Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Presa chineză: Militarii ruși pregătesc o întâmpinare spectaculoasă pentru navele britanice în Marea Neagră
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Analiștii publicației Sohu din China apreciază că militarii ruși se pregătesc să întâmpine într-un mod spectaculos cele două nave de luptă ale Marinei Regale britanice în Marea Neagră.   
Distrugătorul britanic HMS Diamond, la sosirea într-o misiune în Polonia. Sursă foto: Royal Navy
Distrugătorul britanic HMS Diamond, la sosirea într-o misiune în Polonia. Sursă foto: Royal Navy

Recent, s-a aflat despre intenția Marii Britanii de a trimite un distrugător și o fregată în Marea Neagră. În acest fel, autoritățile de la Londra intenționează să sprijine Kievul și partenerii din cadrul NATO. Potrivit experților chinezi, manevrele navelor Marinei Regale în Regiunea Mării Negre sunt considerate o provocare împotriva Rusiei, iar conducerea de la Kremlin intenționează să le ofere un răspuns foarte dur.

“Din cauza creșterii tensiunilor la granița ruso-ucraineană, situația de la Marea Neagră devine destul de periculoasă. Aceasta este atât de încordată, încât nici armata americană nu a îndrăznit să-și trimită navele acum în regiune, anulând deplasarea acestora în ultimul moment”, au remarcat analiștii de la Sohu.

 

Narativul chinezesc: SUA nu mai trimit nave în Marea Neagră deoarece se tem

 

Experții chinezi consideră că armata SUA se teme să nu aibă probleme în Marea Neagră, așa că reprezentanții acesteia au ales să nu riște și au refuzat să viziteze regiunea. În schimb, flota britanică a fost de acord cu această misiune și a acceptat să-și trimită navele în zonă. Autorii Sohu sunt convinși că marinarii britanici nu ar trebui să se bazeze pe o călătorie ușoară în regiune, deoarece îi așteaptă o primire călduroasă din partea Flotei ruse din Marea Neagră.

“Obiectivele Rusiei sunt foarte clare și a sosit momentul ca militarii ruși să acționeze cât mai dur posibil. Acesta este singurul mod în care autoritățile de la Moscova își vor putea apăra interesele”, sunt de părere jurnaliștii chinezi.

“Întâmpinarea dură a britanicilor în Marea Neagră va reprezenta un semnal și pentru alte state occidentale, care pregătesc provocări în curtea Rusiei. Statele Unite și partenerii săi din cadrul NATO vor fi avertizați în acest fel că nu mai este de glumă și că orice acțiune neglijentă va avea consecințe neplăcute”, au concluzionat experții chinezi.

Comentariul autorului: Reprezentanții britanici au notificat recent Turcia că, în luna mai, două nave de luptă, un distrugător și o fregată, din compunerea grupării de atac a portavionului Queen Elisabeth aflat în Marea Mediterană vor traversa Strâmtorile Dardanele și Bosfor și vor intra în Marea Neagră.

Comandamentul Forțelor Navale britanice a anunțat că, în acest fel, Marea Britanie va sprijini Ucraina, “pe fondul acțiunilor agresive ale Rusiei”.

Se poate aprecia că, în acest context, forțe și mijloace aparținând Flotei ruse din Marea Neagră pot să aibă un comportament agresiv împotriva navelor de luptă britanice. Acesta poate fi manifestat prin escortarea navelor de la distanță mică de către nave de luptă rusești sau prin efectuarea unor survoluri cu avioane aparținând Aviației navale și Aviației Operativ Tactice. În același timp, pot fi simulate atacuri împotriva acestora cu bombardiere strategice sau pot fi întrebuințate mijloace de război electronic pentru suprimarea echipamentelor de la bordul navelor.

Militarii ruși au mai folosit astfel de proceduri și împotriva unor nave militare americane, atât în Marea Neagră, cât și în Marea Baltică.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării

Ştiri Recomandate

Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
pixel