Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia desfășoară un amplu exercițiu naval în Marea Neagră, cu participarea a peste 20 de nave de luptă
Forțele navale
Data publicării:
Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat că, începând din 29.07.2020, în acvatoriul Mării Negre, echipajele a peste 20 de nave de luptă participă la un exercițiu de ducere a luptei navale și de distrugere a țintelor maritime și de coastă.

,,Navele au ieșit în poligoanele de pregătire pentru luptă, în compunerea grupurilor tactice, pentru desfășurarea de antrenamente privind ducerea luptei navale, apărarea antiaeriană și antidiversiune, precum și de distrugere a unor ținte maritime și de coastă”, se arată în comunicatul de presă al departamentului.

Potrivit datelor furnizate de Statul major al FRMN, exercițiul are un caracter planificat, iar în timpul acestuia vor fi executate și alte misiuni de instrucție și luptă.

Pe mare au ieșit fregatele Amiral Essen și Pytlivy, nava de patrulare Dmitri Rogachev, navele mici purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo și Ingushetia, navele mari de desant Cezar Kunikov și Saratov, precum și o serie de nave auxiliare.

Comentariul autorului: Trebuie remarcat faptul că între navele de luptă rusești, care au ieșit în Marea Neagră, se află cel puțin patru platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr (fregata Amiral Essen, nava de patrulare Dmitri Rogachev, navele mici purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo și Ingushetia). Este posibil ca între navele FRMN participante la exerciții pe mare să se afle și cel puțin unul dintre cele două submarine aflate în prezent în Marea Neagră, respectiv Kolpino și Veliky Novgorod.

Nu este exclus faptul ca, în cadrul activităților de pregătire pentru luptă, navele să execute, pe lângă trageri de artilerie, și lansări de rachete.

Probabil, exercițiul reprezintă o etapă de pregătire a fazei navale a exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, planificat pentru luna septembrie.

În perioada 17-21.07.2020, majoritatea navelor de luptă ale FRMN au participat la verificarea inopinată a nivelului de pregătire pentru luptă al trupelor, care s-a desfășurat, la ordinul președintelui Putin, în special, în sudul Federației Ruse.

De asemenea, pe 26 iulie, acestea au luat parte la parada navală organizată la Sevastopol, cu ocazia Zilei Forțelor Navale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov

Ştiri Recomandate

Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
Artileria rămâne regina războiului. „România a ales soluția de ultimă generație K9 „Tunetul”, dar ușa ne este larg deschisă”
Lovitură vitală în inima complexului militar rusesc: Rachetele Storm Shadow, lansate de ucraineni, au vizat Uzina Chimică din Briansk
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Armata SUA, în fața unei dileme istorice: Imprimarea 3D a echipamentelor militare ca ultimă soluție pentru a nu depinde de marile companii de apărare
Noapte de coșmar la granița României: Atac masiv cu drone rusești la Dunăre, populația din Tulcea a primit RO-Alert
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
De ce nu grăbește Belgia livrarea F-16 către Ucraina și așteaptă mai multe F-35? F-urile belgiene sunt mai speciale. "Nu uitați că avem avioane cu dublă capacitate"
Europenii susțin înghețarea ostilităților în Ucraina pe actuala linie a frontului. Europa și Kievul, plan în 12 puncte pentru oprirea războiului
Corespondență DefenseRomania din Coreea: K9, primul mare contract dintre cele două țări. Când ajung obuzierele și ce companii românești sunt prezente la Seul
Zelenski: După ce pericolul Tomahawk a trecut, Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Tentativă de sabotaj dejucată la București: SRI a oprit un atac la sediul companiei Nova Post, coordonat de serviciile secrete ruse
Lovitură de precizie în Crimeea: Ucrainenii au distrus sistemul radar „Valday”, simbol al defensivei rusești anti-drone (VIDEO)
Noi submuniții permit unei rachete HIMARS să lovească trei ținte simultan. La raza maximă de acțiune se adaugă până la 120 de km
Arma secretă a Ucrainei: Cum a fost transformat un avion ultrauşor într-un mic bombardier strategic cu rază lungă de acţiune
Olanda taie partajarea de informații clasificate cu Statele Unite: De ce serviciile de intelligence nu mai au încredere în administrația Trump
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Obuzier autopropulsat 2S1 „Hvozdika” al forțelor de ocupație ale Rusiei, prezente în Donbass.
EXCLUSIV
Davai ceas, davai Donbas: De ce vrea Rusia cu orice preț „fortăreața” ucraineană pe care nu o poate cuceri cu tancurile
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
pixel