Rusia recunoaște că vrea să rupă mai mult decât Donbasul din Ucraina. Lavrov: Geografia operațiunii militare s-a schimbat
În cadrul unui interviu acordat redactorului-șef al grupului media Russia Today (RT), Margarita Simonyan, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a prezentat, pe 20.07.2022, poziția oficială a Rusiei cu privire la „operația militară specială” desfășurată în Ucraina.
Potrivit declarațiilor acestuia, misiunile „operației militare speciale” a armatei ruse în Ucraina au rămas nemodificate, dar geografia acestora s-a schimbat, în sensul că, în prezent este vorba despre „eliberarea” unui teritoriu mult mai mare.
„Misiunile cu care se confruntă trupele ruse sunt în continuare aceleași, respectiv demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, dar geografia acestora s-a schimbat deja. Dacă mai devreme a fost vorba despre eliberarea Republicilor Populare Donețk și Lugansk, acum ne referim la teritorii mult mai mari, inclusiv Regiunile Herson și Zaporojie, precum și alte teritorii ale Ucrainei”, a precizat șeful diplomației ruse.
Lavrov a subliniat faptul că Occidentul, furnizând arme Ucrainei, nu face decât să înrăutățească lucrurile, pentru că cu cât “operația militară specială” va fi mai lungă, cu atât Rusia va îndepărta linia frontului de granițele sale, eliberând Ucraina. Rusia nu are nevoie de un teritoriu din apropiere controlat de naționaliști, de la care va exista o amenințare nu numai pentru Rusia însăși, ci și pentru teritoriile eliberate.
„Nu putem permite ca partea din Ucraina pe care Zelenski sau înlocuitorul acestuia o vor controla să conțină arme ce vor reprezenta o amenințare directă la adresa teritoriului nostru și a teritoriilor acelor republici care și-au declarat independența”, a spus Lavrov.
Prin sintagma „alte teritorii” ocupantul rus face referire la Odessa, Nikolaev și Harkov
Comentariul autorului: Renunțând oarecum la limbajul diplomatic, ministrul de externe rus recunoaște că Rusia nu se mai mulțumește cu republicile din Donbas și vrea să controleze cât mai mult din teritoriul Ucrainei. Acesta a nominalizat direct Regiunile Herson și Zaporojie, iar probabil că prin sintagma “alte teritorii ale Ucrainei” înțelege cel puțin Regiunile Nikolaev, Odesa și Harkov.
În acest fel, Rusia își asigură o zonă tampon, între teritoriul propriu, în care este inclusă și Crimeea, și restul Ucrainei, care își va pierde implicit accesul la Marea Neagră și Marea Azov.
Nu ar fi exclus ca, în cazul în care ostilitățile din Ucraina se vor prelungi, iar Rusia va suferi pierderi și mai mari, autoritățile de la Moscova să-și dorească întregul teritoriu ucrainean. De fapt, înaintea declanșării invaziei militare în Ucraina, chiar Serghei Lavrov susținea că Rusia nu vrea să recunoască republicile separatiste din Donbas, pentru că în acest fel al pierde restul Ucrainei.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News