Semnale pozitive în relațiile turco-israeliene. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, o navă de luptă turcă a acostat într-un port israelian
O navă de război turcă a acostat în Israel într-o prima vizită de acest fel efectuată în mai bine de un deceniu. Relațiile dintre cele două state dau astfel semne concrete de îmbunătățire după ce au fost puternic afectate din cauza disensiunilor privind cauza palestiniană.
Fregata turcă (TGC) Kemalreis (F-247, clasa Barbaros) a acostat sâmbătă în portul Haifa, ca parte a manevrelor NATO în Marea Mediterană, a declarat un oficial turc neprecizat. De asemenea, partea israeliană a confirmat că Ankara a înaintat o cerere preliminară pentru ca echipajul său să poată debarca pe durata staționării navei.
Un reprezentat portuar din Haifa a declarat că este pentru prima dată din 2010 când o navă turcă vizitează portul.
Relațiile bilaterale au fost rupte în martie 2010, după ce Israelul a atacat convoiul naval internațional cu ajutoare umanitare destinate palestinienilor din Fâșia Gaza, condus de o navă turcă. Zece turci au fost uciși de marinarii israelieni în acel incident. Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite a condamnat la acel moment atacul marinei israeliene și a cerut ridicarea blocadei impuse Fâșiei Gaza, deși reprezentanții statului evreu au acuzat că forțele israeliene au fost atacate de activiști în momentul în care au urcat la bordul navelor pentru efectuarea verificărilor de rutină.
În toată această perioadă, Israelul a ridicat la rândul său obiecții față de găzduirea de către Turcia a membrilor organizației Hamas, o mișcare islamistă palestiniană asimilată grupărilor teroriste de către Occident.
Dar cele două țări și-au ajustat semnificativ pozițiile în ultimele luni, afișând intenții reciproce de redresare a relațiilor, energia devenind un domeniu cheie pentru preconizata cooperare. În acest context, este de așteptat ca acestea să numească în curând noi ambasadori.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News