", a răspuns Witkoff întrebării puse de Carlson, fără a preciza cine anume de la Kiev și-a dat acordul sau când ar putea avea loc alegerile. Kievul nu a comentat până în prezent aceste declarații.
Un efort evident de a disemina informații false cu privire la conflictul din Ucraina a fost descoperit recent în urma încercărilor unor surse afiliate Rusiei de a prezenta drept autentică o primă pagină modificată a ziarului Hull Daily Mail. Pe imaginea falsă se afirmă în mod inexact că 70 000 de soldați ucraineni au pierit „în zadar” în regiunea Kursk - o astfel de afirmație fiind complet ruptă de realitate.
O posibilă zonă unde Rusia ar putea declasa o agresiune împotriva NATO s-ar putea să nu fie statele baltice, ci nordul bătrânului continentului . Oficialii ruși au făcut chiar afirmații într-o formă sau alta împotriva Norvegiei pentru presupusa „militarizare” a Svalbard, deși Tratatul Svalbard din 1920 prevede statutul demilitarizat al insulei.
Au fost publicate primele imagini din satelit cu baza aeriană strategică „Engels” unde Rusia are stationate cateva bombardiere Tu-95MS și Tu-160. Imagini din satelit de înaltă rezoltuie au dezvăluit rezultatul real al recentului atac din 20 martie, efectuate de fortele ucrainene cu o serie de drone cu raza lunga de actoiune.
Într-o declarație plina de determinare, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că singura modalitate reală de a descuraja Moscova este de a „militariza Ucraina până în dinți”. Remarcile sale vin în urma informațiilor conform cărora președintele rus Vladimir Putin a ordonat noi atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, la doar câteva ore după ce a fost de acord să oprească astfel de atacuri.
După trei ani de agresiune neprovocată a Rusiei, asistăm la evoluții turbulente, iar Republica Cehă continuă să susțină foarte ferm Ucraina. Acest lucru a fost declarat de președintele ceh, Petr Pavel, într-o conferință de presă după întâlnirea de astăzi (21.03.2025) cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev. Potrivit președintelui ceh, orice încetare a focului trebuie să reprezinte un pas către o pace durabilă, condițiile sale trebuie să fie acceptabile pentru toți, iar ucrainenii trebuie să fie de acord cu ele.
Forțele de menținere a păcii din Ucraina vor include nu numai trupe terestre, ci și aviație și forțe navale din țările aliate, relatează Bloomberg. La 20 martie, prim-ministrul britanic Keir Starmer a organizat o reuniune închisă cu lideri militari din mai multe țări pentru a discuta despre forțele de menținere a păcii în Ucraina.
Camera Landurilor Germane (Bundesrat), care reprezintă interesele celor 16 state federale, a aprobat vineri un pachet financiar cuprinzător care va debloca sute de miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură.
Uniunea Europeană a publicat Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, recunoscând Rusia drept o amenințare fundamentală și prezentând un plan de dezvoltare strategică pentru consolidarea capacităților de apărare atât ale UE, cât și ale Ucrainei în următorii cinci ani. Acest lucru este afirmat în Cartea Albă pentru Apărarea Europeană, care a fost publicată de Comisia Europeană.
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la națiunile europene să își regândească dependența de echipamentele militare fabricate în America, îndemnându-le să înlocuiască avioanele de luptă F-35 ale Lockheed Martin cu Rafale ale Franței și să renunțe la echipamentele americane.
Autoritățile ruse au raportat un atac „masiv” al dronelor ucrainene asupra bazei aeriene Engels din regiunea Saratov în cursul nopții, Ministerul rus al Apărării susținând că a doborât 54 de drone deasupra zonei. „Saratov și Engels au suferit astăzi cel mai masiv atac cu drone din toate timpurile”, a scris Roman Busargin, guvernatorul regiunii Saratov, pe Telegram. Oficialul rus a vorbit despre un incendiu puternic izbucnit pe aerodrom, dar și despre pagube la aproximativ 30 de case din zonă.
Planul de acțiune privind oțelul și metalele este esențial pentru a putea obține rezultate în ceea ce privește„Planul ReArm Europe/Readiness 2030”.
Pentru prima dată, forțele aeriene ucrainene și-au împărtășit experiența în ceea ce privește operarea sistemului modernizat de apărare aeriană Buk-M1, îmbunătățit în cadrul programului FrankenSAM. Această inițiativă adaptează platformele de apărare aeriană din perioada sovietică pentru a lansa rachete occidentale, sporind capacitatea Ucrainei de a contracara amenințările aeriene, în ciuda diminuării stocurilor de muniții sovietice.
Aliații Americii se găsesc într-o situație de neconceput acum câteva luni. Posibila retragere a Statelor Unite din Europa ar putea veni la pachet și cu o serie întreagă de complicații referitoare la accesul necondiționat la tehnologia americană.
Semne de întrebare au apărut mai ales în privința celui mai important program de înarmare al europenilor, la care participă peste 10 state: F-35 Joint Strike Fighter, avionul ”invizibil” de generația a 5-a.
Congresmenii americani Brian Fitzpatrick, Mike Turner și Jerry Connolly, au introdus un proiect bipartizan de rezoluție privind nerecunoașterea anexării de către Rusia a teritoriilor suverane ale Ucrainei.
Odată cu pasul în spate făcut de SUA, Franța e una din cele mai active state în ceea ce privește o poziție clară privind descurajarea statului agresor rus. În acest sens politica Franței - putere nucleară - devine tot mai accelerată în contracararea Rusiei în Europa. Printr-o astfel de poziție Parisul nu avea cum să nu intre în „vizorul” propagandei ruse.
Militarii ucraineni din cadrul Serviciului de Informații al Apărării (GUR) al Ucrainei au executat o serie de atacuri precise în Crimeea, care se află în prezent sub ocupație rusa din 2014, provocând perturbarea activității forțelor ruse. Timp de mai multe zile, trupele ruse de ocupatie ar fi fost supuse unui val de atacuri neobișnuite, sistemele lor avansate de apărare antiaeriană devenind ineficiente în fața operațiunilor precise ale ucrainenilor.
Principalii vinovați pentru majoritatea Bradley-urilor ucrainene care au fost distruse sau avariate sunt dronele ieftine rusești cu explozibili.
În ultima perioadă, mulți experți militari și jurnaliști ruși au vorbit despre necesitatea preluării controlului asupra regiunilor Odesa și Mîkolaiv din Ucraina. Cu toate acestea însă, aproape toată lumea este de acord cu faptul că acest lucru nu este posibil astăzi.
România are în derulare, 27 de programe de înzestrare și achiziții semnificative de echipamente pentru toate categoriile de forțe, iar programul PATRIOT este în capul listei de priorități.
Incursiunile avioanelor rusești în apropierea teritoriului NATO sunt din ce în ce mai dese, într-un moment în care discuțiile dintre SUA și Rusia privind încetarea focului în Ucraina sunt în impas.
Rusia, țara cu cel mai mare teritoriu din lume, dar în același timp cu una dintre cele mai mici densități de populație, are o problemă sistemică de populație care este într-un accentuat declin demografic. Uriașa suprafață de uscat și de ape teritoriale va deveni imposibil de apărat în următorii 10 – 20 de ani.
Rusia e departe de performanțele înregistrate de americani în ceea ce privește avioanele de generația a 5-a precum F-35 Lightning II sau F-22 Raptor, dar, la fel ca în marile războaie pe care le-a purtat, rușii mizează pe număr nu pe performanță. Lucru pe care îl vedem și în Ucraina, unde Rusia nu ține cont de numărul de morți și de pierderi.
Drona ”Lancet” este, poate, cea mai notabilă inovație militară a rușilor din ultimii ani. Capabil să pândească nedetectată în aer, Lancet s-a dovedit letală pentru blindatele ucrainene, așa că modelul nu avea cum să nu fie preluat și de industria militară occidentală.
Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord a anunțat că, pe 18.04.2025, fregata Amiral Golovko a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a intrat în Oceanul Atlantic, unde va continua să îndeplinească misiuni în cadrul primului său marș de lungă durată.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 19.04.2025, că Gruparea de trupe Nord a eliberat localitatea Oleshnya din regiunea Kursk.
Aeronavele F16-Fighting Falcon din cadrul Escadrilei 48 Aviație Vânătoare, participante la exercițiul Ramstein Flag 25, au revenit săptămâna trecută în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
După trei ani în care Federația Rusă nu a dorit să dea curs solicitărilor repetate privind declararea unui armistițiu în zilele de Paște sau de Crăciun, Vladimir Putin anunță astăzi o încetare temporară a focului până la sfârșitul zilei de duminică.
Ucraina a impus vineri sancțiuni asupra a trei companii chineze, susținând că sunt implicate în producția de rachete avansate Iskander.
Moscova a anexat Crimeea în 2014 într-o mișcare pe care marea majoritate a comunității internaționale o consideră ilegală.
„Golden Dome” este viziunea ambițioasă a lui Trump de a construi un scut orbital antirachetă, iar Elon Musk, prin SpaceX, joacă un rol tehnologic și politic central în acest proiect. În timp ce Musk ar putea aduce inovație și rapiditate în desfășurare, implicarea sa ridică mari semne de întrebare privind transparența proiectului. În mod ironic, deși Musk a negat pe platforma X implicarea directă, toate datele sugerează contrariul, indicând un rol cheie în viitorul scutului spațial al Americii.
Reprezentantul permanent al Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU, Vasili Nebenzya, a declarat, pe 18.04.2025, că bazele militare rusești din Siria rămân în vigoare, iar Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție.
Valurile de atacuri cu drone sunt coșmarul oricărei apărări aeriene, nevoită să-și consume prețioasele rachete antiaeriene pe drone de câteva zeci de ori mai ieftine.
Israelul nu exclude un atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului în lunile următoare, deși președintele Donald Trump i-a spus premierului Israel i Benjamin Netanyahu că SUA nu sunt dispuse deocamdată să susțină o astfel de mișcare, potrivit surselor Reuters.
Președintele Donald Trump a declarat vineri că negocierile dintre Ucraina și Rusia s-ar putea încheia și a insistat că niciuna dintre părți nu îl „joacă” în eforturile sale de a pune capăt războiului.
Rusia este pregătită să mai facă un pas în escaladarea conflictului și intenționează să trimită militarii nord-coreeni pe teritoriul Ucrainei, recunoscut internațional.
De această dată, armata rusă a pierdut trupele de asalt ale unei brigăzi, fără să înregistreze vreun avans.
În cei peste trei ani de război, Rusia s-a adaptat și a schimbat de mai multe ori tacticile în Ucraina. Însă dacă facem azi o radiografie, aviația militară rusă, cunoscută oficial ca Forțele Aerospațiale Ruse, și Marina Rusă au avut experiențe radical diferite.
Armata rusă schimbă tactica în sudul Ucrainei, atacând cu mai mult de un batalion odată, încercând spargerea frontului la Orikhiv, regiunea Zaporojie.
Analistul de politică externă Ștefan Popescu a atras atenția, într-o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic moderat de Tudor Curtifan la DefenseRomania, asupra limitelor și implicațiilor reale ale capacităților nucleare franceze în actualul context geopolitic tensionat.
Atacul SUA asupra portului petrolier yemenit Ras Isa de pe coasta Mării Roșii a ucis peste 70 de persoane și a rănit alte 171, potrivit presei locale.
Un pachet de înțelegeri strategice vechi de decenii, care include prezența militarilor americani pe teritoriul statelor aliate din Asia, este pe cale să fie reevaluat din temelii de administrația Trump
Marco Rubio susține că Donald Trump va abandona în curând eforturile de mediere a păcii între Rusia și Ucraina, dacă nu apar rapid semne clare că un acord poate fi încheiat, informează Reuters.
Cetățenii de pe teritoriul Poloniei trebuie să respecte, de vineri, o interdicție strictă privind fotografierea și filmarea anumitor obiecte considerate parte a infrastructurii critice, cum ar fi podurile, tunelurile sau trenurile.
Implicate în programul GCAP, care vizează dezvoltarea unui avion de vânătoare de generația a 6-a, Marea Britanie, Italia și Japonia au anunțat, în decembrie anul trecut, crearea unui jont venture deținut în părți egale de BAE Systems, Leonardo și Japan Aircraft Industrial Enhancement (JAIEC, care reunește Mitsubishi Heavy Industries și Society of Japanese Aerospace Companies). Programul are ca obiectiv dezvoltarea unui avion de generația a 6-a prin fuzionarea programelor Tempest (al Marii Britanii) și F-X al Japoniei. Până aici totul bine, doar că se pare că au început rapid problemele în paradis.
Vineri, 18 aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „moratoriul de o lună privind grevele asupra instalațiilor energetice ” a trecut.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat China că furnizează arme Rusiei. Cel mai înalt oficial ucrainean a făcut această declarație joi, citând informații de la informațiile armatei.
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski "responsabil" pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe preşedintele ucrainean, informează Agerpres și AFP.
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliţiei Civice (KO) a premierului Donald Tusk, conduce în intenţiile de vot înaintea primului tur ale alegerilor prezidenţiale din Polonia, programat pe 18 mai, indică un sondaj Opinia24 publicat joi de televiziunea privată TVN24, transmit Agerpres și Reuters.
