Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lukaşenko, marioneta lui Putin, insistă că ’’forţe venite din Vest’’ ar putea atac Belarusul: Vom organiza exerciţii militare cu Rusia
Forțele terestre
Data publicării:
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat luni că ţara sa va participa la noi manevre militare comune împreună cu Rusia în februarie, denunţând o întărire a desfăşurărilor militare ale ţărilor vecine şi NATO, relatează AFP.
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko

"Intenţionăm să începem exerciţiile în februarie. Stabiliţi data exactă şi informaţi-ne, ca să nu fim acuzaţi că adunăm trupe din senin, ca şi cum ne-am pregăti de război", a dispus Lukaşenko, în cadrul unei reuniuni cu responsabili ai Ministerului Apărării, precizeaz Agerpres.

Potrivit preşedintelui belarus, aceste manevre au fost decise în decembrie 2021 împreună cu omologul său rus Vladimir Putin, dar data lor nu fusese încă anunţată. El nu a precizat câţi militari vor participa.

"Ar trebui să fie vorba de exerciţii normale vizând elaborarea unui plan precis în caz de confruntare cu forţele venind din Vest", a adăugat Lukaşenko în cadrul unei înregistrări video difuzate pe un canal Telegram legat de preşedinţia belarusă.

Aceste exerciţii vor purta denumirea de "Hotărârea Uniunii 2022", referire la alianţa Rusia-Belarus.

Lukaşenko a justificat aceste exerciţii prin întărirea dispozitivului NATO din Polonia şi ţările baltice, la frontierele ţării sale, precum şi prin situaţia din Ucraina.

"Varşovia a cerut NATO să desfăşoare un sistem de susţinere logistică şi tehnică pe mai multe niveluri. Ca militari, ne întrebăm imediat pentru ce. Asta înseamnă că se pregătesc de ceva serios, cel puţin pe termen lung", a mai spus el.

De asemenea, el a acuzat faptul că Ucraina "continuă să-şi întărească forţele" la graniţa cu Belarus.

"Situaţia e de aşa natură că există o escaladare a potenţialului militar la frontieră", a mai declarat Lukaşenko, un aliat al Rusiei.

Tensiunile s-au amplificat în permanenţă în ultimele săptămâni între Rusia şi occidentali, care acuză Moscova că a comasat trupe pentru un atac asupra Ucrainei.

Moscova dezminte orice intenţie de război şi denunţă revenirea întăririlor NATO la frontierele sale şi planul de a integra în Alianţă Ucraina şi Georgia, pe care le consideră ca făcând parte din sfera sa de influenţă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Drone kamikaze fac praf tancuri T-80 și mașini de luptă BMP-3. Ucraina s-a resemnat după demonstrația militară făcută de Coreea de Sud
Premieră în România: Pentru prima dată drone Bayraktar TB2 din dotarea Armatei noastre vor zbura alături de F-16 și alte avioane ale ROAF
Armata va fi dotată cu blindate tucești Cobra II. România a semnat contractul pentru 1.059 de blindate iar o mare parte din ele vor fi produse în țară
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Rusia, cu arme și bagaje în tabăra Hezbollah: Israelienii au găsit în sudul Libanului rachete rusești antitanc Kornet, produse după 2020
Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație
Un tanc T-90M distrus de Ucraina, sabotat de ruși încă din fabrică (Foto): Plăcile de armură din blindajul reactiv ERA, înlocuite cu cărămizi
Artileria e regina: Demonstrație de forță în Est, în contextul războilui rus: În România tragerile de luptă vor fi conduse de HIMARS
Polonia se transformă într-un zid de netrecut. Iulia Joja: Dacă aș fi în locul Rusiei eu aș ocoli Polonia. Dar România cum stă?
K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Ucraina deja produce mașini de luptă, urmează în regiune România. Numărul imens de blindate Lynx de care Ucraina are nevoie în război
Croația cumpără Leopard și donează Ucrainei blindate sovietice. De ce România nu își permite luxul unui gest similar în cazul bătrânelor T-55, înlocuite cu Abrams
Grecia cumpără 35 de elicoptere UH-60M Black Hawk, același pedigree cu cele achiziționate și de România, dar nu pentru Armată. Ci pentru MAI
Corpul NATO de la Sibiu desfășoară exercițiul „Arcul Carpatic”: U.S. Army participă cu Divizia 1 Cavalerie a Corpului V
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se naște greu, foarte greu. Noul Eurotank, un proiect major al Franței și Germaniei, din nou în întârziere
Mașini de luptă de ultimă generație produse în România? Avantajul Redback e că va folosi aceeași linie de producție cu K9 care știm cu certitudine că se va face
De la TR-85 la un adevăr dureros: Mai poate produce România tancuri? Viitoarea achiziție de tancuri ar trebui să țină cont și de ce poate să facă industria
De ce sunt nemții atât de liniștiți deși rușii tocmai demontează un tanc Leopard 2A6 pe care l-au capturat în stare perfectă în Ucraina
Câte obuziere franceze Caesar a primit Ucraina și câte au distrus rușii. Procentul distrugerilor Caesar de către „a doua armată a lumii” e de doar 6%
Ucraina urmează să primescă alte 49 de tancuri americane Abrams. Doar că nu SUA sunt furnizorul, deși americanii au peste 10.000 de Abrams
Despre achiziția României de blindate Cobra II. Ce urmează după ce turcii de la Otokar, singurii intrați în competiție, au fost desemnați câștigători
Tanc coreean de luptă K2 Panther, produs de Hyundai Rotem și testat în România. Photo source: Excelența Sa Kap-soo Rim, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea la București
EXCLUSIV
Corespondență din Coreea: Tancuri K2 pentru România. Care este stadiul discuțiilor și când ar putea fi semnat contractul pentru K2
Rusia intenționează să recruteze 133 000 de militari în timpul noii campanii de recrutare organizată în această toamnă
Marocul intră în rândul producătorilor de vehicule de luptă blindate
Bătălie majoră în direcția Kupiansk (Video). Un batalion ucrainean de drone respinge un atac rus cu 50 de blindate și tancuri. Rușii riscă tot mai mult
România devine singurul producător din Europa de muniție pentru tancuri Abrams. Trei fabrici vor produce muniție de 120 mm

Ştiri Recomandate

Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
Rușii pregătesc încă un Oreshnik? Moscova anunță că închide spațiul aerian din perimetrul poligonului din regiunea Astrahan
India și Pakistanul au căzut de acord asupra unui armistițiu imediat
Nava spațială sovietică Kosmos 482 s-a prăbușit necontrolat pe Pământ
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
Liderii occidentali au sosit la Kiev pentru a sprijini Ucraina şi a cere Moscovei un "armistiţiu complet" de 30 de zile
Pakistanul neagă că și-a activat structura de Comandă nucleară. Conflictul din Kasmir, mină de aur pentru informațiile chineze
Un exemplu pentru flancul estic al NATO. Țările din nordul Europei își întăresc relațiile militare și împreună extind cooperarea cu Ucraina
Kremlinul susține că vrea încetarea focului în Ucraina, dar imediat vine și prima condiție: Oprirea furnizării de arme occidentale către Kiev
Conflict diplomatic după ce SBU a arestat doi spioni maghiari în Ucraiana. Diplomați unguri, expulzați de Kiev după o măsură similară a Budapestei
O veste bună și una proastă: SUA vor deține rachete nucleare care îi îngrozesc pe ruși, dar pentru ca LGM-35A Sentinel să se „nască” e nevoie de alt compromis
Tudor Curtifan: Jukov a intrat în Berlin într-un Jeep american. URSS a câștigat războiul, dar poporul rus l-a pierdut. Rusia e un stat revanșard
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Rusia descrie prezența la Moscova a premierului slovac Fico și a președintelui sârb Vucic, un adevărat „act de eroism” în fața presiunilor occidentale
Armata a simulat un atac cibernetic asupra infrastructurii critice și energetice. România, gazda celui mai complex exercițiu de securitate și apărare cibernetică organizat sub egida NATO
Rusia se laudă cu tehnica militară la Parada de 9 mai. Lipsește însă tancul T-14 Armata, o fantomă și pe frontul din Ucraina
Marea Britanie impune sancțiuni asupra a 100 de petroliere din ”flotă fantomă” a Rusiei
Anii 30 s-au întors: Șoigu laudă în mod deschis metodele staliniste și beneficiile regimului totalitar
Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru mentenanţa și achiziția de echipamente militare pentru Ucraina
Ucraina expune o rețea ungară de spionaj. Budapesta era interesată de reacția locuitorilor Transcarpatiei la o posibilă ocupare a regiunii de către trupe ungare ”de menținere a păcii”
Armata română, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pregătindu-se să treacă Prutul. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Putea România să se oprească la Nistru în 1941? Ziua Victoriei și războiul readus de Rusia în Europa | Istoricul Adrian Niculescu, la Obiectiv EuroAtlnatic
Primul dogfight cu avioane de generația 4.5? Oficiali americani confirmă pe surse că un J-10 de producție chineză a doborât un Rafale
Administrația Trump: Rusia nu va primi teritorii pe care nu le-a cucerit încă
Cum reușesc rușii să producă pe bandă rulantă rachete de croazieră Kh-101 și să bată recordul producției. Totul depinde de ajutorul pe sub masă primit de la un aliat
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Habemus Papam: Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie
Rușii refuză pacea, dar șantajează. Kremlinul vrea să fie „liniște” la parada lui Putin și spune că „multe depind de asta” în armistițiul cu Ucraina
SUA și Marea Britanie au anunțat încheierea unui nou acord comercial. Trump anunță detaliile
Bătălia titanilor: India vs. Pakistan. Care armată e mai puternică și are avantajul? Și chiar au fost doborâte 3 avioane Rafale ca muștele?
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial pentru fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
SUA accelerează în cursa pentru Marte și ar putea lansa o rachetă chiar anul viitor
pixel