Ministerul de Externe rus a anunţat sâmbătă expulzarea a ''peste 20'' de diplomaţi germani, ca răspuns la o măsură similară luată de Berlin, dar pe care Germania nu a confirmat-o, transmite Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Potrivit documentului publicat luni, Medvedev este acuzat de atentat la integritatea teritorială şi la suveranitatea Ucrainei. În temeiul articolului 110 (aliniatul 2) din Codul penal ucrainean, el riscă astfel o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 10 ani în calitate de funcţionar public.
Medvedev, care în prezent este secretar adjunct al Consiliului Securităţii Naţionale, a anunţat duminică pe contul său de Telegram lansarea de lovituri de represalii din partea Rusiei ca răzbunare pentru explozia de pe podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea - anexată de Moscova în 2014 - şi teritoriul rus.
Explozia a fost un atac terorist la care Rusia va răspunde "distrugând teroriştii", a scris el în postare.
După atacurile masive cu rachete asupra Kievului şi a altor oraşe ucrainene luni, Medvedev a adăugat că acestea au fost doar începutul.
Statul ucrainean în forma sa actuală este o ameninţare constantă pentru Rusia, de aceea regimul politic al Ucrainei trebuie să fie complet eliminat, susţine Medvedev.
El mai susţine că aceasta este poziţia sa personală, avertizând Kievul că episoade precum cele de astăzi "vor mai fi".
Informaţiile despre darea în urmărire a lui Medvedev sunt postate în baza de date a persoanelor căutate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.
Rusia a lansat peste 80 de rachete asupra Ucrainei luni, prezentând aceste atacuri drept represalii la explozia de sâmbătă de pe podul Kerci, o infrastructură de care şi-a legat numele preşedintele rus Vladimir Putin.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ministerul de Externe rus a anunţat sâmbătă expulzarea a ''peste 20'' de diplomaţi germani, ca răspuns la o măsură similară luată de Berlin, dar pe care Germania nu a confirmat-o, transmite Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat joi că mai mulți militari au fost acuzați de trădare pentru divulgarea de informații în timpul unei misiuni neautorizate care a permis Rusiei să atace un aeroport militar. Serviciul a precizat pe Telegram că militarii au încercat "fără coordonare cu autoritățile relevante ale statului" să pună mâna pe un avion rusesc în iulie 2022, după ce pilotul acestuia a declarat că va dezerta.
După izbucnirea războiului din Ucraina, numărul personalului diplomatic de la Ambasada Federației Ruse la Budapesta a crescut cu o treime, arată site-ul maghiar al Radio Europa Liberă.
Bloomberg a explicat de ce apelul dintre Beijing și Kiev nu a avut loc încă.
Rusia are mijloacele pentru a lovi sateliții Starlink pe care miliardarul Elon Musk i-a pus la dispoziție Kievului în primele zile ale invaziei. Armata ucraineană ar fi într-un astfel de scenariu privată de accesul la internet, scrie The Washington Post.
Documente clasificate ale serviciilor americane de informaţii sugerează că Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) este în dezacord cu Ministerul rus al Apărării în ceea ce privește corectitudinea informaţiilor cu privire la număr pierderilor înregistrate de armata rusă pe front, precizează The New York Times care subliniază că documentele secrete ale serviciilor de informații, publicate online, indică o luptă acerbă în cadrul guvernului rus.
Norvegia a anunțat că va expulza 15 oficiali ai Ambasadei Rusiei, care, potrivit Ministerului de Externe, sunt reprezentanți ai serviciilor de informații care operau pretinzându-se diplomați. Moscova a anunțat că va riposta pentru această acțiune a Oslo.
Scurgerea de documente presupus clasificate ar putea fi cea mai masivă campanie de dezinformare.
Președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi le-a cerut înalților oficiali militari egipteni, în perioada anterioară, să producă până la 40.000 de rachete care să fie expediate în secret în Rusia, potrivit unui document de informații american divulgat luni de Washington Post.
Bulgaria şi-a declarat disponibilitatea de a oferi Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29, formată dintr-o escadrilă de 16 aparate, potrivit unuia dintre documentele clasificate ale SUA scurse pe internet în ultimele zile, relatează Agerpres care citează agenţiile EFE şi Novinite.
Ucraina a schimbat unele planuri ale operațiilor militare pe care le avea în vedere, din cauza recentelor informații privind publicarea unor documente militare clasificate americane pe rețelele sociale, după cum a declarat o sursă apropiată președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit unor aşa-zise documente militare secrete ale Pentagonului, publicate pe reţele de socializare, agențiile de informații americane erau la curent cu încercarea companiei militare private ruse (PMC) Wagner Group de a cumpăra arme din Turcia și cunoșteau foarte bine planurile de război ale Rusiei în Ucraina.
Documentele clasificate ale Pentagonului, ajunse pe reţelele sociale, arată cât de adânc a penetrat SUA serviciile ruse de informaţii şi dovedesc totodată capacitatea Americii de a avertiza Ucraina despre planurile Moscovei şi despre puterea maşinăriei de război ruse, a dezvăluit sâmbătă The New York Times, citat de EFE.
În cadrul unui interviu acordat pentru serverul iROZHLAS.cz, directorul Secției politice și strategie de apărare din cadrul Ministerului ceh al Apărării, Jan Jireš, a declarat, pe 08.04.2023, că, pentru prima dată în documentele sale strategice, Cehia numește Rusia și Rusia China drept amenințări la adresa securității statului.
Potrivit unor informații recente publicate de ziarul britanic The Times, care citează o sursă direct implicată în evenimente, pe 19 octombrie 2022, aproximativ 600 de militari ucraineni echipați cu mitraliere, lansatoare de grenade Mk-19 și arme antitanc au încercat să traverseze Niprul cu 30 de bărci pentru a prelua controlul centralei nucleare din Zaporojie,
Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW) a declarat că bloggerii militari ruși au reacționat cu îngrijorare la scurgerea de documente militare clasificate ale SUA și NATO despre războiul din Ucraina, indicând o teamă continuă față de perspectiva unei viitoare contraofensive ucrainene.
Oficialii de la Kiev au reacționat după apariția în presă a unor informații care păreau a dezvălui planul contraofensivei ucrainene.
Documente militare clasificate care detaliază planurile secrete ale SUA și NATO pentru consolidarea armatei ucrainene înaintea unei ofensive planificate împotriva Rusiei au fost postate în această săptămână pe reţele de socializare, au declarat înalți oficiali ai administrației Biden. Pentagonul investighează cine ar fi putut fi în spatele publicării documentelor, care au apărut pe Twitter și pe Telegram, o platformă cu peste jumătate de miliard de utilizatori, disponibilă pe scară largă în Rusia.
Declarațiile deputatului român George Simion și ale senatoarei Diana Șoșoacă despre "necesitatea" anexării unei părți din teritoriul Ucrainei și oprirea asistenței militare acordate acesteia, care luptă împotriva agresiunii rusești, au provocat o serie de reacţii în societatea ucraineană. Un adevărat scandal politic a izbucnit în urmă cu două săptămâni în România, când fostul ministru moldovean al apărării Anatol Șalaru a declarat că George Simion, liderul partidului AUR, s-a întâlnit în 2011, la Cernăuți, cu rezidentul FSB-ului din Ucraina. Cotidianul ucrainean Obozrevatel a făcut o anchetă jurnalistică, pornind de la declaraţiile lui Anatol Șalaru, şi chiar a reuşit să confirme parţial ca deputatul român Gheorghe Simion a avut o întâlnire la Cernăuți cu un rezident al FSB.
Ofițer în cadrul Serviciului Federal de Protecție al Rusiei (FSO), Gleb Karakulov, care era responsabil cu transmisiunile cifrate ale comunicațiilor președintelui și îl însoțise pe Vladimir Putin în peste 180 de călătorii de-a lungul a 13 ani. În câteva ore de înregistrare, el a dat detalii despre șeful de la Kremlin.
Asasinarea bloggerului rus de război Vladlen Tatarski (Maksim Fomin) la Sankt Petersburg poate fi un avertisment pentru șeful grupului de mercenari Wagner Group, Evgheni Prigozhin, pentru că a criticat Kremlinul şi modul de organizare al armatei ruse pe frontul din Ucraina, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), cu sediul în SUA, într-un recent raport .
Serviciile de securitate și de informații ale Rusiei au avut mai mult succes în Ucraina decât armata rusă, susține RUSI, un important grup de reflecție britanic în domeniul apărării. Agențiile de spionaj rusești au început să se pregătească pentru invazia Ucrainei încă din iunie 2021, arată raportul Royal United Services Institute (RUSI). Raportul a fost întocmit folosind surse şi documente oficiale. La realizarea raportului au contribuit, de asemenea, oficiali din cadrul serviciilor ucrainene de informaţii, informaţii rezultate în urma unor interceptări și cercetări la fața locului.
În ultimele zile, Agenția de Securitate Internă a Poloniei a identificat alte trei persoane care acționau ca parte a unei rețele de spionaj destructurate anterior, a declarat ministrul adjunct al Departamentului Naționale al Serviciilor Speciale, Stanisław Żaryn. El a adăugat că acest caz necesită o atenţie specială.
O versiune modernizată a unui vehicul blindat ''Oncilla'' a fost oferită Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina. Departamentul de informații a declarat că fondurile pentru achiziționarea vehiculului blindat au fost strânse cu sprijinul companiei poloneze Trans Select.
Agenția de Securitate Internă a Poloniei (ABW) a lichidat o rețea de spionaj care lucra pentru Rusia și trebuia să efectueze pregătiri pentru activități subversive în Polonia.
Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor din Donbas, unul din criticii conducerii ministerului apărării de la Moscova pentru cum se desfăşoară războiul din Ucraina, spune că Evgheni Prigojin ar trebui să meargă la închisoare și, în mod normal, să fie judecat de un tribunal militar. De asemenea, Igor Strelkov, zis Ghirkin, insistă că ofensiva militară din iarnă a fost eşec, iar asta practic ar condamna trupele rusești din Transnistria la înfrângere dacă vor fi atacate de ucraineni.
Site-ul francez "Intelligence online", specializat în probleme de informații militare, a relatat că Rusia a reușit, în timpul participării sale la Expoziția de Apărare Aeriană "IDEX 2023", să culeagă informații despre tehnologiile companiilor care furnizează arme Ucrainei.
Portalul rusesc topcor.ru a informat, pe 08.03.2023, preluând relatări de la fața locului ale corespondentului militar Yuri Kotenok, aflat în autoproclamata Republică Populară Donețk (RPD), că în zona așa-zisei operații militare speciale au apărut deja angajații unei noi companii militare private din Rusia. Prezența acestora a fost semnalată nu numai în RPD ci și în celelalte teritorii ucrainene aflate sub control rusesc.
Direcţia de Contraspionaj din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în timpul unei operațiuni speciale, a reținut un consilier al primarului din oraşul Ochakov, regiunea Nikolaev, care încerca să-l recruteze pe acesta la îndemnul serviciilor ruse de informaţii.
Guvernul sârb, de la care mulți rusi aveau mari așteptări, a refuzat să trimită arme Moscovei pe fondul invaziei militare desfasurate in Ucraina. Șeful Serviciului Militar de Informații (GUR) al Ministerului Apărării din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat acest lucru într-un interviu pentru Vocea Americii.
Se strânge lanțul pentru liderii Hamas responsabili la nivel decizional de atrocitățile fără precedent comise de comandourile teroriste ale Hamas în teritoriile israeliene pe 7 octombrie 2023.
Informații recente din mass-media asiatică relevă că experți militari chinezi au descoperit prin simulare că avioanele americane stealth, cum ar fi B-21 Raider, pot fi doborâte de armele lor hipersonice care ar putea comunica cu drone ajutate de inteligența artificială.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut parlamentului să aprobe ratificarea intrării Suediei în NATO, în schimbul aprobării din partea Congresului SUA a vânzării avioanelor de luptă F-16 către Turcia, a informat miercuri site-ul Yeni Şafak. Până acum, Turcia justifica blocarea ratificării suedeze prin lupta slabă împotriva organizațiilor teroriste și arderea Coranului în Suedia.
Numărul de dezertări a crescut semnificativ în ultimele luni, scrie The Moscow Times, care citează reprezentanții unui proiect rusesc numit Idita Lesom, ce îi ajută pe ruși să evite luptele în Ucraina.
Potrivit șefului organizației, Grigory Sverdlin, majoritatea soldaților au decis să dezerteze după ce au fost răniți în timpul luptei, au primit tratament în spitalele rusești, și au fost trimiși înapoi pe front.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a subliniat importanța unui sprijin continuu pentru Ucraina pentru a învinge agresiunea rusă, avertizând că neaprobarea ajutorului ar "deschide cutia Pandorei a agresiunii în întreaga lume". Blinken a subliniat importanța continuării sprijinului acordat Ucrainei pentru ca Rusia să nu poată continua agresiunea militară.
Încurajată de eşecul contraofensivei ucrainene, Rusia crede mai mult ca oricând că pacea presupune o Ucraină amputată de regiunile sale estice şi sudice, a declarat pentru France Presse purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Washington Post a dezvăluit, într-o investigație amplă publicată în octombrie, modul în care Emiratele Arabe Unite și-au construit armata bazându-se pe militarii americani pensionați și consultanții străini, pe lângă un număr mare de mercenari care să lucreze în armata emirateză ca soldați.
Rusia încearcă să "înghețe" confruntările din Ucraina pe timpul iernii pentru a-și consolida forțele în vederea unui nou atac anul viitor, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Pe parcursul anului în curs, forțele ucrainene au desfăşurat o contraofensivă în care au obținut unele câştiguri în est și sud.
În mijlocul apărării împotriva unui atac rusesc de-a lungul direcției Avdivka, vehiculul de luptă al infanteriei ucrainene M2 Bradley a suferit o lovitură directă de la o rachetă ghidată antitanc (ATGM).
Guvernul de la Roma intenționează să renunțe la colaborarea din cadrul Inițiativei Belt and Road, un proiect economic promovat de China.
Regiunea Kaliningrad, o exclavă a Rusiei, a atras atenția și a stârnit îngrijorări cu privire la militarizarea să. Importanța militară a Kaliningradului este evidențiată de locația sa, care separă Belarusul de partea continentală a Rusiei, fiind în vecinătatea statelor membre NATO. În ultima perioadă, regiunea a cunoscut o intensificare a procesului de militarizare, cu o desfășurare sporită de echipamente și soldați. Polonia a reacționat prin pregătirea unui răspuns militar la militarizarea percepută a Kaliningradului.
Belgia a confirmat livrarea de avioane de luptă F-16 către Ucraina în 2025, primul lot fiind programat pentru acel an. În ciuda anticipării, este puțin probabil ca avioanele F-16 să zboare pe cerul Ucrainei înainte de sfârșitul anului în curs. Mai multe state occidentale pentru a crește numărul de avioane de luptă F-16 furnizate Ucrainei, reflectând un efort comun de sprijinire a țării.
Turcia respinge planurile de a stabili o "zonă tampon" post-război în Gaza, deoarece ar fi lipsită de respect pentru palestinieni, a afirmat miercuri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit Agerpres, care citează de Reuters.
Întrucât urmăreşte să beneficieze de îmbunătăţirea relaţiilor marocano-franceze în contextul deteriorării legăturilor dintre Maroc și Israel, Parisul speră să compenseze una dintre pierderile majore din timpul crizei diplomatice fără precedent cu Rabatul. Este vorba de domeniul industriilor spațiale pierdut în favoarea companiilor israeliene, dintre care una a fost însărcinată să creeze un satelit de supraveghere pentru Regatul din Africa de Nord.
În cadrul unor postări pe rețelele de socializare, Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că, pe 05.12.2023, un avion rusesc de tip Su-24M Fencer a fost doborât în vestul Mării Negre, în apropierea Insulei Șerpilor. Potrivit unor informații neconfirmate, aeronava rusească ar fi fost lovită de o rachetă sol-aer lansată cu ajutorul unui sistem de rachete antiaeriene Patriot fabricat în SUA.
Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare X (fostă Twitter) și Telegram, în perioada 03-04.12.2023, o dronă americană de cercetare strategică de tip RQ-4B Global Hawk a îndeplinit o misiune complexă de zbor deasupra apelor neutre ale Mării Negre și în spațiul aerian al României, cu o durată de peste 20 de ore.
Concernul american de apărare BAE Systems va relua producția de vehicule de luptă pentru infanterie M2 Bradley și obuziere de artilerie M777.
Ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, aflat în Statele Unite, împreună cu delegația guvernamentală condusă de premierul Ciolacu, a avut întrevederi cu șefii apărării și diplomației americane, Lloyd Austin, respectiv Antony Blinken.
Finlanda intenționează să crească producția de muniție de artilerie în următoarele săptămâni, ceea ce va însemna că Helsinki își respectă cu vârf și-ndesat angajamentele făcute în primăvară, de a înarma Ucraina.
Slovacul Bohuš Garbár a mărturisit că a cooperat cu serviciul secret rus GRU și a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani cu suspendare în luna februarie a acestui an.
Spania a comandat nouă sisteme de drone SIRTAP de la compania europeană Airbus, într-o afacere în valoare de aproximativ 495 de milioane de euro (539 de milioane de dolari), ceea ce reprezintă o îmbunătățire majoră a capacităților de informații, supraveghere și recunoaștere ale armatei spaniole.
Președintele rus Vladimir Putin a criticat Letonia pentru tratamentul acordat minorității ruse și a amenințat voalat țara baltică.
An de an, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României aduce premieri militare în ceea ce privește tehnica. În anii precedenți, Armata a defilat în premieră cu sisteme Patriot, sisteme HIMARS și, ducându-ne mai mult în urmă, avioane F-16 Fighting Falcon.
Recent, în estul Ucrainei au fost descoperite resturi ale unei drone ADM-160 MALD, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la utilizarea acestora în conflict. ADM-160 MALD (Miniature Air Launched Decoy) este un vehicul aerian fără pilot (UAV) utilizat ca momeală pentru a proteja propriile aeronave de apărarea aeriană inamică. Forțele Armate Ucrainene par să utilizeze aceste ''misterioase drone momeală'', pentru suprasaturarea sistemului rusesc de apărare aeriană, iar rachetele lansate să-şi poată lovi mai uşor ţintele. Descoperirea acestor resturi și utilizarea de către Ucraina a ADM-160 MALD evidenţiază rolul pe care aceste drone momeală îl au în strategiile militare moderne.
Pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de împlinirea a doi ani, frontul a devenit unul static, pe măsură ce contraofensiva ucraineană se ciocnește de liniile defensive fortificate ale Rusiei. Cu un progres redus și schimburi teritoriale tot mai limitate, conflictul a fost caracterizat de unii ca fiind static. În timp ce progresele pot fi încetinite pe uscat, în Marea Neagră, Ucraina continua să reprezinte o ameninţare destul de serioasă pentru Flota rusa din Marea Neagră. Timothy Snyder, profesor de istorie la Universitatea Yale, a declarat că principalul succes al Ucrainei din ultima jumătate de an a fost ''victoria navală'' din Marea Neagră.
Două companii finlandeze sunt suspectate că furnizează Rusiei produse care ar putea face obiectul sancțiunilor U.E, inclusiv drone, precizează autoritatea vamală din Finlanda.
Statele Unite discută cu alte țări partenere pentru a înființa o forță maritimă care să protejeze navele din Marea Roșie, a declarat luni consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă. Posibilitatea creării unui nou grup operativ, în afara Grupului Operativ 51 anti-piraterie, deja înființat, vine în urma atacurilor de duminică asupra a două nave comerciale aflate în Marea Roșie. Consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, a menționat, luni, despre existență discuțiilor, în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă, dar a spus că nu are nimic de anunțat.
Polonia continuă să primească ș sisteme de rachete coreene K239 Chunmoo, cunoscute și sub numele de Homar-K, care au fost achiziționate din Coreea în număr de 288 de unități, montate pe șasiul camionului Jelcz și echipate cu sistemul de control al focului Topaz.
Industria de apărare ucraineană lucrează la o versiune cu rază lungă de acțiune a sistemului de rachete Neptune. Generalul-locotenent Ivan Havriliuk, ministrul adjunct al apărării din Ucraina, a dezvăluit cea mai recentă realizare a industriei ucrainene de apărare: o nouă versiune terestră a renumitei rachete de croazieră anti-navă Neptune. Această dezvoltare marchează un progres semnificativ în ceea ce priveste modificarea sistemului de rachete Neptune, evidențiind eforturile continue ale Ucrainei în materie de inovare în domeniul apărării.
Ucraina urmează să primească bombe de înaltă precizie cu diametru mic (GLSDB - Ground Launched Small Diameter Bomb) din SUA, livrarea fiind prevăzută pentru 2024. GLSDB, o rachetă cu rază lungă de acțiune, va spori capacitățile militare ale Ucrainei, oferind o rază de lovire de 160 km, depășind caracteristicile pe care le au alte tipuri de muniţii utilizare de ucraineni pe front. Boeing și Saab au adaptat GLSDB pentru lovituri sol-sol, oferind Ucrainei un sistem nou de rachete rentabil și eficient din punct de vedere al costurilor împotriva unei varietăți de ținte. În ciuda întârzierilor, această nouă armă este așteptată cu nerăbdare pentru a consolida capacitățile de apărare ale Ucrainei.
În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Washington, cu Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin.
The Guardian a raportat că Sellafield, depozit critic care efectuează reprocesarea combustibilului nuclear, depozitarea și dezafectarea deșeurilor nucleare, a fost piratat de grupuri cibernetice strâns legate de Rusia și China.