Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prezenţa americană în Polonia | Ambasadoarea SUA la Varşovia : Negocierile sunt "pe drumul cel bun"
Forțele terestre
Data publicării:
Discuţiile privind consolidarea prezenţei americane în Polonia sunt "pe drumul cel bun", a anunţat joi la Varşovia ambasadoarea americană Georgette Mosbacher, în timp ce această ţară şi-a exprimat speranţa reamplasării pe teritoriul său a unei părţi din soldaţii americani staţionaţi în prezent în Germania, notează AFP.
US Army, sursă foto: Ramstein Air Base, Germany
US Army, sursă foto: Ramstein Air Base, Germany

,,Negocierile sunt pe drumul cel bun! Viziunea preşedintelui american, Donald Trump, şi a preşedintelui polonez, Andrzej Duda, asupra unei prezenţe americane sporite în Polonia va fi mai largă decât cea descrisă iniţial. În curând va fi făcut un anunţ!", a scris Georgette Mosbacher într-un mesaj pe Twitter, potrivit Agerpres.

Preşedintele polonez conservator, Andrzej Duda, i-a prezentat liderului de la Casa Albă ideea unei Polonii găzduind mii de militari americani în faţa a ceea ce el consideră a fi ameninţarea rusă.

Sâmbătă, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat că ţara sa speră ca o parte a soldaţilor americani staţionaţi în prezent în Germania vor fi instalaţi în Polonia.

Discuţii despre această eventualitate "sunt în curs", a afirmat Mateusz Morawiecki.

Vineri, publicaţia Wall Street Journal a scris că Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă numărul personalului militar dislocat permanent în Germania, principala ancoră a forţelor americane din NATO, pentru a reduce numărul la 25.000. Totalul acestora se ridică în prezent la 34.500 de persoane.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să confirme ori să comenteze informaţiile din Wall Street Journal care intervin într-un context de tensiuni între guvernul american şi aliaţii săi europeni din cadrul NATO privind acordurile de cooperare.

Anul trecut, preşedintele Trump a crescut la 5.500 de oameni efectivele staţionate prin rotaţie în Polonia, care consideră de mult timp Statele Unite ca principalul garant al securităţii sale în cadrul NATO.

Mai multe mii de soldaţi americani şi polonezi participă de la 5 la 19 iunie la manevrele Defender-Europe 20, primele exerciţii militare de această amploare din Europa de când pandemia de COVID-19 a lovit continentul


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Atenție, România. Un important aliat trage concluzia: Tancurile nu vor dispărea, dar în 2045 cele actuale modernizate ar ajunge la 80 de tone
Cel mai modern obuzier rus suferă. 2S43 “Malva” e departe de omologul ucrainean “Bohdana”, ca să nu mai vorbim de variantele occidentale PzH 2000, Caesar sau Archer
Simularea unei noi invazii sau manevre militare reale? Rusia și Belarus încep pregătirile cu cei 13 000 de militari pentru exercițiile strategice West-2025
Berlinul se pregătește să preia conducerea sprijinului pentru Ucraina: Obuziere automatizate RCH 155, sisteme IRIS-T și Patriot, pe lista livrărilor către Kiev
Avem tun, dar încă nu tanc: Imagini impresionante cu noul tun ASCALON de 140 mm, în acțiune (Video). Eurotank-ul se lasă însă așteptat
Ucraina atacă din nou teritoriul rus cu tancuri britanice Challenger 2. Câte Challenger au fost livrate și câte a reușit Rusia să distrugă
Mai au viitor elicopterele de atac? Franța mută inteligent și le integrează într-un singur aparat: Un elicopter Gazelle și o dronă au făcut deja primul pas
Tancurile germane, „coșmarul” Rusiei, în versiunea modernă Leopard 2A8, din nou în coasta imperiului. Pentru prima dată după 1991 o fostă republică sovietică cumpără tancuri
După un început „secetos”, Armata României a avut unul din cei mai fructuoși ani. Cei trei grei: Obuziere K9, avioane F-35 și blindate Cobra II
Polonia întărește hotarul de est: Construcția la drumul până în Kaliningrad, finalizată în 2025 / Zidul de la frontiera cu Belarus continuă
Poate fi interceptată din România noua rachetă rusă Oreșnik? Pe val, rușii analizează interceptoarele americane SM-3 din România și dau verdictul
Tancul modern Arjun Mk II, „made in” Africa de Nord? Propunere interesantă făcută de India unui stat african pentru producția de Arjun Mk II
Fortăreața Taiwan. Ultima linie de apărare în fața unei invazii chineze va fi formată din tancuri Abrams, o versiune specială dezvoltată pentru Taiwan
O țară din regiune suplimentează achiziția de elicoptere UH-60, în timp ce România ar putea găzdui primul centru european Black Hawk. Cu o condiție
Tancul de Himalaya, în condiții extreme. Noul tanc Zorawar a fost testat în condiții în care tancurile T-90 ale Rusiei nu pot face față
Primele 38 de tancuri Abrams M1A2T, o versiune specială pentru Taiwan, au fost livrate aliatului strategic al SUA din Asia
Cum au ajuns pierderile Abrams la 50% în Ucraina. Un „monstru” în lupta cu alte tancuri, dar ucrainenii au lansat 17 proiectile într-o clădire care a rămas în picioare
Danemarca și Franța accelerează ajutorul pentru Ucraina. Un lot de obuziere Caesar va veni cu un an mai devreme
România are vehicule Dagor mici, dar înarmate până în dinți. De ce noile vehicule ale forțelor speciale române au un nivel minim de protecție
Drone kamikaze fac praf tancuri T-80 și mașini de luptă BMP-3. Ucraina s-a resemnat după demonstrația militară făcută de Coreea de Sud
Premieră în România: Pentru prima dată drone Bayraktar TB2 din dotarea Armatei noastre vor zbura alături de F-16 și alte avioane ale ROAF
Armata va fi dotată cu blindate tucești Cobra II. România a semnat contractul pentru 1.059 de blindate iar o mare parte din ele vor fi produse în țară
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Rusia, cu arme și bagaje în tabăra Hezbollah: Israelienii au găsit în sudul Libanului rachete rusești antitanc Kornet, produse după 2020
Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație

Ştiri Recomandate

Transparență sau diversiune? Belarusul anunță exerciții militare recalibrate pentru a reduce tensiunile cu NATO, dar scenariul pare scris la Kremlin
Escaladare fără precedent: Un diplomat român de la Delegația UE a fost bătut în Rusia, la Vladivostok. Atacatorii ar putea fi ofițeri FSB
Trump anunță că lichidarea lui Khamenei este încă pe masă: ”E o țintă ușoară, dar nu îl vom ucide, cel puțin nu încă”
Capul plecat, sabia nu-l taie - varianta slovacă. Premierul Fico vrea neutralitate. Teza păcii fără arme, fluturată și în România
Performanță uluitoare a apărării antiaeriene ucrainene: Rușii au înconjurat Kievul din toate părțile cu atacuri cu drone și rachete în încercarea de a îngenunchea capitala
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Grup de lucru, desființat după câteva săptămâni. SUA pun pe pauză o structură creată pentru creșterea presiunii asupra Rusiei
Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
IDF anunță că l-a ucis pe noul comandant militar al Iranului pe timp de război
Aerostar se mișcă bine: La Bacău a fost finalizată înainte de termen prima inspecție de întreținere a unui elicopter Black Hawk
Trump sugerează că SUA nu vor impune sancțiuni Rusiei la G7 deoarece „SUA pierd mulți bani când sancționează o țară”
Aviația militară a unei puteri europene, frânată de o criză a piloților. România ar fi avut și ea mari probleme fără centrul de F-16 de la 86 Aeriană
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei. Capitala Kiev a fost supusă unor puternice lovituri cu rachete și drone
A fost din nou o noapte grea pentru Iran. Israelul a efectuat mai multe „lovituri de mare anvergură” asupra țintelor militare iraniene
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
Foto: Expoziția BSDA 2016, la Romaero
EXCLUSIV
Industria din România, sugrumată de „bariera 50%” iar șansa pentru a salva industria o mai avem doar 5 luni. Exemplul Aerostar vs. Romaero
Cursa înarmărilor nucleare. Raport SIPRI: “Toate puterile nucleare ale lumii își întăresc sau își modernizează arsenalele”
Iranul se pregătește să renunțe la Tratatul de neproliferare nucleară. În paralel, Teheranul cere medierea statelor din Golf și e dispus să facă concesii
Cazul H215 arată „marea” viziune strategică a României: Alegem elicoptere din aceeași generație cu cele din dotare, când toată lumea se îndreaptă spre noua generație
F-35 zboară peste Teheran? Peste 50 de avioane de luptă ale Israelului au survolat capitala Iranului și au lovit masiv, antiaeriana nu face față
Trump ar putea fi dispus să impună sancțiuni Rusiei în următoarele săptămâni
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Coincidență sau intenție? Rușii au lovit clădirea Boeing din Kiev
SUA trimit zeci de avioane de realimentare aeriană; Portavionul USS Nimitz a părăsit Marea Chinei de Sud, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Ambasadorul Israelului în România: Iranul a fost la câțiva centimetri de arma nucleară. Rachetele balistice iraniene pot lovi Bucureștiul sau Parisul
Summitul G7 vrea să pună presiune pe Rusia prin sacțiuni pentru a o forța să negocieze oprirea războiului. Marele semn de întrebare rămâne poziția SUA
Israelul face ravagii în Teheran: A fost lovit sediul MAE iranian și eliminați șefi ai servicilor de informații. Populația părăsește capitala, sunt voci care îl contestă pe Khamenei
Polonia îşi construiește o armată de mii de drone: Un gigant tech american vrea să producă alături de industria poloneză de apărare
Cursa înarmării hipersonice: Noua rachetă „Dark Eagle” a Armatei SUA, proiectată pentru a descuraja Rusia şi China
Atacul Iranului asupra Israelului: Rolul neaşteptat pe care sistemul Iron Dome l-a jucat împotriva rachetelor balistice (Foto/Video)
pixel