Militanţi de extremă dreapta germani se pregătesc într-o tabără paramilitară din Rusia
Militanţi de extremă dreapta germani s-au pregătit într-o tabără specială de lângă Sankt-Petersburg, în Rusia, scrie publicaţia germană Focus în ediţia de vineri, citând surse din interiorul serviciilor de informaţii, transmite DPA.
Conform publicaţiei, câţiva membri ai aripii de tineret a Partidului Naţional Democrat (NPD), de extremă dreapta, şi ai micului partid extremist A Treia Cale au încheiat o pregătire paramilitară în care participanţii au fost instruiţi să folosească arme şi explozivi, precum şi în lupta militară de aproape, potrivit Agerpres.
Se crede că Mişcarea Imperială Rusă (RIM) deţine două tabere de antrenament în apropiere de Sankt-Petersburg.
SUA au inclus RIM pe lista grupărilor teroriste în aprilie, precizând că gruparea a 'furnizat pregătire de tip paramilitar unor adepţi ai supremaţiei albilor şi neonazişti din Europa'.
La vremea respectivă, Ministerul de Externe de la Moscova a replicat că decizia Statelor Unite nu contribuie la lupta împotriva terorismului şi că Washingtonul nu a oferit detalii.
Conform relatărilor din media ruse, mişcarea de ultra-dreapta Ruşii Creştin-Ortodocşi este de asemenea considerată extremistă în Rusia, dar nu este interzisă.
La protestele din Rusia, membrii RIM sunt văzuţi adesea purtând steagurile caracteristice în culorile galben şi negru. Ei cer restauraţia Imperiului Rus.
Publicaţia Focus mai scrie că serviciile de informaţii germane au fost informate despre stagiul de pregătire în Rusia al extremiştilor de dreapta, dar, din motive legale, nu s-au putut deplasa la Sankt-Petersburg pentru a investiga.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News