O explozie a avut loc la ambasada Ucrainei din Madrid, rănind un angajat care manipula o scrisoare, a anunțat miercuri Ministerul spaniol de Interne.
Bărbatul a fost reţinut vineri în cartierul Atasehir din Istanbul, au relatat duminică agenţiile Anadolu şi DHA, care au citat poliţia, transmite Agerpres.
Individul, din Afganistan, urmează să fie adus în faţa unui judecător, potrivit relatărilor. În operaţiune au fost implicate şi serviciile de informaţii turce, au mai menţionat sursele citate.
Se crede că bărbatul a organizat tabere de antrenament pentru gruparea extremistă Stat Islamic şi că ar fi fost implicat în luarea deciziilor, a transmis Anadolu. Se mai crede că individul l-a ajutat pe Al-Baghdadi să călătorească din Irak în Siria şi l-a ascuns acolo. El ar fi folosit un paşaport fals pentru a ajunge în Turcia, a relatat NTV.
Al-Baghdadi a fost ucis în toamna anului 2019, în timpul unei operaţiuni a forţelor speciale americane în Siria.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O explozie a avut loc la ambasada Ucrainei din Madrid, rănind un angajat care manipula o scrisoare, a anunțat miercuri Ministerul spaniol de Interne.
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat miercuri că a trimis un baros pentru a fi livrat Parlamentului European, ca o amintire întunecată a uciderii cumplite a unui luptător.
Președintele turc Recept Tayyip Erdogan a anunțat o „operațiune militară terestră” în nordul Irakului și nordul Siriei.
Parlamentul suedez a aprobat un amendament constituțional care include legi împotriva terorismului, ca răspuns la o condiție a Turciei pentru aderarea Stockholmului la NATO.
Relațiile dintre Turcia și Statele Unite ale Americii sunt la un nivel aproape prăbușit, fapt evidențial și de tragedia care a zguduit Istanbulul în acest weekend.
Mai mulți atacatori au deschis focul sâmbătă seara la un punct de control de securitate din Ierusalimul de Est.
Șeful Mossad, David Barnea a declarat că serviciile de informații israeliene au dejucat recent zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, în cadrul conferinței anuale a Institutului pentru politici antiteroriste de la Universitatea Reichman din Herzliya.
Doi angajaţi ai ambasadei Rusiei au murit luni într-o explozie în apropiere de misiunea diplomatică a ţării la Kabul, a anunţat Ministerul rus de Externe, precizând că există de asemenea "răniţi în rândul cetăţenilor afgani", potrivit Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
O grupare jihadistă afiliată la Al-Qaeda a anunțat uciderea a patru mercenari din grupul aparținând companiei private ruse de securitate Wagner, într-o ambuscadă în centrul Mali, potrivit site-ului “SITE” specializat în monitorizarea activităților islamiste extremiste.
Talibanii au susţinut joi că nu au informaţii despre moartea liderului Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, anunţată de preşedintele american Joe Biden în urma unui atac cu dronă efectuat de SUA în capitala afgană Kabul, relatează Agerpres, care citează agenţiile AFP şi EFE.
Liderul grupării Stat Islamic în Siria a fost ucis marţi într-un atac cu dronă al Forţelor Aeriene ale SUA, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
Gruparea teroristă Statul Islamic (Statul Islamic din Irak și Levant/Siria) a declarat o nouă „ofensivă globală” care urmărește să profite de „oportunitatea” creată prin faptul că Occidentul este preocupat de războiul aflat în desfășurare în Ucraina.
Organizaţia jihadistă Stat Islamic (ISIS) a promis duminică că va răzbuna moartea fostului său lider, decedat în februarie, şi le-a cerut susţinătorilor săi să profite de războiul din Ucraina pentru a-şi relua atacurile în Europa, transmite AFP.
Serviciul de presă al Flotei ruse din Oceanul Pacific (FROP) a informat, pe 14.04.2022, că submarinele diesel-electrice B-274 Petropavlovsk-Kamchatsky și B-603 Volkhov au executat lansări de rachete de croazieră Kalibr din acvatoriul Mării Japoniei, asupra unor ținte navale.
Cel puţin două persoane au murit şi zece au fost rănite într-un schimb de focuri joi în Tel Aviv, acesta fiind al patrulea atac ucigaş într-un mare oraş israelian în două săptămâni, relatează Reuters şi TPS Israel.
Liderul grupului Stat Islamic (ISIS), Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, care a murit în timpul unei operaţiuni americane în Siria, s-a aruncat în aer "într-un ultim gest disperat de laşitate", a declarat joi preşedintele american Joe Biden, care a afirmat că a preferat o operaţiune de comando pentru a reduce la minim numărul de victime civile, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA au executat cu succes o misiune antiteroristă în nord-vestul Siriei, a anunţat Pentagonul, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Federația Rusă a prezentat oficial în vara anului trecut noul său avion de generația a V-a - Su-75 Checkmate (Șah-mat), aeronavă menită să contracareze pe piața aviației militare avioanele de generația a V-a americane produse de Lockheed Martin, F-35 Lightning II.
Generalul-maior Yitzhak Brik, rezervist în armata israeliană, a susținut că armata nu este pregătită de război, în cazul unui conflict cu milițiile loiale Iranului în Siria, Yemen și Irak și mișcarea Hamas din Gaza.
Forţele armate ale SUA au întreprins o "amplă operaţiune aeropurtată" lângă Deir al-Zor, în estul Siriei, a anunţat luni agenţia de presă siriană SANA, preluată de Reuters, scrie Agerpres.
Documentele secrete care circulă despre cooperarea militară dintre Franța și Egipt, în apropierea Deșertului de Vest, în apropierea frontierei cu Libia, au stârnit controverse puternice și întrebări cu privire la numărul de civili egipteni care au fost victimele acțiunilor secrete.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat sâmbătă uciderea a patru femei afgane ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite la Mazar-i-Sharif, în nordul ţării, în contextul în care recent au fost raportate mai multe asasinate având ca victime activiste, transmite Agerpres, care citează AFP.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat joi condamnarea la moarte a şase bărbaţi acuzaţi de "colaborare" cu Israelul, potrivit unui comunicat al acestei grupări radicale, citat de AFP.
Armata americană a anunţat vineri uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, informează AFP şi Reuters.
Procurorii au arestat doi foști militari din Forțele Armate germane (Bundeswehr), acuzați pentru încercarea de a forma un grup terorist. Unitatea paramilitară urma să acționeze în Yemen și ar fi pus în pericol viețile civililor, potrivit unui articol al publicației Deutsche Welle.
Ancheta privind uciderea deputatului britanic David Amess, înjunghiat vineri în timpul unei reuniuni electorale, într-o biserică la aproximativ 60 km est de Londra, a fost încredinţată serviciilor antiteroriste, a anunţat vineri seara poliţia locală, relatează AFP.
Luptători ai grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS) din Afganistan au atacat forţele talibane în provincia Parwan din nordul ţării, a declarat vineri un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit Agerpres, care citează DPA.
Un soldat francez a fost ucis în lupte împotriva unui grup terorist armat în Mali, informează Agerpres, citând DPA.
Autoritățile sudaneze au confiscat toate bunurile, activele și proprietățile mișcării palestiniene Hamas din Sudan, elemente care au constituit timp de decenii o resursă importantă pentru activitatea grupării. Principalele active ale Hamasului din Sudan includeau hoteluri, proprietăți imobiliare, companii și terenuri.
Postul american Fox News a relatat că există o stare de îngrijorare în Statele Unite din cauza transporturilor "misterioase și suspecte" trimise de EAU în Afganistan, în urma retragerii americane, și că acestea ar fi putut cădea în mâinile rețelei Haqqani, care este aliată cu talibanii, și pe care Washingtonul o clasifică drept "teroristă".
SBU a reținut un agent al FSB care dirija bombardamentele rusești asupra Hersonului.
O confruntare militară la granița indo-pakistaneză a deschis un nou front, de data aceasta diplomatic și informațional, între Franța și China. Oficiali militari și din serviciile de informații franceze acuză Beijingul că a orchestrat o campanie concertată de dezinformare pentru a discredita avionul de luptă francez Rafale, nava amiral a industriei de apărare galeze.
Armata SUA a dat undă verde producției în masă a mult-așteptatei Rachete de Precizie (PrSM), un semnal clar adresat atât Moscovei, cât și Beijingului. Decizia, cunoscută în jargonul Pentagonului drept „Milestone C” și aprobată oficial pe 2 iulie 2025, reprezintă un moment important, permițând trecerea de la prototip la producție pe scară largă și echiparea unităților de lupta cu cea mai avansată armă de artilerie cu rază lungă de acțiune din arsenalul american.
Cooperarea dintre România și Coreea de Sud intră într-o nouă etapă, marcată de seriozitate, investiții și parteneriate pe termen lung. De la obuziere K9 Thunder, la posibile mașini de luptă și tancuri de ultimă generație K2 Panther, Armata României are șansa unui proces major de modernizare care să implice activ și elementul de cooperare industrială și revitalizarea industriei de apărare din România.
Agenția rusă de statistică Rosstat nu a publicat date demografice, inclusiv date despre decesele din ianuarie până în mai, în raportul său privind situația socio-economică din Rusia, a relatat site-ul opoziției Meduza. Aceasta ar putea fi o încercare de a mușamaliza numărul deceselor de pe front, pe care nici Rusia, nici Ucraina nu îl publică.
Industria de apărare în creștere a Rusiei, susținută de extinderea fabricii de rachete Votkinsk și a lanțului de aprovizionare, va permite în curând țării să lanseze 1.000 de rachete și drone asupra orașelor ucrainene într-o singură noapte.
Armata israeliană spune că gruparea Houthi folosește porturile pentru a transfera arme către regimul iranian.
Operațiunea „Midnight Hammer”, în care nouă bombardiere B-2 Spirit au fost mobilizate pentru a lovi facilități nucleare din Iran afectat dezvoltarea programului nuclear iranian. Săptămâna trecută Pentagonul, prin vocea unui purtător de cuvânt, a oferit câteva date oficiale.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut un 'schimb bun' de opinii în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump în problema tarifelor vamale, a declarat luni unul dintre purtătorii de cuvânt ai executivului european, citat de Agerpres, AFP și Reuters.
Decizia SUA de a opri livrarea către Ucraina de muniție, inclusiv de rachete Patriot, deschide larg ușa unor scenarii cu adevărat catastrofale pentru populația civilă ucraineană, supusă și așa unei terori neîncetate de mai bine de trei ani, ca urmare a bombardamentelor masive pe care le săvârșesc rușii asupra infrastructurii critice ucrainene.
Sesiunea din iulie a Parlamentului European care începe luni va avea drept principale puncte pe agendă dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene, pregătirea summitului UE-China și dezbaterea celor mai recente evoluții din Orientul Mijlociu, iar prim-ministrul danez Mette Frederiksen va prezenta prioritățile președinției daneze a Consiliului UE, care a început săptămâna trecută.
Forțele rusești au reușit să cucerească satele Koptievo și Șevcenko Perșe, la nord-est de Pokrovsk. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, este posibil ca Rusia să dorească să folosească un avantaj tactic - pentru a finaliza încercuirea orașului Pokrovskoe dinspre nord și, în același timp, pentru a ocoli apărarea care protejează Kramatorsk și Sloviansk.
Liderii din BRICS, grupul celor 11 mari ţări emergente, au cerut duminică o "încetare imediată a focului" şi o "retragere completă" a Israelului din Fâşia Gaza, într-o declaraţie comună publicată în timpul unui summit la Rio de Janeiro, relatează AFP.
Berna semnează un acord cheie cu Germania pentru achiziția sistemului IRIS-T SLM, semnalând o schimbare pragmatică în politica sa de securitate, pe fondul realităților dure de pe continent. Printr-o decizie ce subliniază reconfigurarea strategică a apărării pe continent, Elveția, o țară definită prin neutralitatea sa istorică, a făcut un pas decisiv pentru a se alătura efortului european de apărare antiaeriană. Prin semnarea unui acord cu Germania, Berna va achiziționa în comun sisteme de apărare sol-aer cu rază medie de acțiune IRIS-T SLM, integrându-se astfel în Inițiativa Europeană „Cer Senin” (European Sky Shield Initiative - ESSI), proiectul emblematic de securitate lansat de Berlin.
Pe câmpul de luptă din Ucraina, o nouă armă, născută din ingeniozitate britanică, a intrat în scenă cu un succes răsunător. Sistemul de apărare antiaeriană Raven, un hibrid creat în timp record, și-a dovedit valoarea în prima sa misiune de luptă, doborând patru drone de recunoaștere rusești în doar opt ore. Acest succes nu este doar o victorie tactică pentru Kiev, ci o validare a unei noi filozofii de înarmare: rapidă, adaptabilă și letală, concepută special pentru a contracara amenințările războiului modern.
Economia Rusiei, care a sfidat predicțiile inițiale și a fost propulsată de o injecție masivă de cheltuieli militare, dă acum semne clare de epuizare. Iluzia unei fortărețe economice imune la sancțiuni se destramă, iar indicatorii economici de la Moscova clipesc roșu, expunând limitele pariului strategic făcut de Vladimir Putin: acela că poate susține financiar un război de uzură pe termen nelimitat.
Într-o demonstrație de forță ce semnalează o schimbare în doctrina militară americană, piloți de elită ai Forțelor Aeriene ale SUA au preluat controlul simultan asupra a patru drone de luptă semi-autonome XQ-58A. Acest exercițiu nu a fost doar un test tehnic, ci o declarație de intenție a Pentagonului, un pas decisiv în cursa pentru superioritate în era războiului algoritmic și un prim capitol dintr-un viitor în care roiuri de drone loiale, sau „wingmeni robotici”, vor zbura alături de avioanele de vânătoare.
Numărul copiilor ucraineni uciși, în perioada martie – mai, a crescut semnificativ. „Copiii au nevoie de o pace susținută și durabilă pentru a se redresa, o pace în care drepturile și bunăstarea lor să fie protejate și prioritizate”, reamintește UNICEF.
Şeful NATO schițează un scenariu de coșmar, în care un conflict în Indo-Pacific declanșează un război în Europa. Într-un avertisment care zguduie fundamentele securității transatlantice, noul Secretar General al NATO, Mark Rutte, a conturat un scenariu sumbru: dacă Beijingul decide să invadeze Taiwanul, probabil că va activa Rusia ca pe un pion de sacrificiu pentru a ataca teritoriul NATO, forțând Statele Unite să lupte pe două fronturi.
Centru analitic american ISW (Institutul pentru Studiul Războiului) a informat că armata rusă își modernizează terenurile de antrenament pentru a include piste pentru motociclete și se pare că intenționează să achiziționeze până la 200.000 de motociclete fabricate în China.
Șeful diplomației letone nu se mulțumește doar să condamne cel mai mare atac rusesc cu drone din război. Oficialul propune inclusiv inițiative prin care să se reducă capacitatea Rusiei de a lansa astfel de lovituri masive care terorizează și ucid oamenii. Într-un interviu acordat Radio Libertatea, ministrul leton de externe, Baiba Braže, printre altele, a comentat atacul rusesc asupra Ucrainei din noaptea de 4 iulie.
Cu doar două zile înainte de Ziua Americii, oficiali de la Casa Albă au anunțat că administrația SUA suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei. Dacă acest gest al președinției SUA are și o valoare de simbol, atunci mesajul care trebuie subînțeles este unul de rău augur pentru aproape toată lumea, inclusiv pentru soldații ruși de pe front.
După pierderea contractului pentru următoarea generație de avioane de luptă americane, Lockheed Martin nu se retrage din acest joc. Dimpotrivă, gigantul din industria apărării a lansat o contraofensivă: un plan ambițios de a transforma F-35 Lightning II într-un avion „generația a cincea-plus”, promițând o transformare radicală în următorii trei ani pentru aceasta aeronava.
Pe coridoarele puterii de la Bruxelles până la Berlin se pune tot mai des întrebarea, deloc încurajatoare: Ce se întâmplă dacă Statele Unite aleg să-şi retragă o parte din militari desfăşuraţi în Europa? Statele europene din NATO au început o muncă greoaie, înafara întrunirilor oficiale, de a planifica ,,un viitor cu mai puține trupe americane'' pe continent, pregătindu-se pentru o schimbare de direcție a președintelui american Donald Trump pe care Washingtonul încă nu a recunoscut-o oficial.
Operațiunea „Midnight Hammer”, în care nouă bombardiere B-2 Spirit, aproape jumătate din întreaga flotă activă a U.S. Air Force, au fost mobilizate pentru a lovi o singură țintă complexă în Iran, a fost atât o demonstrație de forță, cât și un semnal de alarmă pentru SUA. Misiunea a reușit, dar a subliniat, conform analistei Mackenzie Eaglen de la American Enterprise Institute (AEI), că America are o forță suficientă pentru „un raid, nu pentru o bătălie și cu siguranță nu pentru un război”.
Fostul comandant al trupelor SUA în Europa, Ben Hodges, avertizează că Moscova caută fisuri în unitatea NATO și susține că singura cale de a opri Kremlinul este înfrângerea totală a Rusiei în Ucraina. Rusia nu doar că poartă un război brutal în Ucraina, ci este deja angajată într-un conflict hibrid cu Occidentul, urmărind constant oportunități pentru a testa hotărârea NATO și a-și restabili controlul asupra Republicii Moldova și a țărilor baltice. Acesta este avertismentul tranșant al generalului american în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al forțelor armate ale Statelor Unite în Europa.
Germania se pregătește să semneze un cec de până la 25 de miliarde de euro pentru mii de tancuri și vehicule blindate, cea mai mare achiziție militară a țării din ultimele decenii și cel mai concret semnal de până acum că motorul economic al Europei își asumă cu forță rolul de pilon militar al continentului.
În noaptea de 3 spre 4 iulie, forțele ruse au atacat regiunea Kiev cu drone și rachete de diferite tipuri. Alerta aeriană a durat mai mult de 15 ore.
Președintele american Donald Trump a discutat vineri la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, despre securizarea spațiului aerian ucrainean de rachetele și dronele rusești, la scurt timp după ce SUA au anunțat că suspendă unele livrări de arme către Kiev, care includ, probabil, și rachete de apărare aeriană Patriot.
Industria națională de apărare continuă să sufere din cauza lipsei de viziune strategică și a negocierii eficiente în raport cu marile contracte de achiziții militare, atrage atenția analistul militar colonel (r.) Ion Petrescu. El a dat exemplul achiziției de avioane de luptă F-16 și a comparat achiziția noastră cu cea a Poloniei, unde decidenții politici de la Varșovia au reușit să implice industria națională poloneză de apărare în programe de cooperare industrială, așa-zisul offset, în contextul în care americanii nu sunt recunoscuți ca fiind foarte implicați în offset.
Ministrul de Externe declară că sutudiasă posibilitatea redeschiderii în siguranţă a Consulatului României din Odesa.
Două agenții de informații olandeze au declarat vineri că Rusia își intensifică utilizarea armelor chimice interzise în Ucraina, inclusiv a gazului toxic cloropicrină, din perioada Primului Război Mondial.