Federația Rusă a reușit să desfășoare una dintre cele mai eficiente campanii de dezinformare din ultimii ani, promovând narațiunea că își dorește pacea, deși în realitate continuă să folosească forța militară împotriva Ucrainei.
Secretarul adjunct al Consiliului, Mihail Popov, a declarat pentru ziarul ''Rossiiskaia Gazeta'', unul din mijloacele de propagandă ale Kremlinului, ca principalul obiectiv al militarilor americani din Europa ,,este de a crea o ameninţare permanentă la adresa'' Federaţiei Ruse.
Declaratiile acestuia pot fi considerate o reactie la acuzatiile Occidentului cu privire la un atac iminent pe care Moscova il planuieste asupra Ucrainei si la graniţele căreia Rusia a comasat de mai mult timp peste 100.000 de militari.
SUA au format în Europa 'un grup considerabil de trupe americane, care depăşeşte 60.000 de soldaţi, 200 de tancuri şi aproximativ 150 de avioane de luptă', a afirmat politicianul rus.
Comentariul autorului: Din câte se pare, încercând să rostogolească la nesfârşit aceiaşi naraţiune propagandistică că prezenţa militară americană din Europa este îndreptată stric împotriva Rusiei, Mihail Popov a înaintat şi un număr al efectivelor militare ale SUA. Potrivit acestuia, 60.000 de soldaţi americani sunt în momentul de fată în Europa.
Total greşit! În urmă cu patru zile, într-un comunicat de presă care anunţa desfăşurarea de noi trupe americane în Europa – pe fondul ameninţărilor de securitate generate de mişcările de trupe ruse la graniţele cu Ucraina – Pentagonul preciza negru pe alb că pe continent există peste 80.000 de militari ai armatei SUA.
An additional 5,000 troops will join roughly 80,000 U.S. troops already stationed in Europe or there on a rotational basis, according to the Pentagon. https://t.co/mSfY6iLUOO
— Stars and Stripes (@starsandstripes) February 12, 2022
„Aceste desfăşurări suplimentare sunt de natură temporară, menite să suplimenteze pentru o scurtă perioadă de timp cei peste 80.000 de soldați americani care se află deja în Europa, permanent şi prin rotaţie’’, a precizat în urmă cu patru zile şi ABC News, citând un oficial de rang înalt al armatei SUA.
'Din 2014, Pentagonul derulează programul antirusesc 'Containment of aggression in Europe' (Descurajarea agresiunii în Europa) în care investeşte anual între 4.000 şi 5.000 de milioane de dolari din bugetul SUA', a indicat oficialul rus
Potrivit Agerpres, Popov a mai declarat în interviu că SUA şi-au înmulţit zborurile aviaţiei strategice şi avioanelor spion în vecinătatea graniţei Rusiei, în timp ce NATO 'comite provocări' în Marea Neagră.
'Nu putem să nu subliniem intensificarea considerabilă a activităţii forţelor armate ale SUA în direcţia vestică. Numai anul trecut, numărul zborurilor efectuate de bombardiere americane de-a lungul graniţei noastre a crescut cu 40%', susţine acelaşi responsabil rus.
Trebuie să-i mulţumim oficialului rus că ne oferă posibilitatea să-i aduce aminte că avioanele de luptă ale NATO au intervenit în Europa de aproximativ 370 de ori, pe parcursul anului 2021, în special pentru a verifica aeronavele care au efectuat zboruri neanunțate în apropierea spațiului aerian aliat. Aproximativ 80 la sută dintre aceste, mai precis 290, au fost ca răspuns la zborurile aeronavelor militare rusești.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Federația Rusă a reușit să desfășoare una dintre cele mai eficiente campanii de dezinformare din ultimii ani, promovând narațiunea că își dorește pacea, deși în realitate continuă să folosească forța militară împotriva Ucrainei.
Marea Britanie este cel mai belicos stat din lume, susține serviciul rus de informații externe (SVR), acuzând Londra că saboteazî eforturile SUA de a asigura pacea în Ucraina.
Poziția Europei care și-a reiterat sprijinul privind cauza Ucrainei după pasul în spate mare făcut de SUA, precum și planul de reînarmare european, nu au fost privite cu ochi buni la Moscova. Imediat după reiterarea acestui sprijin propaganda rusă a pus tunurile pe statele europene iar România a fost, alături de Polonia, din nou ținta.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a făcut o întoarcere incredibilă. După ce în urmă cu doar câteva luni a dat vina pe Occident, inclusiv pe SUA, pentru tot ce se întâmplă în Ucraina, acum Europa este singura de vină. La rândul său, liderul autoritar din Belarus Alexander Lukașenko l-a lăudat într-un interviu pe președintele american Donald Trump pentru politica sa față de Ucraina.
Liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la preşedinţia României Călin Georgescu, susţine Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) într-un comunicat publicat marţi şi preluat de TASS.
Într-un podcast realizat de un controversat jurnalist american, Călin Georgescu a vorbit la modul cel mai deschis despre organizarea unui referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. Fostul candidat la prezidențiale a bifat toate narativele propagandei ruse, vorbind inclusiv de „sclava România”. Tot azi, Serviciul Rus de Informații Externe a acuzat UE că este în spatele deciziei procurorului român de a-l acuza pe Călin Georgescu.
Alegerile din România au fost date ca exemplu chiar de către vicepreședintele SUA, pentru a sublinia slăbiciunile Europei.
Inspirat de președintele american Donald Trump, parlamentarul ultranaționalist rus Serghei Mironov intenționează să rusifice Arctica. A publicat o hartă pe contul său Telegram, în care Arhipelagul Franz Josef - ce face parte din Regiunea Arhanghelsk a Rusiei - apare denumit drept „Ținutul Lomonosov”.
Ultranaționalistul rus susține, de asemenea, că Oceanul Arctic ar trebui să fie numit Oceanul Rusiei (o măsură similară cu cea luată de Trump în cazul Golfului Mexic, transformat în Golful Americii). El ar redenumi și insula norvegiană Spitsbergen, teritoriu ce aparține de Svalbard, Norvegia, din Oceanul Arctic.
Republica Moldova a fost și este o zonă de maxim interes pentru Moscova care plănuiește o ”lume rusă” până la Gurile Dunării.
MAE ucrainean a avut o reacție virulentă la adresa candidatului pro-rus Călin Georgescu, care a negat integritatea și suveranitatea Ucrainei și a vorbit despre „dezmembrarea ireversibilă” a țării noastre vecine și preluarea de către România a unor teritorii ce aparțin azi, potrivit tuturor normelor de drept internațional, statului Ucraina. Pe de altă parte Kievul și-a reiterat prietenia pentru „poporul român” și a subliniat importanța relației de normalitatea dintre Ucraina și România.
Un nou manual şcolar, care face o paralelă între războiul din Ucraina şi lupta sovieticilor contra naziştilor şi în care se afirmă că Rusia s-a considerat "forţată" să-şi trimită trupele împotriva Ucrainei, a fost prezentat luni la Moscova, relatează Agerpres și Reuters.
Nu tot ce zboară este dronă. Echipa de comunicare a Ministerului Apărării Naționale semnalează pe platforma InfoRadar cu privire la o încercare de inducere în eroare care circulă pe rețelele de socializare.
Așa cum amintea și o analiză FT de săptămâna trecută, gestul președintelui Trump de a lua în calcul anexarea Groenlandei, deschide o cutie a Pandorei, având implicații geopolitice profunde. Pe de o parte, acest lucru justifică chiar și acțiunile lui Putin în Ucraina, iar pe de altă parte, gestul lui Trump vor putea fi folosit ca precedent de o serie de actori revizioniști, cum este cazul cu declarațiile liderului sârbilor bosniaci, Milorad Dodik.
În marea tricoloră de susținători ai lui Călin Georgescu, adunată vinerea trecută în fața Palatului Parlamentului a existat o singură pată de culoare, un steag stacojiu, utilizat de obicei de militarii ruși, în luptă.
Deși se luptă de trei ani să controleze o parte dintr-o țară pe care o considerau posibil de ocupat integral în trei zile, iar în prezent sunt departe de o victorie în teren, rușilor nu le-a dispărut apetitul propagandist de intimidare, prin care încearcă să mai compenseze din lipsurile severe de putință.
Crede oare Călin Georgescu, „președintele ales (!)”, în ceea ce spune? Puțin probabil, dar e irelevant. Problema majoră e că scenariile pe care le lansează au un grad uriaș de periculozitate și reprezintă o vulnerabilitate pe care chiar el o creează împotriva propriei țări. Trădarea e definită ca o „înșelătorie în mod voit și perfid”, inclusiv a propriei țări.
Elon Musk atacă din nou un lider UE, de această dată folosind ca pretext un fake, care se referă la alegerile in România.
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a vorbit despre operațiunile masive de dezinformare care se desfășoară în spațiul public, în special pe social media, și care vizează slăbirea încrederii în Armată și în instituțiile statului. Pe lângă imagini cu tehnică militară care nici măcar nu se află în dotarea Armatei României, prezentate cu mesajul „Armata română se deplasează către Ucraina pentru a lua parte la război”, un alt subiect folosit intens e că „Armata va deveni obligatorie”.
Înainte de Anul Nou, în Rusia a devenit foarte mediatizat un videoclip în care sistemele rusești de apărare antiaeriană doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun deasupra Kremlinului.
Serviciul de Informaţii Externe a început să aibă informaţii despre "anumite influenţe" care apar în spaţiul României încă de prin 2023 şi le-a transmis decidenţilor, a declarat, marţi, deputatul USR Nicu Fălcoi, după întâlnirea Comisiei parlamentare de control al activităţii SIE, cu directorul Gabriel Vlase.
Guvernul României a adoptat vineri două proiecte din domeniul apărării naționale, care privesc spaţiul aerian naţional şi cadrul pentru desfăşurarea de operaţiuni militare pe teritoriul naţional.
Imediat, propaganda rusă a început să rostogolească informații false.
Moscova a amenințat în mod repetat cu noi anexări dacă Ucraina nu acceptă, practic, să capituleze.
E multă isterie în aceste zile, isterie alimentată de un candidat la alegerile prezidențiale anulate ca urmare a ingerințelor unor actori statali în manipularea procesului electoral, prin acțiuni de război hibrid.
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken l-a acuzat joi pe omologul său rus Serghei Lavrov de propagarea unui "tsunami de dezinformare".
La Tbilisi, mii de oameni au ieșit pentru a șasea zi consecutiv pentru a protesta împotriva respingerii de către guvern a integrării europene.
Adevăratele schimbări dramatice pentru georgieni au început în primăvara acestui an, când în Georgia a fost adoptată așa-numita lege a agenților străini, care vizează mass-media și ONG-urile care au finanțare străină.
Dar adevăratele, adevăratele schimbări pentru georgieni au fost în 2018. Atunci, actualul guvern care se declară pro-european a consacrat în Constituție obiectivul aderării la UE, dar a eliminat toate puterile președintelui. Acum, Rusia culege roadele politicii abile de infiltrare a instituțiilor georgiene.
Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și reevalueze relația cu Rusia, spune ministrul de externe Ian Lipavski.
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 28 noiembrie 2024.
TikTok a fost acuzat că a avut un rol semnificativ în influențarea primului tur al alegerilor prezidențiale din România.
Manipularea percepției publice pe platforme precum TikTok poate avea consecințe serioase asupra procesului democratic, arată o analiză Politico.
Capturarea mai multor sate din apropierea orașului Siversk din regiunea Donețk din Ucraina, raportată de comandanții ruși către superiori, s-a dovedit a fi o minciună. ”Succese” similare au fost raportate și la Torske.
Ceremonia oficială de intrare în „serviciu de luptă” a sistemului balistic rusesc Oreshnik pe teritoriul Belarusului, desfășurată pe 30 decembrie, pare să fie mai degrabă un exercițiu de imagine politică decât o desfășurare de forță militară completă.
Donald Trump a anunțat că SUA sunt dispuse să redeschidă negocierile privind vânzarea avioanelor F-35 Lighting II către Turcia. Decizia e pe cale să redeschidă o negociere mai veche, în contextul în care prima Administrație Trump a exclus Turcia din programul F-35, după ce Ankara a continuat achiziția de sisteme rusești S-400.
Această acțiune evidențiază integrarea avansată a noilor structuri de comandă ale armatei ucrainene - Forțele de Sisteme Fără Echipaj (USF) ale Ucrainei au executat o lovitură masivă asupra nodului logistic și de lansare a dronelor rusești de pe Aeroportul Internațional Donețk (DAP).
Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat luni atribuirea unui contract în valoare de aproximativ 8,6 miliarde de dolari către constructorul american Boeing pentru Programul F-15 destinat Forțelor Aeriene Israeliene, parte a programului de vânzări militare externe (Foreign Military Sales) către statul aliat din Orientul Mijlociu.
DefenseRomania va difuza marți, 30.12.2025, un interviu de final de an cu CEO-ul companiei de construcții românești Leviatan Group.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev l-a ameninţat cu moartea iminentă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski marţi, într-un mesaj presărat cu insulte pe Telegram, informează Agerpres și DPA.
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, a apreciat marţi premierul polonez Donald Tusk, după o discuţie prin videoconferinţă cu alţi lideri europeni susţinători ai Ucrainei, relatează Agerpres și Reuters.
După ce au decimat capacitățile Flotei Rusiei în largul Mării Negre, forțele de apărare ale Ucrainei își mută acum ofensiva dronelor maritime în teatre de operații complet noi: căile fluviale și apele interioare.
Arabia Saudită a afirmat că securitatea sa națională este o „linie roșie” pe care o va apăra, la câteva ore după ce o coaliție pe care o conduce a lovit cargouri în Yemen, vehicule și nave care transportau armament ce ar fi trebuit să ajungă la grupări separatiste din această țară măcinată de un deceniu de război civil.
Ministerul Apărării de la Taipei a abandonat strategia tăcerii în favoarea unei descurajări vizibile, publicând imagini operaționale care demonstrează că avioanele și navele de război ale Beijingului sunt monitorizate activ și „fixate” de sistemele de ochire taiwaneze.
În timp ce marile programe occidentale de tip „loyal wingman” rămân blocate în faze de testare sau simulări clasificate, Turcia a transformat conceptul de aviație de luptă autonomă într-o realitate tactică vizibilă. Compania Baykar a confirmat că două prototipuri ale avionului de luptă fără pilot Kizilelma (PT-3 și PT-5) au executat cu succes prima manevră de zbor în formație strânsă complet autonomă din lume pentru aeronave cu reacție.
Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Dick Schoof, se va afla marţi în România. Acesta va vizita, împreună cu premierul Ilie Bolojan, trupele româneşti şi olandeze aflate la Baza Aeriană 71 "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii. Amintim că Olanda a donat anul acesta României 18 avioane F-16 Fighting Falcon aflate în Centrul de Pregătire de la Baza 86 Aeriană Borcea, centru care a fost mutat în timp record de olandezi, cu sprijinul Lockheed Martin, din SUA în România.
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni, 29 decembrie, la Kremlin, cu conducerea trupelor participante la așa-zisa “operațiune militară specială (NVO)” din Ucraina. La consfătuire au participat, pe lângă ministrul apărării, Igor Belousov, și șeful Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov, care conduce și Gruparea de trupe întrunite participantă la ostilități, toți comandanții Grupărilor de trupe rusești (Est, Vest, Nord, Sud, Centru și Dnepr).
Armata SUA a oficializat o ruptură radicală de strategia sa tradițională de modernizare a blindatelor, confirmând că viitorul Abrams M1E3 nu este o simplă actualizare, ci primul tanc de generația a cincea al forțelor terestre. Programul de achiziții pentru anul fiscal 2026, înaintat recent Congresului, consfințește anularea pachetului de modernizare M1A2 SEPv4 în favoarea unei platforme complet resetate, capabile să facă față unui mediu de luptă dominat de senzori de înaltă rezoluție și sisteme de atac autonome.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat luni pe omologul său american Donald Trump că îşi va revizui poziţia şi angajamentul faţă de unele înţelegeri încheiate în etapa anterioară a negocierilor privind soluţionarea conflictului din Ucraina, a transmis Kremlinul, după ce Moscova a acuzat Kievul că a încercat să atace cu drone una dintre dintre reşedinţele lui Putin, atac negat categoric de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenţiile Agerpres, Reuters şi EFE.
Deși puține sunt datele oficiale transmise de Rusia cu privire la numărul exact de avioane livrate în 2025, fie că vorbim de bombardiere Su-34, avioane Su-35 ori ceea ce ei numesc generația a 5-a Su-57, analizarea rapoartelor loturilor de avioane livrate arată o imagine clară a modului în care motoarele industriei de apărare rusești sunt turate la maximum, în aproape al 4-lea an de război pe scară largă împotriva Ucrainei.
Iranul a lansat duminică trei sateliți dezvoltați local, o mișcare care, din perspectiva autorităților israeliene, are o încărcătură politică evidentă și este interpretată drept un gest de sfidare, într-un moment diplomatic sensibil. Operațiunea a avut loc chiar în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu se afla în drum spre Washington, unde urmează să se întâlnească cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru discuții axate pe dosarul iranian și pe securitatea regională.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre pace, după reuniunea pe care liderul de la Kiev a avut-o duminică la Mar-a-Lago, în Florida, cu omologul său american Donald Trump, relatează agențiile Agerpres și EFE.
China forțează limitele distincției dintre flota comercială și cea militară prin transformarea unui cargou de tip feeder într-o platformă de atac masiv, capabilă să satureze apărările adverse. Nava, identificată drept ZHONG DA 79, a apărut recent în imagini care confirmă o reconfigurare de tip „arsenal ship” ce adăpostește până la 60 de rachete sub masca inofensivă a unui cargou civil ce transportă containere.
Rusia a anunțat în weekend o serie de lovituri de precizie executate cu drone, despre care afirmă că au vizat obiective militare ucrainene situate la zeci și chiar sute de kilometri în spatele frontului. Imaginile publicate pe canale pro-ruse arată atacuri asupra unui avion de transport An-26, a unui elicopter, a unor nave și a unor instalații militare din mai multe regiuni ale Ucrainei, departe de zonele de luptă active.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au început o înlocuire treptată a obuzierelor îmbătrânite M109, de fabricație americană, după mai bine de patru decenii de serviciu în Israel, optând pentru cu obuzierul autopropulsat modern Sigma 155 Roem, produs local.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat azi o reuniune a aliaţilor Kievului la Paris la începutul lui ianuarie, pentru discuţii asupra garanţiilor de securitate pentru Ucraina în cadrul unui acord de pace cu Rusia, informează agențiile Agerpres și AFP.
Președintele american Donald Trump a avut o discuție telefonică duminică cu omologul său rus, Vladimir Putin, a declarat șeful de cabinet al Casei Albe, fără a oferi alte detalii, cu puțin timp înainte de o întâlnire planificată cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Florida.
Forțele aeriene chineze și ale Emiratelor Arabe Unite au încheiat exercițiul comun "Falcon Shield 2025", care a avut loc în Emiratele Arabe Unite (EAU) între 9 și 22 decembrie 2025, într-o mișcare ce reflectă aprofundarea parteneriatului de apărare dintre cele două țări. Prezența Chinei în EAU cu un așa dispozitiv e o premieră, iar în timpul exercițiului avioanele chineze J-10 au zburat alături de Mirage 2000 de producție franceză are Emiratelor, nu însă și cu F-16 pentru care americanii au impus „restricții”.
Un nou atac de proporții al dronelor ucrainene face 120 de victime chiar din rândul serviciului rus de informații militare GRU.
Regatul Unit a anunțat duminica aceasta că a semnat un contract comun de achiziții publice cu Germania, în valoare de 52 de milioane de lire sterline (70 de milioane de dolari). E vorba despre achiziția sistemelor RCH 155 de "artilerie avansată montată pe vehicule blindate", care pot trage în timp ce se află în mișcare și lovi ținte aflate la o distanță mai mare de 70 km.
Schimbă Putin albul în negru privind apărarea antibalistică? Îi refuză Ucrainei un potențial statut occidental? Descrie deja NATO ca pe o amenințare și o prezintă rușilor drept sperietoare? Prefigurează deja ruperea Ucrainei?
Ar fi prima dată când trei țări balcanice produc împreună un vehicul blindat militar.
Tensiuni în creștere între Turcia și Israel, pe fondul dislocării sistemelor radar turcești în Siria.
Președintele american Donald Trump a stârnit valuri înainte de Crăciun când a anunțat aprobarea unei noi clase de nave de luptă care îi vor purta numele, precizând că „nu a mai existat niciodată ceva asemănător” cu aceste nave. Prima navă din „clasa Trump” va fi USS Defiant, însă marea întrebare e dacă SUA chiar au nevoie în războiul modern de astfel de nave sau e mai degrabă un moft personal? Și, desigur, dacă proiectul chiar va fi realizat și la ce costuri.
Elveția nu ar putea să se apere împotriva unui atac major, a declarat sâmbătă șeful forțelor armate elvețiene, generalul-locotenent Thomas Süssli, pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung.
Amenințarea din partea Rusiei face necesară creșterea cheltuielilor pentru apărare pentru Elveția. El a avertizat că a te baza pe statutul neutru al țării ar putea să nu merite dacă aceasta nu este susținută de capacitatea de a se apăra.
Somalia a cerut Israelului să revoce recunoașterea regiunii autoproclamate Somaliland, numind acest act o „agresiune” și o încălcare a suveranității teritoriale a Somaliei. Într-un interviu acordat Al Jazeera sâmbătă, Ali Omar, ministrul de stat pentru afaceri externe al Somaliei, a subliniat că guvernul va folosi toate mijloacele diplomatice pentru a contesta ceea ce a numit o „interferență externă” în afacerile interne ale țării.