Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru ofițeri ai forțelor speciale ruse au fost ucişi în Siria
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Cel puțin patru membri ai Forțelor Speciale ale Federaţiei Rusiei au fost uciși în Siria sâmbătă, a preciat site-ul de investigaţii Conflict Intelligence Team (CIT), care monitorizează activitatea militară rusă.

Site-ul Conflict Intelligence Team a precizat că cei patru ofițeri ai Centrului pentru Operaţiuni Speciale al Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) au fost uciși în timp ce îndeplineau sarcini specifice lor în Republica Arabă Siriană , se arată într-o postare a CIT, publicată duminică pe pagina oficială de Facebook a site-ului de investigaţii.

Centrul pentru Operații Speciale al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a fost înființat, în 1998, de către șeful de atunci al serviciului rusesc de informaţii, Vladimir Putin, ca o unitate de combatere a terorismului, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

CIT, care investighează în momentul de faţă rolul unității FSB în Siria, a precizat că nu poate verifica concret, în mod independent, informaţiile apărute în mediul online, privind moartea celor patru ofiţeri ruşi.

Un cont cu numele Baza, care are câteva mii de urmăritori, a postat pe serviciul de mesagerie Telegram o informaţie din care reiese că cei patru ofițeri „au căzut în mâinile militanților" după ce vehiculul lor a lovit o mină terestră, în apropierea orașului sirian Aleppo.

Ulterior, cei patru ofiţeri ruşi au fost găsiţi împuşcaţi, a precizat, pe Telegram, contul Baza, care potrivit The Moscow Times, are legături în serviciile de securitate din Rusia.

Nici FSB, nici Ministerul rus al Apărării nu au confirmat şi nici nu au negat informaţiile apărute pe social-media şi în mass-media din Rusia, despre presupusele decese ale celor patru ofițeri.

The Moscow Times precizează că, Rusia a confirmat oficial 116 decese în rândul militarilor ruşi aflaţi în Siria, din primăvara anului trecut. Moscova nu recunoaște moartea contractanților militari privați, ale căror activități sunt ilegale în conformitate cu legislația rusă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Problema celor 3.5 tone. Cum s-ar putea ajunge la o soluție de compromis pentru blindatele Cobra II, singurele aflate în licitația României
În așteptarea tancurilor moderne Abrams. Tancurile Armatei României, de la T-55 sovietice la TR-85M1 Bizonul, bătrâna coloană vertebrală
Ce se întâmplă cu BTR-80A sovietice ale Ungariei după achiziția de Lynx. Primele blindate au ajuns deja la partenerii din Serbia
România vrea o linie proprie pentru muniția de 120 mm pentru Abrams, dar și 155 mm pentru K9. Doi giganți din industrie vor să se implice
Offsetul pentru obuziere: K9 Tunetul va fi produs în colaborare cu industria din România. Dar într-o fabrică ridicată de la zero
Slovacia va preda Ucrainei 8 tunuri autopropulsate Zuzana 2. Alte șase obuziere vor fi livrate în 2025
Trageri reale realizate de Armata română, cu blindate Piranha 5, sursă foto: MApN
EXCLUSIV
Un nou lot mare de blindate Piranha 5 produse în România va fi livrat Armatei. Cunoaștem numărul blindatelor de ultimă generație ce vor fi livrate
În vizită la Statul Major al Forțelor Terestre ministrul Tîlvăr spune că înzestrarea va continua, dar „prioritatea e resursa umană”
Comandamentul Regional pentru Forțe Speciale din regiunea Mării Negre, înființat de România şi Bulgaria
Tancul de Himalaya. Zorawar este noul tanc ușor al Indiei, conceput pentru a ține piept Chinei în zonele de mare altitudine
Rusia a dezvoltat un nou vehicul greu de luptă, însă tot pe o platformă veche. Blindatul are la bază T-72 și e adaptat războiului împotriva Ucrainei
Un stat european doboară orice record: Contract pentru sute de tancuri KF51 și 1.000 de IFV Lynx, de peste 20 miliarde de euro cu Rheinmetall
TOP cele mai puternice Armate din lume pe artilerie: Trei țări arabe intră în Top 20 iar surprinzător nu SUA sunt pe prima poziție ci un aliat din Asia
Câte tancuri are Rusia și de ce problemele mari vor apărea abia în 2026. Ucraina a devenit, la propriu, cimitir pentru T-80 și T-72
După două luni de la prima apariție, tancul țestoasă al rușilor își arată limitele: ”Este orb, zgomotos și prost”
Ce știm despre M1R, cea mai nouă versiune a tancului TR-85. Bizonul românesc, cu noi sisteme inclusiv de armament, urmând modernizarea motorului și transmisiei
Sistemele KP-SAM Chiron de tip MANPAD au intrat în dotarea Armatei României. S-a „spart gheața” pentru armament coreean: Urmează K9?
Polonia negociază intens achiziția celor 1.000 de tancuri K2: În doi ani începe producția în Polonia. K2 sunt dorite și de România
Ministrul Tîlvăr salută desemnarea Hanwha și a „Tunetului românesc” K9 ca marii câștigători în achiziția României de obuziere
Vânătorii de munte câștigă aproape tot la competițiile aplicativ-militare ale Forțelor Terestre Române
K2 pentru România, la pachet cu infrastructură? Compania care produce tancurile, interesată și de modernizarea șoselelor și căilor ferate românești
Pentru prima dată, Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au distrus cea mai nouă stație rusească de comunicații (Foto/Video)
Un membru NATO din inima Europei cumpără 77 de tancuri Leopard 2A8. Acesta este doar începutul pentru Armata cehă
Noul obuzier rus 2S43 “Malva” a fost pentru prima dată văzut pe frontul din Ucraina
Ce știm de centrul de mentenanță HIMARS de la Aerostar Bacău, primul din Europa? În România vor fi reparate sistemele HIMARS și ale altor state, inclusiv Ucraina
K2 Panther a făcut spectacol în România (Video). Primele imagini cu tragerile demonstrative și testarea tancului K2 de către România
Reușită a industriei din România. La Aerostar Bacău s-a realizat cu succes centrul de mentenanță pentru sisteme HIMARS
Obuzier autopropulsat Archer / Sursa: BAE Systems
EXCLUSIV
Pentru România în viitor urmează și obuziere pe roți. Iar Archer ar putea fi integrat pe camioane Iveco produse aici, dar va fi concurență mare
UPS Dragomirești vrea să producă muniție NATO de calibru mare, inclusiv 120 mm pentru tancuri Abrams. Uzina românească, acord cu GD
Coreenii au ținut capul de afiș în România cu obuziere K9, mașini de luptă Redback și tancuri K2. Ministrul Tîlvăr, discuții cu reprezentanți ai industriei din Coreea

Ştiri Recomandate

Avertisment de la Institutul american pentru Studiul Războiului: Forțele ruse, gata să încerce mai multe moduri de a avansa în regiunea ucraineană Donețk
Statele Unite intenționează să desfășoare rachete în Japonia pentru a răspunde amenințărilor Chinei
Alegerile prezidențiale din România se caracterizează prin candidați cu opinii opuse în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei
SUA aproape de decizia de a furniza Ucrainei rachete de croazieră JASSM, însă există şi o problemă de natură tehnică: Compatibilitatea cu avioanele de care dispun ucrainenii
Să nu-l supărăm pe Putin, o alegere perdantă pentru Europa. Angela Merkel încă își justifică decizia de la summitul NATO de la București
Rusia recrutează yemeniți pentru a lupta pe frontul din Ucraina: Această cooperare reprezintă un semn al aprofundării relaţiilor dintre Kremlin şi rebelii Houthi
Este oficial: Avioanele Gripen ajung în Ucraina. Suedia a pregătit în linişte cu mult timp în urma terenul pentru acest transfer
Protejarea infrastructurii critice de sabotajele rusești: Submarinul autonom ”Herne”, o posibilă soluție pentru patrularea în adâncuri
Șeful Comitetului Militar al NATO cere companiilor de apărare să se pregătească de război. Alianța vrea mai multe linii de producție
„Nu exagerați” - racheta Oreshnik nu este atât de nouă precum susține Rusia. Se încearcă intimidarea Occidentului
Inovație totală: Cum vor ucrainenii să lanseze rachete ATACMS de pe avioane F-16. Există cel puțin un precedent care a avut succes
Moldova a salvat fața României: În timp ce în Occident a luat aproape 50%, candidatul TikTok Călin Georgescu a fost votat de 2% dintre moldovenii din Republică
Operațiunea Electorală Specială? Ultranaționalistul pro-rus Călin Georgescu defilează spre turul doi la prezidențiale. Elena Lasconi, pe locul doi
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Un general al forțelor speciale nord-coreene operează în Rusia. Conduce trupele de elită
Drone necunoscute continuă să survoleze Europa, spionând portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și o baza aeriană americană cu avioane F-15E
Ucraina anunță distrugerea unei staţii radar a sistemului rusesc S-400 în regiunea rusă Kursk: Cel mai probabil au fost utilizate rachete ATACMS
Rușii ar intenţiona să testeze în Ucraina primul tip de dronă cu salt în frecvență, capabilă să opereze în condiții de război electronic
Bloggerii ruși confirmă faptul că Moscova a rechemat de pe frontul din Ucraina un general incompetent
Franța permite Ucrainei să lovească Rusia cu rachete SCALP: Aliații occidentali nu ar trebui să stabilească și să impună linii roșii
„Utilizarea armelor nucleare nu le va aduce ruşilor beneficii”. Experți militari americani explică de ce Moscova recurge la șantaj
De neoprit? „Cel mai bun tanc” rusesc T-90 a batut recordul la aruncat turela (Video)
După 18 ani de F-35, SUA vorbesc deschis despre provocările ce trebuie rezolvate la cel mai bun avion din lume: Tunul de 25 mm sau întreținerea
Vulnerabilitatea noastră e în Marea Caspică: Rusia folosește canalul Volga-Don pentru a aduce în Marea Neagră nave militare și arme din Iran
Un nou stat din regiunea noastră cumpără Bayraktar TB2. Celebrele drone turcești urmează să intre și în dotarea României
Duma Rusă a aprobat bugetul de stat. Armata înghite aproape jumătate din cheltuielile Rusiei
Moment delicat pentru Ucraina: Nevoită să renunțe la 40% din teritoriile cucerite în regiunea rusă Kursk, Armata Kievului încearcă să oprească ofensiva rusă din Donbas
Cu un ochi la vecinul său mai mare, Grecia vrea să aibă propriul „Iron Dome”, cu ajutorul Israelului
Putin plusează: Occidentul nu are tehnologie împotriva Oreshnik / Ucraina negociază un sistem capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie
Trump s-a întâlnit cu secretarul general al NATO
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Navă chineză cu căpitan rus. Coincidență sau nu, cargoul ”YI PENG 3” a trecut fix prin zona unde au fost secționate cablurile din Marea Baltică
pixel