Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Până la sfârșitul anului, economia Belarusului ar putea fi integrată cu cea a Federației Ruse
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Economia belarusă, care suferă de pe urma sancțiunilor europene, s-ar putea integra în zona economică rusă până la sfârșitul acestui an, a informat agenția BelTA citând o declarație a ambasadorului belarus la Moscova, Vladimir Semashko.

Vor fi create piețe comune pentru energie și transport, vor fi unificate sistemele juridice pentru impozite și vamă și vor fi elaborate planuri generale de dezvoltare industrială și economică. Potrivit lui Semashko, în acest moment Moscova și Minskul au adoptat deja anumite măsuri de apropiere economică între cele două țări.

“Astăzi am ajuns cu adevărat la concluzia că trebuie să consolidăm baza economică a Uniunii Rusia-Belarus”, a declarat ambasadorul.

Vladimir Semashko a adăugat că, din ianuarie până în mai 2021, comerțul dintre statele aliate a crescut cu o treime față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, Belarusul ocupă locul patru pe lista partenerilor comerciali ai Federației Ruse.

Cu toate acestea, observă diplomatul belarus, deși economia rusă este mult mai mare decât cea din Belarus, “Rusia nu va absorbi țara vecină în sens economic - integrarea viitoare va fi benefică pentru ambele părți și le va spori acestora competitivitatea”.

Comentariul autorului: Așa cum era de așteptat, Rusia a valorificat la maximum situația creată de criza apărută în Belarus după alegerile prezidențiale din 10 august 2020.

Dacă până atunci Aleksandr Lukașenko mai opunea o oarecare rezistență planurilor lui Putin de extindere a controlului asupra Belarusului, odată cu escaladarea crizei postelectorale și sprijinului total acordat de Moscova regimului de la Minsk, Lukașenko a fost determinat să încline și mai mult balanța către Kremlin.

În plus, sancțiunile impuse Belarusului de către statele occidentale, deși au avut ca scop stoparea campaniei de represiune a regimului autoritar de la Minsk, au contribuit în mod evident la luarea deciziei de consolidare a proceselor de integrare dintre Federația Rusă și Republica Belarus, aceasta din urmă având încă dinaintea aplicării sancțiunilor un grad ridicat de dependență economică față de “sora mai mare”.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
Fabrică de armament, sursă foto: Romarm
EXCLUSIV
Ce cumpărăm de cele 16 miliarde din SAFE? Și cum facem ca România să fie producătoare de arme, nu simplu client | Viorel Manole, directorul Patromil, la Obiectiv EuroAtlantic
Kazahstanul se alătură istoricelor Acorduri Abrahamice privind recunoașterea Israelului. Lovitură strategică cu manta a SUA în Asia Centrală, în fața Rusiei și Chinei?
Pregătiri pentru vizita lui Erdogan? Ministrul de Externe, Oana Țoiu, vizită în Turcia unde a fost primită la Ankara de omologul ei
„Pacea prin forță” a lui Mark Rutte: NATO cere industriei de apărare „supra-producție” pentru a depăși Rusia. Ce înseamnă „dividendul apărării” anunțat la București?
„Țintă de mare valoare” lovită de ucraineni (FOTO/VIDEO). Cum a fost distrusă baza de drone Shahed din Donețk
Războiul din spatele liniilor frontului: Cum vânează Ucraina sistemele Iskander pe teritoriul Rusiei
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile

Ştiri Recomandate

Investiție masivă în apărare: Polonia finalizează negocierile pentru submarinele ORKA. De ce a fost oferta suedeză considerată „cea mai bună”
Războiul viitorului se joacă în cloud. Cum construiește NATO „coloana vertebrală” digitală a Ucrainei pentru a transforma datele în viitoarele arme letale ale câmpului de luptă
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Cu portavionul Amiral Kuznețov care nu a mai văzut mare de 8 ani, rușii ironizează Marina britanică pe care o numesc o „broască cu mușchi”
De ce abandonează SUA programul fregatelor din clasa Constellation, după ce americanii au construit doar două nave
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Marina suedeză vrea fregate în Marea Baltică. FDI de la Naval Group sunt în pole position
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
pixel