Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Experta în securitate Ioana Constantin-Bercean, doctor al Universității din București și expert LARICS, a tras câteva concluzii ca urmare a declarațiilor lui J.D. Vance, vicepreședintele SUA în cadrul Conferinței de la Munchen.
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, în timpul Conferinței de la Munchen
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, în timpul Conferinței de la Munchen

Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze. 

Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”

Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:

JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.

Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”

Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.

În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.

Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.

Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.

Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.

Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.

Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.

 

Quo Vadis: înțelepciune persană sau tragedie hamletiană?

 

De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.

Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.

Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?

Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.

JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nicușor Dan, Maia Sandu, Volodimir Zelenski
EXCLUSIV
România, după summitul de la Odesa și agresiunea continuă a Rusiei în regiune | Valentin Naumescu, la Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan
NATO va desfășura noi sateliți pentru a monitoriza Rusia
Un milion de victime: Armata Rusiei sângerează în Ucraina, iar Kremlinul pare să nu bage de seamă
Militari ruși, în Transnistria. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Rusia simulează Operațiunea Iași-Chișinău care a dus la invazia României din 1944. Este o amenințare la adresa NATO sau o testare a reacţiei noastre?
Photo source: Lockheed Martin
EXCLUSIV
Capabilități gata de misiune, la viteza și amploarea necesare
Cum ar intenţiona Rusia să testeze dacă Articolul 5 al NATO mai are vreo valoare: Testul s-ar putea să nu vină sub forma unei invazii clasice, cu armate de tancuri
Analiză Militară | Polonia își schimbă radical prioritățile: Pune pe pauză unele achizitii militare pentru a rezolva o problemă critică de instruire
Uitați de Rusia. Crește cu viteză amețitoare puterea militară a Chinei iar estimările nu sunt bune deloc: Peste 435 de nave de război până în 2030
Ar fi suficiente cele 49 de avioane F-16 în caz de război? Și cum a sacrificat România alte obiective: „Un număr mare de F-16 nu asigură succesul”
Armata ocupantului rus acționând în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Fota: Dacă rușii vor face o porcărie vor declanșa războiul în următorii 2 ani. Urmează o perioadă critică pentru România și Europa
Trump se abține să critice China pentru ajutorul acordat Rusiei în război. Strategia SUA în relația cu „dragonul” nu are Ucraina ca obiectiv principal
Membri ai forțelor armate germane transportă un sistem de arme Taurus în timpul Expoziției Aerospațiale Internaționale (ILA) din Schoenefeld pe 30 mai 2016. Sursa foto: TOBIAS SCHWARZ via Getty Images.
EXCLUSIV
Europa, vulnerabilă fără umbrela de securitate a SUA: Noi, europenii, nu avem suficiente sisteme de rachete pentru a descuraja singuri Rusia
Atac masiv asupra aeroportului din Briansk, Rusia (Foto/Video): Rezultatul, explozii puternice și distrugerea aviației de transport militar
Vești bune de peste Atlantic - Merz mulțumit de rezultatele întâlnirii cu Trump
Expertul în studii de securitate Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și secretar de stat în MAE
EXCLUSIV
Nu mai e timp de pierdut: Marea Neagră și obiectivele României cu războiul readus de Rusia la ușa noastră | Iulian Fota, la Obiectiv EuroAtlantic
Screenshot video SBU
EXCLUSIV
Aviația strategică a Rusiei arată ca o șandrama (Foto/Video): Bombardierele rusești sunt protejate în cel mai rudimentar mod, cu anvelope și panouri din sârmă
Noul comandant al Forțelor ucrainene de Sisteme fără Pilot anunță schimbări radicale
Adevărul din spatele cortinei de fum: Imaginile din satelit demască strategia Rusiei de a ascunde pierderile de avioane Tu-95 și Tu-22M3, după operațiunea "Pânza de Păianjen" (Foto)
Cum se pregătește China pentru operațiuni de luptă la scară largă: O analiză detaliată a strategiei militare a Beijingului
Belgia intenționează să își mărească flota de avioane de vânătoare F-35A cu peste 50%
Războiul readus pe continent de Rusia deschide a doua umbrelă nucleară: După Franța, un alt stat vrea să contribuie la descurajarea nucleară
Adevăruri incomode: fostul secretar de stat Pompeo - SUA nu au făcut suficient pentru a opri războiul în 2014
Marea vulnerabilitatea a celei mai puternice armate din lume: Armata SUA, prea „ușoară” pentru a câștiga. Rețeta declinului ar fi focalizarea exclusivă pe Pacific
Frica de Rusia ajunge până în Marea Britanie: Guvernul anunță 12 submarine nucleare noi și investiții de 20 miliarde de dolari în focoase nucleare
Marea Britanie va anunța noua strategie de apărare. Prima mutare: 6 fabrici de armament și achizița a 7.000 de rachete cu rază lungă
Teheranul își mărește stocul de uraniu. Agenția pentru Energie Atomică: Iranul nu oferă răspunsuri credibile din punct de vedere tehnic
Joc de război: NATO ar câștiga posibilul conflict cu Rusia, iar frontul decisiv ar fi cerul Europei de Est 
Șeful diplomației turce afirmă că războiul din Ucraina ar putea fi încheiat până la sfârșitul anului: “Atât Rusia, cât și Ucraina își doresc încetarea focului”  
De ce e mai bine să descurajezi Rusia înainte să atace: Ucraina cheltuie în patru luni bugetul de anul trecut al României pentru apărare
Războiul hibrid al Beijingului: Cum încearcă China să paralizeze Taiwanul prin atacuri asupra infrastructurii critice?

Ştiri Recomandate

Rusia nu doar că refuză negocierea, dar accelerează mașinăria de război: Aprilie 2022 și iunie 2025, cele mai cumplite luni ale războiului (Raport oficial ONU)
Patriot și rachetele PAC-3 MSE au mai trecut un test critic în SUA. Interceptoarele sunt deja „combat proven” inclusiv împotriva hipersonicelor ruse Kinjal
Apărarea românească, cu ADN de Iron Dome. Ionuț Moșteanu confirmă că Rafael a câștigat licitația și speră „să nu ne încurcăm pe drum” în semnarea contractului
Doi luptători români din grupul Getica, răniți în Ucraina de o dronă FPV rusă folosită de ocupant pe post de mină. Paradoxal viața lor a fost salvată de o greșeală a rușilor
Ursula von der Leyen trece en fanfare de votul de încredere la moțiunea generată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea
Scrisoarea generalilor: Mai puține F-35 și anularea programului E-7 Wedgetail pot duce la înfrângerea SUA în următorul război. Demers fără precedent în America
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă în două programe gigant. Termen ambițios pentru semnarea contractelor
Rutte nu exclude cel mai horror scenariu: Există un risc tot mai mare ca Rusia și China să atace coordonat, rușii Alianța în Europa iar chinezii în Taiwan
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
Incident rar în Ucraina: Un agent SBU a fost asasinat la Kiev. Serviciu de securitate a confirmat incidentul
Șase țări au primit scrisori de informare de la Trump în care erau anunțate că SUA impun tarife. Printre ele și R. Moldova
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Cine este de vină pentru Războiul din Ucraina? O analiză a deciziilor greșite pe care Statele Unite le-au luat începând cu 1990
Raport: Peste 1.000 de componente occidentale, găsite în avioanele rusești Su-34 și Su-35S. Cum reuşeşte Rusia să ocolească sancţiunile economice?
Un stat membru NATO care a dat Ucrainei toate tancurile sale T-72, și-a format în schimb o armată pregătită pentru secolul XXI
Programul militar ucrainean Neptun, de interes pentru spionajul chinez: Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut doi cetățeni chinezi pentru furt de secrete militare
Producția tancului K2 Black Panther, dedicată exclusiv Poloniei: Compania Hyundai Rotem triplează ritmul pe fondul unui nou contract masiv
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, primește interdicție de intrare în România din ”motive ce țin de siguranța națională”, precizează MAE
Taiwanul începe cele mai mari exerciții militare din istorie. Sistemele HIMARS, utilizate pentru prima dată
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Test fără precedent: Un avion Rafale și un Mirage 2000 au lansat în premieră rachete MICA IR împotriva unor baloane aflate la 20 de km altitudine
Iranul și-a pierdut încrederea în S-300 rusești și preferă lansatoarele Chinei pentru a-și reconstrui apărarea aeriană distrusă de atacurile Israelului. Nici viitorul Su-35 iraniene nu e sigur
CEDO a condamnat Rusia pentru doborârea zborului MH17. Rusia, în spatele lovirii avionului de linie Boeing 777 al Malaysia Airlines soldat cu 298 de morți
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
SUA „arată pisica” Rusiei printr-o declarație surprinzătoare despre Ucraina și rachete Tomahawk. Strategie de negociere sau Trump chiar și-a pierdut răbdarea?
Ambasadorul Franței în România: Nu suntem aici să atacăm pe nimeni ci să protejăm Alianța. Puterea nucleară a Franței contribuie la descurajare și la securitatea mondială
Soluții ”antiefracție” pentru frontiera cu Rusia: Lituania și Finlanda vor produce zeci de mii de mine antipersonal
Atac al Rusiei cu număr record de drone: Peste 700 de drone, lansate spre vestul Ucrainei, la sute de km de linia frontului. Polonia a ridicat din nou avioane F-16
Dacă aș fi din nou președinte... CNN a lansat o înregistrare audio cu Trump amenințând Rusia și China. ”Aș bombarda Moscova și Beijingul”
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump la Casa Albă pentru a doua zi la rând
Virajul lui Trump: Președintele SUA reia ajutorul pentru Ucraina, dar pune presiune pe Germania să suporte transferul unor sisteme Patriot
pixel