Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia înființează companii de drone și război electronic în cadrul Trupelor de Desant Aerian
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Într-un interviu acordat cotidianului Krasnaya Zvezda și publicat în ediția din 19.02.2021, locțiitorul comandantului Trupelor de Desant Aerian din Federația Rusă, general maior Anatoli Kontsevoy, a declarat că posibilitățile de cercetare și foc ale marilor unități vor fi crescute prin înființarea de subunități de drone și de război electronic.

,,În scopul întăririi componentei de luptă a Trupelor de Desant Aerian, în anul 2021, vor fi formate companii de război electronic, precum și companii și plutoane de drone”, a precizat Kontsevoy.

Generalul a menționat că, în cursul anului 2020, a fost finalizat experimentul de formare a marilor unități “de tip nou”, care “a confirmat eficiența întrebuințării marilor unități de desant-asalt pe elicoptere”.

,,După cum s-a demonstrat în practică, datorită mobilității ridicate, acestea sunt capabile să îndeplinească misiuni extrem de manevrabile, într-un spațiu mare, și să desfășoare acțiuni în diverse condiții fizice și geografice. În continuare, în toate brigăzile și regimentele de desant-asalt vor fi formate batalioane de desant-asalt de tip nou”, a spus Kontsevoy.

,,În conformitate cu Concepția de dezvoltare a armamentelor și tehnicii Trupelor de Desant Aerian, este planificată crearea și introducerea în înzestrare a echipamentelor unificate, pe șasiuri blindate unice, șenilate și pe roți. Astfel, componenta de desant aerian va fi echipată cu tehnică șenilată, care poate fi desantată prin parașutare, pe baza șasiului mașinii de luptă a desantului BMD-4M și transportorului blindat BTR-MDM. Componenta de desant-asalt va fi dotată cu mașina de luptă a desantului, cu automobile blindate Taifun-VDV și alte mijloace speciale de transport”, a menționat generalul.

Vorbind despre sistemele automatizate de conducere ale Trupelor de Desant Aerian, Kontsevoy a spus că, în prezent, acestea sunt incluse într-un sistem de conducere mixt, staționar și mobil, bazat pe mijloace de conducere și comunicații de tip Polet-K și Andromeda-D.

Comentariul autorului: În prezent, în compunerea Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse se află: două divizii de desant-asalt (7 Novorossiysk și 76 Pskov), două divizii de desant aerian (98 Ivanovo și 106 Tula), patru brigăzi de desant-asalt (11 Sosnovy Bor, 31 Ulyanovsk, 56 Kamyshin și 83 Ussuriysk), o brigadă cu destinație specială (45 Kubinka), o brigadă de conducere (38 Medvezhie Ozera), un batalion de reparații și construcții (150 Orekhovo-Zuevo), un centru de instrucție (242 Omsk) și Institutul Militar Superior din Ryazan.

În perspectivă, planurile de reformă a Trupelor de Desant Aerian mai prevăd înființarea unei a cincea divizii de desant, formarea unei brigăzi de artilerie și constituirea unor noi structuri de apărare antiaeriană, apărare antirachetă și de elicoptere. Implementarea acestor măsuri va necesita implicit și creșterea efectivelor de la 45.000 la 60.000 de militari. În același timp, în anul 2021, este planificată și finalizarea procesului de profesionalizare integrală a efectivelor.

Pe lângă înființarea celei de-a cincea divizii de desant, va fi modificată și structura diviziilor actuale, care vor trece de la organizarea pe două regimente la cea pe trei regimente. 

În ultimii ani, în cadrul Trupelor de Desant Aerian au fost făcute o serie de modificări structurale, care, între altele, au inclus reorganizarea regimentelor cu destinație specială și de conducere în brigăzii, formarea de batalioane de tancuri și de batalioane de cercetare la nivelul diviziilor și brigăzilor de desant aerian și de desant-asalt.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept
Încleștarea titanilor la granița rusă: Competiție între Leopard 2, Challenger 2, AMX-10 sau Centauro (Video). Ce tanc ar reprezenta România?
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
Cel mai negru scenariu: Câte tancuri și piese de artilerie poate Rusie produce până în 2027 pentru un război major în Europa. Există însă o condiție esențială

Ştiri Recomandate

În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
pixel