Potrivit unor surse ucrainene și rusești, conducerea armatei ruse testează noi tactici pentru atacurile cu rachete efectuate asupra Ucrainei.
Într-o analiză publicată pe Adevărul și intitulată „Imprimatur: Cui îi este frică de JD Vance?”, Ioana Constantin-Bercean subliniează că „vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor” și explică jocul complex geopolitic ce se află în spatele declarației lui Vance, un joc în care și Europa va trebui să se adapteze.
Context: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Redăm analiza, publicată inițial în Adevărul:
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, știe cu siguranță cum să atragă atenția oamenilor. Într-un discurs de referință la Conferința de Securitate de la München, el i-a șocat pe liderii europeni, acuzându-i că se tem de alegători, că suprimă vocile disidente și că au abandonat apărarea democrației. Mai mult, Vance a afirmat că îngrădirea libertății de exprimare reprezintă o amenințare mult mai mare pentru Europa decât cea proliferată de Rusia. Un discurs foarte dur, întra-adevăr, rostit apăsat și cu accent pe concepte-cheie precum ‚valori comune’, ‚principii sacre’‚ valori democratice’, ‚oamenii contează’, ‚șocant pentru urechile americanilor’, ‚libertate de expresie’, etc. În doar 19 minute și 31 de secunde, vicepreședintele american a demantelat complet paradigma euro-atlantică construită după încheierea Războiului Rece și ranforsată în timpul administrațiilor Obama și Biden. Criticile lui Vance au fost un șoc pentru publicul său, care spera ca mesajul noii administrații americane să fie despre prioritățile acesteia privind alianța transatlantică, despre cheltuielile militare și despre strategia președintelui Donald J. Trump privind negocierile pentru încheierea invaziei Rusiei. Însă Vance a menționat Ucraina doar de două ori în discursul său, fără însă a oferi obiective bine definite privind negocierile, dincolo de un scurt paragraf care sugerează că administrația americană crede că poate ajunge la o „înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina”.
Vicepreședintele SUA a criticat, de asemenea, Europa pentru modul în care gestionează migrația în masă, a acuzat Marea Britanie că și-a abandonat cetățenii care au votat pentru Brexit, deschizând „porțile pentru milioane de imigranți”, a făcut remarci tăioase la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale în România, subliniind că același scenariu s-ar putea repeta și în Germania, care va avea alegeri generale pe 23 februarie. Apogeul acestei diatribe a fost un avertisment extrem de dur pentru elita politică europeană: „Dacă vă este teamă de propriii alegători, atunci America nu poate face nimic pentru voi!”
Discursul lui JD Vance a făcut să curgă tone de cerneală, a generat un adevărat uragan pe rețelele de socializare și în media tradițională, iar analiștii nu se mai opresc din a încerca să decripteze sau, mai degrabă să înfiereze, mesajele acestuia. Mulți comentatori s-au grăbit să caute și să pună pe tapet inadvertențe și discontinuități în abordările și cariera politică ale vicepreședintelui american, devenit aproape instantaneu, pentru deontologi, un veritabil nomina odiosa. Însă faptul – e drept, greu de digerat – că un politician american spune lucruri care ne scot din zona noastră de confort, nu înseamnă neapărat că el greșește și vreun soi de superioritate ideologică, auto percepută sau inventată, ne obligă să creăm o bursă a valorilor morale pe scala căreia să îl plasăm pe ultimul loc. Cel puțin nu înainte de a pune un și în context mesajul lui JD Vance. Iar pentru a avea o imagine și mai clară a acestui mesaj (dar și a celor care vor veni în anii următori dinspre Washington și nu numai) să nu uităm de ceea ce scria Jedediah Purdy în For Common Things (1999): „A vorbi astăzi despre politică înseamnă a fi nesincer. Este prima cerință a sofisticării politice, fie și în formele ei cele mai modeste, să înțelegem că personalitățile publice nici nu cred ceea ce spun, nici nu spun ceea ce cred. Declarațiile publice sunt mai degrabă mișcări făcute conform regulilor schimbătoare ale unui joc elaborat, și nu expresii convingătoare ale unei ideologii sau strategii elaborate. Ceea ce audiența trebuie să înțeleagă nu este ceea ce se spune, ci scopul pentru care vorbitorul încearcă să își manipuleze audiența”.
În plus, dacă acest mesaj ar fi fost livrat în urmă cu zece ani de către Barack Obama, o sală întreagă și aproape toată Europa l-ar fi ovaționat la scenă deschisă. Desigur, fostul președinte american l-ar fi îmbrăcat în straie mai liberale iar criticile ar fi fost mai subtile. Acolo unde Vance a spus apăsat că ‚America nu poate face nimic pentru voi’, Obama ar fi lăsat de înțeles că e nevoie de ‚un nou început’. Sau sintagma ‚șocant pentru urechile americanilor’ ar fi fost înlocuită cu expresia ‚poți vedea multe din exterior privind înăuntru’. JD Vance este, de altfel, cel puțin la nivel de discurs, un Barack Obama in the making (în devenire), cum ar spune americanii. Ambii livrează discursurile distant și detașat, analizează multe aspecte ale vieții politice din postura de outsideri, amândoi au avut un statut societal marginal iar lipsa figurii paterne a fost resimțită și descrisă atât de Obama în Dreams From My Father (2004), cât și de JD Vance, în Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis (2016). Pentru ambii, descrierea și, mai ales, înțelegerea culturii în care au crescut este o lectură esențială pentru momentele din istorie la crearea cărora au contribuit.
Dacă vom da paginile istoriei puțin în urmă, vom afla că vicepreședinția SUA a fost întotdeauna un subiect de glume, dintre care cea mai celebră este, probabil, cea a lui Daniel Webster, care a spus, atunci când a refuzat oferta lui William Henry Harrison pentru rolul de vicepreședinte, că „Nu plănuiește să fie îngropat înainte de a fi murit”. Chiar și John Adams, primul care a ocupat această funcție, a fost echivoc: „Sunt vicepreședinte. În această poziție nu însemn nimic, dar pot deveni totul.” Aceste idei au fost preluate și de către comentatorii contemporani care, la câteva momente după încheierea discursului lui JD Vance, puneau o întrebare retorică cu evidente accente ironice: „Dar cine este Vance să le predea politicienilor europeni lecții despre eșecurile lor?”. Atunci, totuși, cui (și de ce) îi este frică de JD Vance? Răspunsul îl regăsim în acel evaziv ‚totul’ subliniat de John Adams. Chiar dacă doar patru dintre vicepreședinții americani au ajuns să câștige alegerile prezidențiale din această postură – Adams în 1797, Jefferson în 1801, Martin Van Buren în 1837 și George H.W. Bush în 1988 (Biden a câștigat alegerile la o distanță de patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte) – JD Vance a devenit, după 8 noiembrie 2024, nu doar favoritul principal pentru nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2028, ci are și șanse mari de a câștiga acea competiție. Iar după discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru europeni a devenit clar că el s-ar putea dovedi a fi un purtător de standarde mai eficient pentru curentul neo-conservator/neo-naționalist (numit trumpism de unii comentatori) decât președintele Trump însuși.
Vicepreședintele JD Vance este un post-liberalist într-un sens interesant articulat de către Patrick Deneen în Why Liberalism Failed (2018), care susținea că liberalismul a eșuat nu pentru că o ideologie succesorală l-a uzurpat, ci pentru că a avut atât de mult succes în campanie încât a ajuns să „emancipeze pe toată lumea, de orice”, indiferent dacă dorea sau nu să fie emancipată. Vance oferă perspectiva unui conservatorism mai puternic, unul care este dispus să exercite puterea executivă împotriva unei elite manageriale care a subordonat sfidător interesul național preocupărilor cosmopolite. Este destul de posibil ca viziunea sa ideologică în anii următori nu va fi o versiune inedită a politicii de dreapta. În schimb, va implica recuperarea unei concepții pre-liberale mai vechi despre atitudinea de stat, una îndreptată, în mod aproape neortodox, spre promovarea virtuții civice și a solidarității sociale prin mijloace politice. La urma urmei, Donald Trump a fost adesea comparat cu ‚liberalii din limuzinele de pe Wall Street’, care au dominat Manhattanul anilor 1980-1990. Succesul electoral al actualului președinte se bazează mai puțin pe o analiză reflexivă a eșecurilor liberalismului, și mai mult pe intuiția că excesele stângii progresiste au alimentat declinul național. Acolo unde insurgența lui Trump a spulberat bazele consensului liberal postbelic, Vance și-ar putea construi, în curând, imaginea unui arhitect al unei noi ordini politice, una care ar putea remodela nu numai America, ci și un Occident din ce în ce mai fragil. Pe scurt, JD Vance este viitorul mișcării MAGA și, în subsidiar, coșmarul politicienilor de la Bruxelles care, cel puțin deocamdată, refuză să accepte că lumea s-a schimbat.
Una dintre cele mai virulente critici aduse administrației Trump și reprezentanților acesteia este aceea că provoacă fracturi majore în parteneriatul cu Europa. Sloganul de campanie „America First!” a fost interpretat de partenerii europeni drept un semnal al retragerii SUA din afacerile internaționale, dar, mai ales, o foarte posibilă cauză a unor crize strategice între cei doi aliați naturali. Însă descifrarea marilor strategii și a mesajelor esențiale nu se face pe bază de emoții, subiectivism sau preferințe politice. Pe Donald Trump sau pe JD Vance nu trebuie să îi invităm la cina de Crăciun sau să ne boteze copiii, ci să le înțelegem strategia, să ne adaptăm și să căutăm cele mai adecvate răspunsuri la întrebările (provocările) pe care noua administrație ni le pune. Și să fi avut înțelepciunea și liderii adecvați care să fi înțeles, încă de acum 10-15 ani, că lumea se schimbă. Pentru că, așa cum excelent sublinia Barack Obama, atunci când Occidentul are probleme, nu sună la Moscova sau la Beijing, ci la Washington.
Înainte ca Samuel Huntington să ne ‚avertizeze’, în Cine suntem? Provocările la adresa identității naționale americane (2005), că America își va asuma din nou cultura religioasă, tradițiile și valorile, dorința de prosperitate și crezul părinților fondatori, o listă întreagă de candidați la funcția de președinte al SUA și-au desfășurat campaniile electorale sub sintagme cel puțin la fel de național/naționaliste și excepționaliste precum Donald Trump. În anii 1960, John F. Kennedy a adoptat sintagma „A Time for Greatness”, iar contracandidatul său, Richard Nixon, propunea, în vremea războiului din Vietnam, un slogan pacifist – „Peace, Experience, Prosperity”. Apoi, în 1976, Jimmy Carter a ales să se promoveze drept un „lider al schimbării”, sub sigla „Why not the Best?”. Cât despre primele semințe ale neo-conservatorismului (ale MAGA, ar spune probabil cei mai fideli susținători ai actualului președinte american), le regăsim la Ronald Reagan care, în 1980, le propunea americanilor „Let’s Make America Great Again!”. Chiar și cei mai liberali dintre foștii președinți au pus ‚America și poporul înainte de toate’: în 1992, Bill Clinton candidează promovând sintagmele „For America, for the people” și „It’s Time to fix America”.
Revenind la istorie, acolo unde foarte des găsim în trecut nu doar explicații ci și soluții la dilemele din prezent, descoperim că relația Americii cu Europa nu a fost întotdeauna caracterizată de șoapte blânde și strategii comune lipsite de asperități. Iar dacă discutăm despre șoapte, să ne amintim că, destul de recent, un mic șoc a fost provocat de microfoanele care spionau telefonul cancelarului german, doamna Angela Merkel, iar un altul de publicarea transcriptului unei conversații dintre Victoria Nuland și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, din care aflăm despre o referință nu tocmai academică la adresa UE, a doamnei Nuland. Iar dacă aceste mice incidente au fost rapid bandajate, să ne amintim de Criza Suezului din 1956. Pe fondul unor indecizii, a lipsei de obiective clare și a opoziției comune a SUA și a URSS, Franța și Marea Britanie și-au pierdut decisiv influența din Orientul Mijlociu, zonă pe care o dominaseră câteva decenii fără ca vreun pretendent să le fi amenințat supremația regională. A fost momentul în care Marea Britanie a ales umbrela americană iar Franța a vorbit pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial despre autonomia strategică. Apoi, câteva decenii mai târziu, în 2003, pe când administrația George W. Bush se pregătea de războiul din Irak, doi dintre cei mai apreciați și influenți filozofi contemporani, francezul Jacques Derrida și germanul Jürgen Habermas, au subliniat necesitatea unei resurecții identitare și a unei politici externe europene comune. Habermas și Derrida i-au reunit pe unii dintre cei mai distinși gânditori ai Europei într-o inițiativă care dorea implicarea intelectualilor în proiectarea unui viitor european autonom. Filosoful și romancierul italian Umberto Eco, scriitorul elvețian și președintele Academiei Germane de Arte Adolf Muschg, filozoful spaniol Fernando Savater și gânditorul italian Gianni Vattimo au fost doar câțiva dintre cei mai cunoscuți intelectuali care au susținut proiectul inițiat de Jacques Derrida și Jürgen Habermas. Într-un eseu scris de cei doi și publicat în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung și Libération cei doi filozofi au făcut apel la nucleul ‚avangardist’ al statelor europene să revină la valorile iluminismului european. Inițiativa lui Habermas și a lui Derrida a fost, de fapt, un răspuns la „Scrisoarea celor opt”, în care opt țări europene, conduse de Marea Britanie și Spania, au publicat o declarație deschisă care susținea războiul Americii din Irak. Și exemplele pot continua. Dar realitatea, care infirmă suspiciunile curente ale europenilor, este că acest parteneriat dintre SUA și Europa și-a găsit întotdeauna scopul, ritmul și strategiile necesare pentru a continua.
De la prăbușirea imperiului sovietic, America nu s-a mai confruntat cu vreo amenințare existențială. China este un concurent redutabil, iar Rusia lui Putin este periculoasă, dar niciuna nu reprezintă același tip de amenințare precum URSS. Așadar, noua administrație americană nu face decât să pună în practică celebra idee înaintată de John F. Kennedy: de ce ar trebui SUA „să suporte orice povară sau să plătească orice preț” pentru a menține ordinea internațională? Astfel, în loc să tânjească după valorile comune ale unei epoci trecute, aliații și partenerii Americii ar trebui să considere politica externă a celei de-a doua administrații a lui Trump ca o întoarcere la poziția naturală a SUA. Europa ar trebui să trateze cu Washingtonul nu ca pe o superputere cu dorință aproape nelimitată de a le apăra, ci mai degrabă ca pe un „factor de echilibru extern” care își va folosi forțele în mod preferențial pentru a promova în primul rând interesele americane.
Citând un filozof persan, Herodot spunea că una dintre cele mai amare tragedii ale oamenilor este aceea de a ști foarte multe dar de a nu avea puterea să controleze nimic. Cu toate acestea, persanii au înțeles că orice proces implică și alegeri dificile și singura opțiune este de a continua. În schimb, drama care planează asupra tuturor elementelor hamletiene – geografia, civilizația, istoria și indivizii – este aceea că înțelegerea și conștientizarea a ceea ce este realist, a ceea ce este posibil sau nu într-o situație dată, vine adesea prea târziu pentru a influența rezultatul.
Ce vor alege europenii să facă? Să meargă înainte, asumându-și gândirea Franței din anii Crizei Suezului sau vor contempla pentru următorul deceniu spre o lume în care riscă să nu mai conteze?
Ce ar trebui să facă România? Să se adapteze, să fie asumată, să se implice în afacerile europene dincolo de simpla prezență la diverse reuniuni, să inoveze, să propună formate regionale (Turcia, Polonia, Bulgaria) care să dea o semnificație Mării Negre, să nu uite și își stimuleze apăsat partenerii strategici că are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, că este frontul estic al NATO și al UE. Să învețe, sau dacă știe să își reamintească, că proiectele mari, cu rol determinant, interacționează și cu haosul imposibil de prezis al interacțiunilor umane, însă prin disciplină și poate uneori alegeri dificile, va putea evita orice tragedie de natură hamletiană. Și, mai ales, să caute să construiască o relație cu vicepreședintele Vance, așa cum a făcut-o și cu Joe Biden.
JD Vance nu îi invită pe europeni în ringul de luptă, nici nu îi pune să facă alegeri carteziene. Le transmite un mesaj american vechi de peste cinci decenii – America și Americanii în primul rând – și le propune un tip de gândire neconvențională. De altfel, în următoarele decenii, vechile moduri de gândire, care ne-au fost de mare folos sute sau chiar mii de ani, vor fi puse sub semnul întrebării. Vor apărea noi dezbateri, controverse, mișcări și ideologii. Unele dintre convingerile noastre profunde vor fi revizuite sau vor fi abandonate cu totul. Va trebui să ne imaginăm din nou împreună ce înseamnă să fim liberi sau egali, ce înseamnă să avem putere sau proprietate și chiar cum se definește, în noua eră, un regim democratic (Jamie Susskind, Future Politics, 2018).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Potrivit unor surse ucrainene și rusești, conducerea armatei ruse testează noi tactici pentru atacurile cu rachete efectuate asupra Ucrainei.
Cea de-a patra ediție a Forumului Euro-Atlantic pentru Reziliență (EARF25), organizată de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), va reuni, în perioada 6-7 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, lideri guvernamentali, experți militari, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale, într-un amplu exercițiu de reflecție strategică privind viitorul rezilienței în spațiul euro-atlantic.
Declarația recentă a lui Alexei Juravliov, prim-vicepreședintele Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, cu privire la posibila livrare a sistemelor de rachete Oreshnik și Kalibr către Venezuela, nu trebuie tratată sub nicio formă ca un simplu anunţ militare. Astfel de mesaje se înscriu perfect în ceea ce cunoaştem deja că fiind o operațiune de război informațional. Într-un context de tensiuni maxime între Washington și Caracas, Moscova intervine nu doar ca partener militar, ci ca principal amplificator al instabilității, fabricând o narațiune menită să testeze determinarea SUA.
„Partea care învață cel mai repede câștigă”. Comandantul Forțelor Aeriene Suedeze, general-maiorul Jonas Wikman, trage un semnal de alarmă cu privire la decalajul de adaptare dintre Alianța Nord-Atlantică și provocările pe care le aduce războiul modern.
Dronele sunt tehnologii emergente care și-au dovedit utilitatea în războiul din Ucraina, dar e oare înțelept să pariezi doar pe drone? Tot în baza lecțiilor din Ucraina vedem că tehnica grea, tancurile și sistemele de artilerie, rămân esențiale chiar și în războiul modern. Acest lucru a fost arătat și într-o demonstrație de forță de către Armata Franței.
Operația ucraineană de curățire și contrainfiltrare, desfășurată în zona orașului cheie Pokrovsk, a intrat în ziua a cincea. Capul de pod stabilit de militarii Direcției de Informații Militare (GUR) a Ucrainei a rezistat, permițând altor unități GUR să străpungă liniile rusești pentru a face joncțiunea cu trupele din capul de pod. GUR a prezentat, în dimineața de 4 noiembrie, o actualizare a acțiunilor sale din Pokrovsk.
Serviciul de Informații Militare (GUR) al Ucrainei au confirmat o operațiune de succes în noaptea de 1-2 noiembrie 2025, care a distrus elemente importante ale apărării aeriene rusești aflate în Crimeea. Ținta principală: un post de comandă al unui batalion S-400 „Triumf” și radarul său, o lovitură care continuă campania sistematică a Kievului de a „orbi” și fragmenta rețeaua de apărare a peninsulei.
Armata Republicii Cehe este deja clară în ceea ce privește numărul de militari pe care dorește să îi recruteze anul viitor. Și este unul dintre cele mai ambițioase obiective stabilite vreodată. Potrivit Ministerului Apărării, în mod ideal, peste 2.200 de noi soldați noi ar trebui să intre în rândul forțelor armate. Cu toate acestea, pe termen lung, oficialii apărării au vorbit despre baza armatei. Obiectivul de recrutare pentru 2025 a fost îndeplinit, iar cel pentru anul viitor este mai mare.
Hotărârea recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă Rusia să plătească Georgiei despăgubiri de 253 de milioane de euro pentru acțiunile sale din 2008, oferă o perspectivă sumbră și, totodată, un model juridic crucial pentru viitorul Ucrainei.
De la bordul Air Force One, președintele Donald Trump a transmis duminică nu doar un refuz militar, ci o sentință geostrategică. Întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească Moscova, răspunsul său a fost de o nonșalanță care îngheţa sângele în vene aliaților Americii: „Nu, nu prea...”.
Dezbaterea privind descurajarea nucleară în cadrul NATO se învârte, în ultimii ani, în jurul a două mari teme, lăsând în umbră cea mai presantă problemă internă a Alianței. Pe de o parte, agresiunea Rusiei în Ucraina a veni cu întrebarea dacă arsenalul nuclear aliat, în principal armele americane din Europa, trebuie modernizat sau consolidat. Pe de altă parte, încă din mandatul lui Donald Trump, persistă îndoiala dacă SUA mai pot fi considerate un partener de încredere și ce s-ar întâmpla dacă Washingtonul și-ar retrage umbrela nucleară.
În septembrie, Pakistanul și Statele Unite au semnat un acord istoric prin care firma americană US Strategic Metals (USSM), specializată în reciclarea și procesarea mineralelor critice, se angajează să investească aproape 500 de milioane de dolari în Pakistan pentru explorarea, dezvoltarea și rafinarea zăcămintelor rare.
Cele mai recente lovituri ucrainene cu UAV-uri au avut obiective diverse, fiind atacate elemente de infrastructură petrolieră portuară, sistemul de energie electrică, precum și obiective importante de sprijin de luptă și logistic.
Statele Unite ale Americii au mobilizat în Caraibe o forță militară fără precedent în ultimele decenii, într-o desfășurare care amintește de tensiunile Războiului Rece.
Rusia azi, ajunsă dependentă militar de state precum Coreea de Nord, e la ani lumină nu doar în ceea ce privește PIB-ul, dar și dezvoltarea tehnologică, atât de SUA cât și de China. Lucru demonstrat și de competiția în spațiu dintre SUA și China, pentru a ajuns la Polul Sudic al Lunii.
Donald Trump a întocmit o listă confidențială de posibile ținte ce pot fi lovite în Venezuela, în acest moment fiind așteptat doar ordinul președintelui american.
Deși situația în estul Ucrainei în zona Pokrovsk este critică, ocupantul rus încercând să forțeze avansul pentru a „deschide ușa” către Donețk și a încerca ocuparea întregului Donbas, ultimele rapoarte arată că de fapt nu aici rușii au reușit cel mai mare avans în ultimele 30 de zile.
După ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei luna trecută, liderii politici si militari de pe continent au accelerat brusc ideea unui „zid anti-drone”. Pare o reacție logică la o amenințare palpabilă, dar este, în esență, o capcană strategică costisitoare.
Pentagonul a transmis Casei Albe că furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina este fezabilă din punct de vedere militar și nu ar afecta stocurile strategice ale Statelor Unite. Această evaluare tehnică, menită să deblocheze o decizie crucială, pare însă a se fi lovit de un zid politic la Washington. Decizia finală rămâne în mâinile președintelui Donald Trump, iar semnalele de la Casa Albă sunt, în cel mai bun caz, contradictorii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit o performanță militară remarcabilă, distrugând 48% din totalul sistemelor rusești de apărare antiaeriană „Panțir-S1” de la începutul anului 2025. Anunțul, care indică o vulnerabilitate critică a Moscovei, a fost făcut chiar de șeful SBU, Vasil Maliuk, în timpul unui briefing susținut la 31 octombrie, alături de președintele Volodimir Zelenski.
Serviciile de securitate ucrainene au distrus o rachetă balistică rusească de tip Oreshnik în interiorul Rusiei în vara anului 2024, a declarat președintele Volodimir Zelenski la un briefing de presă pe 31 octombrie.
Finlanda a declanșat una dintre cele mai ample mobilizări militare de la aderarea la NATO. Peste 15.000 de militari finlandezi, alături de trupe din Marea Britanie, Suedia și Polonia, au început exerciții de amploare în sudul și estul țării, multe dintre ele la doar câțiva kilometri de granița rusă. Mesajul este neechivoc și vizează direct Moscova: Finlanda, acum stat de linia întâi al Alianței Nord-Atlantice, se pregătește activ și fără rezerve pentru scenarii de război.
Potrivit unor surse de la Washington, Administrația Trump a identificat deja ținte militare în Venezuela utilizate pentru traficul de droguri, iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă. Această mișcare ar marca o escaladare semnificativă a conflictului, transmițând un mesaj clar liderului venezuelean Nicolas Maduro: timpul său la putere este pe terminate.
Agenția de presă Reuters a anunțat, pe 31.10.2025, citând o declarație a ministrului de externe ucrainean, Andrii Sybiha, că Rusia a atacat în ultimele luni Ucraina cu o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare secretă l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la Tratatul privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (Tratatul INF) în primul său mandat de președinte al SUA.
Pe 28 octombrie au apărut primele informații, unele neoficiale, că SUA vor retrage din România un contingent militar. Confirmarea oficială a venit destul de repede, pe 29 octombrie. Decizia era așteptată la București, Washington dar și la NATO.
Kievul a decis o ruptură diplomatică neașteptată, dar fermă, anunțând pe 29 octombrie închiderea ambasadei sale din Havana și retrogradarea relațiilor cu Cuba. Decizia șoc, confirmată de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, este un răspuns direct la ceea ce Ucraina consideră a fi complicitatea tacită a autorităților cubaneze în recrutarea masivă de cetățeni cubanezi pentru a lupta alături de forțele rusești pe frontul ucrainean.
Uniunea Europeană lucrează la o nouă strategie de apărare menită să permită statelor membre să mute rapid tancuri, artilerie și alte echipamente militare grele pe întregul continent, în eventualitatea unui conflict major. Într-un context de securitate tot mai tensionat și pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina, Bruxelles-ul da primele semne ca accelereaza demersurile pentru a se asigura că Europa poate răspunde eficient oricărei amenințări de securitate, în special pe flancul estic al NATO.
În teoria clasică a domeniului securității internaționale, amenințările erau clar definite: state rivale, blocuri de puteri militare sau, mai recent, rețele teroriste ierarhizate. Ceea ce un articol publicat recent în revista Forbes descrie nu se încadrează confortabil în niciuna dintre aceste categorii. Asistăm la nașterea unei amenințări de securitate de tip nou, una care nu are nevoie de baze de antrenament delimitate de garduri cu sârmă ghimpată sau de finanțare de la un stat-sponsor. Ea are nevoie doar de o conexiune la internet, o imprimantă 3D și, cel mai important, o platformă de socializare care să-i găzduiască ideologia.
Președintele american Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării să reia imediat testarea armelor nucleare americane, în conformitate cu acțiunile altor puteri nucleare, a scris șeful Casei Albe pe propria rețea de socializare Truth joi dimineață, cu puțin timp înainte de a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping în Coreea de Sud.
Prezența chineză în zonele de conflict din Africa s-a transformat dintr-o simplă sursă de armament într-o rețea transnațională integrată care susține logistic și financiar economiile violente de pe continent. Deși analizele anterioare au confirmat deja prezența pe scară largă în mâinile grupărilor militante a armelor de calibru mic fabricate în China, dezvăluind fragilitatea mecanismelor de control, problema este mult mai profundă decât simpla mișcare fizică a armelor.
Într-un război care a devenit demult unul al resurselor și al logisticii, vestea venită de la Germania nu este doar despre tehnică militară, ci despre matematică pură aplicată pe câmpul de luptă din Ucraina. Armin Papperger, CEO-ul companiei germane Rheinmetall, a confirmat pe 18 noiembrie 2025 o informație esențială pentru securitatea energetică a Ucrainei: Germania a finalizat livrarea celor patru sisteme de apărare antiaeriană Skynex promise armatei ucrainene.
O dronă rusească a zburat, foarte probabil, de-a lungul Dunării, dinspre mare spre Galați, pe frontiera cu Ucraina, iar ulterior a luat-o spre nord, deasupra Prutului, pe granița cu Republica Moldova. Două ore mai târziu drona a fost detectată la aproximativ 40 km de Tiraspol, oraș aflat în Transnistria controlată de Rusia.
Agenția de presă cehă CTK a informat că astăzi (19.11.2025) armata germană a primit simbolic primul tanc de luptă Leopard 2A8, produs de KNDS. Până în 2030, Bundeswehr-ul ar trebui să primească în total 123 de astfel de tancuri de nouă generație. În septembrie anul acesta, Republica Cehă a aderat și ea la acordul-cadru dintre Ministerul Apărării german și KNDS, semnând un contract pentru achiziționarea a 44 de tancuri de comandă și de luptă Leopard 2A8.
Armata germană se pregătește inclusiv de scenariul unor lupte în mediul urban. Batalionul de Gardă din cadrul Bundeswehr asigură infrastructura vitală din Berlin. Prin urmare, luptele urbane și cele de tip „casă cu casă” se află în programul de antrenament pentru exercițiul Bollwerk Bärlin III (Berlin III).
Zece mii de soldați vor fi implicați în patrularea și protejarea infrastructurii critice. „Sporim cooperarea dintre toate serviciile pentru a contracara actele de sabotaj și a îmbunătăți securitatea”, a declarat ministrul Apărării Naționale, în cadrul unei conferințe de presă. Operațiunea a fost denumită în cod „Horyzont” - Operațiunea Orizont.
Președintele american Donald Trump a aprobat desfășurarea unor operațiuni CIA pe teritoriul Venezuelei, potrivit unei investigații publicate de The New York Times azi. Decizia survine în contextul în care administrația de la Washington își intensifică presiunea politică și militară asupra regimului condus de Nicolas Maduro, în paralel cu trimiterea în regiune a celui mai mare și modern portavion american, USS Gerald Ford.
Emiratele Arabe Unite se află în negocieri avansate cu Franța privind un parteneriat comun pentru dezvoltarea avionului de vânătoare Rafale F5 și a dronei de luptă care va lucra conjugat cu avionul, bazându-se pe relația de patru decenii dintre cele două țări în domeniul forțelor aeriene.
Aceste discuții ar putea oferi Abu Dhabiului un rol direct în conturarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de drone de luptă fără pilot din Europa, cu implicații clare pentru puterea aeriană din Golf.
Guvernul neagă faptul că a bătut palma cu Rheinmetall pentru achiziția de mașini de luptă Lynx, program care urmează să fie inclus între cele eligibile în mecanismul european SAFE, după ce în presă au apărut informații pe surse care indicau faptul că România ar fi decis achiziția de Lynx. La fotbal procedura s-ar numi VAR (Video Assistant Referee), adică atunci când un arbitru anulează un gol marcat incorect după ce revede la monitor faza. Cel puțin oficial, meciul privind programul viitoarelor mașini de luptă ale infanteriei se joacă în continuare.
Statele Unite ale Americii iau în calcul dezvoltarea unui nou tip de flotă navală - denumită Golden Fleet (n.r. - Flota de Aur) - extrem de avansată tehnologic și cu capacități hipersonice de ultimă generație, în contextul în care China deține în prezent cea mai mare forță navală a lumii ca dimensiune, adică număr de nave.
Administrația Trump se așteaptă ca toate părțile să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina în următoarele zile.
Relația cu România nu a fost niciodată mai importantă, a declarat Darryl Nirenberg, nominalizat ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România.
În noaptea de miercuri, 19 noiembrie, armata rusă a atacat masiv Ucraina cu drone și calibre de atac, rachete de la aeronave Tu -95 MS și Tu -160 și a ridicat în aer avioane MiG-31K. Atacul a fost în principal asupra vestului și centrului Ucrainei, iar Harkivul a suferit și el un atac masiv.
Nu mai suntem demult în zona supozițiilor sau a scenariilor teoretice de tip „ce-ar fi dacă”. Războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Occidentului a intrat într-o nouă fază, una tangibilă, periculoasă și extrem de calculată.
Autorităţile ruse l-au inclus miercuri pe lista extremiştilor şi teroriştilor pe omul de afaceri Mihail Hodorkovski, fostul patron al companiei petroliere ruse Iukos, care a stat zece ani la închisoare, iar după eliberare şi exilarea în Occident a devenit unul dintre principalii opozanţi ai Kremlinului, relatează agențiile Agerpres și EFE.
În timp ce cancelariile occidentale încă dezbat liniile roșii și permisiunile de lovire în adâncimea teritoriului rus, pe un poligon din Nowa Deba, Polonia, se scrie discret, dar decisiv, o nouă pagină în manualul de apărare al NATO. Acolo, soldați români, alături de cei polonezi și americani, se antrenează cu Merops, un sistem anti-dronă care a trecut deja testul focului în Ucraina.
La Paris, șampania diplomatică a curs luni pentru ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit „un acord istoric”: o scrisoare de intenție pentru achiziția a până la 100 de avioane de luptă Rafale. Adăugați la asta o înțelegere similară cu Suedia, semnată cu doar câteva săptămâni în urmă, pentru alte 100-150 de aparate Gripen, și avem imaginea unei forțe aeriene ucrainene care, pe hârtie, rivalizează cu marile puteri europene.
Într-o mișcare care reflectă profunzimea relației strategice dintre Statele Unite și Regatul Arabiei Saudite, președintele american Donald Trump a desemnat oficial Regatul Arabiei Saudite drept Aliat major non-NATO (MNNA).
Ministrul John Healey anunță că Londra este pregătită să acționeze militar după incidentul cu nava rusească Yantar.
Nu suntem în război, dar nici în pace nu mai trăim. Aceasta este, poate, cea mai lucidă și neliniștitoare concluzie care reiese din discursul generalului german Ingo Gerhartz, comandantul Forțelor Întrunite NATO de la Brunssum. Într-o intervenție tranșantă la Conferința de Securitate de la Berlin, desfășurată pe 18 noiembrie 2025, generalul a pus degetul pe o rană pe care Occidentul încearcă, adesea birocratic, să o panseze: Rusia a mutat conflictul într-o zonă gri, de uzură psihologică, unde tancurile nu trec granița, dar sabotajul, dezinformarea și bruiajul GPS o fac zilnic.
Într-un război de uzură, în care Rusia continuă să testeze limitele apărării antiaeriene ucrainene cu baraje mixte de rachete și drone, Statele Unite fac o mutare care, la prima vedere, pare modestă din punct de vedere financiar, dar care este esențială din punct de vedere tactic. Departamentul de Stat a aprobat, pe 18 noiembrie, un acord de 105 milioane de dolari către Ucraina.
Deja vu cu drone: Un nou incident a avut loc în această noapte, când o dronă rusă a intrat 8 kilometri în spațiul aerian al României, după care a dispărut de pe radar. Au fost ridicate două avioane germane Eurofighter și două F-16 românești.
Multă vreme s-a vorbit despre F-22 Raptor la timpul trecut. A fost catalogat drept o „regină a hangarului”, o bijuterie tehnologică prea scumpă pentru a fi riscată și prea specializată pentru războaiele de contrainsurgență din ultimele două decenii. S-a spus chiar că zilele îi sunt numărate, urmând să fie ,,pensionat’’ pentru a face loc programului F-35 sau viitorului NGAD (Next Generation Air Dominance).
Dictatorul rus Vladimir Putin a comparat războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina cu Bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, care se numără printre bătăliile decisive dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă.
Statele Unite vor vinde avioane de vânătoare F-35 Arabiei Saudite, a anunțat președintele Donald Trump înaintea întâlnirii de la Casa Albă cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. „Vom vinde avioane F-35. Au fost un aliat grozav”, a declarat Trump, confirmând oficial o decizie istorică.
Într-o ”evoluție semnificativă” a războiului, forțele ucrainene au lansat un atac precis asupra unor ținte militare rusești, folosind rachete ATACMS de fabricație americană. Informația a fost anunțată de Statul Major General (SMG) în seara de 18 noiembrie.
Zelenski face un turneu european important în Grecia, Franța și Spania, în contextul în care Kievul încearcă să consolideze sprijinul european pentru războiul de apărare dus de Ucraina împotriva agresiunii rusești.
Ritmul fără precedent în care Ucraina a semnat, în decurs de doar 30 de zile, două Scrisori de intenție (LoI, în jargon) pentru achiziționarea a 250 de avioane de luptă moderne de generația 4.5 – 150 de Saab Gripen-E din Suedia și până la 100 de Dassault Rafale din Franța – a generat titluri spectaculoase. Scrisorile de intenție deschid însă o discuție mai subtilă despre strategia politică a Kievului, despre capacitatea reală de a le transforma în contracte ferme și, nu în ultimul rând, despre rolul pe care aceste anunțuri îl pot juca într-un eventual proces de negociere cu Rusia.
Rusia exportă la jumătate față de acum 4 ani, însă vestea e doar pe jumătate bună pentru Occident - industria de apărare e focalizată pe refacerea stocurilor de tehnică militară, după ce Armata rusă a suferit pierderi uriașe de blindate și artilerie, în războiul din Ucraina.
Într-un pas important în lupta Europei împotriva incendiilor forestiere, PZL Mielec, o companie din grupul Lockheed Martin, a anunțat un contract important cu Česká Letecká Servisní (CLS) și Ministerul de Interne al Republicii Cehe pentru două noi elicoptere Sikorsky S-70 FIREHAWK®, marcând debutul primei flote internaționale de acest tip.
Proiectul VLAH (Vehicul de luptă autonom hidramat), dezvoltat de compania românească BlueSpace Techology a intrat în linie dreaptă pentru prima prezentare publică a prototipului, planificată pentru prima jumătate a lunii decembrie. VLAH este prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România.
Degeaba cumpărăm obuziere de ultimă generație și tancuri sofisticate dacă acestea rămân blocate în hățișul birocratic european sau, și mai grav, dacă podurile aflate pe teritoriul statelor europene se prăbușesc sub greutatea lor. O analiză recentă a Financial Times trage un semnal de alarmă şi pune un diagnostic grav logisticii NATO: în timp ce Rusia trece la economia de război, Occidentul este încă prins în capcana procedurilor de pace.
Cel mai mare contractor de apărare din Germania consideră că este pe cale să își mărească cifra de afaceri de cinci ori în termen de șase ani.