Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Insurecția de la Capitoliu: Serviciile de informații își analizează eșecul, dar arată cu degetul către Pentagon
Intelligence
Data publicării:
Serviciile americane de informaţii au subestimat riscurile care planau asupra Capitoliului de la Washington la 6 ianuarie, astfel încât dispozitivul de securitate nu a fost adaptat pentru a contracara "criminali pregătiţi pentru război", au admis marţi înalţi responsabili în timpul unei audieri în Senat.

După achitarea lui Donald Trump, acuzat că i-a incitat pe partizanii săi să atace sediul democraţiei americane, Congresul SUA a deschis o nouă fază a anchetei, similară celei de după atacurile teroriste de la 11 septembrie, pentru a înţelege cum s-a putut întâmpla ceea ce era de neimaginat şi a împiedica repetarea pe viitor a acestei "zile întunecate".

În prima zi a eforturilor lor, membrii a două comitete senatoriale au audiat înalţi responsabili ai securităţii Capitoliului, dintre care unii, demisionari, nu au mai vorbit public niciodată după acest asalt.

Dincolo de dezacordurile cu privire la rolurile lor, toţi au dat vina pe eşecul serviciilor de informaţii şi pe încetineala cu care Pentagonul a desfăşurat întăriri.

"Fără informaţiile necesare pentru a se pregăti în mod adecvat, poliţia Capitoliului avea efective insuficiente pentru a face faţă unei gloate extrem de violente", a spus fostul său comandant Steven Sund.

"Pe baza informaţiilor de care dispuneam, în mod eronat am crezut că suntem pregătiţi", a declarat fostul sergent de la Camera Reprezentanţilor Paul Irving. "Ştim acum că am avut un plan prost", a adăugat el, poatrivit Agerpres, declarându-se totodată "profund zguduit" de această lovitură în forţă ucigaşă.

Steven Sund şi Paul Irving au reamintit că un raport din 3 ianuarie considera "scăzut sau improbabil" riscul unor "acte de nesupunere civilă" cu ocazia manifestaţiei partizanilor lui Donald Trump, în momentul în care Congresul urma să certifice victoria democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale.

Serviciile de informaţii federale au atras atenţia asupra "unui risc de violenţe" a căror "ţintă să fie Congresul", dar "nu au menţionat niciodată un asalt coordonat", a subliniat Paul Irving.

Or, protestatarii "au venit echipaţi pentru o insurecţie violentă", potrivit lui Steven Sund. "Aveau arme, muniţie chimică, explozivi. Aceşti criminali erau pregătiţi pentru război", a adăugat el.

Cinci persoane au murit în asalt, printre care un poliţist lovit cu un extinctor.

 

FBI a avertizat cu privire la „trecerea la luptă” a protestatarilor



Cu o zi înainte de atac, un raport al unui birou local al FBI alertase asupra unor apeluri mai specifice de a trece "la luptă", însă documentul, transmis în acea seară poliţiei Capitolului, nu a circulat în intern, a dezvăluit Steven Sund.

"A te mulţumiţi să apeşi pe "trimite" nu este suficient pentru un raport de această natură", a comentat senatoarea democrată Amy Klobuchar, apreciind că această lipsă de comunicare este "foarte îngrijorătoare".

Martorii au mai criticat Pentagonul, care a aşteptat câteva ore înainte de a desfăşura Garda Naţională.

În faţa violenţei intruşilor, Steven Sund a explicat că a solicitat întăriri foarte devreme.

Potrivit acestuia, un ofiţer superior, Walter Piatt, i-ar fi răspuns: "Nu-mi place imaginea Gărzii Naţionale aliniate în faţa Capitolului".

 

Pentagonul, acuzat că nu a intervenit mai repede



Martor la discuţie, şeful poliţiei din Washington, Robert Contee, a spus că a fost "stupefiat" de răspuns. "Părea că trebuie să bifeze căsuţe pe când agenţii erau pe punctul de a lupta pentru viaţa lor", a spus el.

"Este clar că Garda Naţională nu a răspuns rapid", a apreciat Paul Irving.

Notă discordantă, Steven Sund l-a acuzat pe sergentul de la Camera Reprezentanţilor că şi-a exprimat şi el, înainte de atac, scepticismul său cu privire la mobilizarea soldaţilor. "Era îngrijorat de imaginea oferită", a spus el.

"Este fals", a răspuns Paul Irving. "Problemele de imagine nu ne-au determinat alegerile", a adăugat.

Steven Sund a mai afirmat că l-a contactat pe Paul Irving la ora 13:09 în ziua asaltului pentru a primi undă verde ca să ceară întăriri. Acesta din urmă a spus că nu-şi aminteşte şi că nu are nicio înregistrare a acestui apel pe telefonul său.

Senatorii le-au cerut să le transmită rapoartele despre apelurile şi mesajele lor.

Parlamentarii celor două partide, care îşi vor relua activitatea săptămâna viitoare, şi-au arătat disponibilitatea de a lucra "constructiv", lăsând deoparte divergenţele afişate în timpul procesului lui Donald Trump.

La 13 februarie, 57 din cei 100 de senatori au decis că fostul preşedinte republican a fost vinovat de "incitare la insurecţie", dar ar fi fost nevoie de o majoritate de 67 congresmeni pentru ca acesta să fie condamnat. Majoritatea aleşilor partidului său au votat pentru achitarea lui.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Conflict diplomatic după ce SBU a arestat doi spioni maghiari în Ucraiana. Diplomați unguri, expulzați de Kiev după o măsură similară a Budapestei
Rusia pregăteşte terenul pentru o interferenţă majoră în procesul electoral din Polonia: A fost semnalată o creștere alarmantă a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare
Cum se desfăşoară o campanie de recrutare în spionaj pe social media (Video): CIA vrea să intre în casele chinezilor nemulţumiţi de politica Beijingului
Oare în România se poate? Polonia interzice fotografierea infrastructurii critice, inclusiv poduri, tuneluri sau trenuri
Ucraina publică interogatoriul cu cei doi prizonieri de război chinezi (Video): ,,Înainte să ajung pe front, nu ținusem niciodată o armă în mână''
Operațiunea Lunar Hail: Cum a lovit Ucraina podul din Crimeea cu rachete ATACMS, având sprijinul agențiilor militare și de informații americane
Nu toate gafele politice pot fi trecute cu vederea | Aliații SUA, alarmați de scurgerea de informații de la vârful Pentagonului: Dacă aș fi fost Putin, m-aș simți fără loc de muncă
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Șeful serviciului german de informații sugerează că Kremlinul va testa eficacitatea articolului 5 NATO
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania

Ştiri Recomandate

Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
pixel