Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O nouă dovadă a agresiunii ruseşti: Ucraina a vorbit la OSCE despre o dronă doborâtă în Donbas
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul unei reuniunii a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii, delegația ucraineană a atras atenția țărilor partenere asupra faptului că militarii ucraineni au doborât în Donbas, pe 5 aprilie, o dronă Zastava BirdEye 400, fabricată de industria rusă de apărare, fiind o altă dovadă a agresiunii militare ruseşti pe teritoriul Ucrainei.

În cadrul reuniunii online a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii, organizată pe 6 aprilie, reprezentantul adjunct permanent al Ucrainei la OSCE, Ihor Lossovsky, a informat delegațiile statelor participante despre încă o dovadă a implicării directe a Rusiei în războiul din estul Ucrainei, făcând referire la vehicul aerian fără pilot Zastava, fabricat de Rusia din 2012 şi doborât de forțele armate ucrainene.

Potrivit diplomatului, acest nou model de drona al forțelor armate ruse fost doborât la 5 aprilie în apropiere de Svitlodarsk.

,,Nu le-am putut comunica imediat partenerilor noştri detalii despre acest incident, care confirmă încă o dată participarea directă a forțelor armate ruse la războiul din Donbas, deoarece ședințele Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii al OSCE au fost suspendate din cauza pandemiei coronavirusului. Cu toate acestea, în tot acest timp, delegația ucraineană a pregătit o prezentare detaliată asupra acestui caz și a UAV-ului în sine'', a precizat reprezentantul Ucrainei la OSCE, potrivit Ukrinform.

„În prezentare, am pus la dispoziţie fotografii ale dronei doborâte, caracteristicile sale tactice și tehnice, informând că acest tip de UAV este fabricat de Ural Works of Aviation Civil și este operat de Armata Rusă din anul 2013'', a precizat Ihor Lossovsky.

Reprezentantul permanent al Ucrainei la OSCE a ţinut să puncteze că Rusia trebuie să înceteze în sfârșit să mai nege faptul că  participă la războiul din estul Ucrainei și să înceapă să vină la masa negocierilor pentru o soluționare pașnică a conflictului militar.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
Spioni ruși la sediul NATO, atacuri asupra rețelelor de transport din UE, noi detalii despre rețeaua de spionaj din Austria
Spionaj la cel mai înalt nivel al NATO. Stoltenberg confirmă expulzarea mai multor diplomați ruși din sediul Alianței
Cum spiona Rusia sub acoperirea Nord Stream. Moscova are acum informații prețioase despre infrastructura critică a nordului Europei
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Teheranul cumpără din Rusia baloane de spionaj similare cu cel folosit de China anul trecut
Serviciile americane de informaţii explică de ce sunt false afirmațiile lui Putin despre războiul cu NATO: Vorbim despre fixația sa de a subjuga Ucraina
Raportul serviciilor secrete americane avertizează că Balcanii de Vest se pot confrunta cu conflicte etnice în 2024
Bellingcat: Operațiunea de eliminare a președintelui Ucrainei a fost începută de serviciile speciale ruse cu mult înainte de începerea invaziei
Militar american acuzat că a vândut informații clasificate despre lecțiile învățate în timpul războiului din Ucraina și utilizarea tehnologie militare americane, inclusiv despre HIMARS
Kremlinul zguduie din temelii Bruxelles-ul: Serviciile Federației Ruse au folosit un sârb pentru a avea acces la oficialii UE
Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr. Radu Carp: Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice
Șeful CIA a vizitat Ucraina în secret. Sprijinul agenției americane a fost unul major și rămâne vital pentru Kiev
Noi detalii despre uciderea pilotului rus care a cooperat cu Ucraina: Nu poate fi exclusă implicare serviciilor ruse de informaţii
După Navalnîi, Kremlinul mai dă un semnal opozanților: Pilotul militar rus Kuzminov, care a dezertat anul trecut, aterizând cu un elicopter Mi-8 în Ucraina, a fost ucis în Spania
Şeful spionajului militar ucrainean: Forțele ruse de ocupație utilizează mii de terminale Starlink în Ucraina
”Un număr neobișnuit de mare de diplomați ruși în Dublin”. Rusia ar putea folosi Irlanda pe post de cal troian (ONG-ul britanic Policy Exchange)
Foști și actuali lucrători ai serviciilor de informații ucrainene au fost arestați, fiind suspectați că lucrau pentru FSB
Braţul lung al spionajului rusesc îşi face iar simţită prezenţa în Parlamentul Germaniei: Un consilier de origine ucraineană al unui deputat german de extremă dreaptă din AfD ar fi agent FSB
Europarlamentarul leton ar fi de fapt agent FSB de aproape două decenii
CIA joacă tare și difuzează materiale video pentru a-i convinge pe ruși să trădeze regimul (Video). Strategia SUA mizează și pe nemulțumirile față de războiul din Ucraina
Șeful spionajului militar ucrainean spune că Rusia nu s-ar fi descurcat fără armele furnizate de Coreea de Nord: Acest lucru a fost întotdeauna considerat sub demnitatea ruşilor
Serviciile din Moldova dezvăluie că Rusia pregătește să lanseze acțiuni hibride majore cu scopul de a decredibiliza relația cu Ucraina și drumul pro-european
Un mercenar al Wagner Group care pregătea atacuri asupra sectorului energetic ucrainean a fost reținut de serviciile de informaţii
Serviciul de informații al Apărării din Ucraina a obținut documente privind caracteristicile tehnice ale unor importante arme ruseşti (Foto/Video)

Ştiri Recomandate

Pas important al Comisiei: Aproape un miliard de euro, mobilizat pentru a stimula industria europeană de apărare
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
Trupurile a 600 de militari nord-coreeni s-au întors din Rusia sub formă de cenușă
O nouă rachetă pentru „uriașa” flotă de 20 de avioane Su-57. Rusia prezintă misterios un „proiect secret” care să răspundă armelor F-35 sau F-22
JD Vance pune presiune pe Europa și Ucraina: Trebuie să ajutăm la încetarea războiului, altfel va exista o confruntare nucleară
Rusia și Coreea de Nord construiesc al doilea ”Pod al Prieteniei”. Singura rută terestră existentă este insuficientă
Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate
„Invazie iminentă” a unei puteri nucleare asupra alteia în următoarele 48 de ore. SUA, îngrijorate că războiul indiano-pakistanez din munți va escalada
SUA amenință din nou că vor înceta să medieze dacă Rusia și Ucraina nu fac „propuneri concrete”
Marea Britanie, în faţa unui scenariu de război: Apărarea sa antiaeriană nu poate rezista unui atac masiv cu 160 de rachete
China a elaborat o listă de produse americane scutite de taxele de 125%. 'Există în continuare multe tehnologii americane de care avem nevoie'
Țară mică cu inima mare, Letonia alimentează constant fluxul de drone spre Ucraina. Kievul apreciază, dar încurajează susținerea producției direct în Ucraina
Kim Jong Un a ordonat accelerarea înarmării nucleare a Marinei Coreei de Nord
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
Un tanc Leopard în timpul unui exercițiu militar NATO în Korzeniewo, nordul Poloniei. Sursa foto: Wojtek Radwanski/Getty Images.
EXCLUSIV
NATO se luptă să se reconstruiască într-o lume tot mai plină de amenințări: Statele europene trebuie să depăşească bariera birocratică şi să treacă la reînarmare
Statele Unite nu au aprobat încă transferul tancurilor Abrams australiene către Ucraina: Decizia este pe masa administraţiei Trump
Turcia şi Spania se alătură Inițiativei celor Trei Mări, din care şi România face parte, ca parteneri strategici
E timpul să actualizăm parcul blindat. Europa începe dezvoltarea tancului de generația 5 a. În paralel, o companie franco-germană va gestiona proiectul Eurotank
Rusia se pregătește să ”elibereze” teritorii NATO: Armata rusă extinde baze militare la frontiera scandinavă și stochează aproape toată producția de tancuri T-90M
Pentru pe scenariu militar se pregătesc Statele Unite? O desfășurare permanentă a avioanelor F-35A în Coreea de Sud, luată în considere de U.S. Air Force
Nevoia de progres științific depășește toanele politice. O companie din Canada va dezvolta pentru aviația militară a SUA tehnologii cuantice de ultimă oră
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Vine un sistem Patriot în cea mai modernă versiune în locul celui donat Ucrainei. SUA au aprobat vânzarea către România, dar plata o vor face trei aliați
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Zelenski: Armistițiul propus de Putin pentru ca Rusia să celebreze Ziua Victoriei e o formă de manipulare
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
,,A NATO Mare Nostrum” - De ce Rusia este tot mai interesată să-şi proiecteze puterea în Marea Baltică?
pixel