În mod tradițional, “Nusret” se desfășoară în anii pari, în Golful Izmir, iar în anii impari în Golful Saros și zona Canakkale, respectiv în zone apropiate de frontierele maritime ale Greciei și Turciei din nordul și sudul Mării Egee. Tot tradițional, la acesta participă statele membre ale NATO cu ieșire la Marea Mediterană și Marea Neagră, printre care Grecia și, evident, Turcia în calitate de organizator.

Interesant este însă faptul că, spre deosebire de anii anteriori când scenariile exercițiilor vizau situații în care forțele NATO acționau împreună împotriva unui adversar comun, de această dată scenariul exercițiului urmărește întărirea interoperabilității forțelor participante, “în situația escaladării unor divergențe politico-militare dintre două state vecine”.

Nu este deloc greu să înțelegem despre ce state ar putea fi vorba, în condițiile în care tensiunile dintre Grecia și Turcia sunt iarăși la un maxim de amplitudine. Însă necesită un efort de imaginație să înțelegem ce a urmărit conducerea NATO prin aprobarea unui astfel de scenariu în care părțile direct vizate, Turcia și Grecia, ar trebui să acționeze împreună împotriva lor înseși.

Ce a vrut să spună autorul?

Plecând de la premisa că Centrul de excelență al luptei împotriva minelor marine al NATO, din Belgia, a tratat cu maximă seriozitate desfășurarea exercițiului “Nusret 20”, se poate presupune că, prin alegerea acestui scenariu, Centrul a urmărit să demonstreze implicarea și echidistanța NATO.

Problema posibilității NATO de a se implica în conflictul dintre două state membre este una destul de controversată și revine în actualitate de fiecare dată când tensiunile greco-turce escaladează. În principiu, aspectul tine de interpretarea articolelor 8 și 5 din Tratatul de Aderare la Alianță și, mai concret, de stabilirea statului agresor.

Deși NATO nu a intervenit radical niciodată în astfel de dispute, specialiștii în legislația NATO consideră că orice act de agresiune duce, în baza art. 8, la excluderea din Alianță, după care art. 5 permite interpretarea agresiunii ca un act îndreptat împotriva întregii Alianțe și intervenția militară. Astfel, scenariul exercițiului ar căpăta sens și ar sublinia ideea că NATO se pregătește deschis, chiar la fața locului, să facă față unei astfel de provocări între Turcia și Grecia.

În același timp, prin acceptarea participării simultane a Greciei și Turciei la exercițiul desfășurat după un astfel de scenariu în Marea Egee, se poate spune că NATO își manifestă echidistanța față de ambele părți. O anulare a exercițiului ar fi afectat imaginea Turciei în interiorul Alianței și ar fi potențat tendințele rebele ale acesteia, în timp ce stoparea participării Greciei ar fi echivalat cu susținerea pretențiilor Turciei în regiune, ceea ce este departe de percepția reală pe care NATO și UE o au în prezent față de Ankara.

Evident, conducerea NATO ar fi putut menține scenariile anterioare utilizate în seria exercițiilor “Nusret”, însă a dorit probabil să nu se înțeleagă că Alianța evită să recunoască și să se adapteze la situația reală existentă între două state membre.

S-ar putea trage concluzia așadar că Centrul de excelență de la Oostende (Belgia) a ales să folosească un astfel de scenariu aparent amuzant - în care în mod paradoxal unii participanți ajung să lupte împotriva propriilor state - pentru a arăta că Alianța este pe deplin conștientă de problematica greco-turcă, însă mijloacele sale de implicare și presiune sunt limitate, cel puțin până la apariția unei agresiuni și stabilirea agresorului.

Dacă așa stau lucrurile, mai este doar un pas până la o nouă concluzie, de asemenea cu tentă ușor paradoxală, și anume că în astfel de situații NATO poate să aloce resurse pentru instruirea unor trupe proprii care ajung să se lupte între ele, întrucât aparțin unor state membre cu probleme bilaterale serioase. Iar până la stabilirea vinovatului, respectiv a statului agresor, care nu este deloc un lucru atât de facil pe cât pare la prima vedere, NATO nu poate interveni concret sau cel puțin militar.

În ceea ce privește amploarea exercițiului „Nusret 20”, care se desfășoară în perioada 17-27 octombrie, potrivit comunicatului de presă emis pe 14 octombrie de Statul Major al Forțelor Navale Române la acesta participă aproximativ 20 de nave și ambarcațiuni rapide, patru aeronave, trei detașamente de scafandri EOD (Explosive Ordnance Disposal - neutralizarea și distrugerea munițiilor sau dispozitivelor explozive) și un vehicul subacvatic autonom, din Bulgaria, Franța, Italia, Grecia, România, Spania, Turcia și SUA. Din partea României participă puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, care a plecat miercuri, 14 octombrie, din portul Constanța.