Florin Cristescu, un expert pe subiectul Balcani, este doctorand și profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional “Grigore Moisil” din București.
În cele ce urmează prezentăm integral studiul extrem de captivant, de bine structurat și de documentat în ceea ce privește statele din Balcani și drumul lor către integrarea în structurile europene.
Spațiul ex-iugoslav reprezintă o zonă ce suscită o serie de provocări pentru procesul de integrare euro-atlantică. Mai precis, imaginea Balcanilor pentru Europa Occidentală rămâne chiar și astăzi foarte puternic impregnată de conotații negative. Acestea sunt moștenite dintr-o istorie tumultoasă, plină de evenimente conflictuale între populații și state. Termenul însuși de „balcanizare” este în mod curent utilizat pentru a caracteriza, o situație marcată de diversitate, de conflictualitate și de o tendință către dezintegrare. Unii vorbesc chiar de un „mit al Balcanilor” în măsura în care acest termen provoacă incontestabil o percepție, reală sau presupusă, a unei amenințări ce evocă, pe de o parte, divizarea etnică și teritorială, iar pe de altă parte, conflictul armat.[1] Într-adevăr, spațiul Balcanilor prezintă o serie de diferențe privind istoria, civilizația și religia locuitorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm nici existența unor trăsături comune privind aspectele etno-lingvistice, precum și cele referitoare la istoria recentă. Unit printr-o lingua franca, cunoscută sub numele de sârbo-croată, fără a uita însă de particularitățile ei în funcție de regiune, spațiul cunoscut în mare parte din secolul trecut cu numele de Iugoslavia poate fi împărțit în trei elemente componente:
Aria de influență catolică și occidentală: Croația, Slovenia, parțial Voievodina Sârbească Aria de influență bizantină: Serbia, Muntenegru, Macedonia Aria de influență musulmană: Kosovo și Bosnia Herțegovina
Dacă suprapunem aceste zone peste o hartă ce urmărește etapele integrării vom realiza că, acestea urmăresc în mare parte cele trei stadii. Astfel: Slovenia și Croația sunt membre ale Uniunii Europene din 2004 respectiv din 2013. Serbia, Macedonia și Muntenegru au obținut statutul de state candidate, în timp ce Kosovo și Bosnia Herțegovina și-au manifestat intenția de aderare, fără a dobândi încă statutul de candidat. De menționat, în cazul ultimelor două state, este faptul că nu religia musulmană a dus la o întârziere a lor în procesul de aderare, ci complexitatea situațiilor lor interne și internaționale, alături de imposibilitatea asigurării unei stabilității pe plan intern (chiar și a recunoașterii internaționale în cazul Kosovo) și implicarea anumitor factori externi în regiune.
Această diversitate poate fi rezumată în cuvintele celui mai cunoscut lider al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu privire la această zonă până la începutul ultimei decade a secolului XX: "O țară cu șapte frontiere, șase republici, cinci naționalități, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur șef”.
Spațiul iugoslav, în ciuda crizei economice care urma să se facă simțită la nivelul anilor ’80, era apropiat de obiectivele Comunității Europene. Putem vorbi, însă, despre o departajare importantă a Sloveniei și a Croației ce formau practic motorul economic al economiei iugoslave. La polul opus se aflau regiunile sărace: Kosovo și Bosnia Herțegovina, care însă furnizau o importantă forță de muncă primelor două state. Aceste discrepanțe au fost un catalizator al schimbărilor violente ce urmau să vină odată cu anii ’90.
Disoluția Iugoslaviei și conflictele interetnice care au urmat au cauzat, în total, un număr estimativ de 140.000 de morți (după alte surse între 200.000 și 300.000 de persoane), în timp ce o mare masă de persoane a avut de suferit din cauza transferurilor de populații. Astfel s-au înregistrat peste 300.000 de deportări și 120.000 de refugiați. Se estimează că 4.5 milioane de persoane și-au părăsit domiciliul pe timpul conflictelor.[2]
Cu toate dificultățile sale, acest spațiu care, împreună cu Albania, formează regiunea Balcanilor de Vest nu poate fi lăsat în afara Uniunii Europene. El reprezentând practic, alături de Elveția și teritoriul rusesc Kaliningrad una dintre cele mai mari „enclave” ale teritoriului european. În plus, spre deosebire de cazurile acestora două, toate statele ex-iugoslave urmăresc în politica lor integrarea în structurile nord-atlantice și europene.
Pe lângă stabilitatea în regiune, integrarea acestui spațiu ar aduce beneficii Uniunii Europene atât prin forța de muncă cât și printr-o serie de sectoare economice ce pot fi dezvoltate în regiune, de exemplu industria și agricultura. Nici turismul nu poate fi ignorat, cel mai bun exemplu fiind Croația, stat deja membru al UE, unde turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. O situație asemănătoare s-ar putea regăsi și în Muntenegru, țară cu un potențial fantastic în acest domeniu, dar căreia îi lipsesc resursele necesare pentru a îl exploata.
La 20 de ani de la sfârșitul celor mai sângeroase conflicte ce au măcinat Europa după Al Doilea Război Mondial, spațiul ex-Iugoslav se confruntă încă cu o serie de probleme. Pe lângă cele de natură economică (șomajul, dezechilibrul balanței de importuri-exporturi), și corupție, situația politică în ansamblu se află încă sub influența traumelor provocate de anii 90. Putem constata după cum urmează o serie de probleme majore în domeniul relațiilor între aceste state și vecinii lor[3]:
Legendă:
-Probleme privind frontierele (F)
-Deportări (DP)
-Refugiați (R)
-Persoane dispărute (PD)
-Acuzații de genocid (G)
Situația conflictuală a Serbiei cu majoritatea vecinilor este cauzată în principal de faptul că, în cadrul federației din timpul Iugoslaviei, sârbii reprezentau cea mai numeroasă etnie. La momentul dispariției acestei federații, fiecare republică a urmărit să își obțină independența, fără a lua în considerare prezența minorității sârbe din anumite regiuni. Populația sârbă se regăsea astfel răspândită în toate provinciile adiacente (în unele având chiar o proporție considerabilă, respectiv peste 35% în Bosnia și 14% în Croația). De asemenea, Serbia a reprezentat până în ultima clipă moștenitoarea la nivel diplomatic a fostei Iugoslavii.
Există însă și progrese în ceea ce privește relațiile bilaterale. Astfel, în 2012, președintele croat Ivo Josipović și fostul președinte sârb Boris Tadić au primit „Medalia Europeană pentru Toleranță”, recunoscându-li-se eforturile de apropiere între cele două țări în timpul mandatului lor.[4] Deși a fost primit cu reticență în Bosnia Herțegovina, Alexandar Vučič, actualul președinte al Serbiei, a efectuat în 2015 o vizită în cadrul comemorărilor masacrului musulmanilor de la Srebrenica, în timpul mandatului de prim-ministru. De asemenea, președintele Bosniei și Herțegovinei a efectuat, la rândul său, o vizită oficială la Belgrad la sfârșitul anului 2015.[5]
În ceea ce privește colaborarea cu Uniunea Europeană, aceasta a avut, încă din 1996, o abordare regională, stabilind obiective care să vizeze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton/Paris și de la Erdut, precum și crearea unei zone de stabilitate politică și dezvoltare economică. La 26 mai 1999 Comisia Europeană emite o comunicare intitulată “Procesul de Stabilizare și Asociere al țărilor din Sud-Estul Europei”. Acesta are la bază abordarea regională a UE față de cinci țări din Balcanii de Vest (șase după independența Muntenegrului): Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Kosovo. La acel moment, Comisia a declarat că negocierile privind acordurile de stabilizare și de asociere cu Bosnia și Herțegovina și cu Croația ar urma să înceapă de îndată ce aceste țări vor îndeplini condițiile necesare. În ceea ce privește Republica Federală Iugoslavia - devenită mai apoi Serbia și Muntenegru, inclusiv Kosovo, Comisia a semnalat faptul că nu are în niciun caz în vedere începerea unor astfel de negocieri, pe fondul desfășurării conflictului din Kosovo.
Din cauza problemelor din trecut, Uniunea va continua să pună un deosebit accent pe cooperarea acestor state, stabilitatea granițelor și respectarea integrității teritoriale. În plus, așa cum era de așteptat având în vedere obiectivele economice ale Uniunii, se încurajează libera circulație, respectiv cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii, și capitaluri), dezvoltarea asistenței economice și financiare, stabilirea și menținerea democrației. Elementul principal în cadrul acestui proces de cooperare o reprezintă încheierea unui Acord de Stabilizate și Asociere, între Uniune și fiecare dintre țările Balcanilor de Vest, stabilindu-se astfel drepturi și obligații reciproce. În principiu, Acordul urmărește formarea unei zone de liber-schimb și reforme pentru armonizarea legislației naționale cu cea ale Uniunii, în vederea unei viitoare aderări. Semnarea acestuia înseamnă că o țară a ales să se înscrie în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și urmărește să îndeplinească în acest sens criteriile de la Copenhaga.[6]
Un alt moment important l-a reprezentat Summitul de la Salonic din 2003, în cadrul căruia s-a pus pentru prima dată problema aderării la organizație a țărilor din Balcanii de Vest (definite ca: țările din fosta Iugoslavie, alături de Albania, însă fără Slovenia). În același an, un rol important declarația președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: “Este timpul să construim poduri în Balcanii de Vest, nu să le distrugem. Să deschidem frontierele, nu să le închidem. Să restabilim relațiile, legăturile comerciale, nu să le desființăm.” Aceasta reprezintă afirmarea unei noi direcții în cadrul politicii externe a Uniunii Europene către o statele balcanice.
Un progres semnificativ în asigurarea liberei circulații a persoanelor este reprezentat de sistemul liberalizării vizelor pentru cetățenii Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei și Bosnia Herțegovina. Astfel, în prezent, cetățenii acestor state au un drept de sejur pentru 90 de zile, fără condiții suplimentare, în toate țările Uniunii, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei. În schimb, pentru Kosovo viza este necesară, dată fiind situația particulară a acestui stat și faptul că nu toate statele UE îl recunosc.
În cele ce urmează, voi analiza situația fiecărui stat ex-iugoslav, privind atât punctele forte cât și punctele slabe pe care le prezintă, în procesul de integrare europeană.
II. Situația actuală a statelor ex-Iugoslave
Slovenia a fost primul stat fost iugoslav care a aderat în Uniunea Europeană. Spre deosebire de restul statelor pe care le avem în discuție, Slovenia a fost dintotdeauna raliată mai mult civilizației occidentale și, în special, lumii germane. Cu o populație de numai 2 milioane de locuitori, Slovenia și-a obținut fără prea mari probleme independența la data de 25 iunie 1991 după un scurt conflict cu statul Iugoslav.[7]
La data de 15 ianuarie 1992, Slovenia era recunoscută ca stat de către Uniunea Europeană, urmând a fi acceptată ca membru al ONU la 22 mai 1992.
Slovenia a urmat apoi toți pașii spre aderarea la Uniunea Europeană. Un rol important l-a avut legea privatizării din 1992, fapt ce a declanșat transformarea economiei centralizate într-o economie de piață. Reformele realizate de-a lungul anilor ‘90 au determinat acceptarea țării în UE, la data de 13 iunie 2004 urmată rapid de integrarea în N.A.T.O.
La 1 ianuarie 2007 Slovenia a adoptat moneda euro, iar la 21 decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Slovenia nu a fost însă ocolită de dificultăți. Criza economică din 2008 a afectat puternic sistemul bancar[8], însă Slovenia a reușit să remedieze situația. O altă problemă cu care se confruntă încă țara este legată de relațiile tensionate cu Croația în privința delimitării zonei maritime din jurul golfului Piran.
Cele mai importante sectoare ale economiei slovene sunt reprezentate de industrie (28,1%), comerț, transporturi, servicii de cazare și alimentație publică. Principalii parteneri de export și import ai Sloveniei sunt, în bună tradiție cu spiritul țării, Germania, Italia și Austria.
Anii ’90 au reprezentat redefinirea Croației în încercarea impunerii suveranității unui stat național. Această perioadă a fost marcată în principal de războiul devastator ce a măcinat noul stat desprins din fosta Iugoslavie.[9]
Moartea liderului Franjo Tudjman (personalitate controversată), care a reușit edificarea noului stat sub forma sa actuală, în decembrie 1999, a reprezentat momentul de la care politica externă a Croației avea să se schimbe. Deși noul președinte avea să fie Stipe Mesić, personalitate de seamă în istoria Iugoslaviei și fost aliat al lui Tudjman, sub conducerea sa, Croația se plasează pe un nou drum, cel al deschiderii față de instituțiile internaționale. Noul guvern condus de Ivica Račan a început să colaboreze tot mai strâns cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) și să permită reîntoarcerea refugiaților sârbi din timpul războiului. Aceste măsuri au deschis calea către integrarea în Uniunea Europeană.
Extrădarea unor generali croați, care încă se bucurau de susținere populară, pentru a fi judecați de tribunalul de la Haga, alături de o serie de dificultăți la nivel economic au determinat revenirea la putere a HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica/Uniunea democrată croată). Din acest motiv, partidul lui Tudjman a încercat să accelereze procesul aderării la Uniunea Europeană, îmbunătățindu-și reputația prin crearea unei coaliții cu Partidul Sârbilor Democrați Independenți (SDSS), în cadrul noului guvern.
Un succes important în procesul de aderare la Uniune a fost reprezentat de semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere încă din 2001. A urmat apoi obținerea statutului de candidat la data de 18 iunie 2004. Cu toate acestea, dificultățile create de insuficienta cooperarea cu autoritățile de la Haga, referitoare la predarea generalului Gotovina, și problemele privind împărțirea Golfului Piran cu Slovenia au întârziat aderarea. Deși Croația ar fi îndeplinit condițiile economice necesare pentru aderare, era necesar să depășească tendințele spre naționalism și extremism. Predarea generalului Gotovina autorităților de la Haga, precum și acordurile bilaterale cu Slovenia au facilitat semnarea Acordului de Aderare la Uniune la data de 9 decembrie 2011, aceasta urmând să se producă în 2013.[10]
Nu putem spune însă că a existat un etuziasm general privind aderarea la UE. Dacă la începutul anilor 2000 procentul populației ce dorea integrarea în organizație fluctua între 72%-80%, demersurile pentru extrădarea celor considerați vinovați de crime de război a determinat scăderea credibilității în UE, iar începând cu anii 2006-2007, procentul doritorilor de a accede la UE a început să varieze în jurul cifrei de 50%.
Referendumul organizat în vederea aderării Croației la UE, la data de 22 ianuarie 2012, a revelat insuficienta susținere din partea opiniei publice față de acest demers. În ciuda avertismentelor potrivit cărora costul neaderării, deci a unui vot negativ, era estimat la 1,6 miliarde de euro, doar 85% dintre croați au participat la referendum, dintre care numai 66% s-au pronunțat pentru aderare. La 1 iulie 2013, Croația avea să adere, Uniunea numărând astfel 28 de state.
Croația rămâne o țară cu înalt grad de dezvoltare, o mare parte a veniturilor provenind din turism. Astfel, în 2015, cele mai importante sectoare ale economiei croate erau: comerțul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21.8%) și industria (21.2%). În domeniul comerțului, principalii parteneri de import-export fiind Italia, Slovenia și Germania.[11]
La capitolul minusuri, nu lipsesc nici aici manifestările extremiste, recent aduse în prin plan prin cântece fasciste, rasiste și vădit antisârbe. O serie de astfel de lozinci au fost scandate în cadrul meciurilor de fotbal sau a unor concerte rock. De asemenea, în pragul integrării în Uniunea Europeană, s-au înregistrat o serie de proteste în orașul Vukovar împotriva inscripțiilor cu litere chirilice (specifice alfabetului sârbesc).[12]
Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independența față de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice și culturale ale celor două popoare, sârb și muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.
Conform Constituției Statului Serbia și Muntenegru, independența unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaționale, cu condiția existenței unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziții, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părți.[13]
În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI și Banca Mondială în 2007, iar din 2010 și-a obținut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susținută actualmente ca o strategie națională de către toate partidele politice.
În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluție privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al țării, precum și relația cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.
Există însă și aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existența unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS) domină arena politică și s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliție cu alte partide mai mici. Efectele se resimt și în administrația intens politizată, devenită un staff al membrilor și simpatizanților acestui partid.[14]
Nici liderul partidului Mile Đukanović nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deși s-a renunțat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanți, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Inițial, un apropiat al președintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanțat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.
Aderarea Muntenegrului la NATO anul acesta (2017) a stârnit multe discuții. Mai multe partide din opoziție, care au fost împotriva separării față de Serbia, deși proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică față de aderarea la alianța euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit și o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.
Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru folosește moneda euro. Explicația se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbești puteau fi emiși necondiționat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăți pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut inițial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.[15]
Anul trecut, sute de mii de persoane atât în Serbia cât și în Muntenegru s-au adunat în marile orașe pentru a protesta împotriva noii legi muntenegrene privind libertatea religioasă. Biserica Ortodoxă Sârbă, principala autoritate religioasă în Muntenegru, afirmă că aceasta este o tentativă de a o exclude din cadrul posesiunilor sale.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană a apărut în 1993 și a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creștinii ortodocși din Muntenegru își manifestă în continuare atașamentul față de Biserica Ortodoxă Sârbă1 .
Legea prevede un inventar al tuturor clădirilor și siturilor religioase despre care autoritățile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condițiile acestei legi, comunitățile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a își păstra proprietatea, dispoziție despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.
Paradoxul sârbesc este definit de o politică ce oscilează în permanență între Est și Vest. Serbia reprezintă un stat cu o puternică tradiție central-europeană însă, în același timp, politica sa externă este orientată, de cele mai multe ori, înspre Rusia. Totodată, partidele și oamenii politici ce s-au aflat la conducere au dus atât o politică de strângere a relațiilor cu Rusia, cât și una de integrare europeană.
La nivelul anilor ’90 și al schimbărilor imediate marcate de căderea comunismului, Serbia a avut o grea moștenire. Primele alegeri democratice pluraliste au avut loc în Serbia pe 9 decembrie 1990 și au fost câștigate de fosta Ligă a Comuniștilor din Serbia (redenumită ulterior Partidul Socialist din Serbia SPS), condusă de Slobodan Milošević. Climatul politic al anilor ’90 a fost caracterizat de represiune, manipulare și restrângerea unor libertăți politice.
Schimbările timide spre democratizare pot fi observate în societatea sârbă începând cu anul 1996, când partidele politice din opoziție, ce formau coaliția „Zajedno”, au reușit să obțină o victorie la alegerile locale, câștigând o majoritate a voturilor în 14 dintre cele 19 mari orașe ale Serbiei. Confruntat cu înfrângerea, Slobodan Milošević a încercat să impună o serie de presiuni asupra comisiilor electorale pentru a obține anularea rezultatelor. După trei luni de proteste publice zilnice, a fost însă nevoit să recunoască înfrângerea partidului său.[16]
Acțiunile armate și bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii din 1999 au depreciat serios imaginea liderului de la Belgrad. La alegerile din 2000, după o serie de contestații și proteste de stradă din partea opoziției, Milošević avea să piardă și funcția de președinte. Succesorul său, Vojislav Koštunica, a reușit să preia postul de lider al Iugoslaviei la data de 6 octombrie 2000.
Atitudinea față de integrarea europeană la nivelul anilor 2000 a fost polarizată în jurul a două importante forțe politice:
SPS (Partidul Socialist), fostul partid al lui Slobodan Milošević, susținut în special de persoanele din zone rurale cu studii medii, ce reprezentau o mare parte din electoratul acestuia și al partidelor ce s-au scindat ulterior din el, cu o tendință eurosceptică. DS (Partidul Democrat), cu un electorat majoritar din mediul urban și având studii superioare, urmând o viziune proeuropeană.
Alegerile de anul acesta (2017) l-au confirmat la putere pe Alexander Vučić, fost prim ministru, devenit astfel președinte. Având funcții importante în partidul lui Slobodan Milošević, Vučić se alătură în 2008 Partidului Progresist (SNS), care s-a scindat din acesta. A fost ministru al apărării din 2012 până în 2014, când a obținut funcția de premier. În ultimii ani, activitatea de premier a avut atât o componentă pro-europeană și de apropiere față de vecini, cât și una de apropiere față de Rusia.[17]
Serbia are avantajul de a ocupa o poziție strategică deosebită în Balcani. Încă din perioada medievală a fost cunoscut rolul de „Cheie a Balcanilor” deținut de orașul Belgrad. În același timp, Serbia beneficiază și de un important potențial agricol, ocupând locuri fruntașe în Europa la producția de fructe și legume.
Drumul european al Serbiei a fost însă barat de trei probleme: disoluția uniunii cu Muntenegru, necooperarea cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și nerezolvarea problemei statutului entității Kosovo.
Muntenegru și Serbia sunt interconectate prin istorie, având o cultură comună, un trecut asemănător, precum împărtășind o tradiție ortodoxă. Conform Raportului privind Serbia din 2016 al Comisiei Europene, relațiile cu Muntenegru au rămas bune, înregistrându-se semnarea unui acord în sectorul cooperării științifice, cât și unul în domeniul militar, referitor la bazele de submarine ale fostei Iugoslavii. În aceeași direcție se înscrie și vizita Președintelui muntenegrean la Belgrad în iulie 2015.
În ciuda acestui fapt, au existat și o serie de tensiuni între cele două state, în principal, pe fundalul recunoașterii de către Muntenegru a statului Kosovo, precum și în contextul aderării la NATO. Un alt aspect în care nu s-au realizat progrese semnificative este reprezentat de problemele persoanelor cu o dublă cetățenie (muntenegreană și sârbă).[18] Voi arăta în cele ce urmează că Uniunea Europeană poate fi o soluție în perfecționarea relațiilor între cele două state.
În privința extrădării criminalilor de război, partidele politice și-au schimbat adesea atitudinea față de problema cooperării cu Tribunalul de la Haga. Poziția Serbiei a oscilat între dorința cooperării depline cu TPIY, în vederea aderării la Uniune și refuzul acestei cooperări, în scopul menținerii unei susțineri din partea societății profund naționaliste. Progrese remarcabile s-au făcut sub președintele Boris Tadić, prin arestarea în 2008 și, respectiv, în 2011 a criminalilor de război Ratko Mladić și respectiv Radovan Karadzić. Evenimentele au stârnit numeroase proteste de stradă, cei doi fiind considerați eroi naționali de o parte considerabilă a societății sârbe. Predarea celor doi a fost însă un catalizator important al relațiilor UE-Serbia, Uniunea suspendând în două momente negocierile cu Serbia în privința Acordului de Stabilizare și Asociere din acest motiv. Arestarea lui Mladić în 2011 a determinat însă reînceperea lor.[19] Cu toate acestea, dorința de aderare la Uniunea Europeană a sârbilor a înregistrat în ultima perioadă o scădere, menținându-se în jurul pragului de 50%.
Cea mai mare dificultate în aderarea Serbiei este reprezentată de problema Kosovo. Declarația de independență a Kosovo de la 17 februarie 2008 a adus o reconsiderare a relațiilor dintre Belgrad și Bruxelles. UE nu a condiționat însă candidatura Serbiei de recunoașterea Kosovo, având în vedere că cinci state membre ale UE nu recunosc noul stat. Normalizarea relațiilor între Serbia și acest teritoriu reprezintă însă una dintre condițiile de bază pentru aderare.[20]
UE reprezintă un important factor în restabilirea relațiilor între cele două țări. Discuțiile bilaterale dintre UE și cele fiecare dintre cele două formațiuni politice au reafirmat din partea ambelor dorința de a relua negocierile. Printre progresele colaborării, s-au numărat acordurile din august 2015 privind telecomunicațiile și al minoritățile.
O nouă provocare deschisă Serbiei în problema aderării la Uniune a fost expusă în alocuțiunea de la Belgrad, la data de 15 septembrie 2017 a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. După ce a lăudat progresele Serbiei în vederea aderării, acesta a afirmat, printre altele, că normalizarea relațiilor cu Kosovo reprezintă o prioritate critică pentru Serbia, iar cheia se află în mâna actualilor politicieni de la Belgrad.[21] Va reuși oare Serbia să depășească această dificultate în contextul seismelor majore în ultimii ani ce se produc pe harta Europei?
În ciuda faptului că a fost prima țară din Balcani semnatară a acordului de Stabilizare și Asociere cu UE în 2001 și al doilea stat ce a obținut statutul de candidat în 2005, Macedonia (sau FYROM/ Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei) așteaptă încă declanșarea discuțiilor de aderare. Țara a continuat să dezvolte o economie liberală, înregistrând un progres în privința activităților comerciale. Succesele acestei țări sunt însă parțiale, Macedonia are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din regiune. În plus, două probleme atârnă greu de posibilitatea aderării Macedoniei la Uniune: relațiile cu etnicii albanezi din nord-vestul provinciei și numele țării, disputat cu Grecia.
Divergențele cu etnicii albanezi s-au soldat cu un conflict armat în 2001, care a necesitat intervenția UE, SUA și OSCE. Semnatarii acordurilor macedo-albaneze au fost principalele patru partide de atunci și o serie de reprezentanți desemnați de UE și SUA, acționând ca mediatori și garanți. Acordul de la Ohrid cunoscut sub numele de OFA a fost monitorizat de UE încă din 2002, existând și percepția populară conform căreia: „drumul spre Bruxelles trece prin Ohrid.” În ciuda tentativelor Uniunii Europene de a rezolva situația tensiunilor interetnice, acestea au izbucnit din nou, în nenumărate ocazii. În 2003, răpirea a doi polițiști de către insurgenții Armatei Naționale Albaneze (ANA) a condus la o amplă operațiune a armatei macedonene în zonele controlate de această grupare paramilitară. În 2012, peste 10.000 de etnici albanezi au protestat în capitală împotriva guvernului, după ce autorii albanezi ai unor crime împotriva unor pescari macedoneni au fost acuzați de terorism.[22] Cel mai recent conflict a avut loc în 2015, când un schimb de focuri din în localitatea Kumanovo, între armata macedoneană și insurgenții albanezi, s-a soldat cu cinci morți.[23]
Cea de-a doua problemă a fost reprezentată de disputele cu Grecia în privința numelui țării. Macedonia a reprezentat un măr al discordiei între Grecia, Bulgaria și Serbia (mai târziu Iugoslavia) pe fondul afirmării naționalismelor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Ea a fost împărțită între cele trei state, partea iugoslavă urmând să își afirme independența odată cu dezintegrarea federației. Temerile Greciei erau legate de existența unei regiuni, aflate la granița cu fosta republică iugoslavă și care poartă aceeași denumire. Căutarea unei noi identități și naționalismul exacerbat al Macedoniei au dat naștere proiectului „Skopije 2014”. Acesta a implicat construirea a numeroase clădiri și monumente cu trimitere la anumite personalități, multe dintre ele făcând parte și din panteonul național al Greciei și al Bulgariei. Atât Grecia cât și Bulgaria nu au o părere favorabilă față de manifestările propagandistice ale Macedoniei.
Discuția asupra numelui Statului Macedonean a fost un factor major în negocierile de integrare în UE. La începutul anului 2013, a apărut o propunere a negociatorului, sub mandat ONU, Matthew Nimetz, referitoare la adoptarea numelui de „Republica Superioară a Macedoniei”. Începând cu 12 februarie 2019 numele statului a fost însă schimbat în „Republica Macedoniei de Nord”. Dificultățile pe celelalte planuri însă se mențin.
În ceea ce privește integrarea, sondajele de opinie arată că, în ultima perioadă, începând din 2002, popularitatea Uniunii Europene a scăzut ușor în fosta republică iugoslavă. Dacă în anul 2015, când a primit statutul de candidat, opinia față de integrarea în UE era la 92%, tergiversările au determinat o scădere la 84%. În același timp, încrederea în UE a scăzut de la 53% la 37%.
Bosnia-Herțegovina rămâne unul dintre punctele febrile ale Europei. Sângerosul război din anii 90 a găsit o soluție de compromis prin divizarea teritoriului în două mari entități: Federația Croato-Musulmană și Republika Srpska, la care se adaugă districtul “Brčko”, făcând formal parte din ambele. Totodată, instituirea așa numitei “președinții colective”, în care fiecare etnie își alege un reprezentant a fost o frână importantă în drumul european al țării. Divizarea a fost concretizată și prin dreptul de veto al acestora, impus pe scară largă, cu intenția de a proteja așa-numitele interese naționale vitale.
De asemenea, țara este în continuare divizată în partide etnice, tentativele de colaborare între acestea eșuând lamentabil. Inițiativele UE de reformare a forțelor de poliție, în vederea semnării Acordului de Stabilizare și Asociere nu au reușit, iar în 2011 Uniunea a decis să pună capăt misiunii de monitorizare a poliției.
Pentru cetățenii din Bosnia-Herțegovina, intrarea în Uniunea Europeană poate să soluționeze o serie de probleme cum ar fi: șomajul, lupta împotriva corupției, dar și consolidarea statului de drept. Sondajele indică un sprijin constant pentru perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este însă mai mic în Republica Srpska, unde aproximativ o treime din cetățeni sunt împotriva integrării. Unul dintre elementele ce au determinat acest lucru îl reprezintă propaganda politicienilor care evidențiză posibilitatea desființării statului bosniac prin alipirea Republicii Srpska la Serbia. Naționalismul și propaganda au condus însă ca o treime din populația Bosniei să considere, în sondajele din 2011-2012, că țara se află mai aproape de un nou conflict decât de integrarea în UE.[24]
Bosnia, alături de problema Kosovo, rămân unele dintre cele mai aprinse provocări pentru Uniunea Europeană în vederea pacificării zonei, precum și a posibilei integrări a acestora.
Ultimii ani au adus o serie de noi dificultăți pe de o parte Uniunii Europene, iar pe de altă parte spațiului ex-Iugoslav. Odată cu Brexitul, Criza Migranților, terorismul, relația tot tensionată cu Rusia, în contextul situației din Ucraina, referendumurile pentru apariția unor noi entități europene, se constată că Uniunea însăși se află în imposibilitatea de a găsi soluții la propriile probleme. Se impune astfel necesitatea unei aprofundări a Uniunii înaintea oricărei alte extinderi a frontierelor acesteia. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât presiunile externe și implicarea unor state cu tendințe autoritare în zona Balcanilor ar complica și mai mult situația Uniunii.
Spațiul ex-Iugoslav cu toate trăsăturile lui nu poate fi însă lăsat în urmă, el constituie un important element constitutiv al Europei. Așa cum bine evidenția istoricul și reporterul pentru ziarul The Economist în fosta Iugoslavie, Tim Judah: „Din Slovenia până la granița macedoneană cu Grecia, cei mai mulți oameni din regiune au încă multe în comun, chiar dacă nu vorbesc prea mult despre asta. În fiecare zi, legăturile dintre aceste țări, rupte în anii 90, sunt restabilite în liniște. Iugoslavia a dispărut demult, în locul ei o « Iugosferă » apare. Cultura și obiceiurile similare, vizibile în regiune, sunt de asemenea evidente din afară, mai ales în diverse state ale Europei occidentale, unde oameni cu origini balcanice organizează cluburi de cultură și evenimente comune.”[25]
Un proiect ce mă determină să închei pe un ton optimist îl reprezintă tentativa de formare a unei micro regiuni a populației musulmane din Sandzak, populație împărțită între Serbia și Muntenegru. Se urmărește astfel formarea unei Euro-regiuni ce ar permite tuturor orașelor să obțină o finanțare din fondurile UE pentru regiunile transfrontaliere. Potrivit susținătorilor petiției: “Regiunea transfrontalieră Sandzak nu va schimba granița dintre Serbia și Muntenegru însă tocmai această graniță va permite formarea unei regiuni pe modelul UE.”
Vor putea oare aceste state să ajungă la un numitor comun pe planul integrării europene? Este greu de crezut că se va întâmpla în viitorul apropiat, însă necesitatea integrării acestui spațiu rămâne incontestabilă. Unul din numitorii comuni ai acestor state, pe lângă limbă, îl reprezintă dorința de a adopta valorile comune ale Uniunii Europene. Acest deziderat al aderării, pe lângă prosperitate economică, un nivel mai înalt al educației și al toleranței, va conduce și la o mai mare stabilitate în regiune. În definitiv, este cunoscut rolul esențial al Uniunii în menținerea celei mai lungi perioade de pace în Europa de Vest, de la Al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre.
Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016
- Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014
- Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007
- Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012
Surse online:
Cristescu Florin, “Rădăcinile unui război aproape uitat”, 1.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/radacinile-unui-razboi-aproape-uitat-1_5907385e5ab6550cb8b4ecd5/index.html
Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România, 30.09.2015 http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017,https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
V. M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile M., Tensiuni interetnice in Macedonia, Hot News 5.05.201210.000 de etnici albanezi au protestat impotriva guvernului de la Skopje 2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
V. M., „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
Ioana Niţă, Slovenia riscă să devină prima ţară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout, Ziarul Financiar, 27.09.2012,http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
-----
[1] Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007, p. 73-91
[2] Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012 p. 11
[3] Apud: Lucia Vesnic-Alujevic, op.cit. p.13
[4] Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014 p. 15
[5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[6] Lucia Vesnic, op.cit p. 26
[7] Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
[8] Ioana Niță, „Slovenia riscă să devină prima țară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout”, 27.09.2012 http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
[9] Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
[10] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.16
[11] Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
[12] V.M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile=
[13] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.33
[14] Ibidem p. 34
[15] Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România 30.09.2015,http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
[16] Ibidem, p.48
[17] Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
[18] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[19] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.53
[20] Ibidem p. 53
[21] Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
[22]V.M „Tensiuni interetnice în Macedonia: 10.000 de etnici albanezi au protestat împotriva guvernului de la Skopje”, Hot News, 5.05.2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
[23] V.M. „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
[24] Corina Stratulat (editor) op.cit. p 106
[25] Apud, Lucia Vesnic-Alujevic op.cit p.30
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Avionul care o ducea pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost vizat de interferențe care au dus la blocarea semnalului GPS în timp ce aeronava încerca să aterizeze ieri în Bulgaria.
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat duminică sprijinul pentru aderarea Armeniei și Azerbaidjanului la Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), în timpul întâlnirilor pe care le-a avut la Tianjin cu liderii ambelor țări, în urma tratatului de pace încheiat între cele două state după decenii de conflict, relatează Agerpres și EFE.
Rusia a anunțat săptămâna aceasta cu surle și trâmbițe că a scufundat nava de cercetare medie ucraineană Simferopol, chiar la gura de vărsare a Dunării. La „câțiva centimetri” în termeni geografici, de apele teritoriale ale României.
Uniunea Europeană trebuie să exploreze toate "căile posibile" pentru a utiliza cât mai bine activele ruseşti îngheţate în Europa, în scopul întăririi susţinerii sale pentru Ucraina, a declarat şefa diplomaţiei Kaja Kallas, relatează Agerpres și AFP.
Președintele Donald Trump a ordonat desfășurarea unor nave de război americane în apropierea apelor Venezuelei, pentru a contracara amenințările provenite din partea cartelurilor latino-americane de droguri. Decizia vine la câteva săptămâni după ce liderul american a anunțat o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informații care să ducă la arestarea dictatorului Nicolás Maduro.
Deputatul ucrainean Andrii Parubîi, fost preşedinte al parlamentului de la Kiev, a fost împuşcat mortal sâmbătă la Lviv, în vestul Ucrainei, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, transmit Agerpres, AFP şi Reuters.
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a arătat că în cadrul reuniunii din Danemarca a miniştrilor apărării din statele UE a susţinut direcţiile esenţiale pentru securitatea României şi a Europei.
Diplomația română reacționează dur după recentele atacuri lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, în noaptea de 27 spre 28 august. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri că ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a fost chemat de urgență la sediul instituției, unde i-a fost transmis protestul oficial al statului român.
China vrea să cumpere mai multe gaze din Rusia via actuala conductă Power of Siberia 1, în condițiile în care nu au fost făcute progrese cu privire la construirea celei de a doua conducte, Power of Siberia 2, au dezvăluit pentru Reuters două surse din industria energetică, scrie Agerpres.
Oficialii militari americani și europeni sunt din ce în ce mai îngrijorați de aceste zboruri cu drone, chiar dacă sabotajul rusesc a scăzut. Serviciile de informații germane consideră că cel puțin o parte dintre aceste drone au fost fabricate în Iran, iar cel puțin o parte dintre zboruri ar fi putut fi efectuate de pe nave din Marea Baltică.
Începând de mâine, 29 august, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania, Bulgaria și România.
După ce anul trecut, 10 dintre cei 32 de membri ai NATO s-au aflat sub obiectiv, Alianța anunță că anul acesta toate statele vor aloca pentru apărare peste 2% din PIB.
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a avertizat miercuri că "Uniunea Europeană este tot mai mult condamnată la irelevanţa geopolitică, incapabilă să răspundă eficient provocărilor de competitivitate ridicate de China şi SUA", relatează agenţiile Agerpres și EFE.
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat miercuri decretul privind trecerea în rezervă a locţiitorului şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior cu două stele Constantin Dobre, a informat Administraţia Prezidenţială.
SUA și-au semnalat disponibilitatea de a sprijini orice „plan de securitate” condus de Europa pentru Ucraina post-conflict, a relatat publicația britanică Financial Times, citând oficiali europeni anonimi.
Liderii Franței, Germaniei și Poloniei urmează să viziteze astăzi Republica Moldova pentru a-și exprima sprijinul, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare tensionate de luna viitoare, pe fondul acuzațiilor de interferență a Rusiei în politica țării pro-europene de la granița cu Ucraina, relatează AFP și Politico.
Starship, cea mai mare și mai puternică rachetă din lume, a fost lansată din Texas și a efectuat un zbor de 60 de minute.
După ce în 2023 economia Rusiei a recuperat contracția din 2022 a Produsului Intern Brut (PIB), chiar depășind-o, iar în 2024 a menținut trendul de creștere, evoluții de ultimă oră ridică semne de întrebare despre cât va mai rezista piața rusă într-o formă civilizată și reglementată.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri seară că, dacă liderul rus Vladimir Putin nu va fi de acord cu un armistițiu în Ucraina, va impune sancțiuni economice Rusiei, declanșând astfel un război economic.
Avioane de luptă germane au fost trimise să intercepteze un avion de cercetare rusesc de tip Il-20 deasupra Mării Baltice pe 26 august, a informat Deutsche Welle (DW).
Administrația Trump vrea să implice statul în controlul unor companii strategice americane și ia în considerare preluarea de participații la contractori din domeniul apărării, inclusiv Lockheed Martin Corp, a declarat marți secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick.
O bună parte dintre cetățenii Europei a fost anesteziată de propaganda rusă, care acționează de peste 10-15 ani.
Spre exemplu, extinderea NATO a fost prezentată ca o amenințare existențială pentru Moscova, dar realitatea contrazice total narativul rusesc. E suficient să ne aducem aminte când au aderat primele state estice la Alianță. Dacă România, Bulgaria sau balticii au intrat în NATO acum ”doar” 21 de ani, în 2004, în cazul Cehiei, Ungariei și Poloniei acest lucru s-a întâmplat în 1999.
Practic, timp de peste un sfert de secol nu a existat niciun atac sau încercare de destabilizare a Rusiei, ba din contră, Europa a încercat să rămână aproape economic de Moscova prin parteneriate energetice solide.
Colaborarea dintre România și Republica Moldova este una specială. Cele două țări sunt probabil cele mai apropiate state care există în lume, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, care a mulţumit diplomaţiei române pentru sprijinul "consistent, hotărât, generos şi necondiţionat" acordat ţării sale.
Comisia Europeană ''se împușcă singură în picior'' rămânând tăcută și complice în legătură cu atacurile Ucrainei asupra conductei Drujba, a declarat marți ministrul de externe Peter Szijjarto, subliniind că această conductă este ''de importanță crucială pentru aprovizionarea energetică a Ungariei și Slovaciei'', relatează Agerpres, care citează agenția de știri ungară MTI.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, s-a întâlnit, luni, cu omologul ucrainean, Denîs Şmîhal, prilej cu care a anunţat că cele două state vor colabora la dezvoltarea unor produse militare, iar companiile româneşti se vor implica în reconstrucţia Ucrainei.
La câteva luni după ce Pakistanul a folosit o rachetă chinezească cu rază ultra-lungă de acțiune pentru a doborî avioane de vânătoare indiene, cererile de finanțare din partea forțelor armate arată că SUA ar putea avea în curând propria armă avansată, după opt ani de dezvoltare: mult așteptata rachetă AIM-260.
Presa de stat nord-coreeană a relatat că incidentul a avut loc în timp ce soldații lucrau pentru închiderea definitivă a frontierei.
Premierul Ilie Bolojan a fost primit, sâmbătă, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu și premeriul moldovean Dorin Recean.
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat orașul închis Sarov, unde se află Centrul Nuclear Federal al Rusiei, pe 22 august, a relatat presa rusă.
Olanda va trimite în Polonia două sisteme de apărare aeriană Patriot, un sistem NASAMS, între 1 decembrie și 1 iunie anul viitor.
Sistemele vor contribui la protecția centrelor logistice din Polonia, care asigură livrările de arme către Ucraina. Sistemul SAMP/T (MAMBA) francez dislocat la Capul Midia asigură, din 2022, protecție antiaeriană pentru zona Dobrogea, unde se află infrastructura critică NATO și porturile folosite pentru tranzitul cerealelor ucrainene și echipamentelor militare.
O dronă a fost neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din centrul Varșoviei, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, un incident care subliniază fragilitatea securității regionale, în contextul unor tensiuni deja ridicate. Două persoane, cetățeni belaruși, au fost reținute, iar poliția investighează.
După ce a pierdut contractul pentru avionul de luptă de generația a șasea, F-47, în fața Boeing, Lockheed Martin revine în forță cu o propunere strategică: o versiune îmbunătățită a popularului F-35, denumită „a cincea generație plus”. Această mișcare ingenioasă nu doar că ar putea recupera terenul pierdut, dar ar putea oferi Departamentului Apărării o soluție mai rapidă și mai economică pentru a-și moderniza flota aeriană.
În spațiul public, de multe ori, se vorbește despre politică externă în termeni de mari alianțe, tratate și declarații solemne. Dar, în culisele industriei de apărare, unde se fac afaceri de miliarde de euro și se pun la cale parteneriate pe termen lung, discursul este mult mai direct și, de multe ori, mai onest. O dovadă în acest sens o reprezintă recenta ieșire publică a lui Armin Papperger, CEO-ul gigantului german din industria de apărare, Rheinmetall.
Am aflat de la guvernul României ca o dronă aeriană rusească explozivă a stat nestingherită în spațiul aerian al României timp de aproape o oră după care a intrat în spațiul aerian ucrainean.
Decizia Uniunii Europene de a construi un „zid de drone” la granița estică, cu o implicare directă a Ucrainei, este răspunsul logic la o serie de provocări tot mai acute. Pe 10 septembrie, nouăsprezece drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, iar câteva zile mai târziu, România a confirmat o intruziune similară. Aceste incidente, deși aparent minore, au arătat o vulnerabilitate majoră a NATO: capacitatea Moscovei de a testa apărarea alianței cu echipamente ieftine, care obligă la un răspuns costisitor.
Pornind de la cel mai recent incident, în care Forțele Aeriene ale Ucrainei au pierdut un avion de vânătoare de tip Su-27 în regiunea Zaporojie, presa poloneză a prezentat un bilanț al tehnicii de aviație distruse sau avariate de la începutul invaziei militare ruse în februarie 2022.
Statisticile prezentate de presa poloneză, care par mult mai apropiate de realitate, diferă fundamental de cele prezentate de partea rusă.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este în război cu Rusia și participă efectiv la acesta prin furnizarea de sprijin direct și indirect Ucrainei, a declarat luni (15.09.2025) purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de stat TASS. Cu puțin timp înainte, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, avertizase că Moscova va considera protecția spațiului aerian ucrainean de către forțele NATO ca o declarație de război, potrivit rapoartelor DPA și ale revistei Newsweek.
Franța, una dintre puterile nucleare ale Europei, a decis să trimită un mesaj clar, concretizând promisiunile președintelui Emmanuel Macron. Avionul Rafale, capabil să transporte arme nucleare, a aterizat pe teritoriul polonez, o decizie simbolică menită să reasigure aliații de pe flancul estic al NATO și să demonstreze că Parisul este gata să joace rolul de garant al securității continentului.
Afirmațiile părții ruse cu privire la „date nesatisfăcătoare” sau „neconfirmate” fac parte dintr-o practică rusească bine-cunoscută de denaturare a faptelor existente, cu scopul de a evita responsabilitatea pentru încălcarea gravă a normelor dreptului internațional, continuarea agresiunii armate, se arată în comunicatul Ambasadei Ucrainei.
Războiul cel de toate zilele pe care Rusia îl oferă, cu un rar cinism, întregii lumi, costă, doar în Ucraina, 172 de milioane de dolari, a anunțat șefa Comisiei parlamentare pentru buget, Roksolana Pidlasa, pe pagina sa de Facebook.
De cealaltă parte, cheltuielile Rusiei pentru războiul cu Ucraina au fost de 150 de miliarde de dolari (aproape 411 milioane de dolari pe zi).
Într-un context regional tot mai tensionat, marcat de acțiunile militare ale Chinei și de arsenalul în creștere de drone al Coreei de Nord, Japonia își reevaluează fundamental strategia de apărare. O națiune pacifistă, constrânsă istoric de Constituție, se pregătește să investească masiv în tehnologii de ultimă oră pentru a-și securiza granițele. Piesa centrală a acestei noi viziuni este un proiect ambițios, un „scut” modern, adaptat la realitățile războiului din secolul XXI: sistemul Synchronized, Hybrid, Integrated and Enhanced Littoral Defense (SHIELD).
Sistemele actuale nu a fost gândite pentru doborârea dronelor, utilizarea rachetelor antiaeriene costisitoare fiind nesustenabilă într-un război de mare intensitate.
Dronele rusești din România și Polonia nu sunt o coincidență. Incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian polonez și românesc sunt testări din partea Federației Ruse.
Expertul militar german, Julian Röpke, a ajuns la concluzia că Federația Rusă și Republica Belarus simulează un atac asupra țărilor NATO în cadrul exercițiului strategic Vest-2025 (Zapad).
Analistul german consideră că forțele aliate din Rusia și Belarus, care spun că practică apărarea regiunii Kaliningrad în timpul manevrelor, se pregătesc, de fapt, să străpungă coridorul Suwalki, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia. Potrivit lui Röpke, Moscova și Minskul vizează cea mai îngustă zonă dintre enclava rusă și Belarus.
Reîntoarcerea în masă a veteranilor ruși provoacă îngrijorare la cele mai înalte niveluri ale societății ruse. Chiar și președintele Vladimir Putin se teme de acest lucru. Prin urmare, potrivit Reuters, Kremlinul, la cererea conducătorului său, a elaborat un plan pentru a ajuta veteranii să se integreze în societatea civilă. Printre altele, aceștia urmează să participe la structurile politice.
Preşedintele american Donald Trump se va afla miercuri şi joi în cea de-a doua vizită de stat în Regatul Unit, prima, în timpul căreia a fost primit de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, datând din 2019.
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul vizitei de stat a preşedintelui american Donald Trump de săptămâna aceasta în Regatul Unit, a anunţat guvernul britanic, precizând că aceasta va contribui la asigurarea investiţiilor pentru finanţarea de noi centrale nucleare, relatează luni Reuters și Agerpres.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, precizează că piloţii au avut autorizarea să doboare drona, însă au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul.
China se înarmează masiv, dar în același timp, este și într-o ofensivă de imagine de o agresivitate fără precedent. Parada militară de pe 2 septembrie a fost cea mai vizibilă mostră de ”PR politico-militar”, însă zilnic suntem bombardați cu informații privind inovațiile și capacitățile Armatei Republicii Populare Chineze.
Într-adevăr, China a recuperat uluitor decalajul de performanță și calitate privind produsele sale, cel mai bun exemplu fiind industria telefoanelor inteligente, a semiconductorilor sau chiar și cea a autovehiculelor electrice, iar viitorul pară să-i aparțină Beijingului.
Cu toate astea, nu trebuie uitat că în domeniile ”civile” autoritățile comuniste de la Beijing au avut un avantaj pe care nu-l pot valorifica la același nivel în industria militară: ”împrumutul” de tehnologie occidentală, companiile chineze beneficiind de pe urma replicării și îmbunătățirii echipamentelor americane și europene care se produceau în fabricile chineze.
Declarațiile care vin dinspre Beijing trebuie procesate ținând cont, atât de nivelul tehnologic incontestabil al Chinei, dar și de capacitatea mașinăriei chineze de propagandă de a provoca frică în rândul occidentalilor.
O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 și a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei.
Belgia a decis să transfere sub titlul de gratuitate patru nave de tip vânătoare de mine din clasa Tripartite către Bulgaria, ca parte a unui demers de consolidare a securității navale la Marea Neagră. Acțiunea nu vizează doar modernizarea Marinei Bulgariei, ci și un ajutor indirect acordat Ucrainei. În paralel, Olanda va lua o decizie similară și va dona și ea trei astfel de nave Bulgariei. O decizie în zona maritimă ce seamănă mult cu transferul de către Olanda sub comanda României a celor 18 avioane F-16 aflate la Centrul de Pregătire de la Baza 86 Aeriană Borcea. Și acordul privind navele donate Bulgariei, precum și F-urile transferate de olandezi României, au ca solicitare continuarea pregătirii militarilor și tehnicienilor ucraineni pentru a opera pe acest tip de tehnică militară.
Rusia ia în considerare cumpărarea sistemelor S-400 din Turcia, care folosește foarte puțin aceste sisteme. Kremlinul intenționează apoi să le revândă altor țări.
Un incendiu a izbucnit azi-noapte la o rafinărie din Kirishi, una dintre cele mai mari din Rusia, situată la aproximativ 120 de km sud-est de Sankt Petersburg. De asemenea, un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la compania petrolieră Bashneft, de lângă orașul Ufa.
Ambele părți încearcă să exploateze orice vulnerabilitate a adversarului pentru a obține un avantaj. Uneori reușesc dar, în cele mai multe situații planurile și acțiunile sunt dejucate, deoarece omniprezentele drone nu mai lasă loc de surprize. Pentru a scăpa de ochiul vigilent al UAV-urilor ucrainene, trupele ruse folosesc de mai mult timp mediul subteran pentru a se apropia în ascuns de pozițiile ucrainene.
Flancul estic al NATO a devenit, după invazia Rusiei în Ucraina, principala zonă de consolidare a apărării colective a Alianței. Polonia și România sunt pilonii de bază ai acestui flanc, fiecare având un rol strategic diferit.
Polonia este poarta de intrare terestră spre Europa Centrală și de Vest, o țară cu o lungă graniță comună cu Rusia (exclava Kaliningrad) și Belarus. România controlează flancul sudic al NATO, cu acces direct la Marea Neagră, o zonă de importanță vitală pentru securitatea Alianței.
Ambele țări și-au asumat angajamentul de a atinge și chiar de a depăși ținta NATO de 2% din PIB alocat apărării, însă strategiile și vitezele de modernizare diferă semnificativ.
Ieri seară, o dronă neidentificată a intrat în spaţiul aerian naţional al României. Două aeronave de luptă F-16 au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Feteşti.
Aeronavele F 16 au detectat o dronă în spaţiul aerian naţional.
„România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare”, un editorial pe care Vasile Dîncu, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și fost ministru al Apărării în România îl semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania. E vorba de programul european prin care România primește 16,6 miliarde de euro pentru înarmare, miliarde care sunt de fapt un împrumut, e adevărat la dobânzi avantajoase, dar care vin cu obligativități privind achiziții comune europene și cu un preț: Adio contractelor pe termen lung cu SUA, industrie parteneră pe care România și-a construit securitatea, precum și cu provocări birocratice. Însă marea provocare va fi renașterea industriei de apărare și cum va reuși România să implice industria de apărare în SAFE, în așa mod încât să devenim producător și nu doar cumpărător. Redăm integral textul opinie semnat de Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.
Toți ochii Occidentului fiind ațintiți asupra exercițiului din Belarus “Vest-2025” (Zapad-2025), după ce la precedenta ediție - cea din 2011 - manevrele militare ruso-belaruse au constituit preambul invadării Ucrainei.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este gata să impună sancțiuni dure împotriva țării agresoare, Rusia, dacă toate țările NATO fac același lucru și încetează să cumpere petrol rusesc.
Aproape că a devenit o obișnuință să prezentăm achizițiile de tehnică militară a făcute de Polonia și, ca de fiecare dată, nu putem să nu observăm diferența de ritm între Varșovia și București în ceea ce privește derularea achizițiilor pentru întărirea capacității naționale de apărare.
Belarușii construiesc o bază de rachete, arată imaginile din satelit. Șantierul este situat la 60 de kilometri sud de capitala Belarusului, Minsk, și la 245 de kilometri de granița cu Polonia. Experții spun că baza ar putea fi folosită pentru a găzdui rachete rusești Oreshnik sau chiar arme nucleare.
Armata Germaniei trebuie să ajungă la un total de aproximativ 460.000 de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO menite să crească nivelul de pregătire în fața amenințării tot mai mari a agresiunii ruse, spune comandantul său într-un document confidențial văzut de Reuters.
