Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Secesiunea Cataloniei. Unitatea specială UM 29155 a serviciilor secrete ruse, anchetată în Spania
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
În Spania magistrații au început să investigheze activitatea unui grup de spionaj din Rusia despre care se crede că ar fi implicat în încercarea de secesiune a Cataloniei. Un grup militar de elită specializat în acțiuni cu repercusiuni la nivel internațional a influențat, prin intermediul unor persoane apropiate fostului lider Carles Puigdemont tendințele secesioniste.

Curtea Supremă din Spania, Audiencia Nacional, a deschis o anchetă cu privire la presupusele activități ale unei ''unităţii speciale'', strâns legată de serviciile de informaţii ruse, care s-ar fi implicat în acţiunile separatiste din Catalonia, care au afectat şi sabotat statul spaniol din interior în 2017, informează cotidianul spaniol EL PAÍS.

Manuel García-Castellón, judecător al Curţii Supreme din Spania, a deschis o anchetă, pe care o păstrează secretă, despre implicarea unui grup legat de serviciile de informații ruse în acţiunile separatiste din Catalonia. Investigațiile au fost încredințate Comisiei de Informare Generală a Poliției Naționale, specializată în combaterea terorismului.

Presupusa intervenție a Unității Militare 29155 a spionajului rus, care este cercetată acum de Curtea Supremă, este legată de procesul de destabilizare a Spaniei prin acţiunile separatiste din Catalonia, după cum a confirmat pentru ziarul EL PAÍS o sursă judiciară și două surse din Poliție.

Ancheta se concentrează asupra unui grup militar de elită numit „Unitatea 29155", pe care serviciile de informații din mai multe țări europene îl consideră responsabil pentru manevre de destabilizare în diferite state din Uniunea Europă.

Existența acestui grup militar rus de elită a ieșit la iveală în mass-media independente rusești, dar a avut un impact internațional în octombrie anul acesta, când The New York Times a publicat un raport cuprinzător despre presupusa implicare a agenților unităţii GRU în unele acțiuni cu impact global.

Cotidianul The New York Times scrie că această unitate de elită a GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse) s-ar afla în spatele otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury (Anglia) în 2018, a tentativei de lovitură de stat în Muntenegru în toamna anului 2016, a încercărilor de eliminare a unor 'indezirabili' în Bulgaria în 2015 şi a campaniei de destabilizare a Republicii Moldova.

,,Astfel de articole fac parte, să zicem, din categoria pulp fiction. Preşedintele (Vladimir) Putin a spus în repetate rânduri că Moscova este interesată să construiască relaţii bune cu Europa în ansamblul ei şi cu ţările europene pe o bază bilaterală. Acest lucru a fost spus şi confirmat în mod repetat de către noi'', a reacţionat Peskov, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Cu toate acestea, unitatea militară cu nr.29155 într-adevăr există, ea fiind înregistrată ca persoană juridică distinctă şi lăsând urme în diverse baze de date, potrivit presei ruse.

De exemplu, în baza de date ''SPARK'' (un ghid de informaţii privind agenţi cu activităţi economice) se poate afla adresa exactă a unităţii - Moscova, Severnoie Izmailovo, str. Parkovaia 11, bl.38 ''a''. La activitate principală este trecută ''asigurarea securităţii militare''. Ea aparţine 100% Ministerului Apărării rus, informează publicaţia online independentă Znak.com, care a încercat să verifice veridicitatea informaţiilor apărute în cotidianul american.

Comandant al acestei unităţi de elită este într-adevăr, aşa cum susţine şi NYT, generalul Andrei Averianov, care ocupă acest post din 23 aprilie 2013


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Conflict diplomatic după ce SBU a arestat doi spioni maghiari în Ucraiana. Diplomați unguri, expulzați de Kiev după o măsură similară a Budapestei
Rusia pregăteşte terenul pentru o interferenţă majoră în procesul electoral din Polonia: A fost semnalată o creștere alarmantă a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare
Cum se desfăşoară o campanie de recrutare în spionaj pe social media (Video): CIA vrea să intre în casele chinezilor nemulţumiţi de politica Beijingului
Oare în România se poate? Polonia interzice fotografierea infrastructurii critice, inclusiv poduri, tuneluri sau trenuri
Ucraina publică interogatoriul cu cei doi prizonieri de război chinezi (Video): ,,Înainte să ajung pe front, nu ținusem niciodată o armă în mână''
Operațiunea Lunar Hail: Cum a lovit Ucraina podul din Crimeea cu rachete ATACMS, având sprijinul agențiilor militare și de informații americane
Nu toate gafele politice pot fi trecute cu vederea | Aliații SUA, alarmați de scurgerea de informații de la vârful Pentagonului: Dacă aș fi fost Putin, m-aș simți fără loc de muncă
Netanyahu l-a demis pe șeful Shin Bet, serviciul de securitate internă a Israelului. Demiterea sa nu are legătură cu masacrul Hamas din 7 octombrie, spune fostul șef al Shin Bet
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Șeful serviciului german de informații sugerează că Kremlinul va testa eficacitatea articolului 5 NATO
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Atac fără precedent al serviciilor ruse la adresa României, pe care o acuză că este controlată de UE. Ministerul român de externe reacționează
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16

Ştiri Recomandate

Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
pixel