Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Beijingul avertizează asupra posibilelor consecințe după ce Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor.
Ucraina pare să fi făcut o concesie majoră, dar calculată strategic. Potrivit unor surse oficiale citate de Financial Times și Kyiv Independent, Kievul a acceptat o limitare a efectivelor sale militare la 800.000 de oameni pe timp de pace.
În timp ce Ucraina număra cele 460 de drone și 22 de rachete balistice lansate de Rusia într-o singură noapte, la mii de kilometri distanță, într-un hotel din Abu Dhabi, se redesenează harta de securitate a Europei. Diplomația de război nu a fost niciodată o chestiune de morală absolută, ci de oportunitate cinică și raporturi de forță. Iar informațiile scurse în ultimele 24 de ore confirmă un lucru cert: administrația Trump a apăsat pedala de accelerație, forțând o închidere a conflictului care pare să fi trecut de faza „dacă” și a intrat în faza „cum”.
Ucraina a reușit o lovitură de precizie împotriva Complexului Tehnico-Științific Beriev (TANTK) din Taganrog, eliminând două active militare rare care sunt, practic, imposibil de înlocuit pentru industria de apărare rusă. Imaginile din satelit analizate pe 25 noiembrie confirmă distrugerea ,,laboratorului aeropurtat A-60'', o aeronavă purtător de arme laser, și a unui prototip pentru viitorul program de aeronave de avertizare timpurie al Rusiei.
Într-o intervenție simultană pe RTL și M6, președintele francez Emmanuel Macron a rostit, poate pentru prima dată cu o claritate lipsită de echivoc, ceea ce analiștii spațiului ex-sovietic avertizează de ani de zile: Europa nu se află în pragul unui conflict, ci este deja angrenată într-unul. Nu vorbim încă de blindate pe Champs-Elysees, ci de un război hibrid, total și cotidian, purtat de Rusia împotriva infrastructurii critice și a coeziunii sociale din Vest.
Imprevizibilitatea politicii externe a administrației Trump - care oscilează între presiuni brutale și propuneri de pace neașteptate - ne face să ne gândim tot mai mult că Washingtonul nu acționează totuși haotic, ci aplică în mod deliberat o formă de ambiguitate strategică adaptată la un climat geopolitic dominat de agresiunea Rusiei și ascensiunea Chinei.
Ceea ce trebuia să fie un ''blitzkrieg diplomatic'' al administrației Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina s-a lovit, în acest weekend la Geneva, de zidul realității geopolitice. Narațiunea simplistă a unui „deal” rapid, care să fie livrat de ucraineni pe biroul președintelui american până la Ziua Recunoștinței (27 noiembrie), s-a evaporat.
Luni, la Palatul Cotroceni, are loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) cu o miză dublă: definirea cadrului conceptual de securitate pentru următorii cinci ani, prin noua Strategie Națională de Apărare, și identificarea resurselor financiare critice, prin accesarea programului european SAFE. Într-o lume în care arhitectura de securitate se rescrie violent, președintele Nicușor Dan propune conceptul de „independență solidară”, însă succesul acestuia depinde de capacitatea administrativă a unui stat încă măcinat de vulnerabilități interne.
Scenele de la Geneva din acest noiembrie 2025 amintesc izbitor de momentele tensionate care au precedat marile împărțiri ale sferelor de influență din secolul XX. De data aceasta, însă, falia nu mai trece prin inima Berlinului, ci urmează linia însângerată a Niprului și tranșeele din Donbas.
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor participa, începând de duminică, la discuții la nivel înalt pe marginea planului de pace pentru Ucraina al lui Donald Trump, o evoluție semnificativă pentru Bruxelles și Londra, care fuseseră ținute în afara procesului până acum.
Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House a organizat, joi, 20 noiembrie 2025, alături de partenerii săi, Universitatea Ovidius Constanța și Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europe, Conferința internațională “EU’s Strategic Approach to the Black Sea region – Goals, Instruments, Challenges to Democracy / Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației”. Evenimentul a reprezentat cea de-a 9-a ediție a Conferințelor Mării Negre, organizate în mod tradițional de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” la Constanța, și a fost declarată de către experții participanți drept cea mai reușită din întreaga serie, prin obiective, prezență și rezultate.
Președintele Nicușor Dan a transmis referiri cu privire la Strategia Națională de Apărare a Țării, aflată în dezbatere publică.
Un război de uzură ca acesta se termină doar când una din părți e epuizată și se retrage.
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) avertizează companiile aeriene americane asupra riscurilor de survol în spațiul aerian al Venezuelei, pe fondul intensificării activității militare din regiune. Într-o notificare transmisă vineri, FAA a precizat existența unei „situații potențial periculoase” pentru aeronavele care zboară la orice altitudine deasupra țării sud-americane, în contextul „înrăutățirii situației de securitate” și al creșterii tensiunilor militare. Concomitent armada americană din Caraibe e impresionantă, portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai modernă navă de luptă din lume, fiind în Caraibe „pe poziții”.
După luni de speculații și retorică electorală, planul administrației Trump pentru încheierea războiului din Ucraina a aterizat pe masa președintelui Volodimir Zelenski. Nu este doar o propunere diplomatică, ci un ultimatum al realpolitik-ului american, livrat direct de emisarul Dan Driscoll: o foaie de parcurs în 28 de puncte care redesenează harta Europei de Est.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 21 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Planul de pace în 28 de puncte pentru războiul din Ucraina, despre care toată lumea vorbește acum, este practic o înțelegere americano-rusă care pedepsește victima și gratifică agresorul; un precedent dezastruos, poate chiar letal pentru actuala ordine mondială dominată de SUA.
Un nou plan de pace american ia prin surprindere Uniunea Europeană care nu este prea fericită că nu a fost consultată în prealabil de administrația de la Casa Albă. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, spune că orice plan de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să implice atât partea ucraineană, cât și cea europeană.
Suntem în noiembrie 2025, iar calendarul războiului din Ucraina pare să fi intrat într-o nouă dimensiune temporală. Pe de o parte, avem lupte acerbe în tranșeele din Donețk, unde realitatea se măsoară în metri pierduți și vieți curmate, iar pe de altă parte, avem ceasurile diplomatice de la Washington, care bat într-un ritm alert, dictat de o administrație Trump revenită la Casa Albă cu o agendă clară: tranzacționarea păcii.
Trăim un moment de inflexiune în arhitectura de securitate a Europei, unul în care vechile granițe dintre decizia politică, execuția militară și capacitatea industrială nu doar că se estompează, ci se rescriu sub presiunea unei noi realități geopolitice. Până ieri, rolul industriei de apărare, fie ea și un gigant precum Airbus, era clar delimitat: să furnizeze avioanele, tancurile, muniția pe care guvernele îl comandă și generalii le utilizează. Strategia, doctrină și, mai presus de toate, decizia nucleară rămâneau apanajul exclusiv al șefilor de stat.
Emiratele Arabe Unite se află în negocieri avansate cu Franța privind un parteneriat comun pentru dezvoltarea avionului de vânătoare Rafale F5 și a dronei de luptă care va lucra conjugat cu avionul, bazându-se pe relația de patru decenii dintre cele două țări în domeniul forțelor aeriene.
Aceste discuții ar putea oferi Abu Dhabiului un rol direct în conturarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de drone de luptă fără pilot din Europa, cu implicații clare pentru puterea aeriană din Golf.
Într-o mișcare care reflectă profunzimea relației strategice dintre Statele Unite și Regatul Arabiei Saudite, președintele american Donald Trump a desemnat oficial Regatul Arabiei Saudite drept Aliat major non-NATO (MNNA).
În timp ce în România unii se mai ceartă pe Facebook și în social media cu privire la existența sau inexistența pericolului rus, în celălalt capăt al Flancului lucrurile sunt cât se poate de clare: Rusia reprezintă o amenințare militară la adresa Europei iar doar o Armată puternică și structuri defensive puternice pot descuraja o aventură militară în viitorul apropiat a noii Armate Roșii.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mutat și a declarat că Ucraina e pregătită să renunțe la cererile privind aderarea la NATO, în schimbul garanțiilor de securitate din partea SUA și a Europei.
Potrivit presei occidentale, Forțele Armate ale Ucrainei desfășoară activ radare IRIS proiectate pentru detectarea dronelor. Aceasta este o dezvoltare a companiei olandeze Robin Radar, a cărei conducere speră că, datorită celei mai recente modernizări a produsului lor, “trupele vor putea detecta și distruge și mai multe UAV-uri”.
Președintele țării Nicușor Dan - Comandantul Suprem al Armatei României, potrivit Constituției - a declarat că „vom vedea drone ruse doborâte în România”, dar a nuanțat declarația precizând că țara noastră nu e singura care nu angajează aceste UAV-uri, iar astfel de angajări se vor face doar în anumite condiții. Poziția președintelui țării vine în contextul deselor incidente în care spațiul aerian românesc a fost încălcat de drone ruse, în timp ce fostul președinte Traian Băsescu a numit situația „ridicolă” și spațiul aerian românesc „un bulevard pentru drone ruse”.
Vineri, 12 noiembrie, a fost o zi importantă pentru industria de apărarea românească, odată cu lansarea oficială a VLAH" (Vehicul de luptă autonom hidramat) - primul prototip al unui vehicul blindat 4X4 dezvoltat în România, în ultimii 35 de ani.
Pentru prima dată în ultimii 15 ani de când exercită puterea, Viktor Orban se confruntă cu o fisură uriașă în regimul său și o amenințare reală pentru partidul Fidesz, condus cu mână de fier de Orban.
Cancelarul german Friedrich Merz a susţinut sâmbătă că preşedintele rus Vladimir Putin "nu se va opri" şi că, dacă Ucraina cade, armata rusă nu se va opri la graniţele acesteia, la fel cum nici Hitler nu s-a oprit după acordul de la Munchen din anul 1938 prin care a obţinut regiunea germanofonă sudetă care aparţinea Cehoslovaciei, relatează agenţiile Agepres, EFE şi DPA.
Ucraina a acuzat Rusia că a lovit sâmbătă cu o dronă în Marea Neagră o navă comercială a Turciei, la o zi după ce un atac aerian rusesc a avariat încă o navă turcă în apropierea portului Odesa, regiunea omonimă din jurul acestui oraş ucrainean fiind în noaptea de vineri spre sâmbătă ţinta unui atac masiv cu drone şi rachete în care Rusia a ţintit inclusiv infrastructuri energetice, relatează Agerpres și AFP.
În cursul nopții de 13.11.2025, trupele ruse au executat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei, vizând, îndeosebi, obiective energetice din regiunile sudice ale țării.
G7 întărește paradigma sprijinului energetic pentru Ucraina. Promite o apărare antiaeriană mai puternică pentru a se evita tiparul „noi reparăm, ei distrug”.
Răsturnare de situație și lovitură grea pentru industria aeronautică din China, care e pe punctul să piardă o bătălie comercială istorică în fața Eurofighter, deși victoria avioanelor chineze J-10 părea sigură.
Trupele ucrainene au recucerit părți din orașul Kupiansk, în provincia nord-estică Harkov, și mai multe sate din jurul acestuia, într-o operațiune care a încercuit unități ruse, a anunțat un comandant al armatei ucrainene, potrivit agențiilor Agerpres și Reuters. Orașul a fost revendicat de Rusia în urmă cu trei săptămâni, Moscova anunțând ocuparea sa completă.
România se află în fața unei decizii care va defini nu doar viitorul armatei sale, ci și al economiei pentru multi ani de acum in colo. Programul de achiziție a noilor Vehicule de Luptă ale Infanteriei (IFV) a devenit un câmp de bătălie între gigantul german Rheinmetall și competitorul sud-coreean Hanwha Aerospace. Iar dacă privim dincolo de broșurile frumos colorate, oferta venită de la Seul este surprinzător de incomodă pentru competitorii europeni consacrați.
Liderul de la Phenian, Kim Jong Un, a participat la o ceremonie publică organizată în capitala nord-coreeană pentru a marca revenirea unui detașament de geniști militari care a acționat în regiunea Kursk, unde ar fi participat la operațiuni de deminare și sprijin logistic pentru forțele ruse. Potrivit agenției de presă de stat KCNA, Kim a lăudat „eroismul colectiv” al soldaților și le-a conferit distincții, inclusiv post-mortem pentru militarii căzuți în timpul misiunii.
Un exercițiu militar recent cu avioane F-16 trimise la Câmpia Turzii și F-35 în Țările Baltice confirmă noua doctrină americană: în cazul unui conflict cu Rusia, U.S. Air Force nu va mai opera exclusiv de pe aerodromurile mari din Vest, ci din puncte de realimentare rapidă de pe flancul estic.
Olanda comandă sistemele Skyranger 30 de la compania Rheinmetall, recunoscând indirect că rachetele scumpe sunt inutile împotriva roiurilor de drone ieftine. Astfel, Haga a înțeles o lecție rezultată în urma conflictului din Ucraina: nu poți doborî la infinit drone de 500 de dolari cu rachete care costa milioane. Soluția este revenirea la sisteme de apărare ceva mai ieftine, dar adaptate nevoilor actuale.
Președintele american Donald Trump s-a confruntat cu o înfrângere cauzată chiar de republicani într-un vot în Senatul statului Indiana, un stat republican.
Portalul rusesc de propagandă topwar.ru a informat, pe 12.12.2025, că partea rusă deține informații potrivit cărora armata ucraineană încearcă din nou să desfășoare echipamente de cercetare și comunicații pe Insula Șerpilor din Marea Neagră. Ultima dată, această bucată mică de piatră a fost folosită de Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei în această vară.
O lovitură chirurgicală asupra unei baze aeriene „impenetrabile” dezvăluie vulnerabilitățile tot mai mari ale logisticii Moscovei. „Fantomelor” Kievului nu le scapă nimic: de la avioane de transport la radarele care ar trebui să le protejeze, toate au ajuns să fie vizate de atacuri cu drone.
La finalul spătămânii trecute, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, desfășurat la Romexpo, a avut loc lansarea volumului „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional”, semnat de maior doctor Sînziana Iancu, membru corespondent al Academiei de Științe ale Securității. Cartea, publicată de Centrul Tehnic Editorial al Armatei, s-a bucurat de suces, stocul fiind epuizat în doar câteva zile. Potrivit reprezentanților editurii, aceasta a reprezentat una dintre cele mai bine vândute lucrări din colecțiile recente.
Israelul își consolidează relațiile de securitate cu Marocul în contextul extinderii cooperării strategice cu state prietene din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, pe baza normalizării relațiilor și a intereselor mutuale de securitate.
Războiul viitorului nu mai este o teorie, ci o realitate testată recent în Germania. Noul sistem Nemyx, dezvoltat de compania Auterion, permite roiurilor de drone coordonate de un soft AI să distrugă simultan ținte multiple, sfidând bruiajul electronic. Această revoluție tehnologică forțează armatele europene să răspundă la următoarea întrebare: suntem pregătiți pentru era în care roiurile de drone rescriu regulile războiului, sau rămânem blocați în strategiile trecutului?
Poliția militară din Republica Cehă desfășoară o anchetă legată de proiectul Nemesis, inițiativă prin care se strângeau fonduri pentru producerea și livrarea de drone FPV către forțele armate ucrainene.
O investigație jurnalistică recentă vine sa spulbere mitul invincibilității aparatului de securitate rusesc, dezvăluind că soarta lumii se află în mâinile unor bărbați de vârstă mijlocie, cu ipoteci, conturi pe site-uri de matrimoniale și rude în Statele Unite.
Marea Caspică nu mai e un loc sigur pentru Flota Rusă. În ciuda problemelor mari pe care forțele armate ucrainene le au pe front, în special în zona Donbas, maritim hărțuirea Rusiei a ajuns până în Marea Caspică. Dacă în Marea Neagră flota rusă e ținută în șah de dronele ucrainene, în premieră au loc operațiuni „în valuri” și în Marea Caspică.
Președintele SUA, Donald Trump, și-a confirmat intenția de a se alătura acordării de garanții de securitate Ucrainei, ca parte a unui potențial acord de pace.
Lituania a comandat 30 de obuziere de 155 mm de tip Caesar de la grupul franco-german KNDS, care se adaugă altor 18 piese de acest fel achiziţionate în 2022, a anunţat grupul de apărare într-un comunicat, fără a preciza suma la care se ridică noua comandă, informează agențiile Agerpres și AFP.
Războiul se schimbă cu o viteză uluitoare iar scenarii ce păreau „ieri” sience fiction sunt în prag de a deveni realitate. Azi cu siguranță ne îndreptăm spre a patra generație a războiului în care state vor fi îngenuncheate doar din operațiuni cyber. În prezent suntem în generația a 3-a, în care războiul kinetic și cel cyber se îmbină, iar generalul de brigadă IDF (r.) Yossi Karadi, directorul general al Directoratului Național de Cyber al Israelului, explică cu subiect și predicat ce va urma, dând exemplul Rusiei care, în prima fază a războiului împotriva Ucrainei a încercat să folosească componenta cyber pentru a paraliza Ucraina, în detrimentul aviației militare.
Producția avioanelor Su-57 și dezvoltarea bombardierului strategic rusesc PAK DA Poslannik sunt în urmă. Programele emblematice, pe care Kremlinul le promovează ca dovadă a rezistenței sale la sancțiunile occidentale, sunt blocate, printre altele, din cauza lipsei de echipamente de inginerie de precizie. Prin urmare, Rusia încearcă să ocolească sancțiunile prin intermediul aliatului său tradițional, Serbia, dar, în mod surprinzător, și cu ajutorul echipamentelor din Taiwan.
Un raport clasificat scurs în presa americană dezvăluie că cea mai scumpă navă de război din istorie - portavionul american USS Gerald R. Ford - este vulnerabilă în fața arsenalului de rachete hipersonice al Chinei, transformând proiecția de forță americană într-un eventual dezastru.
Comandantul suprem al NATO (SACEUR) va efectua o vizită la Cincu, în România. Generalul american Alexus G. Grynkewich (SACEUR) va fi însoțit în vizita sa de Șeful Armatei României.
În seara zilei de joi, 11.12.2025, președintele rus, Vladimir Putin, a participat la o consfătuire cu comandanții militari privind situația din zona “operației militare speciale” (adică războiul din Ucraina), cu accent pe situația din nordul așa numitei "Republici Populare" Donețk (RPD).
