Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Oficiali militari britanici de rang înalt, inclusiv foști șefi NATO și ai Apărării, au lansat un apel direct către Guvernul de la Londra pentru a iniția discuții cu Germania privind dezvoltarea unei strategii comune de descurajare nucleară.
Ministrul norvegian al Apărării, Tore Sandvik, a avertizat că Moscova acumulează arme nucleare și submarine de atac în apropierea Cercului Arctic, în pregătirea unui război cu NATO, potrivit publicației The Telegraph. El a declarat că au fost detectate activități de construcție în Peninsula Kola din Rusia, unde rușii își au Flota Nordică și au desfășurat o parte din arsenalul lor nuclear.
Un grup de bombardiere chineze H-6K a survolat recent împrejurimile Taiwanului pentru a exersa "exerciţii de luptă", a relatat duminică seara media de stat chineză, făcând publice aceste exerciţii cu doar câteva zile înainte de întâlnirea dintre preşedinţii SUA şi Chinei, preconizată să se desfăşoare în Coreea de Sud, remarcă agențiile Agerpres și Reuters. Ministerul Apărării taiwanez a calificat aceste informaţii drept o manevră propagandistică.
Statele Unite aduc în apropiere de Venezuela tot mai multe nave de război. Cu doar 11 portavioane în serviciu activ, decizia SUA de a trimite cel mai nou și puternic dintre ele într-o zonă sensibilă indică o schimbare de priorități și o dorință clară de proiecție a forței americane.
Ieri am participat la un vot important pentru securitatea europeană in cadrul unui acord provizoriu un REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare și a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea și furnizarea la timp a produselor din domeniul apărării Președinția Consiliului și negociatorii din Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Programul european pentru industria de apărare (European Defence Industry Programme – EDIP, n.r.), un program de finanțare dedicat apărării, în valoare de 1,5 miliarde EUR pentru perioada 2025-2027. Toți participanții la vot au apreciat că este începutul unei noi ere in legislația europeană privind apărarea. Chiar este primul pas, au spus multi colegi, pentru o Europă sigură si suverană. Dacă în anul trecut țările din Europa au cumpărat 79% din armament și muniție dinafara Europei, regulile de guvernață pentru viitor, prin EDIP și alte instrumente vor reduce această dependență periculoasă.
Lordul McConnell de Glenscordale, membru în Casa Lorzilor din Parlamentul Marii Britanii, a explicat, în cadrul Aspen-GMF Forum Bucharest, la ce trebuie să ne aşteptăm în viitorii ani. Urmează o nouă eră de instabilitate globală? Iată ce i-a spus Vladimir Putin în 2003, când SUA a atacat Irak.
Generalul-maior Dorin Toma, comandantul Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO (MND-SE), a transmis, în cadrul unui interviu acordat Europa Liberă România, un mesaj ferm de încredere și descurajare, asigurând publicul că forțele aliate sunt pregătite să apere fiecare centimetru pătrat al teritoriului. Declarația vine în contextul exercițiului de amploare „Dacian Fall” - o masivă dislocare de trupe care testează planurile de apărare regională și capacitatea de răspuns a Alianței Nord-Atlantice pe Flancul Estic, inclusiv în România și Bulgaria.
Un nou capitol în comerțul maritim global a fost deschis pe 24 septembrie, odată cu plecarea navei portcontainer Istanbul Bridge din portul Ningbo-Zhoushan, China, cu destinația Felixstowe, Marea Britanie. Această călătorie a marcat inaugurarea primei rute containerizate trans-arctice din Asia către Europa, utilizând Ruta Maritimă Nordică (RMN), controlată de Rusia.
Teheranul pare să ignore presiunile internaționale. La mai puțin de un an de la un raid aerian israelian, Iranul a demarat reconstrucția complexului Taleghan-2, o facilitate cu un trecut mai mult decât interesant, asociat cu programul iranian de dezvoltare a armelor nucleare. Imaginile din satelit confirmă că iranienii lucrează intens aici, generând noi temeri legate de ambițiile nucleare ale regimului de la Teheran.
Administrația Președintelui Donald Trump a operat miercuri o schimbare de macaz majoră în abordarea sa față de războiul dintre Rusia și Ucraina, impunând, pentru prima dată de la preluarea mandatului, sancțiuni economice dure împotriva Moscovei.
Declarațiile recente ale șefului Statului Major al Apărării din Franța, generalul Fabien Mandon, în fața Comisiei de Apărare a Adunării Naționale, nu sunt simple exerciții de retorică militară, ci semnale strategice cu o greutate considerabilă.
Serviciul de presă al Kremlinului a anunțat că, miercuri (22.10.2025), sub conducerea președintelui rus, Vladimir Putin, a fost efectuat un antrenament planificat al Forțelor Nucleare Strategice, cu participarea componentelor terestră, maritimă și aeriană.
Efortul Rusiei de a susține campania militară din Ucraina se lovește tot mai mult de obstacole interne majore, generate nu doar de costurile umane, ci și de presiunile economice crescânde și de o opoziție socială mai amplă decât cea recunoscută oficial. Aceste dificultăți, care afectează direct logistica și capacitatea de recrutare, semnalează o fisură în strategia Kremlinului de a distribui povara războiului.
Camera Deputaților a adoptat proiectul care instituie serviciul militar voluntar în termen. Tinerii între 18 și 35 de ani, vizați de programul de patru luni de zile, vor primi la final echivalentul a trei salarii medii brute și vor intra în rezerva operațională. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat că inițiativa este o necesitate vitală, nu o obligație reintrodusă.
Forțele ucrainene au executat, la 21 octombrie 2025, un atac cu rachete de mare amploare împotriva unui obiectiv strategic din interiorul Federației Ruse: Uzina Chimică din Briansk. Acțiunea, descrisă de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei ca fiind un atac masiv combinat, subliniază o schimbare de paradigmă în capacitatea Kievului de a viza infrastructura militară cheie a Moscovei.
Distrugerea celui mai nou sistem radar rusesc, conceput special pentru a contracara flota tot mai extinsă de drone a Kievului, nu este doar o victorie tactică, ci și o lovitură simbolică aplicată încercărilor Rusiei de a-și asigura superioritatea aeriană și tehnologică în Crimeea.
Noua ofensivă a Uniunii Europene împotriva mașinăriei de război a Rusiei se profilează ca un exercițiu complex de inginerie juridică maritimă și coordonare diplomatică la scară continentală. Propunerea Comisiei, transmisă prin Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), de a consolida autoritatea de a inspecta și aborda petrolierele care alcătuiesc așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei, nu este doar o măsură de securitate, ci o recunoaștere implicită a limitelor sancțiunilor aplicate până acum.
Donbasul, o regiune istorică din estul Ucrainei, transcende simpla definiție geografică. Termenul, o prescurtare de la Bazinul Carbonifer Doneț (Donets Coal Basin), indică încă din secolul al XIX-lea funcția sa esențială: inima industrială și minieră a Ucrainei. Regiunea cuprinde în esență Oblasturile Donețk și Luhansk, deși aria istorică a bazinului carbonifer se extinde și în alte zone.
Declarațiile recente ale Mareșalului Lord Richards, fost Șef al Statului Major al Apărării din Marea Britanie, reprezintă mai mult decât o simplă evaluare militară. Ele constituie o radiografie dură a calculului strategic eronat al Occidentului și un apel la realism, în contextul în care războiul din Ucraina se prelungește de peste trei ani. Analiza sa, prezentată în podcastul „World of Trouble” al publicației The Independent, nu este doar o profeție pesimistă, ci o oglindă a dilemelor geopolitice care macină coeziunea și eficiența sprijinului occidental.
Recentele evoluții din relația Washington-Kiev, cristalizate în jurul întâlnirii tensionate dintre președintele Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, semnalează o schimbare de paradigmă în abordarea americană a conflictului din Ucraina. Propunerile publice și cele vehiculate în spatele ușilor închise, de "împărțire" a regiunii Donbas, nu sunt simple declarații conjuncturale, ci dezvăluie o mutație de substanță în doctrina de politică externă a administrației Trump, cu implicații profunde pentru ordinea internațională post-2022.
Pe 16 octombrie, președintele SUA, Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat prima discuție telefonică după întâlnirea pe care au avut-o în Alaska în urmă cu două luni.
În noaptea dintre 18 și 19 octombrie 2025, un atac reușit cu drone a vizat un obiectiv strategic major din Rusia: Uzina de Procesare a Gazelor din Orenburg. Aflată la o distanță impresionantă, de cel puțin 1.000 de kilometri de granița cu Ucraina, această lovitură subliniază capacitatea militară a Kievului de a perturba infrastructura energetică vitală a Moscovei.
În ultimele 24 de ore, forțele ruse au stabilit un record în ceea ce privește numărul de bombe de aviație utilizate întro zi, folosind 268 de unități. Acest lucru este menționat în raportul de astăzi (18.10.2025) de la ora opt dimineața, care a fost publicat de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
De la invazia din 2014 și, mai ales, după atacul la scară largă din 2022, Ucraina a adoptat o strategie neconvențională de apărare: sprijinirea mișcărilor naționale non-ruse din interiorul Federației Ruse. Kievul este convins că sprijinirea acestor popoare să obțină independența va slăbi Rusia, asigurând victoria Ucrainei pe termen scurt și securitatea pe termen lung.
Afirmația recentă a președintelui Finlandei, Alexander Stubb, conform căreia Donald Trump ar fi "singurul care îl poate forța" pe Vladimir Putin la masa negocierilor, merită o analiză nuanțată. Dincolo de retorica de moment și de aura de deal-maker pe care Trump o cultivă, această ,,poziționare finlandeză'' relevă o înțelegere pragmatică a pârghiilor de putere, mai degrabă decât o simplă predilecție ideologică.
România are o oportunitate istorică de a-și consolida rolul în industria europeană de apărare prin instrumentul „Action for Security in Europe” (SAFE). Cu o finanțare europeană de până la 150 de miliarde de euro, SAFE poate sprijini modernizarea sistemului militar românesc, dezvoltarea industriei naționale de apărare și creșterea influenței țării în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Comisia Europeană a anunțat în septembrie alocările financiare destinate țărilor din Europa de Est prin programul SAFE. Potrivit datelor publicate, Polonia va putea accesa până la 43,7 miliarde de euro, România până la 16,7 miliarde de euro, iar Ungaria până la 16,3 miliarde de euro.
Rusia pare să se pregătească pentru intensificarea atacurilor pe distanțe lungi împotriva Ucrainei. Extinderea bazei aeriene Engels-2, un nod vital pentru bombardierele strategice, semnalează o intenție clară de a crește capacitatea de lansare a unor noi serii de atacuri Serviciile de informații ucrainene trag un semnal de alarmă: Kievul are nevoie urgentă de capacități de lovire în adâncime pentru a contracara amenințarea direct de la sursă.
Eforturile Armatei Statelor Unite de a-și restructura brigăzile de blindate (Armor Brigade Combat Teams - ABCT) sub egida inițiativei "Transforming in Contact" (TIC) reprezintă mai mult decât o simplă modernizare de tehnica militară. Ele marchează o abordare strategică de a răspunde direct la criza operativă expusă de războiul din Ucraina: prevenirea unei eventuale paralizii operaționale și regândirea principiului manevrabilităţii trupelor pe un câmp de luptă ,,transparent'', aflat sub monitorizarea dronelor.
Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, pe 17 octombrie 2025, în întâmpinarea lui Donald Trump, a scos în evidență tensiunea și complexitatea momentului diplomatic, în care rachetele de croazieră Tomahawk au ocupat, în mod așteptat, centrul scenei. Deși această noua întâlnire are loc la trei ani și jumătate de la invazia rusă, discuția nu s-a axat doar pe sprijinul militar, ci a relevat o profundă divergență de perspectivă strategică între cei doi lideri cu privire la calea optimă de a încheia războiul.
Uniunea Europeană intensifică în mod dramatic eforturile de a valorifica activele rusești blocate pentru a asigura finanțarea pe termen lung a Ucrainei, propunând un plan ambițios: un împrumut fără dobândă de aproximativ 140 de miliarde de euro destinat Kievului, garantat de activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei.
Într-un colț al Flancului Estic, Polonia lansează cel mai mare program de pregătire a apărării din istoria sa modernă. În celălalt colț, România se luptă să peticească o rezervă operațională îmbătrânită, pe care șeful Statului Major al Apărării a numit-o recent, pe bună dreptate, „o problemă de siguranță națională”.
Războiul din Ucraina este, înainte de toate, o cursă necruțătoare a adaptării. Iar în această cursă, realitatea de pe teren spulberă adesea miturile și marketingul. În timp ce Rusia își perfecționează tacticile, combinând drone-kamikaze cu „nave-mamă” aeriene și folosind cabluri de fibră optică pentru a lovi orașe aflate la 30 km de front, o mare parte din tehnologia occidentală sofisticată, dar „sterilă”, eșuează lamentabil.
Premierul ungar Viktor Orbán s-a întors de la Washington cu ceea ce pare a fi o victorie politică totală. Întâlnirea sa cu președintele Donald Trump i-a adus nu doar laude publice („un lider măreț”) și o susținere deschisă pentru realegerea sa în 2026, ci și premiul cel mare: o „excepție generală, pe termen nedeterminat” de la sancțiunile americane asupra energiei rusești.
Imaginea unei Rusii „mari și puternice”, capabilă să producă mii de tancuri și rachete, este motorul propagandei de stat a Kremlinului. Această imagine este, parțial, o realitate trăită tragic de ucraineni, care înfruntă zilnic bombe ghidate, rachete balistice și drone de atac.
În ciuda declarațiilor optimiste și a acordurilor de cooperare semnate recent, mult-așteptata producție locală a vehiculelor de luptă germane KF41 Lynx în Ucraina este, în realitate, departe de a fi finalizată. O prăpastie uriașă se deschide între intențiile strategice afișate public și realitatea birocratică și financiară: nu există niciun contract semnat și, mai important, nicio finanțare alocată.
În cursul nopții de 08.11.2025, trupele ruse au lansat un nou atac masiv asupra unor obiective din Ucraina, lovind inclusiv teritorii din adâncimea liniei frontului. În acest scop, au fost întrebuințate diverse mijloace de distrugere, inclusiv rachete aerobalistice Kinjal, rachete balistice și de croazieră Iskander, rachete de croazieră Kalibr, dar și bombe de aviație și drone de diferite tipuri.
Supremația tehnologică a sistemului american Patriot este pusă sub semnul întrebării direct pe câmpul de luptă din Ucraina. Sistemul Patriot, considerat mult timp etalonul apărării antiaeriene occidentale, întâmpină dificultăți majore în fața noilor tactici rusești, în timp ce rivalul său european, sistemul franco-italian SAMP/T (Mamba), pare să fi preluat conducerea în materie de eficiență.
Ucraina a executat o mișcare de șah pe tabla geopolitică europeană. Într-un acord de care va rămâne în istorie, Kievul și Stockholm-ul au bătut palma pentru producția locală a avioanelor de luptă suedeze Saab JAS 39 Gripen. Astfel, din 2033, Ucraina nu va mai fi doar un importator, ci un producător de componente și ansambluri de mari dimensiuni pentru una dintre cele mai avansate platforme aeriene din Europa.
În timpul întâlnirii pe care a avut-o cu Viktor Orban, vineri seară, Donald Trump, a fost întrebat despre retragerea unei părți a trupelor americane din România.
Nu e niciun secret că nici Avioane Craiova, precum nici ROMAERO - două companii de stat -, nu traversează de decenii cea mai bună perioadă. Avioane Craiova spre exemplu e responsabilă de modernizarea ultimelor avioane de antrenament IAR-99 la standardul Șoim, un program care înregistrează întârzieri record. În tot acest context, întrebarea logică e dacă nu cumva aceste companii ar trebui privatizate? Poate statul retehnologiza cu adevărat industria aeronautică românească?
Kremlinul a încorporat oficial părțile ocupate din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson în Regiunea Militară Sud din Rusia, a informat Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Ucraina pe 06 noiembrie.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a fost audiat zilele trecute la Direcția Națională Anticorupție, în calitate de martor în dosarul ce vizează contracte ale C.N. ROMTEHNICA S.A. Aici trebuie subliniat că ROMTEHNICA e compania prin care se desfășoară programele de înzestrare ale Armatei României.
Vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrat în dotarea Forțelor Navale Române, va contribui semnificativ la asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, într-un context de securitate maritimă tot mai complex, marcat de prezența minelor marine în derivă.
Guvernul elen analizează extinderea flotei sale de avioane de luptă franceze Rafale, într-un moment în care Turcia își consolidează capacitățile aeriene printr-un acord istoric cu Marea Britanie pentru achiziția a 20 de aparate Eurofighter Typhoon, dotate cu rachete de ultimă generație cu rază lungă Meteor. Concomitent turcii vor achiziționa și 24 de avioane Eurofighter Typhon în uz din Golf.
Comisia Europeană a înăsprit oficial vineri regulile privind vizele pentru cetățenii ruși. În special, le-a eliminat dreptul la vize cu mai multe niveluri, ceea ce înseamnă că rușii vor trebui să solicite altele noi de fiecare dată când călătoresc în UE.
Ca parte a unei operațiuni militare care demonstrează o creștere exponențială a capacităților sale de culegere de informații și de atac în adâncimea teritoriului inamic, Ucraina a distrus pe 5 noiembrie un depozit logistic cheie al armatei ruse, amenajat pe teritoriul fostului aeroport internațional din Donețk.
Gunvor, un gigant petrolier rus fondat de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, s-a retras dintr-o ofertă de vânzare a gigantului petrolier rus Lukoil, despre care a spus că este vândut după ce SUA au impus sancțiuni. Grupul a anulat tranzacția în valoare de peste 22 de miliarde de dolari după ce Departamentul Trezoreriei SUA l-a etichetat drept „marionetă a Kremlinului”.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Shoigu, consideră că Siberia trebuie să devină centrul unei noi industrializări, iar statul trebuie să creeze condiții care să încurajeze oamenii să se mute în estul țării.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavov, a căzut în dizgrație la Kremlin după o conversație telefonică eșuată cu secretarul de stat american Mark Rubio, care a dus la amânarea întâlnirii dintre Vladimir Putin și Donald Trump la Budapesta.
Războiul din Ucraina rescrie fundamental, de aproape patru ani, doctrina militară, iar Germania pare decisă să implementeze rapid lecțiile de pe front. Recent, parlamentarii germani (Bundestag) au aprobat pe 5 noiembrie o propunere de finanțare pentru dezvoltarea și achiziționarea unei noi rachete low-cost, concepută special pentru a intercepta dronele de mici dimensiuni.
Axa Pokrovsk-Mîrnohrad, în regiunea Donețk, a devenit epicentrul celor mai intense asalturi rusești din ultimele 21 de luni. Comandamentul de la Moscova pare obsedat de capturarea acestor orașe, concentrând aici grosul resurselor umane și materiale, inclusiv unități de elită, și acceptând pierderi descrise de analiştii militari ca fiind „catastrofale”.
O analiză recentă a prestigiosului Institut Francez de Relații Internaționale (IFRI) pune pe masă o realitate dură, pe care elitele europene o ignoră de prea mult timp: continentul are capacitatea economică și tehnologică de a contracara militar Rusia, dar nu înainte de 2030. Acest „dacă” este condiționat de un factor pe care Europa nu îl controlează: rezistența Ucrainei.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a reacționat după apariția în spațiul public a unor informații false care îi erau atribuite. Într-o postare pe contul său de Facebook, Ionuț Moșteanu a acuzat mai multe instituții media că au publicat sau au preluat o declarație falsă potrivit căreia ar fi spus că „este o chestiune de timp până când vom vedea război”.
În timp ce atenția publică este distrasă de livrările de tancuri și avioane, în culise are loc adevărata revoluție militară care are la baza utilizarea algoritmilor. Războiul se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat, unde Inteligența Artificială (AI) nu mai este un concept de film S.F, ci motorul principal al pregătirii pentru conflict.
O coaliție bipartizană, transpartinică, din Congresul Statelor Unite, a lansat un avertisment dur la adresa Pentagonului, contestând planul administrației Trump de a retrage sute de militari americani din România. Într-un moment de tensiune maximă pe Flancul Estic, scrisoarea trimisă Secretarului Apărării, Pete Hegseth, semnalează o ruptură la Washington și o teamă palpabilă că decizia va fi interpretată de Moscova drept un "mesaj de retragere".
În perioada 5–6 noiembrie, la București, are loc NATO–Industry Forum 2025 (NIF25), desfășurat sub patronajul Secretarului General al NATO.
DefenseRomania a participat la evenimentele de joi și a avut oportunitatea de a discuta cu amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) al NATO, oficialul NATO responsabil cu inovarea.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 7 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Kazahstanul urmează să se alăture Acordurilor Abrahamice, inițiativa diplomatică lansată în 2020 între Israel și mai multe țări arabe și musulmane, într-o mișcare politică considerată simbolică, dar cu valoare geopolitică semnificativă. Potrivit a trei oficiali americani citați de Associated Press, decizia are ca scop revitalizarea acordurilor de normalizare care au marcat una dintre principalele realizări de politică externă ale administrației Trump.
Corporația de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 06.11.2025, că UAC (Corporația întrunită producătoare de avioane) a livrat Ministerului rus al Apărării un nou lot de avioane de vânătoare-bombardament de tip Su-34.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează vineri o vizită în Turcia, context în care are programată, la Ankara, o întâlnire cu omologul său, Hakan Fidan.
Decizia Serbiei, aliat istoic al Rusiei, de a relua exporturile de muniție și armament către Uniunea Europeană, indiferent de destinația finală a acestora, a provocat o reacție agresivă la Moscova. Kremlinul a transmis că Rusia „nu ar fi deloc doritoare” să vadă soldații săi țintiți cu arme fabricate în „frățeasca Serbie”.
Armata azeră este în curs de aliniere la standardele NATO, a declarat președintele Ilham Aliyev în timpul unei întâlniri cu reprezentanții Alianței Nord-Atlantice sosiți la Baku.
