Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Propaganda rusă: România şi Bulgaria au arme pe care intenţionează să le folosească împotriva Rusiei
Propagandă/Dezinformare
Data actualizării:
Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat într-un briefing, susţinut în cursul zilei de joi, că infrastructura militară din Bulgaria şi România este în curs de modernizare, iar arme ofensive sunt desfășurate pe teritoriul acestora şi vor putea fi folosite împotriva Rusiei.
EXCLUSIV

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, şi-a început discursul mincinos şi propagandistic cu o naraţiune pe care Moscova o tot rostogoleşte de ceva timp, şi anume că activitatea militară a NATO în Marea Neagră subminează stabilitatea regională, făcându-se referire la prezenţa navelor militare americane.

Zaharova a uitat să menţioneze că prezenţa navelor militare americane şi a celorlalte state membre NATO – în special a celor riverane la Marea Neagră – s-a intensificat după anul 2014, ca urmare a agresiunii militare, anexării şi militarizării Peninsulei Crimeea de către Rusia.

De precizat că Zaharova a omis în mod intenţionat să precizeze că navele militare ale statelor membre NATO care nu sunt riverane la Marea Neagră – în special cele ale SUA – îşi desfăşoară activitatea în această regiune ţinând cont de prevederile Convenţiei de la Montreux.

Astfel, Rusia, prin vocea propagandistă a Mariei Zaharova, a susţinut că navele militare NATO intră tot mai frecvent în porturile de la Marea Neagră ale statelor membre ale Alianței și ale statelor partenere, cu referire în special la Ucraina şi la Georgia. Rusia se mai declară deranjată şi de prezenţa dronelor americane de recunoaştere în apropierea granițelor sale, dar fără să precizeze că nu au existat situaţii în care să fie încălcat spaţiul aerian.

 

Naraţiune mincinoasă: România şi Bulgaria au arme ofensive pe care vor să le folosească împotriva Rusiei

 

Mariei Zaharova a susţinut, în briefing-ul de joi, că infrastructura (n.a militară) a Bulgariei și a României este în curs de modernizare, iar arme ofensive sunt desfășurate pe teritoriile celor două state. Oficialul rus a mers atât de departe cu minciuna, încât a susţinut că ,,în timpul exercițiilor militare, personalul militar gândeşte scenarii care includ, printre altele, bombardamente pe teritoriul Rusiei, cu ajutorul bombardierelor strategice americane B-52 Stratofortress care sunt capabile să transporte arme nucleare.’’ 

Trebuie precizat că Zaharova a lansat această naraţiune mincinoasă ca răspuns la următoare întrebare: Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunțat că NATO va continua să-și extindă prezența militară în regiunea Mării Negre ca răspuns la întărirea unităților militare ale Rusiei în Crimeea. Cum va răspunde Moscova ?

Citeşte şi: Două F-16 românești au efectuat misiuni cu două bombardiere americane B-52

Accentul pus de Zaharova pe prezenţa bombardierelor strategice americane B-52 Stratofortress în spaţiul aerian al Marii Negre, arată că oficialul rus a vrut să transmită că România şi Bulgaria deţin arme nucleare pe care vor să le utilizeze împotriva Rusiei. Declaraţiile Mariei Zaharova sunt o dovadă că Rusia nu a slăbit acţiunile de război informaţional şi propaganda împotriva statelor membre NATO. 

 

Bulgaria combate minciunile Moscovei

 

Prim-ministrul bulgar Boyko Borisov a negat sâmbătă declarațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, potrivit căreia țara sa și România depozitează arme ofensive, inclusiv arme nucleare.

Mass-media bulgară a prezentat pe larg declarațiile Mariei Zaharova şi a considerat că acestea sunt o reacție la informația potrivit careia Statele Unite încep negocierile privind desfășurarea a 2.500 de militari pe teritoriul Bulgariei. Cei la 2.500 de militari americani for fi dislocaţi în Bulgaria, prin rotaţie, ca parte a unui acord semnat la 7 octombrie în timpul unei întâlniri între ministrul bulgar al apărării Krasimir Karakachanov și secretarul american al Apărării, Mark Esper – în funcţie la momentul respectiv.

„Afirmația că Bulgaria are arme, inclusiv nucleare, pentru a pregăti un atac este provocatoare”, a subliniat Borisov. El a explicat, de asemenea, că singurele schimbării care au loc la nivelul Forțelor Armate Bulgare ţin de „modernizarea aviației, a forțelor terestre și a marinei, care au fost planificate și cunoscute de mult timp”.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Piațeta Regelui Mihai din București, în imediata apropiere a ambasadei Rusiei în România, unde a fost deschisă anul trecut expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost numită către organizatori și artiști - „Operațiune Artistică Speci
EXCLUSIV
Cum au căzut mulți în capcana Rusiei, inclusiv în România. Prof. Carp: O lovitură de maestru, trebuie recunoscut. Scoasă dintr-un sertar prăfuit
Presiunile Rusiei nu se opresc doar la România: Serviciul rus de spionaj SVR atacă și Marea Britanie, acuzată inclusiv pentru ambele Războaie Mondiale
În Rusia sprijinirea Ucrainei provoacă frisoane. Rușii spun că România se pregătește să intre în „efectul Concorde” în Ucraina
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Călin Georgescu a declarat că susține un referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Toate mesajele propagandei ruse, bifate de Georgescu
Câtă dreptate are JD Vance privind alegerile din România și cum răspundem celor două Românii care îl susțin pe candidatul Georgescu
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Încă o armă aruncată în luptă de Rusia pentru destabilizarea Moldovei: Cine sunt pro-europenii care iau lumină de la Moscova
MAE ucrainean îl desființează pe Călin Georgescu care a vorbit despre dezmembrarea Ucrainei: Tezele indică dependența de stăpânii săi din Rusia
În Rusia se rescrie istoria: Noile manuale prezintă invadarea Ucrainei drept „necesară” pentru supraviețuirea Federației, Occidentul urmărind dezmembrarea Rusiei
Dezinformare privind zborul unei ”drone” deasupra Galațiului. MApN: E vorba despre o aeronavă de tip ultra-ușor
Cum să aprinzi butoiul cu pulbere al Europei: ”Dacă SUA pot revendica Groenlanda, ne putem uni și noi cu Serbia”
Steagul militar rusesc, ridicat în România la protestele pro-Georgescu
Rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare: Când nu pot mai mult, sperie Moldova că nu mai are viitor
Avioane britanice Eurofighter Typhoon, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Foto: Royal Air Force
EXCLUSIV
O ofensivă a SUA de la Kogălniceanu în teritoriile Rusiei nu e posibilă nici într-un scenariu de Spielberg. Georgescu e la al doilea delir major în doar câteva zile
Cum a preluat Elon Musk un fake news grosolan despre România și care e de fapt adevăratul motiv al derapajului lui Musk către extrema dreaptă
„Armata obligatorie”, un subiect parte a războiului hibrid. Tîlvăr: Au fost folosite imagini cu armament pe care România nu îl are în dotare cu mesajul că „intrăm în război”
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Fălcoi, după audierea lui Gabriel Vlase: SIE a avut din 2023 informații despre manipularea alegerilor iar ele au fost trimise decidenților
Cum funcționează suveica rusă: Dezinformări în cascadă despre proiectele de lege privind spaţiul aerian al României. ”E fals”, avertizează MApN
Medvedev confirmă îngrijorările europenilor. Rusia nu se va opri aici: Metoda anexării regiunilor ucrainene poate fi repetată
Armata României, defilând în timpul paradei militare cu ocazia Zilei Naționale. Foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
România nu intră în război
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Încă o țară din fostul bloc comunist avertizează: Rusia este în spatele a o sută de incidente în Europa
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
TikTok recunoaște că a eliminat zeci de conturi abia la cinci zile după primul tur al prezidențialelor din România
România, teren de testare. Viktor Orban: ”Tragem concluziile pentru a preveni astfel de probleme electorale în Ungaria"
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit

Ştiri Recomandate

Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
pixel