Rusia își retrage "cele mai importante" nave din Peninsula Crimeea: Mutarea navelor a început după o serie de atacuri efectuate de ucraineni
Armata rusă și-a retras aproape toate navele importante care se aflau în porturile din Crimeea ocupată, în urma atacurilor efectuate cu mare succes de către ucraineni asupra Flotei ruse din Marea Neagră, a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei ucrainene, Dmitro Pletenchuk. În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat atacurile asupra țintelor Flotei Mării Negre din Crimeea ocupată, reușind să țintească cu succes mai multe nave și forțând navele rusești să se deplaseze în ape mai sigure.
O mare navă de asalt amfibie rusă (LAS) în Portul Sevastopolul aflat sub ocupație. Ianuarie 2024. Crimeea, Ucraina. Sursa Foto: Gherilele Atesh.
În prezent, Rusia și-a retras toate navele importante, cu excepția navei purtătoare de rachete Cyclone, a declarat Pletenchuk.
,,Vreau să spun că majoritatea navelor de luptă, dacă luăm în calcul navele purtătoare de rachete de croazieră, de fapt toate s-au relocat, cu excepția unuia", a spus el.
Pletenchuk a descris Cyclone ca fiind o navă "eşuată" care "încă nu a lansat nicio rachetă".
Rusia a început redistribuirea Flotei Mării Negre la Novorossiisk anul trecut, după o serie de atacuri devastatoare ale Ucrainei, inclusiv un atac cu rachete asupra sediului său din Sevastopol, la 22 septembrie.
Acum, "cele mai valoroase active sunt toate retrase", potrivit lui Pletenchuk.
Centrul de comunicații strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei (StratCom) a raportat recent că, de la începutul lunii februarie 2024, 33% dintre navele de război ale Flotei ruse de la Marea Neagră au fost avariate sau distruse, inclusiv 24 de nave și un submarin.
Rusia a întreprins o serie de măsuri pentru a contracara această amenințare continuă, inclusiv prin înlocuirea comandantului Marinei ruse la începutul acestei luni.
Recent, forțele rusești și-au doborât accidental propriul avion de vânătoare Su-27 deasupra Crimeei. În mod ironic, Marina ucraineană a atribuit greșeala " nivelului ridicat de pregătire pentru luptă" pe fondul pierderilor tot mai mari ale Rusiei.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News