Mai mult, multe dintre așa zisele democrații din spațiul indo-pacific sunt de fapt excrescențe ale unor naționalisme laice, de tip India unde primul ministru Modi este unul dintre cei mai mari naționaliști hinduși pe care India i-a putut produce, sau Australia, unde reguli religioase anacronice încă domină rasial și perfect antagonic viața triburilor native ocupate prin colonizarea acestei vaste țări.

De câțiva ani SUA încearcă disperate să producă o alianță economică și militară împotriva Chinei. Nimic nou sub soare, așa cum SUA produc pe banda rulantă, prin presiunile pe care le exercită, tot felul de legi anti-chineze prin țările europene fără identitate politică sau suveranitate națională, așa și în Asia, Washington produce astfel de alianțe de moment, împotriva unui stat țintă, atunci când necesarul lor economic  o cere.

SUA, Japonia, India și Australia au decis o alianță împotriva Chinei în regiune

Astfel că, în urma unei reuniuni recente a celor mai înalți oficiali în politica externă, care a avut loc în Tokyo, cei patru Australia, India, Japonia și Statele Unite,  au decis să lucreze în mod activ la stabilirea unei noi structuri multilaterale de securitate pentru regiune. Practic să creeze o alianță anti China.

Pur și simplu, Japonica, țara care a ucis milioane de chinezi nevinovați atunci când a ocupat aceasta țară, Australia cea mai colonială democrație cu grave probleme de rasism sistemic și India unde jumătate din populație se naște in sărăcia castelor și a segregării rasiale, religioase sau economice, au decis să se confrunte, la presiunile colosale ale USA, cu modernitatea Chinei.

Ideea nu este de a crea o versiune asiatică a NATO, ci mai degrabă de a dezvolta un parteneriat de securitate strâns bazat pe interese comune. Folosindu-se de valori atât de generoase cum ar fi statul de drept, libertatea de navigație, respectarea integrității teritoriale și a suveranității, soluționarea pașnică a litigiilor, piețe libere , și comerțul liber, cei patru au decis să nege exact aceste principii Chinei.

Desigur, atenția Quad se extinde și dincolo de China, cu scopul de a asigura un echilibru stabil al puterii într-un „Indo-Pacific liber și deschis”. Acest concept a fost articulat pentru prima dată în 2016 de către primul-ministru japonez de atunci Shinzo Abe și a devenit rapid punctul central al strategiei regionale a Americii. Adică nu se vor opri doar la China. Vor sa democratizeze colonial toate țările din sud estul Asiatic.

În timp ce toți partenerii Quad sunt de acord în principiu cu privire la necesitatea unui Indo-Pacific liber și deschis, progresul economic chinez a catalizat acțiunile lor, provocând o furie de acțiuni anti Beijing, de la tot felul de acțiuni militare provocatoare de tipul Taiwan sau insulele din Marea Chinei până la invențiile propagandistice masive utilizate de către toate marile trusturi de presă din regiune.

Pentru India este clar, problemele devin foarte stringente și pun o presiune uriașă pe guvernul de la New Dehli. Pentru Australia este vorba de lipsa reală a unei politici coerente de a se integra în amsivul progres tehnologic Asiatic iar pentru Japonia, este pur și simplu vorba de supraviețuirea economică a unei economii dependente de materiile prime pe care, încet dar sigur, devin marfă exclusive chineză.

Reproșurile aduse Chinei

Politica celor patru are la baza o definiție care este ea însăși extrem de sulfuroasă. Dacă cei patru reproșează Chinei că dorește reconfigurarea spațiului Indo-Pacific, conform intereselor sale directe, alianța creată de către SUA vrea să mențină hegemonia americană și japoneză, cu ajutorul Indiei și Australiei asupra aceleiași zone. Adică, ce vrea China este rău, ce vrea SUA este bine. Hegemonia celor patru este prezentată ca un progres (în realitate o menținere în stare de cvasi colonialism a zonei) pe când creșterea influenței chineze (deseori extrem de dinamică și perfect expansionistă)  este comunism curat. Cum cele două definiții sunt extrem de contradictorii, până și Europa pare a fi blocată în vechea versiune a colonialismul baritonal britanic sau în minciunile cu existența unui popor chinez distinct în insula Taiwan.

Franța, de exemplu, tocmai a numit un ambasador pentru Indo-Pacific, după ce a dezvăluit o nouă strategie care afirmă importanța regiunii în orice ordine globală stabilă, bazată pe lege, ea fiind multipolară. Iar Germania, care deține în prezent președinția Consiliului European, a încercat să dezvolte o strategie indo-pacifică pentru Uniunea Europeană.

În propriile sale orientări politice lansate recent, Germania solicită măsuri pentru a se asigura că normele legale (cele impuse de imperiile demult apuse) prevalează asupra unei abordări care „ar putea face bine” în Indo-Pacific. Aceste evoluții sugerează că, în următorii ani, membrii Quad vor încerca să colaboreze din ce în ce mai mult cu parteneri europeni pentru a stabili o constelație strategică de democrații capabile să asigure stabilitate și un echilibru de putere în Indo-Pacific.

Așa susțin declarațiile leaderilor, dar realitatea pare a fi diferită. Practic fiecare putere economică dorește nici mai mult nici mai puțin o parte cât mai mare din tort, adică din piața chineză. Cu cât mai mare este presiunea Quad, cu atât mai puține taxe vor fi de plătit și mai puțină responsabilitate va exista din partea acestor democrații coloniale față de progresul național al Chinei.

Alianța Quad a luat avânt în ultimul an

După ce a rămas latent timp de nouă ani, Quad a fost înviat la sfârșitul anului 2017, dar într-adevăr a luat avânt doar în ultimul an, când consultările sale au fost ridicate la nivelul miniștrilor de externe. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că, „odată ce am instituționalizat ceea ce facem, noi toți împreună, putem începe să construim un adevărat cadru de securitate, o țesătură care să poată contracara provocarea pe care  China o prezintă tuturor ”.

Cu toate acestea, viitorul Quad-ului depinde de India, deoarece celelalte trei puteri din grup sunt deja legate de alianțe de securitate bilaterale și trilaterale între ele. Australia și Japonia se află ambele sub umbrela de securitate (și nucleară) a SUA, în timp ce India nu numai că împarte o mare frontieră terestră cu China, ci trebuie, de asemenea, să se găsească soluții la revendicările teritoriale ale unei Chine cu resurse militare și tehnologice net superioare.

India trebuie să o facă pe cont propriu, căci nu își imaginează nimeni că va veni soldatul australian în pantaloni scurți (celebra uniformă britanică pentru coloniile îndepărtate)  ca să apere naționalismul hindus de așa-zisele atacuri comuniste chineze. Cum nimeni nu își poate imagina că sud Asia va ma accepta picior de soldat japonez să lupte pentru expansiunea economică americană pe continent, după masacrele și crimele făcute de armatele imperiale nipone, timp de decenii, la adresa națiunilor cucerite samavolnic de Japonia.

Acestea sunt iluzii periculoase, ca atare, India chiar trebuie să își rezolve atât problemele cu China cât și cele cu Pakistanul, singură și fără să poată apela la armate străine. Să nu uităm ultimul incident serios dintre India și China, celebra bătălie cu bețe de lemn, care putea ducea la o confruntare militară majoră, cele două țări riscând un alt război de frontieră în stilul celui din 1962.

Deci Quad este nu numai un balon propagandistic, dar și un sensibil seismograf al puterii reale ale membrilor săi.

De aceea, este mai probabil ca niciodată ca the Quad să ardă etapele de devenire organizațională pentru a se transforma într-o alianță strategică de facto care să joace un rol central într-un nou aranjament multilateral de securitate pentru regiune. Desigur, cu condiția ca SUA să fie capabile să pună la dispoziția aliaților săi de strânsură, resursele militare, financiare, umane și tehnologice necesare unei astfel încercuiri ale Chinei.

Tot odată toate puterile democratice, că sunt europene sau SUA trebuie să își respecte promisiunile de a crea un cadru real de dezvoltare economică, și nu doar o hegemonie unilaterală, fără proiecte reale de progres pentru țările și acțiunile din imensul spațiu indo-pacific.

Notă DefenseRomania: Intertitlurile aparțin redacției, textul și opinia aparțin autorului