Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israelul relaxează controlul asupra Fâșiei Gaza
Strategica
Data publicării:
Israelul a anunţat luni extinderea zonei de pescuit acordată locuitorilor din Fâşia Gaza şi a importurilor autorizate în această enclavă, cele mai noi măsuri care urmăresc relaxarea controlului impus în timpul conflictului sângeros din mai dintre statul evreu şi mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.

"Ca urmare a situaţiei calme recente în privinţa securităţii (...), zona de pescuit a Fâşiei Gaza va fi extinsă de la 9 la 12 mile nautice, începând din această dimineaţă (luni - n.r.)", a transmis într-un comunicat COGAT, un organism israelian din cadrul Ministerului Apărării însărcinat cu operaţiuni civile în Teritoriile Palestiniene, transmite Agerpres.

"Importurile dinspre Israel în Fâşia Gaza de echipamente medicale, echipamente de pescuit, materiale de bază pentru industrie şi textile" vor fi din nou permise, precum şi "exporturile de textile din Fâşia Gaza spre Israel", se mai arată în comunicat.

Măsurile fac parte din relaxarea de către Israel a restricţiilor impuse Fâşiei Gaza în timpul conflictului sângeros de 11 zile din mai când s-a luptat cu mişcarea islamistă Hamas, la putere în enclava palestiniană.

În iunie, Israelul a autorizat reluarea de livrări de carburant către gaza pentru producţia de electricitate şi importul de materii prime pentru "uzinele civile esenţiale", reluarea anumitor exporturi de produse agricole şi de haine, dar şi a serviciilor poştale spre teritoriul palestinian.

Israelul a extins de asemenea atunci zona de pescuit de la şase la nouă mile marine.

Fâşia Gaza, unde trăiesc două milioane de palestinieni, cu o mare densitate a populaţiei, este supusă unei blocade israeliene de peste 15 ani.

Un acord de încetare a focului intrat în vigoare la 21 mai a pus capăt celui mai sângeros conflict dintre Israel şi Hamas de după 2014.

Între 10 şi 21 mai, 260 de palestinieni au fost ucişi de loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaze, printre ei şi combatanţi, conform autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachetă dinspre Gaza au făcut 13 morţi, între care un soldat, conform poliţiei şi armatei.

De atunci, armistiţiul a fost în mare parte respectat, deşi militanţi palestinieni au lansat baloane incendiare care au declanşat incendii în Israel, autorităţile de aici răspunzând cu atacuri aeriene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
EXCLUSIV
Ce cumpărăm de cele 16 miliarde din SAFE? Și cum facem ca România să fie producătoare de arme, nu simplu client | Viorel Manole, directorul Patromil, la Obiectiv EuroAtlantic
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Răspuns la amenințarea Rusiei: Cehia crește ținta de recrutare și vizează o armată de 37.500 de soldați
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
EXCLUSIV
Epilog pentru alții: Rusia sfidează decizia CEDO privind despăgubirile cuvenite Georgiei, în timp ce guvernul țării afectate se complace în vasalitatea față de Moscova
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
„Să se lupte între ei”. Abandonul strategic al Statelor Unite. Analiza deciziei care oferă Rusiei undă verde și lasă Ucraina pe cont propriu
De ce are NATO nevoie de o nouă strategie nucleară. Alianța se concentrează pe arme și pe loialitatea SUA, dar ignoră problema fundamentală: lipsa unui plan credibil în fața Rusiei
Imagine foto cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Iluzia miliardelor: Lecții pentru România din acordul istoric Pakistan-SUA privind zăcămintele rare 
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Cum arată armada americană fără precedent din Caraibe. USS Gerald R. Ford, cel mai scump și modern portavion construit vreodată, în fruntea forței SUA din jurul Venezuelei
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei

Ştiri Recomandate

Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
pixel