Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
NATO îndeamnă Rusia şi SUA să prelungească acordul de control al armelor nucleare, căruia să i se alăture şi China
News
Data actualizării:
Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat marţi Rusia şi SUA să prelungească acordul Noul START cu privire la controlul armelor nucleare, care expiră la 5 februarie 2021, exprimându-şi totodată dorinţa ca şi China să adere la acest pact, informează EFE.
Secretarul General al Alianţei Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg
Secretarul General al Alianţei Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg

'În absenţa vreunui tratat care să includă China, cred că ar fi corect să fie prelungit acordul existent Noul START pentru a oferi timpul necesar pentru ca Rusia şi SUA să ajungă la un pact, dar sperăm şi cu China', a declarat Stoltenberg în cadrul unei intervenţii la German Marshall Fund.

Stoltenberg s-a pronunţat ca în orice caz să fie evitată o 'situaţie în care nu există niciun acord care să reglementeze numărul de arme nucleare în lume', după încetarea existenţei Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) de reducere a rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune, din care SUA s-au retras anul trecut, acuzând Rusia de desfăşurarea unei noi rachete SSC-8 în Europa, care ar fi încălcat - potrivit Washingtonului - prevederile INF. Imediat, Rusia şi-a suspendat şi ea participarea la acest pact. 'Nu putem risca să pierdem Noul START fără a avea ceva nou care să-l înlocuiască', a afirmat el.

Stoltenberg a salutat faptul că Rusia şi SUA au avut luni o primă rundă de convorbiri la Viena pentru a analiza posibilitatea extinderii acestui acord, ultimul în vigoare cu privire la controlul armelor nucleare. 'Este o negociere bilaterală, dar aceasta contează şi pentru NATO', a spus el, adăugând că, în orice caz, 'sprijinim ferm ca şi China să fie implicată' în acest proces, întrucât ea 'este o putere globală' căreia îi revine 'responsabilitatea de a face parte din acordurile de control al armelor'.

 

China investește masiv în arme



În acest context, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a menţionat că Beijingul 'investeşte masiv în arme' şi şi-a dublat numărul de focoase nucleare, fiind deja al doilea cel mai mare buget al apărării din lume. 'Realitatea este că ea (China) devine o putere militară din ce în ce mai importantă. Are capacitatea de a-şi proiecta puterea în întreaga lume. Cea mai bună modalitate de a evita o cursă a înarmărilor este un acord de control al armelor', a spus el. Stoltenberg a îndemnat la un 'control echilibrat al armelor' şi a subliniat că 'armele nucleare sunt periculoase, extrem de costisitoare'. 'Dorim să stabilim plafoane pentru a reduce numărul lor', a indicat şeful Alianţei.

Întrebat despre volumul publicat marţi de John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, care dezvăluie critici formulate de preşedintele american Donald Trump cu privire la cheltuielile militare ale aliaţilor europeni şi Canadei, Stoltenberg a spus că 'nu este un secret' faptul că preşedintele a fost 'foarte clar, ferm şi direct' privitor la importanţa creşterii contribuţiilor acestora. 'Dar el a recunoscut în repetate rânduri că europenii şi Canada investesc mai mult, iar şi iar', a adăugat secretarul general al NATO.

Citește și: Controlul asupra armelor nucleare | SUA şi Rusia au început negocierile la Viena


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk

Ştiri Recomandate

Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
pixel