Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O informație care a făcut „valuri” în Polonia: Corveta rusă Stoiky a intrat în apele poloneze. Varșovia denunță o acțiune de dezinformare
07 iun, 21:11
În urmă cu câteva zile, o informație potrivit căreia corveta rusă Stoiky a intrat în apele teritoriale ale Poloniei, a stârnit un val de reacții în presa din Polonia, dar și pe rețelele de socializare. Se pare însă că e un „fake news”. 
Corveta rusă Stoiky, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Informația a fost mediatizată mai ales în contextul în care evenimentul ar fi avut loc în preajma debutului exercițiului militar BALTOPS care a început ieri.

Patruzeci de unităţi navale şi 60 de avioane vor participa la exerciţiul BALTOPS care va dura până pe 18 iunie, potrivit Centrului de presă şi informaţii al Forţelor navale Germane. În total, la cea de a 50-a ediţie a exerciţiului BALTOPS sunt reprezentate şaisprezece state membre NATO, precum şi Suedia şi Finlanda. Exerciţiul va include, pentru prima dată, tactici de război cibernetic.

Însă acum câteva zile, conform datelor sistemului naval de monitorizare a traficului (AIS), corveta rusă Stoiky ar fi pătruns în apele teritoriale ale Poloniei. Plecând de la acestă informație, știrea s-a răspândit pe rețelele de socializare și în media.

Se pare că informația este falsă. Fie datele prezentate de AIS au fost eronate, fie, foarte posibil, a fost pusă la cale o acțiune de dezinformare.

În orice caz, comandamentul forțelor armate ale Poloniei a venit cu precizări clare. Armata poloneză, citată de publicația de specialitate Defence24.pl, precizează că e vorba de un „fake news”. 

„Sistemele noastre de observare nu confirmă că o corvetă rusă a intrat în apele teritoriale poloneze”, precizează forțele armate ale Poloniei.

Informația a părut reală mai ales în contextul exercițiului mai sus amintit și în condițiile în care în timpul unor asemenea manevre militare de amploare, navele Federației Ruse monitorizează atent manevrele NATO.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Boeing dezvăluie noul concept de rachete aer-aer cu rază lungă. LRAAM nu va concura cu alte rachete americane
Ministerul apărării din Lituania recomandă consumatorilor să evite cumpărarea de telefoane mobile chinezeşti
Controversă privind sistemul Iron Dome din Israel. Dispută politică majoră între democrați în SUA privind finanțarea
Volodimir Zelenski promite un ''răspuns puternic'' după tentativa de asasinare a consilierului său
Criza submarinelor franco-australiene | Premierul danez îl apără pe Joe Biden în faţa criticilor europenilor
Puitorul de mine Viceamiral Constantin Bălescu și scafandri militari români se vor asigura că embargoul de arme impus Libiei e respectat
Arquus vrea ca România să devină „a doua casă”. Blindatele Sherpa 4x4 pe care ni le propun francezii ar putea fi construite aici
DISCURSUL președintelui Iohannis la ONU (Video) | Conflictele prelungite din vecinătatea României amenință securitatea Europei
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro