Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite monitorizează atent reformarea Serviciului de Securitate al Ucrainei 
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
Însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev, William Taylor, şi-a exprimat speranţa că noua conducere a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) va ţine cont de standardele NATO în procesul de reformă implementat la nivelul instituţiei - scrie Evropeiska Pravda, preluat de Rador.

Potrivit lui William Taylor, Statele Unite au luat act de semnalul transmis de către noua conducere ucraineană, care a asigurat că reforma în SBU este cea mai importantă prioritate.

În acest context, potrivit ambasadorului american, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksandr Daniliuk, consilierul prezidențial Ruslan Riaboşapka și șeful SBU, Ivan Bakanov, s-au întâlnit săptămâna aceasta cu reprezentanți ai Statelor Unite, ai NATO și ai UE, pentru a primi sfaturi şi recomandări cu privire la această reformă.

,,Am oferit sfaturi autorităților precedente și suntem gata să facem acelaşi lucru în relaţia noua conducere a ţării, astfel încât SBU să devină eficient, să fie compatibil cu standardele NATO" - a explicat Taylor.

,,O reformă bine gândită a SBU poate schimba foarte mult. Va fi un pas înainte în lupta împotriva corupției, va fi un imbold pentru economie și va crește atractivitatea investițiilor în Ucraina" - a adăugat diplomatul american.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
Înalt oficial american: Războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, puțin probabil să se încheie în viitorul apropiat
Serviciile secrete britanice indică numele unor înalți oficiali ruși care ar putea fi afectați de arestarea adjunctului ministrului rus al apărării
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
Spioni ruși la sediul NATO, atacuri asupra rețelelor de transport din UE, noi detalii despre rețeaua de spionaj din Austria
Spionaj la cel mai înalt nivel al NATO. Stoltenberg confirmă expulzarea mai multor diplomați ruși din sediul Alianței
Cum spiona Rusia sub acoperirea Nord Stream. Moscova are acum informații prețioase despre infrastructura critică a nordului Europei
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Teheranul cumpără din Rusia baloane de spionaj similare cu cel folosit de China anul trecut
Serviciile americane de informaţii explică de ce sunt false afirmațiile lui Putin despre războiul cu NATO: Vorbim despre fixația sa de a subjuga Ucraina
Raportul serviciilor secrete americane avertizează că Balcanii de Vest se pot confrunta cu conflicte etnice în 2024
Bellingcat: Operațiunea de eliminare a președintelui Ucrainei a fost începută de serviciile speciale ruse cu mult înainte de începerea invaziei
Militar american acuzat că a vândut informații clasificate despre lecțiile învățate în timpul războiului din Ucraina și utilizarea tehnologie militare americane, inclusiv despre HIMARS
Kremlinul zguduie din temelii Bruxelles-ul: Serviciile Federației Ruse au folosit un sârb pentru a avea acces la oficialii UE
Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr. Radu Carp: Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice
Șeful CIA a vizitat Ucraina în secret. Sprijinul agenției americane a fost unul major și rămâne vital pentru Kiev
Noi detalii despre uciderea pilotului rus care a cooperat cu Ucraina: Nu poate fi exclusă implicare serviciilor ruse de informaţii
După Navalnîi, Kremlinul mai dă un semnal opozanților: Pilotul militar rus Kuzminov, care a dezertat anul trecut, aterizând cu un elicopter Mi-8 în Ucraina, a fost ucis în Spania
Şeful spionajului militar ucrainean: Forțele ruse de ocupație utilizează mii de terminale Starlink în Ucraina
”Un număr neobișnuit de mare de diplomați ruși în Dublin”. Rusia ar putea folosi Irlanda pe post de cal troian (ONG-ul britanic Policy Exchange)
Foști și actuali lucrători ai serviciilor de informații ucrainene au fost arestați, fiind suspectați că lucrau pentru FSB
Braţul lung al spionajului rusesc îşi face iar simţită prezenţa în Parlamentul Germaniei: Un consilier de origine ucraineană al unui deputat german de extremă dreaptă din AfD ar fi agent FSB
Europarlamentarul leton ar fi de fapt agent FSB de aproape două decenii
CIA joacă tare și difuzează materiale video pentru a-i convinge pe ruși să trădeze regimul (Video). Strategia SUA mizează și pe nemulțumirile față de războiul din Ucraina
Șeful spionajului militar ucrainean spune că Rusia nu s-ar fi descurcat fără armele furnizate de Coreea de Nord: Acest lucru a fost întotdeauna considerat sub demnitatea ruşilor
Serviciile din Moldova dezvăluie că Rusia pregătește să lanseze acțiuni hibride majore cu scopul de a decredibiliza relația cu Ucraina și drumul pro-european

Ştiri Recomandate

Rușii refuză pacea, dar șantajează. Kremlinul vrea să fie „liniște” la parada lui Putin și spune că „multe depind de asta” în armistițiul cu Ucraina
Habemus Papam: Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie
Bătălia titanilor: India vs. Pakistan. Care armată e mai puternică și are avantajul? Și chiar au fost doborâte 3 avioane Rafale ca muștele?
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial iar fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
SUA accelerează în cursa pentru Marte și ar putea lansa o rachetă chiar anul viitor
Puterea politică, un instrument încă de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Flancul Estic, ”minat” anti-Rusia. Lituania se retrage oficial din Acordul privind minele antipersonal. „Rusia este o amenințare militară semnificativă pentru noi”
Foto: Ministerul de Externe al Franței via Ambasada Franței la Washington D.C.
EXCLUSIV
Indestructibilitatea de-a lungul secolelor: contribuția Ucrainei în victoria asupra nazismului secolului al XX-lea și a rașizmului din prezent
Cât cheltuie Europa pentru pensiile militare
Comisia Europeană lansează consultări împotriva tarifelor americane și va lansa o dispută la Organizația Mondială a Comerțului
Administrația Trump schimbă tonul față Moscova: Rusia criticată aspru în Consiliul de Securitate al ONU
Stația de armament Agil, produsă în România, în centrul atenţiei la o expoziției internațională: Transformă orice vehicul într-o platformă militară de luptă
Demonstrație uimitoare de inovație în război: Lecția pe care Ucraina a predat-o doborând două avioane Su-30SM cu drone
Josep Borrell, îndemn la ruperea de America lui Trump: Statele Unite nu mai sunt aliatul Europei, ci au devenit un adversar
Ucraina deschide ușa negocierilor de pace, dar insistă pe o incetare totală a focului: Suntem realiști şi înțelegem că unele probleme vor trebui discutate la masa negocierilor
Se ciocnesc două curente în GOP: Intervenționiștii și adepții reținerii în politica externă. Epoca post-Trump în Partidul Republican va adânci falia
Germania vrea să aloce până la 63 de miliarde de euro pe echipamente militare în 2025. Berlinul are banii, dar industria de apărare încă nu produce suficient
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Serviciile de informații americane au primit instrucțiuni să-și intensifice spionajul asupra Groenlandei. Danemarca își convoacă ambasadorul
Dronele ucrainene au lovit fabrici de armament și baze aeriene din Rusia. Au fost țintite, inclusiv facilități de producție pentru sistemele Grad, Urgan și Smerch
Analiză asupra grupului rus de manipulare a informațiilor ,,Storm-1516'': Cum influențează Rusia alegerile și dezbaterea publică europeană?
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
D.J. Vance consideră că Rusia cere prea mult de la Ucraina, dar își dorește pacea
Cum va evolua conflictul dintre India și Pakistan
Statele Unite au înaintat ideea unei zone demilitarizate în care ar fi controlată de ambii beligeranți ai războiului ruso-ucrainean
”Cine crede că Putin se va opri este un nătâng". Biden critică tactica de amator a lui Trump în privința războiului din Ucraina
De ce „mor” dronele militare iarna. SUA învață din mers războiul dronelor și se adaptează condițiilor meteo extreme, cea mai mare provocare pentru UAV-uri
Rusia pregăteşte terenul pentru o interferenţă majoră în procesul electoral din Polonia: A fost semnalată o creștere alarmantă a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
pixel