NAȚIUNEA CIVICĂ ȘI NAȚIUNEA CULTURALĂ
Președintele Iohannis a mai învârtit o dată cuțitul în această rană vorbind în termenii teoriei staliniste a moldovenismului (recunoscută implicit și prin Pactul Ribentropp-Molotov) despre români și moldoveni ca despre două popoare distincte.
Moldovenii sunt românii de răsărit, așa cum valahii – munteni și olteni – sunt românii de sud, transilvănenii și maramureșenii sunt românii de nord, iar bănățenii și locuitorii țării Crișurilor sunt românii de vest. Cu toții sunt descendenții unor triburi de oieri unite printr-o limbă miraculos de omogenă în care trăiesc și crează, și care le oferă identitatea.
Oieritul este o ocupație complexă, dinamică și riscantă, ordonată de ciclurile eterne ale naturii. Aceste caracteristici au impus un model de organizare familială autoritar și egalitar, care explică adoptarea voluntară (fără decret politic constrângător) a creștinismului de rit oriental ca religie națională. Din același model, creat de intimitatea omului cu natura, s-au desprins ideologii radical conservatoare marcate de paradoxul asocierii individualismului cu colectivismul. (Conservatorismul funciar românesc explică și paradoxul că la români până și ideologiile internaționaliste – liberalismul și comunismul – au fost „naționale”, precum și pe cel că aici s-a putut imagina un partid conservator… progresist.)
Această comunitate etno-culturală coerentă, despărțită de ape dar unită de munți, și-a căutat prin timp statalitatea; respectiv o formă de organizare politică capabilă a-i satisface nevoia de securitate. Naționalismul românilor este geostrategic, iar nu etnic, ca la maghiari, nemți sau ucraineni, de pildă.
De-a lungul acestei căutări românii au trebuit să își fixeze realist geografia adecvată aspirațiilor lor, lăsând în afara granițelor politice naturale – la sudul Dunării, la nord de Tisa și la est de Nistru / Prut – grupuri de conaționali. Pe de altă parte, ei au fost obligați tot de realitatea obiectivă să își construiască cetatea împreună cu aparținători ai altor popoare.
Distingem astfel două națiuni române. Una civică, care este multiculturală, și trăiește pe teritoriul unui stat numit România. Alta culturală, care este omogenă ca mod specific de creație a valorilor universale, dar lipsită de statalitate unitară. Cea dintâi se compune din cetățenii români de diferite etnii. Cea din urmă îi cuprinde pe etnicii români de pretutindeni, indiferent de cetățenia cărui stat o poartă. Suntem, așadar, un singur popor, dar cu două națiuni. Iar aceasta este situația celor mai multe alcătuiri etno-culturale ale lumii moderne.
Pe când unele dintre comunitățile culturale românești au rămas în afara statului național (națiunii civice) din chiar momentul formării / autodeterminării acestuia sub „dictatul” geografiei, iar altele s-au născut prin deplasarea românilor și așezarea lor în afara granițelor acestui stat, situația Republicii Moldova este una specială. Aceasta a apărut prin dictat geopolitic, căruia i s-a inventat apoi un alibi cultural prin doctrina moldovenismului. Dacă la Chișinău nu găsiți statuile lui Ribentropp și Molotov, nu vă mirați. Priviți pur și simplu în jurul vostru. Ei sunt acolo, pretutindeni.
De aici vine și problema noastră morală. Chiar dacă România recunoaște actuala așezare geopolitică a Europei orientale cu arhitectura sa de securitate, nici un român nu are dreptul să afirme că moldovenii sunt altceva decât o parte a poporului român unic și indivizibil. Aceasta cu atât mai mult cu cât cultura română modernă s-a născut în Moldova cu poveștile lui Creangă, cu poezia lui Eminescu și Junimea lui Titu Maiorescu. Inima României este Transilvania. Valahia – mare și mică – împreună cu Dobrogea (cea mai reușită acțiune de colonizare pașnică din istoria Europei) sunt plămânii prin care România respiră. Creierul României a fost totdeauna și a rămas, însă, Moldova; cea iubitoare de evoluție iar nu de revoluții, care s-a mișcat mereu lent dar mereu în direcția bună, cu un desăvârșit instinct al istoriei. Și care, iată, în moliciunea ei aparentă și cu inegalabilul său simț al umorului, a supraviețuit, fără nici un sprijin extern, agresivei politici de rusificare practicată de marele imperiu de la răsărit pe teritoriul cuprins între Prut și Nistru.
Că după confuzia indusă de atâta manipulare culturală, moldovenii basarabeni trebuie lăsați să își redescopere și redefinească singuri identitatea culturală fără presiuni politice dâmbovițene, este adevărat. Că fără această regăsire de sine problema reunificării nu se poate pune este, de asemenea, corect.
La București nu îi este îngăduit însă nimănui să se îndoiască de românitatea basarabenilor. Cu atât mai puțin Președintele României nu o poate face confirmând tezele antiromânești ale imperialismului ruso-sovietic.
Acestea fiind spuse, avem imediat a ne întoarce privirea și spre problema geopolitică care reprezintă esența problemei moldave. Din punctul de vedere să îi zicem românesc, logica geopolitică (adică logica raportului optim între geografie și putere) s-a reflectat ideal în configurația Moldovei ștefaniene. Această Moldovă, cuprinsă între Nistru și Carpați, și între gurile Dunării și codrii Bucovinei, a putut fi un actor politic de talie europeană. De aceea imperiile vecine au căutat mereu diminuarea ei. Fruntariile lui Ștefan Mușat cel Mare au fost atinse dinnou abia după Primul Război Mondial, în interiorul României Mari, și numai pentru puțin peste douăzeci de ani.
Unirea principatelor danubiene și nașterea României în logică geopolitică dunăreană (căci România Mică a fost concepută ca miniputere europeană cerealieră și petrolieră controlând Dunărea de Jos până la vărsarea în Marea Neagră), a fost singurul proiect de acest tip reușit de Franța lui Napoleon al III-lea. (Unificarea Italiei a fost o semi-reușită.)
Imperiul francez, sub acțiunea căruia județele din sudul Basarabiei (Basarabia istorică) reveniseră anterior Moldovei, îndepărtând Rusia de la gurile Dunării și închizându-i astfel porțile Europei, urmărea ca prin crearea statului național român să pună presiune asupra rivalului său imperial austro-ungar. Emergența României oferea Franței un aliat latin natural la estul continentului, prinzând dubla monarhie germanică într-un clește romanic.
Din aceleași motive, dar și din cauza rivalității cu Imperiul Otoman, Rusia, de curând umilită de înfrângerea în Războiul Crimeii, s-a alăturat și ea proiectului francez. Pentru strategia rusă a momentului, o Românie solidă așezată pe linia Dunării și sprijinită pe Carpați, putea constitui un stat tampon apt a stăvili sau chiar a submina ambițiile sultanilor de la Stambul.
Cine și de ce s-a opus? Pe de o parte, puterile central-europene de cultură germană (autoritare, inegalitare și reacționare), care nu aveau cum accepta o încercuire latină sau latino-rusă. Mai ales pentru Habsburgi era clar că Principatele unite vor porni mai devreme sau mai târziu, împreună cu adversarii lor, o acțiune iredentistă vizând încorporarea Transilvaniei.
Pe de altă parte, pentru Imperiul Otoman era de asemenea limpede că România celor două principate va fi prea puternică pentru a nu aspira la independență și a o obține.
În fine, pentru Anglia, coagularea unor state pe baze naționale în Europa centrală și orientală constituia opusul geostrategiei sale tradiționale de fragmentare politică a continentului, ca garanție împotriva rivalității unui posibil bloc continental căruia ea să nu îi poată face față. La fel cu Germania de mai târziu, ceea ce avea să devină Regatul Unit al Marii Britanii a dorit mereu o Europă centrală dezbinată cu state mici, controlabile și tranzacționabile.
Fix aceleași au fost interesele implicând România care au guvernat declanșarea Primului Război Mondial. Când Franța și Rusia (mai puțin Anglia) au promis România Mare, nu au făcut-o doar pentru a stimula Bucureștiul să li se alăture, ci și pentru că așa concepeau ele o hartă politică europeană potrivită cu agenda lor geostrategică. Și așa a ieșit.
În lupta lor pentru liberalizarea comerțului mondial, care o punea în contradicție cu imperiile coloniale europene, fie ele și aliate în război, America wilsoniană a spijinit, la rândul său, autodeterminarea pe principiul naționalităților.
Să mai adăugăm că la finele celui de al Doilea Război Mondial, Stalin a avut un rol decisiv în restituirea Transilvaniei către România. Desigur, la pachet cu răpirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herței.
Planul dezmembrării României în 1990, după prăbușirea regimului comunist-ceaușist, ca și cel al dezagregării federațiilor iugoslavă și ceho-slovacă, nu a fost unul rusesc, ci occidental, conceput la Berlin, și o vreme parțial însușit de SUA.
Când la finele anilor 1980 și începutul anilor 1990, URSS înțelesese să denunțe Pactul Ribentropp-Molotov (de fapt deja caduc) și să permită revenirea la situația anterioară acestuia (în modul cel mai palpabil prin acceptarea independenței țărilor baltice), în Europa a apărut zvonul posibilei reunificări româno-moldave.
Moscova nu îi era ostilă. Dimpotrivă. Rusia dorea doar să păstreze Transnistria, alipită forțat Basarabiei sovietice din rațiuni strategice, pentru ca astfel să aibă un pumnal oricând gata pentru a fi înfipt în spatele Ucrainei.
Ostilitatea s-a manifestat însă în Occident. Mesajele de descurajare vecine cu amenințarea venite de acolo (în special din occidentul european și desigur exprimate „diplomatic”) au fost teribile și surprinzătoare. Lor li s-au adăugat și o serie de manevre și aranjamente politico-diplomatice europene care au urmărit decuplarea sau îndepărtarea Republicii Moldova de România. Germania a jucat un rol important în această direcție.
Desigur, Rusia aștepta o contrapartidă constând în special în limitarea gradului de integrare euro-atlantică a României. Era dilema „unificare sau integrare” pe care o avusese de rezolvat după război și Konrad Adennauer cu privire la Germania și din care ieșise preferând integrarea euro-atlantică. În 1990 România nu era, însă, după un război pierdut, iar lucrurile erau negociabile. Pe atunci grija Rusiei nu era, pare-se, reapariția României Mari, ci apariția NATO la frontiera sa, precum și perspectiva intrării ei în „casa comună europeană”. Mi-a confirmat-o peste ani și Mihail Gorbaciov.
Cu toată această istorie, românii percep Rusia ca principal adversar al României Mari, și în orice caz al unirii României cu Republica Moldova.
Percepția nu este cu totul greșită. De ce ar fi așa? Pentru că ori de câte ori România a fost mare și cu cât a fost mai mare, atunci și cu atât mai mult a fost ostilă Rusiei. Or, cine are nevoie de un vecin ostil care este puternic?!
Nu este locul să discutăm aici despre fezabilitatea sau nefezabilitatea unirii pe termen scurt. Nici despre costurile și beneficiile ei tactice. Nici despre preparativele necesare.
Ceea ce facem acum este să punem în lumină o întrebare care pare a fi îndeobște ignorată: este interesată România din punct de vedere geo-strategic de reunificare; și-ar schimba ea statutul geo-strategic în Europa (UE) ca urmare a reunificării? Răspunsul meu este „da!”. Aceasta în ciuda faptului că Bugeacul aparține astăzi Ucrainei.
Dacă așa stau lucrurile România are de făcut trei pași: 1. Să elaboreze un plan coerent de relații cu Republica Moldova care să vizeze integrarea economică (în primul rând prin investiții românești în stânga Prutului), intensificarea schimburilor culturale, armonizarea instituțională și cooperarea politică la nivel european și global; 2. Să pună problema unificării pe agenda consultărilor cu aliații occidentali (în special SUA) spre a face ca loialitatea față de aceștia să nu intre în conflict cu aspirația românilor de a-și armoniza istoria cu geografia; 3. Să încălzească relațiile cu Rusia și să îi ofere garanțiile că o Românie mai mare și mai puternică, fiind o Românie mai sigură, va fi, în viitor, și o Românie mai prietenoasă.
Chiar dacă asemenea măsuri nu vor aduce națiunea civică română mai aproape de desenul teritorial al națiunii culturale române, prin reunificare, încă vor fi de folos statului român actual în efortul de a-și consolida pacea și securitatea deopotrivă internă și externă. Fără cooperarea Rusiei, oricât de solid ar fi parteneriatul cu SUA și oricât de profundă integrarea europeană, România, reunificată sau nu, nu va fi niciodată stabilă și în siguranță.
Măsurile sugerate nu vor putea fi luate, însă, atât timp cât președinția României face politica interesului german, iar nu pe aceea a interesului național românesc. Pentru a ieși din dilemele unificării, trebuie mai întâi să punem capăt certitudinilor trădării.
Notă: Textul și opinia aparțin autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O declarație neobișnuită a președintelui polonez, Karol Nawrocki, în timpul unei vizite la Paris, a stârnit dezbateri în peisajul politic european. Vorbind despre o „partajare nucleară”, Nawrocki s-a referit, în premieră, la Franța ca partener militar de încredere, dispusă, în opinia sa, să-și amplaseze o parte din arsenalul strategic pe teritoriul Poloniei.
Într-un gest de auto-sabotaj mediatic, mașina de propagandă a Kremlinului a contribuit, fără să vrea, la demascarea unuia dintre cele mai eficiente și mai secrete proiecte militare ale Rusiei: Centrul pentru Tehnologii Avansate fără Pilot „Rubicon”. Ceea ce trebuia să fie o facilitate militara secreta s-a transformat într-o țintă precisă pentru forțele ucrainene, iar în centrul acestei dezvăluiri stă o eroare incredibilă de producție dintr-un reportaj al propagandistului Vladimir Soloviov.
Arabia Saudită şi Pakistanul au semnat miercuri un "acord strategic de apărare reciprocă", angajându-se să se apere reciproc în cazul unui atac, la mai bine de o săptămână după ce Israelul a lovit gruparea palestiniană Hamas în Qatar, notează Agerpres.
Un atac al Rusiei asupra teritoriului polonez, un atac considerat de unii analiști drept punctul de cotitură al războiului, a declanșat o mișcare fulgerătoare din partea NATO și a Statelor Unite. La doar câteva zile după ce o dronă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei, administrația Trump, care a afișat în ultima perioadă o atitudine ezitantă față de Ucraina, a aprobat primele pachete de ajutor militar în cadrul noului mecanism PURL. Este un răspuns neașteptat și rapid, finanțat de aliați, dar cu arme direct din stocurile americane, o formulă menită să contracareze ofensiva rusească și să demonstreze că Moscova, chiar dacă este susținută de China, nu poate acționa nestingherită.
Într-un peisaj geopolitic tensionat, în care ecourile conflictului din estul Europei răsună tot mai aproape de granițele noastre, o temă revine în discuția publică: pregătirea militară a populației. Nu sub sentimentul obligației, ci sub cel al voinței, o majoritate covârșitoare a românilor se declară favorabilă introducerii stagiului militar pe bază de voluntariat.
Uniunea Europeană a dat derogare pentru importul de petrol rusesc, până la sfârșitul anului 2027. Deci ar mai fi cel puțin doi ani în care Europa alimentează cu bani mașina de război a Rusiei, perioadă în care mai mor militari pe front și civili ucraineni, inclusiv copii, în casele lor și pe străzi, sunt bombardați sau vânați, precum animalele, de dronele rusești.
Ce s-ar întâmpla însă, dacă Europa ar renunța brusc, până la finalul lui 2025, la importul de petrol rusesc? Ar fi suficient acest cutremur pentru a forța Rusia să accepte pacea?
Premierul Plenković al Croației a anunțat recent că țara să oferă Ungariei și Slovaciei o alternativă la petrolul rusesc.
Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, generalul în retragere Philip Breedlove, fost Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa, a explicat de ce baza militară Mihail Kogălniceanu (MK) din România este considerată esențială pentru a contracara agresiunea Rusiei și a asigura stabilitatea în Ucraina.
Recent, tensiunile geopolitice au atins un nou punct critic, atunci când drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Incidentul, care nu a fost izolat, a declanșat o reacție imediată și fermă din partea Alianței Nord-Atlantice. Avionanele de vânătoare au fost ridicate de la sol, spațiul aerian a fost securizat, iar cetățenii de pe flancul estic au primit asigurarea că cerul lor rămâne apărat. Este o demonstrație a eficienței NATO Air Policing, o misiune esențială și continuă, menită să protejeze fiecare centimetru al teritoriului Alianței.
Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu și a grupării paramilitare a lui Horațiu Potra de către Parchetul General este mai mult decât un simplu dosar penal. Este o radiografie brutală a unei vulnerabilități naționale pe care o ignoram, pe care o minimizam de ani buni: România a fost, este și va rămâne o țintă predilectă a războiului hibrid dus de Federația Rusă. Iar acum, procurorul general Alex Florența a pus punctele pe „i”, demascând un mecanism complex, care a exploatat tocmai fragilitățile noastre ca societate.
Rusia și Belarus au exersat lansarea de arme nucleare tactice în timpul manevrelor militare comune. Potrivit Reuters, președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat acest lucru astăzi (16.09.2025), precizând că exercițiul comun ruso-belarus nu este menit să amenințe pe nimeni. Anterior, Ministerul rus al Apărării anunțase că bombardiere strategice Tu-160 au îndeplinit misiuni de luptă deasupra Mării Barents, inclusiv lansarea de rachete de croazieră.
Într-un război modern, definit de precizia dronelor și de atacurile nemiloase cu rachete de croazieră, o piesă de artilerie antiaeriană dezvoltată în anii '60, la apogeul Războiului Rece, a devenit un simbol al rezistenței ucrainene. Este vorba despre sistemul Gepard, "micul vânător" autopropulsat, care demonstrează că ingeniozitatea și adaptarea pe câmpul de luptă pot învinge tehnologia nouă. Povestea sa nu este doar despre un succes militar, ci și despre o nouă formă de cooperare industrială, construită din mers, direct pe liniile frontului.
Pentru cei ce au ambiții de a fi putere mondială atunci ei să rezolve problemele grele ale omenirii, cum ar fi războiul din Ucraina cu un impact economic mondial mult mai mare decât tarifele impuse de Donald Trump. Problemele simple le poate rezolva oricine.
Bucureștiul cântărește cu prudență fiecare cuvânt, în timp ce ecourile războiului din Ucraina se aud tot mai puternic la graniță. Poziția președintelui Nicușor Dan, exprimată recent, a ridicat întrebarea dacă confirmă o abordare calculată, pragmatică, care evită escaladarea conflictului și menține un echilibru fragil între solidaritatea cu Ucraina și imperativul de a proteja teritoriul național sau este o ezitare pentru a nu escalada tensiunile din regiune?
Într-un apel disperat, dar plin de hotărâre, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat o poziție tranșantă din partea lui Donald Trump. Într-un interviu exclusiv acordat postului britanic Sky News, liderul de la Kiev a subliniat că singura cale de a pune capăt războiului este stabilirea unor garanții de securitate clare, garantate de Statele Unite și de aliații europeni, înainte de încheierea conflictului.
O dronă a fost neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din centrul Varșoviei, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, un incident care subliniază fragilitatea securității regionale, în contextul unor tensiuni deja ridicate. Două persoane, cetățeni belaruși, au fost reținute, iar poliția investighează.
Am aflat de la guvernul României ca o dronă aeriană rusească explozivă a stat nestingherită în spațiul aerian al României timp de aproape o oră după care a intrat în spațiul aerian ucrainean.
Decizia Uniunii Europene de a construi un „zid de drone” la granița estică, cu o implicare directă a Ucrainei, este răspunsul logic la o serie de provocări tot mai acute. Pe 10 septembrie, nouăsprezece drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, iar câteva zile mai târziu, România a confirmat o intruziune similară. Aceste incidente, deși aparent minore, au arătat o vulnerabilitate majoră a NATO: capacitatea Moscovei de a testa apărarea alianței cu echipamente ieftine, care obligă la un răspuns costisitor.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este în război cu Rusia și participă efectiv la acesta prin furnizarea de sprijin direct și indirect Ucrainei, a declarat luni (15.09.2025) purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de stat TASS. Cu puțin timp înainte, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, avertizase că Moscova va considera protecția spațiului aerian ucrainean de către forțele NATO ca o declarație de război, potrivit rapoartelor DPA și ale revistei Newsweek.
Franța, una dintre puterile nucleare ale Europei, a decis să trimită un mesaj clar, concretizând promisiunile președintelui Emmanuel Macron. Avionul Rafale, capabil să transporte arme nucleare, a aterizat pe teritoriul polonez, o decizie simbolică menită să reasigure aliații de pe flancul estic al NATO și să demonstreze că Parisul este gata să joace rolul de garant al securității continentului.
Într-un context regional tot mai tensionat, marcat de acțiunile militare ale Chinei și de arsenalul în creștere de drone al Coreei de Nord, Japonia își reevaluează fundamental strategia de apărare. O națiune pacifistă, constrânsă istoric de Constituție, se pregătește să investească masiv în tehnologii de ultimă oră pentru a-și securiza granițele. Piesa centrală a acestei noi viziuni este un proiect ambițios, un „scut” modern, adaptat la realitățile războiului din secolul XXI: sistemul Synchronized, Hybrid, Integrated and Enhanced Littoral Defense (SHIELD).
Expertul militar german, Julian Röpke, a ajuns la concluzia că Federația Rusă și Republica Belarus simulează un atac asupra țărilor NATO în cadrul exercițiului strategic Vest-2025 (Zapad).
Analistul german consideră că forțele aliate din Rusia și Belarus, care spun că practică apărarea regiunii Kaliningrad în timpul manevrelor, se pregătesc, de fapt, să străpungă coridorul Suwalki, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia. Potrivit lui Röpke, Moscova și Minskul vizează cea mai îngustă zonă dintre enclava rusă și Belarus.
China se înarmează masiv, dar în același timp, este și într-o ofensivă de imagine de o agresivitate fără precedent. Parada militară de pe 2 septembrie a fost cea mai vizibilă mostră de ”PR politico-militar”, însă zilnic suntem bombardați cu informații privind inovațiile și capacitățile Armatei Republicii Populare Chineze.
Într-adevăr, China a recuperat uluitor decalajul de performanță și calitate privind produsele sale, cel mai bun exemplu fiind industria telefoanelor inteligente, a semiconductorilor sau chiar și cea a autovehiculelor electrice, iar viitorul pară să-i aparțină Beijingului.
Cu toate astea, nu trebuie uitat că în domeniile ”civile” autoritățile comuniste de la Beijing au avut un avantaj pe care nu-l pot valorifica la același nivel în industria militară: ”împrumutul” de tehnologie occidentală, companiile chineze beneficiind de pe urma replicării și îmbunătățirii echipamentelor americane și europene care se produceau în fabricile chineze.
Declarațiile care vin dinspre Beijing trebuie procesate ținând cont, atât de nivelul tehnologic incontestabil al Chinei, dar și de capacitatea mașinăriei chineze de propagandă de a provoca frică în rândul occidentalilor.
„România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare”, un editorial pe care Vasile Dîncu, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și fost ministru al Apărării în România îl semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania. E vorba de programul european prin care România primește 16,6 miliarde de euro pentru înarmare, miliarde care sunt de fapt un împrumut, e adevărat la dobânzi avantajoase, dar care vin cu obligativități privind achiziții comune europene și cu un preț: Adio contractelor pe termen lung cu SUA, industrie parteneră pe care România și-a construit securitatea, precum și cu provocări birocratice. Însă marea provocare va fi renașterea industriei de apărare și cum va reuși România să implice industria de apărare în SAFE, în așa mod încât să devenim producător și nu doar cumpărător. Redăm integral textul opinie semnat de Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.
Belarușii construiesc o bază de rachete, arată imaginile din satelit. Șantierul este situat la 60 de kilometri sud de capitala Belarusului, Minsk, și la 245 de kilometri de granița cu Polonia. Experții spun că baza ar putea fi folosită pentru a găzdui rachete rusești Oreshnik sau chiar arme nucleare.
Succesul NATO de a doborî câteva drone rusești în spațiul aerian polonez pare, la prima vedere, o demonstrație de forță. Avioane F-35, sisteme Patriot, tehnologie de ultimă oră - tot arsenalul a fost mobilizat. Dar, dincolo de retorica triumfalistă a Alianței, se ascunde o vulnerabilitate majoră, una care arată că apărarea europeană nu este deloc pregătită pentru războiul de azi.
Singura plasă de siguranță pentru NATO este investiția masivă în apărare și nu cuvântul lui Putin. Alianța nord-atlantică trebuie să investească miliarde pentru a se apăra împotriva Rusiei după orice acord de pace semnat cu Putin, a declarat Denys Shmyhal într-un interviu pentru The Times, publicat pe 11 septembrie.
Primorsk, principalul port de încărcare a petrolului din Marea Baltică, a fost ținta unui atac masiv cu drone, un eveniment care marchează o escaladare a conflictului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Atacurile au vizat o navă și o stație de pompare din port, un punct vital pentru economia rusă, amplificând temerile legate de capacitatea de apărare a Rusiei în fața unor acțiuni tot mai îndrăznețe.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 12.09.2025, a început executarea exercițiului strategic comun al Forțelor Armate din Federația Rusă și Republica Belarus cu numele de cod Vest-2025 (Zapad). Potrivit oficialilor militari ruși, manevrele vor avea loc pe terenurile de antrenament ale ambelor țări și în apele Mării Baltice și Mării Barents.
Ucraina ar putea rupe actualul blocaj militar prin lovirea a opt obiective strategice ale Rusiei, majoritatea pe teritoriul Federației, susține un raport publicat de Hudson Institute, un important think tank american cu sediul la Washington.
Pe 10 septembrie 2025, o acțiune a aviației NATO, menită să apere spațiul aerian polonez de o incursiune de drone rusești, a scos la iveală o vulnerabilitate majoră: folosirea unor rachete de milioane de dolari pentru a doborî ținte care costă de sute de ori mai puțin. Incidentul, care a marcat prima distrugere de echipamente militare rusești pe teritoriul NATO de la invazia Ucrainei, a generat un val de discuții aprinse în cercurile militare și politice, punând sub semnul întrebării strategia Alianței în fața unui război hibrid tot mai sofisticat.
În seara zilei de joi, 02.10.2025, alte două avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene Slovace au aterizat pe aeroportul militar din Kuchyna, lângă Malacky. E vorba de F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și actual CEO al think tank-ului New Strategy Center, a avertizat că orice reducere a prezenței militare americane în Europa, în special pe Flancul Estic, ar fi o greșeală strategică gravă. Acesta prezintă trei argumente geopolitice solide pentru care România e norocoasă să aibă un as în mânecă în ceea ce privește prezența trupelor americane.
România trăiește un paradox, adică încă unul dintre nenumăratele paradoxuri și ciudățenii. Avem unul dintre cele mai dinamice sectoare IT din regiune, cu centre de excelență care exportă competență și inovație, dar acest avantaj nu reușește să difuzeze în restul economiei. Raportul DESI/Digital Decade Country Report 2024 arată o realitate îngrijorătoare: competențele digitale de bază rămân la doar 27,7% din populație (față de 55,6% media UE), iar ponderea specialiștilor TIC este de 2,6% din forța de muncă (aproape jumătate din media europeană - 4,8%) . În același timp, doar 19% dintre IMM-uri adoptă tehnologii digitale avansate, comparativ cu 55% în UE.
Cincisprezece drone au fost observate survolând baza militară belgiană de la Elsenborn, în estul provinciei Liege, biroul ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, confirmând producerea incidentului, în urma căruia armata a deschis o anchetă, a relatat vineri agenţia de presă belgiană VRT News.
Dronele ucrainene au atacat vineri dimineață uzina chimică Azot din regiunea Perm din Rusia.
Rusia încearcă să perturbe funcționarea sateliților militari britanici în mod regulat, a anunțat generalul-maior Paul Tedman, șeful Comandamentului Spațial al Regatului Unit, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Ministrul german de externe creștin-democrat, Johann Wadephul, a îndemnat în repetate rânduri țara să reintroducă serviciul militar obligatoriu, parțial din cauza îngrijorărilor legate de atacurile rusești asupra Europei.
"Unele ţări încearcă să îşi interzică adversarii politici, care câştigă deja mai multă legitimitate, mai multă încredere din partea alegătorilor. Noi ştim, am trecut prin asta". "Dar nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează", a spus Putin în intervenţia sa la sesiunea plenară a Clubului de discuţii Valdai, ce se desfăşoară la Soci, relatează Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Kremlinul monitorizează îndeaproape 'militarizarea crescândă a Europei', promițând un 'răspuns la amenințări', în contextul în care țările europene își intensifică investițiile militare de la atacul Rusiei asupra Ucrainei în 2022, relatează agențiile Agerpres și AFP.
Cinci avioane de vânătoare americane s-au apropiat joi de coasta Venezuelei, a declarat ministrul venezuelean al Apărării, Vladimir Padrino López, descriind incidentul ca o amenințare din partea Statelor Unite.
Incidentul a fost condamnat vineri seară și de Ministerul de Externe venezuelean, afirmând că este vorba de o incursiune ilegală într-o zonă aflată sub control aerian venezuelean, care amenință siguranța aviației civile și comerciale din Caraibe.
Rusia și Ucraina au schimbat prizonieri de război: Câte 185 de militari și 20 de civili din fiecare parte au revenit în țările lor.
Președintele rus Vladimir Putin, un simbol al dictaturii de zi, a lansat un avertisment direct, isteric și tăios către elitele conducătoare ale Europei, acuzându-le că „stârnesc isteria” unui presupus „război cu rușii” și promițând un răspuns „rapid” și „foarte convingător” la ceea ce a numit „escaladarea militarizării Europei”. Declarațiile, făcute în cadrul discursului său anual de la Clubul de Discuții Valdai din Soci, subliniază o adâncire a prăpastiei dintre Moscova și Occident, cu Ucraina ca epicentru al celei mai mari confruntări de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962.
De la „artizanul păcii” la facilitatorul de atacuri la mare distanță, retorica lui Donald Trump față de conflictul din Ucraina ar putea să i-a o turnură neașteptată și extrem de riscantă? Decizia recentă de a autoriza agențiile de informații și Pentagonul să sprijine Ucraina cu date pentru identificarea țintelor din sectorul energetic pe teritoriul rusesc nu este o simplă speculație, ci un semnal clar și al unei noi etape de escaladare. Este o mișcare strategică menită să pună presiune reală pe Kremlin sau doar o reacție de moment, alimentată de frustrarea președintelui american față de încăpățânarea lui Vladimir Putin?
Cine credea că luptele aeriene de tip dogfight sunt de domeniul trecutului s-ar putea înșela foarte mult. La intersecția spațiului rusesc cu cel al NATO se vor vedea tot mai des abilitățile piloților puse la încercare.
Oficiali ucraineni și occidentali au declarat că Rusia a reușit să își modifice tactica de lovire cu rachete balistice pentru a evita apărarea aeriană ucraineană. Numărul de interceptări reușite ale rachetelor Patriot împotriva rachetelor rusești este tot mai redus, deoarece rachetele rusești își schimbă acum tot mai frecvent traiectoria de lovire.
La aproape două decenii de la retragerea să oficială, silueta triunghiulară și inconfundabilă a legendarului avion stealth F-117A Nighthawk reapare pe cer, stârnind un val de speculații. Observarea recentă a două aeronave F-117A zburând în formație cu un avion-cisternă al Forțelor Aeriene ale SUA, în apropiere de granița cu Mexicul, trebuie interpretată doar o nostalgie aviatică sau este un semnal strategic puternic, se întreabă deja comunităţile de analişti militari pe reţelele de socializare.
Olanda confirmă o premieră istorică: un avion de luptă F-35A al Forțelor Aeriene Regale Olandeze (RNLAF) a doborât o dronă rusească de tip Shahed/Gerbera, în timpul incursiunii fără precedent în spațiul aerian polonez din noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025. Incidentul, care a determinat Varșovia să invoce Articolul 4 din Tratatul NATO, a pus în lumină rolul crucial al noii generații de avioane de vânătoare în apărarea flancului estic al Alianței.
Achiziția anunțată de România pentru 216 de tancuri noi, împreună cu 76 de derivate, inclusiv tractoare de evacuare, poduri mobile de asalt sau dragoare de mine, intră fulgerător în topul celor mai scumpe programe de înzestrare din istoria Armatei României, umăr la umăr cu F-35, viitoarele avioane de generația a 5-a pentru care țara noastră a optat. Dar ce știm despre viitoarea achiziție de tancuri?
Rusia încearcă cu disperare își consolidează liniile de front cu o nouă tranșă de vehicule blindate BMPT „Terminator”, echipate cu un nou blindaj și sisteme de apărare anti-dronă. Livrarea cestui nou lot de blindate vrea să scoată în evidenţă o aşa-zisă schimbare de strategie a Rusiei, care acum pune mai mult accentul pe supravieţuirea militarilor și tactici de luptă combinate în fața pierderilor masive.
Ungaria va cumpăra 4 miliarde de metri cubi de gaze de la compania franceză Engie între 2028 și 2038. Acordul de furnizare a gazelor a fost semnat la Budapesta de reprezentanții Engie și ai companiei energetice maghiare MVM, chiar dacă Ungaria va continua să cumpere și gaze rusești.
Ameninţarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar zidul anti-drone ar putea fi operaţional în câteva luni, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, la sosirea la reuniunea Comunităţii Politice Europene.
Grupul rusesc Aeroflot va primi opt aeronave cargo Boeing care au aparținut anterior companiei Volga-Dnepr și intenționează să le folosească ca donatori de piese de schimb pentru propria flotă.
Autoritățile turce au detonat controlat o dronă maritimă ucraineană în Marea Neagră. E vorba de o dronă kamikaze ucraineană de tip Magura, cunoscută pentru lovituri aplicate navelor ruse din Flota rusă a Mării Negre.
Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni şi va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.
Statele Unite vor furniza Ucrainei informații pe care aceasta le poate folosi pentru a lansa atacuri împotriva infrastructurii energetice din interiorul Rusiei, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali americani anonimi.
Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier în largul coastei de vest a Franței, afiliat așa-numitei flote din umbră a Rusiei. Agenția franceză de știri BFMTV a relatat că două persoane au fost arestate.
Forțele speciale finlandeze au preluat controlul asupra tancului petrolier rusesc Eagle S după ce acesta, în mod deliberat sau nu, a târât ancora și a secționat un cablu electric crucial subacvatic. A fost prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial când Finlanda a sechestrat o navă străină. Acest incident petrecut în decembrie anul trecut nu a fost un eveniment izolat, ci vârful de aisberg al unei agresiuni mult mai ample.
Presa rusă din 01.10.2025 a semnalat faptul că, în cercurile politice și militare de la Moscova, se discută despre reluarea practicii de acordare a gradului de mareșal unor lideri militari, care s-au distins în timpul unor operațiuni militare importante.
"Sarcofagul" care izolează reactorul 4, distrus în accidentul nuclear din 1986, a rămas fără alimentare electrică.
'Președintele american respectă suveranitatea altor țări, el m-a întrebat doar care este situația - este o diferență importantă, el nu este' ca europenii, 'care sunt mai agresivi decât americanii', a declarat Viktor Orban.
Rusia și-a intensificat atacurile aeriene cu rachete și drone cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei în septembrie. Acest lucru a fost scris astăzi (01.10.2025) de agenția AFP, care a analizat date prezentate de Forțele Aeriene ucrainene.
Pentru Donald Trump, recunoașterea publică și titlurile onorifice par să fie o monedă de schimb la fel de valoroasă ca pacea însăși. Pe măsură ce se apropia anunțul laureatului Premiului Nobel pentru Pace în 2025, președintele american și-a exprimat public și fără echivoc convingerea că prestigiosul premiu ar trebui să îi revină.
