Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia decide să sprijine Iranul în ''războiul tancurilor petroliere'' din Golful Persic
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia ar putea sprijini Iranul în ''războiul tancurilor petroliere'' din Golful Persic, ceea ce va oblica si mai mult Marea Britanie și SUA să trimită forțe navale în regiunea pentru a proteja transporturile maritime şi pentru a escorta petroliere care trec prin Strâmtoarea Ormuz, precizeaz ă publicaţia Uawire.org.

Statul Major General al forțelor armate din Iran și Ministerul rus al Apărării au semnat un memorandum de înțelegere cu scopul de a-și extinde cooperarea militară, a declarat comandantul Foreţlor navale ale Republicii Islamice, contraamiralul Hossein Khanzadi, în urma unei vizite de trei zile în Rusia.

,,Acesta este primul memorandum de înţelegere de acest gen şi poate fi văzut ca un moment de cotitură în relaţiile dintre Teheran şi Moscova în domeniul apărării'', a subliniat contraamiralul Hossein Khanzadi, precizând că documentul a fost semnat cu ocazia vizitei sale în Rusia, unde a participat duminică la festivităţile ocazionate de Ziua marinei ruse la Sankt Petersburg, informează agenția de știri Mehr.

În prezent, Iranul și Rusia se pregătesc să organizeze exerciții comune în partea de nord a Oceanului Indian, inclusiv Strâmtoarea Ormuz, o arteră cheie pentru companiile petroliere din Orientul Mijlociu prin care tranzitează aproximativ 30% din ţiţeiul de pe glob, din Arabia Saudită, Emiratele Unite, Kuweit și Irak, precum și aproape tot gazul natural lichefiat din Qatar.

Anunţul survine în mijlocul unui conflict major între Londra şi Teheran, fiecare solicitând eliberarea petrolierului capturat de partea adversă. La începutul acestei luni, marina regală a confiscat Grace 1, care transporta 2 milioane de barili de petrol, în largul Gibraltarului; la rândul său, Iranul a capturat pe 19 iunie nava Stena Impero sub pavilion britanic în strâmtoarea Ormuz.

Iranul a amenințat în mod repetat că va închide strâmtoarea Hormuz dacă sancțiunile impuse de SUA fac imposibil ca Iranul să-și transporte petrolul prin strâmtoarea în aceleaşi condiții cu ale celorlalţi producători regionali. 

Situaţia din Golf s-a tensionat după retragerea SUA în mai 2018 din acordul nuclear cu Iranul, gest urmat de reinstituirea unor sancţiuni severe din partea Washingtonului împotriva Teheranului. Tensiunile au escaladat în ultimele săptămâni odată cu atacurile împotriva unor petroliere în Golf, acţiuni atribuite de SUA Iranului, care dezminte orice implicare, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Potrivit lui Khanzadi, cooperarea militară dintre Moscova și Teheran nu se limitează la Golful Persic. În prezent, țările discută o cooperare sporită și posibile exerciții comune în Marea Caspică.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
Interesul Rusiei pentru o bază navală în Sudan, deranjează Statele Unite: Administrația Trump a avertizat că ar putea exista „consecințe grave”
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
România va primi în acest an corveta ușoară HISAR din Turcia, dar e nevoie și de aprobarea Parlamentului
Nava-spion a rușilor, care anterior a monitorizat coastele Irlandei, a intrat acum în Marea Mediterană
Forțele Aerospațiale Ruse caută în regiunea Indo-Pacific ,,o nouă casă'' pe avioanele sale: Rusia vrea să închirieze o bază aeriană din Indonezia
Pe fondul tensiunilor cu statele din regiune, Rusia a început executarea unor exerciții de amploare în Marea Baltică
Rușii își caută noi prieteni în zona Mării Mediterane: Forțele Navale ruse și egiptene au executat un exercițiu naval comun
Imagini îngrijorătoare captate de sateliți, în largul coastei Coreei de Nord. Phenianul lucrează la o nouă fregată care ar putea schimba situația regională
Canalul Panama, cel mai strategic coridor maritim din lume, la degetul mic al Statelor Unite: Forţele americane vor avea acum o prezenţă militară sporită
O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
Coreea de Sud vrea să sprijine Statele Unite să contracareze China pe mare: Plan ambiţios pentru construirea a cinci distrugătoare Aegis
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă

Ştiri Recomandate

Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Rusia forțează prăbușirea frontului din Donețk: O străpungere de 15 km amenință să sugrume apărarea ucraineană înainte de summitul Trump-Putin
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska
Merz vrea o videconferință în care să se consulte cu Trump, Zelenski și alți lideri europeni, înainte de summitul Trump - Putin din Alaska
De ce a zburat un F-16 cu schema de camuflaj a unui Su-57 rusesc. F-ul are în „palmares” și doborârea unui MiG-23
Una caldă și una rece. Rheinmetall are probleme cu producția de muniție de 155 mm la fabrica pe care a promis-o în Ucraina
Polonia vrea să extindă „București 9”
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
JD Vance spune că SUA doresc să „programeze” o întâlnire în trei: Trump, Putin și Zelenski
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Distruse de drone ieftine? Cum salvează un blindaj vechi sovietic tancurile M1A1 Abrams de miliarde de dolari
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Mark Rutte, secretarul general al NATO, despre controlul Rusiei asupra teritoriului ucrainean și viitoarele negocieri de pace
Armata SUA lansează competiția pentru lasere de luptă, dar încrederea militarilor și mentenanța pe front rămân principalele provocări
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Și dacă F-55 deja „există”? SUA visează la un F-35 cu două motoare, dar soluția e în curtea lor: Avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Ce va face Polonia cu bătrânele tancuri T-72 pe care le retrage? Și care e soarta T-72 ale României, retrase de mult din Armată
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Pace, dar cu ce garanții? Ucraina susține total poziția Europei înainte de summitul dintre SUA și Rusia privind războiul din Ucraina
Ordinul Lenin pentru fiul unui oficial al CIA, care a luptat pentru ruși și a murit în Ucraina. Gest de curtoazie diplomatică sau o tactică calculată a Rusiei?
Europa cere SUA ca orice discuție despre Ucraina să aibă loc cu ucrainenii la masă și vrea presiuni mai mari pe Rusia
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rușii intenționează blocarea sau capturarea simultană a patru grupuri de orașe din zona de război. Acțiunile pregătitoare au început în urmă cu doi ani
O nouă inovație a Ucrainei: Cum au ajuns avioanele agricole Z-137, integrate cu rachete aer-aer R-37 (Video). „Ajutor” pentru F-16 ca vânător de drone?
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Rușii vor să impulsioneze acțiunile militare din regiunile Sumî și Harkov: La conducerea Grupării de trupe “Nord” a fost adus un nou comandant
pixel