Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a lansat la apă prima din cele două fregate Proiect 11356 construite pentru Forțele Navale ale Indiei
09 noi 2021, 11:21
Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat că, pe 08.11.2021, la Șantierul Naval Yantar din Kaliningrad, s-a desfășurat ceremonia de lansare la apă a fregatei Tushil, prima dintre cele două fregate construite pentru Forțele Navale ale Indiei.

La festivitate au participat, între alții, ambasadorul Indiei în Rusia, Venkatesh Varma, precum și reprezentanți ai Corporației Întrunite Constructoare de Nave (OSK) și ai companiei Rosoboroneksport.

Diplomatul indian a declarat cu această ocazie că “nava reprezintă una dintre dovezile prieteniei și cooperării militare dintre cele două țări”.

La rândul său, directorul șantierului, Ilya Samarin a precizat că: “Apreciem foarte mult încrederea clientului Indian, care a decis să continue construirea fregatelor Proiect 11356 la Yantar. Această comandă este una dintre cele mai importante pentru fabrică și o îndeplinim cu toată responsabilitatea”.

Construcția navei Proiect 11356, denumită inițial Amiral Butakov, a început la Șantierul Naval Yantar din Kaliningrad în anul 2013, la comanda Ministerului rus al Apărării. Peste trei ani, Rusia și India au încheiat un contract pentru finalizarea în cadrul proiectului a două fregate de acest tip pentru Forțele Navale ale Indiei.

G Ad:

Cea de-a doua navă, Tamala, va fi lansată la apă la începutul anului viitor. Conform contractului, cele două nave trebuie să fie predate beneficiarului în anul 2023.

Comentariul autorului: India a mai achiziționat din Federația Rusă șase fregate Proiect 11356, care au fost produse, în perioada 1999-2013, la Șantierele Navale din Baltiysk și Kaliningrad (câte trei la fiecare șantier).

Cele șase fregate sunt: F40 Talwar, F43 Trishul, F44 Tabar, F45 Teg, F50 Tarkash și F51 Trikand. Primele trei sunt dotate cu rachete de croazieră Club-N și ultimele trei cu rachete BraMos.

În baza a două contracte încheiate în perioada 2010-2011 cu Ministerul rus al Apărării, Șantierul Naval Yantar din Kaliningrad trebuia să construiască șase fregate Proiect 11356R pentru Flota rusă din Marea Neagră. Însă, după evenimentele din Crimeea și din Donbas din anul 2014, Ucraina a încetat cooperarea militară cu Rusia, orprind și livrările sistemelor de propulsie pentru navele de acest tip. În aceste condiții, au fost finalizate numai trei fregate, Amiral Grigorovici, Amiral Essen și Amiral Makarov. Celelalte trei fregate, Amiral Butakov, Amiral Istomin și Amiral Kornilov, au rămas în șantier, în diverse stadii de producție.

Pe 20.11.2018, Rusia și India au încheiat un nou contract pentru construirea altor patru fregate Proiect 11356 pentru Forțele Navale indiene. Potrivit acestuia, două dintre nave sunt construite în Rusia, iar alte două vor fi produse în India, sub licență, la Șantierul Naval din Goa.

Navele Tushil și Tamala construite în Rusia sunt fostele fregate Amiral Butakov și Amiral Istomin

Deocamdată, nu se știe ce se va întâmpla cu cea de-a șasea navă, Amiral Kornilov. După anumite surse, este posibil ca aceasta să fie totuși finalizată pentru Flota rusă din Marea Neagră, ținând cont de faptul că, între timp, Rusia și-a dezvoltat propriile sisteme de propulsie pentru nave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea graniţelor subliniază necesitatea unei armate moderne
Fregata Mărășești, foto: Europa FM
EXCLUSIV
Ar face față România unui conflict în Marea Neagră? Fregata Mărășești, cândva distrugător, are vectori ușor de contracarat fără armament modern
Estonia și Finlanda își vor integra sistemele de rachete de coastă. Golful Finlandei se închide pentru navele Rusiei dacă va fi necesar
Stealth și hipersonic. Pe USS Zumwalt, cel mai scump distrugător construit vreodată de SUA, începe din 2023 integrarea rachetelor hipersonice
Forţele Navale Bulgare vor organiza două exerciţii multinaţionale până la finalul lui 2022
SUA schimbă portavioanele în Marea Mediterană: Harry S. Truman va fi înlocuit de George H.W. Bush
Rusia modernizează vedetele de patrulare Raptor după experiența războiului cu Ucraina. Protecția și armamentul - principalele ținte
Cum peticesc rușii portavionul Amiral Kuznețov, schimbându-i centrul de greutate. Șanse infime ca nava să fie în serviciu până în 2040
Fregata Regele Ferdinand va participa la Operațiunea Irini din Mediterană. Nava de luptă, desfășurată în largul coastelor libaneze
Imagine reprezentând un submarin din clasa franceză Scorpene, al Forțelor Navale Indiene. Foto: TheWeek.in
EXCLUSIV
Are nevoie România de submarine? Eugen Niculae: Imaginați-vă că sub paiele dintr-un hambar știți că e o viperă. Intrați?
Serviciile de informaţii militare britanice: Flota rusă din Marea Neagră, slăbită de atacul asupra Sevastopolului
China răspunde SUA. Două portavioane chineze au părăsit bazele și ar putea înconjura Taiwanul în nord și sud înaintea vizitei lui Pelosi
Portavioane, nave de luptă și avioane ale SUA se apropie de Taiwan. Pelosi sfidează avertizările Chinei iar presa anunță vizita iminentă
O altă navă ucraineană a fost avariată la gurile Dunării, în urma coliziunii cu un dispozitiv exploziv
Putin anunță că racheta hipersonică Zircon va intra în dotarea Marinei ruse. Prima platformă purtătoare - fregata Amiral Gorshkov
Pericolul minelor la gurile Dunării: O navă civilă ucraineană a fost grav avariată la ieșirea de pe Canalul Bâstroe în Marea Neagră
Submarinul Delfinul, sursă foto: Blogul AAG_th, cont Twitter, imagine preluată Navy.ro
EXCLUSIV
De ce nu mai poate fi salvat submarinul Delfinul. Bateriile sunt ultima problemă pe care o are singurul submarin al României
S-a format coridorul pentru exportul cerealelor ucrainene: Turcia ar fi trimis deja o fregată în Marea Neagră
Rusia amenință cu războiul nuclear: „Z” - Simbolul rus al invaziei Ucrainei, marcat pe submarinul strategic din clasa Borey-A
Cea mai clară poză cu J-35 - noul avion stealth al Chinei în versiunea navală pentru portavioane. Asemănări ușor de sesizat cu F-35
Europa va dispune rachete anti-navă de ultimă generație pentru înlocuirea Harpoon și Exocet. Safran și Rolls-Royce s-au alăturat MBDA
Proiect real sau pe hârtie pe modelul rusesc MiG-41? China anunță că dezvoltă torpile cu propulsie nucleară ce pot lovi la 11.000 km distanță
Greu de ucis (Video). Fregata americană USS Rodney Davis, scufundată după lovituri ale F-35C și rachetelor antinavă Harpoon și Exocet
Fregata britanică HMS Portland a detectat și urmărit două submarine rusești în Marea Nordului
Turcia începe testele pe mare pentru tunul naval de 76 mm de producție indigenă
Un alt submarin nuclear rusesc a ieșit în Marea Albă pentru teste. Genelalissimus Suvorov este ultimul produs din clasa Borey-A
Noi detalii despre achiziția de submarine franceze. România intenționează să cumpere două submarine Scorpene
Contraamiralul Ciorobea explică de ce Belgorod, „submarinul rus al Apocalipsei”, ar fi ușor de lovit și scufundat în Marea Neagră
Bătrânul submarinul rusesc Alrosa a ieșit din nou în Marea Neagră. A doua serie de teste după modernizare
Rusia e nevoită să suspende proiectul „portavionului terestru” din Crimeea, din cauza războiului cu Ucraina

Ştiri Recomandate

O bază militară a Bundeswehr, unde sunt instruiţi şi militari ucraineni, a fost survolată de mai multe drone de mici dimensiuni
Ucraina a reuşit cea mai puternică înaintare, străpungând frontul sudic de-a lungul râului Nipru cu peste 40 de km
Țările nordice au elaborat un nou manual pentru apărarea flancului de nord al NATO
MApN achiziționează sisteme de comandă și control pentru Forțele Terestre Române. Valoarea contractului - 40 de milioane de euro
Marea Britanie se pregătește pentru acțiuni subversive ale Rusiei împotriva infrastructurii subacvatice
Fără niciun Gripen E/F vândut în ultimii 8 ani, suedezii de la Saab acuză modul în care F-35 a câștigat „bătălia pentru Canada”
Zelenski vrea în NATO, dar ce vrea populația? Procentul celor împotrivă s-a prăbușit la doar 4% - Sondaj
Cetățenii cehi au strâns 1,3 milioane de dolari și au cumpărat un tanc T-72 pentru a fi donat Ucrainei
Ciucă: Chestiunile procedurale de aderare a Ucrainei la NATO trebuie făcute în logica în care s-au făcut pentru celelalte state
Percheziții la NIS Petrol, companie controlată în România de Rusia prin Gazprom. Suspiciuni privind scurgeri de informații despre zăcămintele românești
Mircea Geoană, despre valorificarea potenţialului autohton: “România, o putere agro-industrială europeană şi mondială”
O dronă ucraineană Bayraktar TB2 a surprins momentul în care un elicopter rusesc Ka-52 "Alligator" este doborât (Video)
Germania împreună cu alte două state nordice cumpără 16 obuziere moderne Zuzana 2 pentru a le dona Ucrainei
Rusia răspunde cu torpila nucleară Poseidon. Serviciile occidentale au avertizat că submarinul K-329 Belgorod pregătește testarea torpilei
”Există 5 nave rusești purtătoare de rachete Kalibr”. Rusia mai păstrează în Marea Neagră 8 nave de război
De ce tancurile Rusiei bat record după record la turelă aruncată în aer. Jumătate din treaba Javelin o face chiar muniția tancului
Gen. Petraeus, fost șef CIA: Forțele ruse din Ucraina și flota din Marea Neagră ar fi distruse de SUA dacă Putin va apăsa „butonul nuclear”
Zvonuri privind căderea frontului în Herson (sud) și prinderea a 25.000 de soldați ruși pe malul drept al Niprului
Consolidarea relațiilor dintre România și Marea Britanie: Londra reiterează angajamentul privind securitatea europeană
Interviu cu diplomatul David Steward, despre riscul tensiunilor sociale în lumea occidentală
Trompetele Kremlinului schimbă tonul. Cum au schimbat înfrângerile din Ucraina discursul propagandiștilor lui Putin - ISW
Turcia a lansat la apă prima corvetă din clasa Ada pentru Ucraina. Ankara se implică activ în reconstruirea flotei ucrianene
România și alte 8 state est-europene cer sprijin militar mai mare pentru Ucraina. Bucureștiul spune „da” aderării Ucrainei la NATO
Un al treilea avion F-16C atinge recordul istoric de 10.000 de ore de zbor
Două F-35 au reuşit să distrugă șase avioane de luptă F-15, în urma simulării unei lupte aeriene
Gen. Bălăceanu explică cum a reușit Ucraina să ajungă la 700.000 de soldați de la 200.000 la începutul invaziei
Opțiunile Turciei dacă SUA îi interzice și F-16 sunt sumbre. De ce Su-35 rusesc nu e o soluție, iar Eurofighter vine cu probleme pentru turci
Forţele Aeriene ale SUA au consemnat la sol toate aeronavele de transport C-130H: Au fost identificate fisuri la nivelul elicelor
Franța a promis că oferă Ucrainei alte 12 obuziere autopropulsate CAESAR, dar livrarea vine în urma unui ''contract suspendat'' cu Danemarca
Zelenski: Oraşul strategic Liman a fost "complet eliberat" de sub controlul forţelor ruse
Bayraktar Akinci, cea mai nouă dronă a Forțelor Aeriene Turce, a efectuat o misiune de recunoaştere deasupra Siriei
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro