Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia și SUA pregătesc o reuniune la „cel mai înalt nivel” pentru reglarea tensiunilor
Strategica
Data publicării:
Şeful Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, şi consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, au avut miercuri o convorbire telefonică în cadrul pregătirilor unor contacte ''la cel mai înalt nivel'', transmite Agerpres, care citează EFE.
Sursă foto: Department of Defense
Sursă foto: Department of Defense

''Discuţiile au fost constructive şi s-au desfăşurat în cadrul pregătirilor viitoarelor contacte la cel mai înalt nivel'', a informat Consiliul Securităţii Rusiei într-un comunicat de presă.

Potrivit cotidianului rus Kommersant, preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden ar putea menţine contacte online până la sfârşitul anului, în timp ce următoarea lor întâlnire faţă în faţă ar urma să aibă loc abia în 2022.

Pe această temă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menţionat în conferinţa sa de presă zilnică, desfăşurată telefonic, că nu a fost stabilită încă o dată sau un loc pentru astfel de contacte.

Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au organizat săptămâna aceasta prima lor reuniune oficială, care a durat mai bine de trei ore şi s-a desfăşurat online, aminteşte EFE.

Totodată, Patruşev şi Sullivan ''au căzut de acord să coopereze în vederea îmbunătăţirii atmosferei în relaţiile ruso-americane şi a sporirii încrederii între ambele ţări''.

Putin şi Biden au avut în iunie, la Geneva, prima lor întâlnire la nivel înalt, la care au decis să înceapă un dialog pe tema securităţii cibernetice şi să reia dialogul privind stabilitatea strategică şi controlul armelor nucleare.

 

Pentagonul denunță „comportamentul problematic” repetat al Rusiei



Pe de altă parte, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a atras atenţia miercuri cu privire la ''comportamentul problematic'' repetat al Rusiei. Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Pentagon înaintea vizitei oficiale pe care urmează să o efectueze în Bahrein şi Emiratele Arabe Unite, Austin s-a referit la distrugerea unui satelit de către Rusia şi la concentrarea de trupe la frontiera cu Ucraina - activităţi care ''nu favorizează mediul de securitate'', în opinia sa - şi a cerut Moscovei să fie ''mai responsabilă şi mai transparentă''.

''Continuăm să vedem un comportament problematic al Rusiei (...) Ne provoacă o mare îngrijorare'', a insistat şeful Pentagonului. ''Sigur este că nu ştim cu exactitate ce anume urmăreşte preşedintele Putin'', a adăugat el.

Departamentul de Stat al SUA, NATO şi agenţia spaţială americană NASA au calificat tirul de încercare asupra unuia dintre foştii sateliţi ruseşti de pe orbită drept ''temerar, periculos şi iresponsabil'', spunând că a pus ''în pericol'' echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dat fiind că a generat numeroase fragmente spaţiale.

Aceste acuzaţii au fost rapid dezminţite de ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, care a insistat că racheta ''a lovit cu înaltă precizie un satelit vechi'' şi a respins acuzaţiile că tirul de încercare ar reprezenta o încălcare a acordurilor internaţionale, dat fiind că respectivul satelit fusese pus pe orbită în anii '80 ai secolului trecut de Uniunea Sovietică.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia - despre care ambele ţări consideră că se află în cel mai prost moment de la sfârşitul Războiului Rece - au fost afectate în ultimele luni de diferende pe teme precum Ucraina, NATO, securitatea în Marea Neagră, dosarul nuclear iranian, criza migranţilor din Belarus sau militarizarea spaţiului.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
„Nu am fost consultați”: UE respinge ideea unui plan de pace american impus fără acordul Ucrainei
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Avertismentul șefului spionajului militar ucrainean: Fereastra de pace se închide în 2026. Ce prevede planul confidențial în 28 de puncte aprobat de Donald Trump
Când corporațiile trasează liniile frontului. Șeful Airbus sparge marele tabu: Europa are nevoie de bomba nucleară tactică pentru a descuraja Rusia
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?
Capcana „zonei gri”: De ce Rusia testează nervii NATO sub pragul Articolului 5 și de ce „calmul” nu mai e suficient
Moment istoric: SUA au anunțat că vor vinde avioane F-35 Arabiei Saudite, decizie cu impact major în echilibrul de putere din Orient
Un avion de luptă francez de tip Rafale, decolând de una din pistele Bazei Aeriene 86 Borcea, România. Foto: Ambasada Franței în România
EXCLUSIV
Cu Rafale și Gripen la negocieri: Ucraina și avioanele care poate nu vor zbura niciodată, dar pot schimba termenii finali ai războiului rus

Ştiri Recomandate

Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
Primul atac ucrainean confirmat în Marea Caspică (VIDEO). O platformă petrolieră și o uzină chimică ale Rusiei au fost paralizate într-o singură noapte
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
Rachetele cu APKWS au confirmat în Ucraina. Marina SUA comandă zeci de mii de kituri APKWS care pot fi folosite și contra dronelor
Efectele strategiei MAGA: Danemarca include SUA pe lista țărilor care pot reprezenta o potențială amenințare
A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Războiul din Marea Neagră: Dronele ucrainene Sea Baby lovesc un petrolier strategic al „flotei fantomă” rusești (FOTO/VIDEO)
Rusia recrutează aproape cât numărul pierderilor, dar anunță că a îndeplinit planul: Peste 400.000 de militari s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
Războiul din Ucraina: Se pregătește un „plan de pace” în 20 de puncte pentru Statele Unite, în timp ce diplomația intră într-o fază critică
Reputatul think tank românesc NSC organizează conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei: Securitate, oportunități și investiții”
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
pixel