Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia avertizează că navele civile sunt în pericol dacă se îndreptă spre porturile ucrainene: Vor fi considerate potențiali transportatori de articole militare
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Navele, care se deplasează spre porturile ucrainene începând cu 19 iulie ora 23.00 (ora Kievului), vor fi considerate că sprijină militar Ucraina, a avertizat Ministerul rus al Apărării. ,,În legătură cu încetarea Inițiativei Mării Negre și restrângerea coridorului maritim umanitar, de la ora 00:00, ora Moscovei, pe 20 iulie 2023, toate navele aflate în drum spre porturile ucrainene din Marea Neagră vor fi considerate potențiali transportatori de articole militare”, a precizat Ministerul Apărării Rusiei, într-un comunicat de presă din această seară.

,,În consecință, țările de pavilion ale unor astfel de nave vor fi considerate implicate în conflictul ucrainean de partea regimului de la Kiev”, se mai avertizează în comunicat.

Ministerul Apărării de la Moscova a mai reamintit că a declarat nord-vestul și sud-estul Mării Negre ca fiind zone periculoase pentru navigație.

,,În plus, o serie de zone maritime din părțile de nord-vest și sud-est ale apelor internaționale ale Mării Negre au fost declarate temporar periculoase pentru navigație. Avertismente informative relevante cu privire la retragerea garanțiilor de siguranță pentru navigatori au fost emise în conformitate cu procedura stabilită, se precizează în comunicatul de presă.

Comentariul autorului: Ieșirea Rusiei din acordul cerealelor are ca scop slăbirea presiunii forțelor ucrainene în zona Zaporojie, prin atragerea, în regiunile Odessa și Nikolaev, a unei părți a unităților Kievului.

Ultima oară, când Rusia a extins ”Inițiativa cerealelor din Marea Neagră”, a fost pe 17 mai 2023 pentru 60 de zile. Atunci, Ucraina încă nu începuse contraofensiva, iar Rusia se afla oarecum în avantaj.

Însă, după 4 iunie, data la care forțele ucrainene au început contraofensiva, trupele ruse au pierdut inițiativa pe front în toate sectoarele și au trecut în apărare, mai puțin în zona Kupiansk.

Zona cea mai sensibilă pentru Rusia este coridorul terestru care, leagă Donbasul ocupat de Crimeea. Inițial, pentru a echilibra situația, Rusia a distrus, pe 6 iunie la începutul contraofensivei, barajul de pe Nistru de la Nova Kahovka, pentru a face imposibilă o forțare a Niprului de către trupele ucrainene.

Cu toate acestea, situația s-a agravat în continuare pentru forțele ruse de pe front, iar comandanți importanți, implicați activ în conducerea operațiilor, au cerut aducerea altor unități proaspete care să le înlocuiască pe cele epuizate în lupte.

În această fază a contraofensivei ucrainene, forțele ruse de pe front au nevoie să fie slăbită presiunea asupra lor, militarii fiind epuizați fizic și psihic după o lună și jumătate în care trupele ucrainene au hărțuit și lovit cu mare frecvență în toate zonele și pe toată adâncimea dispozitivului operativ rusesc.

Prima tentativă de a atrage trupe ucrainene departe de zona Zaporojie, unde se află cea mai mare parte a coridorului terestru Donbas – Crimeea a eșuat săptămâna trecută, deoarece contralovitura rusească din zona Liman a fost respinsă de forțele ucrainene.

În prezent, este în curs o altă tentativă rusă de a atrage trupele ucrainene departe de zona Zaporojie, prin inițierea unei contraofensive mai ample pe un front de aproximativ 100 de km, din zona Kupiansk până în zona Liman, executată cu aproximativ 100.000 de militari, echivalentul a două armate de forțe terestre.

Deși forțele ruse par să înainteze pe flancul nordic în zona Kupiansk, flancul sudic (din zona Liman) al contraofensivei rusești este slăbit după ce forțele ucrainene au respins, săptămâna trecută, contralovitura rusească. O breșă ucraineană în zona Liman, asociată cu înaintarea trupelor ucrainene în sectorul învecinat, Bakhmut, ar determina comandamentul rus să renunțe la contraofensivă și să treacă în apărare și pe acest sector.

Apelarea de către Rusia la tertipul de ieșire din acordul cerealelor indică un semn de slăbiciune al forțelor sale de pe front care, au nevoie disperată ca presiunea trupelor ucrainene din zona Zaporojie să scadă.

Astfel, Rusia crește amenințarea pe mare împotriva Ucrainei, inclusiv cu o potențială debarcare, deși știe foarte bine că va fi greu să o pună în practică datorită rachetelor antinavă Harpoon primite anul trecut de Marina ucraineană din partea Danemarcei.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel