Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier în largul coastei de vest a Franței, afiliat așa-numitei flote din umbră a Rusiei. Agenția franceză de știri BFMTV a relatat că două persoane au fost arestate.
Florin Cristescu, un expert pe subiectul Balcani, este doctorand și profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional “Grigore Moisil” din București.
În cele ce urmează prezentăm integral studiul extrem de captivant, de bine structurat și de documentat în ceea ce privește statele din Balcani și drumul lor către integrarea în structurile europene.
Spațiul ex-iugoslav reprezintă o zonă ce suscită o serie de provocări pentru procesul de integrare euro-atlantică. Mai precis, imaginea Balcanilor pentru Europa Occidentală rămâne chiar și astăzi foarte puternic impregnată de conotații negative. Acestea sunt moștenite dintr-o istorie tumultoasă, plină de evenimente conflictuale între populații și state. Termenul însuși de „balcanizare” este în mod curent utilizat pentru a caracteriza, o situație marcată de diversitate, de conflictualitate și de o tendință către dezintegrare. Unii vorbesc chiar de un „mit al Balcanilor” în măsura în care acest termen provoacă incontestabil o percepție, reală sau presupusă, a unei amenințări ce evocă, pe de o parte, divizarea etnică și teritorială, iar pe de altă parte, conflictul armat.[1] Într-adevăr, spațiul Balcanilor prezintă o serie de diferențe privind istoria, civilizația și religia locuitorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm nici existența unor trăsături comune privind aspectele etno-lingvistice, precum și cele referitoare la istoria recentă. Unit printr-o lingua franca, cunoscută sub numele de sârbo-croată, fără a uita însă de particularitățile ei în funcție de regiune, spațiul cunoscut în mare parte din secolul trecut cu numele de Iugoslavia poate fi împărțit în trei elemente componente:
Aria de influență catolică și occidentală: Croația, Slovenia, parțial Voievodina Sârbească Aria de influență bizantină: Serbia, Muntenegru, Macedonia Aria de influență musulmană: Kosovo și Bosnia Herțegovina
Dacă suprapunem aceste zone peste o hartă ce urmărește etapele integrării vom realiza că, acestea urmăresc în mare parte cele trei stadii. Astfel: Slovenia și Croația sunt membre ale Uniunii Europene din 2004 respectiv din 2013. Serbia, Macedonia și Muntenegru au obținut statutul de state candidate, în timp ce Kosovo și Bosnia Herțegovina și-au manifestat intenția de aderare, fără a dobândi încă statutul de candidat. De menționat, în cazul ultimelor două state, este faptul că nu religia musulmană a dus la o întârziere a lor în procesul de aderare, ci complexitatea situațiilor lor interne și internaționale, alături de imposibilitatea asigurării unei stabilității pe plan intern (chiar și a recunoașterii internaționale în cazul Kosovo) și implicarea anumitor factori externi în regiune.
Această diversitate poate fi rezumată în cuvintele celui mai cunoscut lider al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu privire la această zonă până la începutul ultimei decade a secolului XX: "O țară cu șapte frontiere, șase republici, cinci naționalități, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur șef”.
Spațiul iugoslav, în ciuda crizei economice care urma să se facă simțită la nivelul anilor ’80, era apropiat de obiectivele Comunității Europene. Putem vorbi, însă, despre o departajare importantă a Sloveniei și a Croației ce formau practic motorul economic al economiei iugoslave. La polul opus se aflau regiunile sărace: Kosovo și Bosnia Herțegovina, care însă furnizau o importantă forță de muncă primelor două state. Aceste discrepanțe au fost un catalizator al schimbărilor violente ce urmau să vină odată cu anii ’90.
Disoluția Iugoslaviei și conflictele interetnice care au urmat au cauzat, în total, un număr estimativ de 140.000 de morți (după alte surse între 200.000 și 300.000 de persoane), în timp ce o mare masă de persoane a avut de suferit din cauza transferurilor de populații. Astfel s-au înregistrat peste 300.000 de deportări și 120.000 de refugiați. Se estimează că 4.5 milioane de persoane și-au părăsit domiciliul pe timpul conflictelor.[2]
Cu toate dificultățile sale, acest spațiu care, împreună cu Albania, formează regiunea Balcanilor de Vest nu poate fi lăsat în afara Uniunii Europene. El reprezentând practic, alături de Elveția și teritoriul rusesc Kaliningrad una dintre cele mai mari „enclave” ale teritoriului european. În plus, spre deosebire de cazurile acestora două, toate statele ex-iugoslave urmăresc în politica lor integrarea în structurile nord-atlantice și europene.
Pe lângă stabilitatea în regiune, integrarea acestui spațiu ar aduce beneficii Uniunii Europene atât prin forța de muncă cât și printr-o serie de sectoare economice ce pot fi dezvoltate în regiune, de exemplu industria și agricultura. Nici turismul nu poate fi ignorat, cel mai bun exemplu fiind Croația, stat deja membru al UE, unde turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. O situație asemănătoare s-ar putea regăsi și în Muntenegru, țară cu un potențial fantastic în acest domeniu, dar căreia îi lipsesc resursele necesare pentru a îl exploata.
La 20 de ani de la sfârșitul celor mai sângeroase conflicte ce au măcinat Europa după Al Doilea Război Mondial, spațiul ex-Iugoslav se confruntă încă cu o serie de probleme. Pe lângă cele de natură economică (șomajul, dezechilibrul balanței de importuri-exporturi), și corupție, situația politică în ansamblu se află încă sub influența traumelor provocate de anii 90. Putem constata după cum urmează o serie de probleme majore în domeniul relațiilor între aceste state și vecinii lor[3]:
Legendă:
-Probleme privind frontierele (F)
-Deportări (DP)
-Refugiați (R)
-Persoane dispărute (PD)
-Acuzații de genocid (G)
Situația conflictuală a Serbiei cu majoritatea vecinilor este cauzată în principal de faptul că, în cadrul federației din timpul Iugoslaviei, sârbii reprezentau cea mai numeroasă etnie. La momentul dispariției acestei federații, fiecare republică a urmărit să își obțină independența, fără a lua în considerare prezența minorității sârbe din anumite regiuni. Populația sârbă se regăsea astfel răspândită în toate provinciile adiacente (în unele având chiar o proporție considerabilă, respectiv peste 35% în Bosnia și 14% în Croația). De asemenea, Serbia a reprezentat până în ultima clipă moștenitoarea la nivel diplomatic a fostei Iugoslavii.
Există însă și progrese în ceea ce privește relațiile bilaterale. Astfel, în 2012, președintele croat Ivo Josipović și fostul președinte sârb Boris Tadić au primit „Medalia Europeană pentru Toleranță”, recunoscându-li-se eforturile de apropiere între cele două țări în timpul mandatului lor.[4] Deși a fost primit cu reticență în Bosnia Herțegovina, Alexandar Vučič, actualul președinte al Serbiei, a efectuat în 2015 o vizită în cadrul comemorărilor masacrului musulmanilor de la Srebrenica, în timpul mandatului de prim-ministru. De asemenea, președintele Bosniei și Herțegovinei a efectuat, la rândul său, o vizită oficială la Belgrad la sfârșitul anului 2015.[5]
În ceea ce privește colaborarea cu Uniunea Europeană, aceasta a avut, încă din 1996, o abordare regională, stabilind obiective care să vizeze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton/Paris și de la Erdut, precum și crearea unei zone de stabilitate politică și dezvoltare economică. La 26 mai 1999 Comisia Europeană emite o comunicare intitulată “Procesul de Stabilizare și Asociere al țărilor din Sud-Estul Europei”. Acesta are la bază abordarea regională a UE față de cinci țări din Balcanii de Vest (șase după independența Muntenegrului): Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Kosovo. La acel moment, Comisia a declarat că negocierile privind acordurile de stabilizare și de asociere cu Bosnia și Herțegovina și cu Croația ar urma să înceapă de îndată ce aceste țări vor îndeplini condițiile necesare. În ceea ce privește Republica Federală Iugoslavia - devenită mai apoi Serbia și Muntenegru, inclusiv Kosovo, Comisia a semnalat faptul că nu are în niciun caz în vedere începerea unor astfel de negocieri, pe fondul desfășurării conflictului din Kosovo.
Din cauza problemelor din trecut, Uniunea va continua să pună un deosebit accent pe cooperarea acestor state, stabilitatea granițelor și respectarea integrității teritoriale. În plus, așa cum era de așteptat având în vedere obiectivele economice ale Uniunii, se încurajează libera circulație, respectiv cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii, și capitaluri), dezvoltarea asistenței economice și financiare, stabilirea și menținerea democrației. Elementul principal în cadrul acestui proces de cooperare o reprezintă încheierea unui Acord de Stabilizate și Asociere, între Uniune și fiecare dintre țările Balcanilor de Vest, stabilindu-se astfel drepturi și obligații reciproce. În principiu, Acordul urmărește formarea unei zone de liber-schimb și reforme pentru armonizarea legislației naționale cu cea ale Uniunii, în vederea unei viitoare aderări. Semnarea acestuia înseamnă că o țară a ales să se înscrie în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și urmărește să îndeplinească în acest sens criteriile de la Copenhaga.[6]
Un alt moment important l-a reprezentat Summitul de la Salonic din 2003, în cadrul căruia s-a pus pentru prima dată problema aderării la organizație a țărilor din Balcanii de Vest (definite ca: țările din fosta Iugoslavie, alături de Albania, însă fără Slovenia). În același an, un rol important declarația președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: “Este timpul să construim poduri în Balcanii de Vest, nu să le distrugem. Să deschidem frontierele, nu să le închidem. Să restabilim relațiile, legăturile comerciale, nu să le desființăm.” Aceasta reprezintă afirmarea unei noi direcții în cadrul politicii externe a Uniunii Europene către o statele balcanice.
Un progres semnificativ în asigurarea liberei circulații a persoanelor este reprezentat de sistemul liberalizării vizelor pentru cetățenii Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei și Bosnia Herțegovina. Astfel, în prezent, cetățenii acestor state au un drept de sejur pentru 90 de zile, fără condiții suplimentare, în toate țările Uniunii, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei. În schimb, pentru Kosovo viza este necesară, dată fiind situația particulară a acestui stat și faptul că nu toate statele UE îl recunosc.
În cele ce urmează, voi analiza situația fiecărui stat ex-iugoslav, privind atât punctele forte cât și punctele slabe pe care le prezintă, în procesul de integrare europeană.
II. Situația actuală a statelor ex-Iugoslave
Slovenia a fost primul stat fost iugoslav care a aderat în Uniunea Europeană. Spre deosebire de restul statelor pe care le avem în discuție, Slovenia a fost dintotdeauna raliată mai mult civilizației occidentale și, în special, lumii germane. Cu o populație de numai 2 milioane de locuitori, Slovenia și-a obținut fără prea mari probleme independența la data de 25 iunie 1991 după un scurt conflict cu statul Iugoslav.[7]
La data de 15 ianuarie 1992, Slovenia era recunoscută ca stat de către Uniunea Europeană, urmând a fi acceptată ca membru al ONU la 22 mai 1992.
Slovenia a urmat apoi toți pașii spre aderarea la Uniunea Europeană. Un rol important l-a avut legea privatizării din 1992, fapt ce a declanșat transformarea economiei centralizate într-o economie de piață. Reformele realizate de-a lungul anilor ‘90 au determinat acceptarea țării în UE, la data de 13 iunie 2004 urmată rapid de integrarea în N.A.T.O.
La 1 ianuarie 2007 Slovenia a adoptat moneda euro, iar la 21 decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Slovenia nu a fost însă ocolită de dificultăți. Criza economică din 2008 a afectat puternic sistemul bancar[8], însă Slovenia a reușit să remedieze situația. O altă problemă cu care se confruntă încă țara este legată de relațiile tensionate cu Croația în privința delimitării zonei maritime din jurul golfului Piran.
Cele mai importante sectoare ale economiei slovene sunt reprezentate de industrie (28,1%), comerț, transporturi, servicii de cazare și alimentație publică. Principalii parteneri de export și import ai Sloveniei sunt, în bună tradiție cu spiritul țării, Germania, Italia și Austria.
Anii ’90 au reprezentat redefinirea Croației în încercarea impunerii suveranității unui stat național. Această perioadă a fost marcată în principal de războiul devastator ce a măcinat noul stat desprins din fosta Iugoslavie.[9]
Moartea liderului Franjo Tudjman (personalitate controversată), care a reușit edificarea noului stat sub forma sa actuală, în decembrie 1999, a reprezentat momentul de la care politica externă a Croației avea să se schimbe. Deși noul președinte avea să fie Stipe Mesić, personalitate de seamă în istoria Iugoslaviei și fost aliat al lui Tudjman, sub conducerea sa, Croația se plasează pe un nou drum, cel al deschiderii față de instituțiile internaționale. Noul guvern condus de Ivica Račan a început să colaboreze tot mai strâns cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) și să permită reîntoarcerea refugiaților sârbi din timpul războiului. Aceste măsuri au deschis calea către integrarea în Uniunea Europeană.
Extrădarea unor generali croați, care încă se bucurau de susținere populară, pentru a fi judecați de tribunalul de la Haga, alături de o serie de dificultăți la nivel economic au determinat revenirea la putere a HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica/Uniunea democrată croată). Din acest motiv, partidul lui Tudjman a încercat să accelereze procesul aderării la Uniunea Europeană, îmbunătățindu-și reputația prin crearea unei coaliții cu Partidul Sârbilor Democrați Independenți (SDSS), în cadrul noului guvern.
Un succes important în procesul de aderare la Uniune a fost reprezentat de semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere încă din 2001. A urmat apoi obținerea statutului de candidat la data de 18 iunie 2004. Cu toate acestea, dificultățile create de insuficienta cooperarea cu autoritățile de la Haga, referitoare la predarea generalului Gotovina, și problemele privind împărțirea Golfului Piran cu Slovenia au întârziat aderarea. Deși Croația ar fi îndeplinit condițiile economice necesare pentru aderare, era necesar să depășească tendințele spre naționalism și extremism. Predarea generalului Gotovina autorităților de la Haga, precum și acordurile bilaterale cu Slovenia au facilitat semnarea Acordului de Aderare la Uniune la data de 9 decembrie 2011, aceasta urmând să se producă în 2013.[10]
Nu putem spune însă că a existat un etuziasm general privind aderarea la UE. Dacă la începutul anilor 2000 procentul populației ce dorea integrarea în organizație fluctua între 72%-80%, demersurile pentru extrădarea celor considerați vinovați de crime de război a determinat scăderea credibilității în UE, iar începând cu anii 2006-2007, procentul doritorilor de a accede la UE a început să varieze în jurul cifrei de 50%.
Referendumul organizat în vederea aderării Croației la UE, la data de 22 ianuarie 2012, a revelat insuficienta susținere din partea opiniei publice față de acest demers. În ciuda avertismentelor potrivit cărora costul neaderării, deci a unui vot negativ, era estimat la 1,6 miliarde de euro, doar 85% dintre croați au participat la referendum, dintre care numai 66% s-au pronunțat pentru aderare. La 1 iulie 2013, Croația avea să adere, Uniunea numărând astfel 28 de state.
Croația rămâne o țară cu înalt grad de dezvoltare, o mare parte a veniturilor provenind din turism. Astfel, în 2015, cele mai importante sectoare ale economiei croate erau: comerțul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21.8%) și industria (21.2%). În domeniul comerțului, principalii parteneri de import-export fiind Italia, Slovenia și Germania.[11]
La capitolul minusuri, nu lipsesc nici aici manifestările extremiste, recent aduse în prin plan prin cântece fasciste, rasiste și vădit antisârbe. O serie de astfel de lozinci au fost scandate în cadrul meciurilor de fotbal sau a unor concerte rock. De asemenea, în pragul integrării în Uniunea Europeană, s-au înregistrat o serie de proteste în orașul Vukovar împotriva inscripțiilor cu litere chirilice (specifice alfabetului sârbesc).[12]
Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independența față de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice și culturale ale celor două popoare, sârb și muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.
Conform Constituției Statului Serbia și Muntenegru, independența unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaționale, cu condiția existenței unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziții, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părți.[13]
În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI și Banca Mondială în 2007, iar din 2010 și-a obținut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susținută actualmente ca o strategie națională de către toate partidele politice.
În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluție privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al țării, precum și relația cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.
Există însă și aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existența unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS) domină arena politică și s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliție cu alte partide mai mici. Efectele se resimt și în administrația intens politizată, devenită un staff al membrilor și simpatizanților acestui partid.[14]
Nici liderul partidului Mile Đukanović nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deși s-a renunțat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanți, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Inițial, un apropiat al președintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanțat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.
Aderarea Muntenegrului la NATO anul acesta (2017) a stârnit multe discuții. Mai multe partide din opoziție, care au fost împotriva separării față de Serbia, deși proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică față de aderarea la alianța euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit și o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.
Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru folosește moneda euro. Explicația se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbești puteau fi emiși necondiționat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăți pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut inițial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.[15]
Anul trecut, sute de mii de persoane atât în Serbia cât și în Muntenegru s-au adunat în marile orașe pentru a protesta împotriva noii legi muntenegrene privind libertatea religioasă. Biserica Ortodoxă Sârbă, principala autoritate religioasă în Muntenegru, afirmă că aceasta este o tentativă de a o exclude din cadrul posesiunilor sale.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană a apărut în 1993 și a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creștinii ortodocși din Muntenegru își manifestă în continuare atașamentul față de Biserica Ortodoxă Sârbă1 .
Legea prevede un inventar al tuturor clădirilor și siturilor religioase despre care autoritățile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condițiile acestei legi, comunitățile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a își păstra proprietatea, dispoziție despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.
Paradoxul sârbesc este definit de o politică ce oscilează în permanență între Est și Vest. Serbia reprezintă un stat cu o puternică tradiție central-europeană însă, în același timp, politica sa externă este orientată, de cele mai multe ori, înspre Rusia. Totodată, partidele și oamenii politici ce s-au aflat la conducere au dus atât o politică de strângere a relațiilor cu Rusia, cât și una de integrare europeană.
La nivelul anilor ’90 și al schimbărilor imediate marcate de căderea comunismului, Serbia a avut o grea moștenire. Primele alegeri democratice pluraliste au avut loc în Serbia pe 9 decembrie 1990 și au fost câștigate de fosta Ligă a Comuniștilor din Serbia (redenumită ulterior Partidul Socialist din Serbia SPS), condusă de Slobodan Milošević. Climatul politic al anilor ’90 a fost caracterizat de represiune, manipulare și restrângerea unor libertăți politice.
Schimbările timide spre democratizare pot fi observate în societatea sârbă începând cu anul 1996, când partidele politice din opoziție, ce formau coaliția „Zajedno”, au reușit să obțină o victorie la alegerile locale, câștigând o majoritate a voturilor în 14 dintre cele 19 mari orașe ale Serbiei. Confruntat cu înfrângerea, Slobodan Milošević a încercat să impună o serie de presiuni asupra comisiilor electorale pentru a obține anularea rezultatelor. După trei luni de proteste publice zilnice, a fost însă nevoit să recunoască înfrângerea partidului său.[16]
Acțiunile armate și bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii din 1999 au depreciat serios imaginea liderului de la Belgrad. La alegerile din 2000, după o serie de contestații și proteste de stradă din partea opoziției, Milošević avea să piardă și funcția de președinte. Succesorul său, Vojislav Koštunica, a reușit să preia postul de lider al Iugoslaviei la data de 6 octombrie 2000.
Atitudinea față de integrarea europeană la nivelul anilor 2000 a fost polarizată în jurul a două importante forțe politice:
SPS (Partidul Socialist), fostul partid al lui Slobodan Milošević, susținut în special de persoanele din zone rurale cu studii medii, ce reprezentau o mare parte din electoratul acestuia și al partidelor ce s-au scindat ulterior din el, cu o tendință eurosceptică. DS (Partidul Democrat), cu un electorat majoritar din mediul urban și având studii superioare, urmând o viziune proeuropeană.
Alegerile de anul acesta (2017) l-au confirmat la putere pe Alexander Vučić, fost prim ministru, devenit astfel președinte. Având funcții importante în partidul lui Slobodan Milošević, Vučić se alătură în 2008 Partidului Progresist (SNS), care s-a scindat din acesta. A fost ministru al apărării din 2012 până în 2014, când a obținut funcția de premier. În ultimii ani, activitatea de premier a avut atât o componentă pro-europeană și de apropiere față de vecini, cât și una de apropiere față de Rusia.[17]
Serbia are avantajul de a ocupa o poziție strategică deosebită în Balcani. Încă din perioada medievală a fost cunoscut rolul de „Cheie a Balcanilor” deținut de orașul Belgrad. În același timp, Serbia beneficiază și de un important potențial agricol, ocupând locuri fruntașe în Europa la producția de fructe și legume.
Drumul european al Serbiei a fost însă barat de trei probleme: disoluția uniunii cu Muntenegru, necooperarea cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și nerezolvarea problemei statutului entității Kosovo.
Muntenegru și Serbia sunt interconectate prin istorie, având o cultură comună, un trecut asemănător, precum împărtășind o tradiție ortodoxă. Conform Raportului privind Serbia din 2016 al Comisiei Europene, relațiile cu Muntenegru au rămas bune, înregistrându-se semnarea unui acord în sectorul cooperării științifice, cât și unul în domeniul militar, referitor la bazele de submarine ale fostei Iugoslavii. În aceeași direcție se înscrie și vizita Președintelui muntenegrean la Belgrad în iulie 2015.
În ciuda acestui fapt, au existat și o serie de tensiuni între cele două state, în principal, pe fundalul recunoașterii de către Muntenegru a statului Kosovo, precum și în contextul aderării la NATO. Un alt aspect în care nu s-au realizat progrese semnificative este reprezentat de problemele persoanelor cu o dublă cetățenie (muntenegreană și sârbă).[18] Voi arăta în cele ce urmează că Uniunea Europeană poate fi o soluție în perfecționarea relațiilor între cele două state.
În privința extrădării criminalilor de război, partidele politice și-au schimbat adesea atitudinea față de problema cooperării cu Tribunalul de la Haga. Poziția Serbiei a oscilat între dorința cooperării depline cu TPIY, în vederea aderării la Uniune și refuzul acestei cooperări, în scopul menținerii unei susțineri din partea societății profund naționaliste. Progrese remarcabile s-au făcut sub președintele Boris Tadić, prin arestarea în 2008 și, respectiv, în 2011 a criminalilor de război Ratko Mladić și respectiv Radovan Karadzić. Evenimentele au stârnit numeroase proteste de stradă, cei doi fiind considerați eroi naționali de o parte considerabilă a societății sârbe. Predarea celor doi a fost însă un catalizator important al relațiilor UE-Serbia, Uniunea suspendând în două momente negocierile cu Serbia în privința Acordului de Stabilizare și Asociere din acest motiv. Arestarea lui Mladić în 2011 a determinat însă reînceperea lor.[19] Cu toate acestea, dorința de aderare la Uniunea Europeană a sârbilor a înregistrat în ultima perioadă o scădere, menținându-se în jurul pragului de 50%.
Cea mai mare dificultate în aderarea Serbiei este reprezentată de problema Kosovo. Declarația de independență a Kosovo de la 17 februarie 2008 a adus o reconsiderare a relațiilor dintre Belgrad și Bruxelles. UE nu a condiționat însă candidatura Serbiei de recunoașterea Kosovo, având în vedere că cinci state membre ale UE nu recunosc noul stat. Normalizarea relațiilor între Serbia și acest teritoriu reprezintă însă una dintre condițiile de bază pentru aderare.[20]
UE reprezintă un important factor în restabilirea relațiilor între cele două țări. Discuțiile bilaterale dintre UE și cele fiecare dintre cele două formațiuni politice au reafirmat din partea ambelor dorința de a relua negocierile. Printre progresele colaborării, s-au numărat acordurile din august 2015 privind telecomunicațiile și al minoritățile.
O nouă provocare deschisă Serbiei în problema aderării la Uniune a fost expusă în alocuțiunea de la Belgrad, la data de 15 septembrie 2017 a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. După ce a lăudat progresele Serbiei în vederea aderării, acesta a afirmat, printre altele, că normalizarea relațiilor cu Kosovo reprezintă o prioritate critică pentru Serbia, iar cheia se află în mâna actualilor politicieni de la Belgrad.[21] Va reuși oare Serbia să depășească această dificultate în contextul seismelor majore în ultimii ani ce se produc pe harta Europei?
În ciuda faptului că a fost prima țară din Balcani semnatară a acordului de Stabilizare și Asociere cu UE în 2001 și al doilea stat ce a obținut statutul de candidat în 2005, Macedonia (sau FYROM/ Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei) așteaptă încă declanșarea discuțiilor de aderare. Țara a continuat să dezvolte o economie liberală, înregistrând un progres în privința activităților comerciale. Succesele acestei țări sunt însă parțiale, Macedonia are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din regiune. În plus, două probleme atârnă greu de posibilitatea aderării Macedoniei la Uniune: relațiile cu etnicii albanezi din nord-vestul provinciei și numele țării, disputat cu Grecia.
Divergențele cu etnicii albanezi s-au soldat cu un conflict armat în 2001, care a necesitat intervenția UE, SUA și OSCE. Semnatarii acordurilor macedo-albaneze au fost principalele patru partide de atunci și o serie de reprezentanți desemnați de UE și SUA, acționând ca mediatori și garanți. Acordul de la Ohrid cunoscut sub numele de OFA a fost monitorizat de UE încă din 2002, existând și percepția populară conform căreia: „drumul spre Bruxelles trece prin Ohrid.” În ciuda tentativelor Uniunii Europene de a rezolva situația tensiunilor interetnice, acestea au izbucnit din nou, în nenumărate ocazii. În 2003, răpirea a doi polițiști de către insurgenții Armatei Naționale Albaneze (ANA) a condus la o amplă operațiune a armatei macedonene în zonele controlate de această grupare paramilitară. În 2012, peste 10.000 de etnici albanezi au protestat în capitală împotriva guvernului, după ce autorii albanezi ai unor crime împotriva unor pescari macedoneni au fost acuzați de terorism.[22] Cel mai recent conflict a avut loc în 2015, când un schimb de focuri din în localitatea Kumanovo, între armata macedoneană și insurgenții albanezi, s-a soldat cu cinci morți.[23]
Cea de-a doua problemă a fost reprezentată de disputele cu Grecia în privința numelui țării. Macedonia a reprezentat un măr al discordiei între Grecia, Bulgaria și Serbia (mai târziu Iugoslavia) pe fondul afirmării naționalismelor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Ea a fost împărțită între cele trei state, partea iugoslavă urmând să își afirme independența odată cu dezintegrarea federației. Temerile Greciei erau legate de existența unei regiuni, aflate la granița cu fosta republică iugoslavă și care poartă aceeași denumire. Căutarea unei noi identități și naționalismul exacerbat al Macedoniei au dat naștere proiectului „Skopije 2014”. Acesta a implicat construirea a numeroase clădiri și monumente cu trimitere la anumite personalități, multe dintre ele făcând parte și din panteonul național al Greciei și al Bulgariei. Atât Grecia cât și Bulgaria nu au o părere favorabilă față de manifestările propagandistice ale Macedoniei.
Discuția asupra numelui Statului Macedonean a fost un factor major în negocierile de integrare în UE. La începutul anului 2013, a apărut o propunere a negociatorului, sub mandat ONU, Matthew Nimetz, referitoare la adoptarea numelui de „Republica Superioară a Macedoniei”. Începând cu 12 februarie 2019 numele statului a fost însă schimbat în „Republica Macedoniei de Nord”. Dificultățile pe celelalte planuri însă se mențin.
În ceea ce privește integrarea, sondajele de opinie arată că, în ultima perioadă, începând din 2002, popularitatea Uniunii Europene a scăzut ușor în fosta republică iugoslavă. Dacă în anul 2015, când a primit statutul de candidat, opinia față de integrarea în UE era la 92%, tergiversările au determinat o scădere la 84%. În același timp, încrederea în UE a scăzut de la 53% la 37%.
Bosnia-Herțegovina rămâne unul dintre punctele febrile ale Europei. Sângerosul război din anii 90 a găsit o soluție de compromis prin divizarea teritoriului în două mari entități: Federația Croato-Musulmană și Republika Srpska, la care se adaugă districtul “Brčko”, făcând formal parte din ambele. Totodată, instituirea așa numitei “președinții colective”, în care fiecare etnie își alege un reprezentant a fost o frână importantă în drumul european al țării. Divizarea a fost concretizată și prin dreptul de veto al acestora, impus pe scară largă, cu intenția de a proteja așa-numitele interese naționale vitale.
De asemenea, țara este în continuare divizată în partide etnice, tentativele de colaborare între acestea eșuând lamentabil. Inițiativele UE de reformare a forțelor de poliție, în vederea semnării Acordului de Stabilizare și Asociere nu au reușit, iar în 2011 Uniunea a decis să pună capăt misiunii de monitorizare a poliției.
Pentru cetățenii din Bosnia-Herțegovina, intrarea în Uniunea Europeană poate să soluționeze o serie de probleme cum ar fi: șomajul, lupta împotriva corupției, dar și consolidarea statului de drept. Sondajele indică un sprijin constant pentru perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este însă mai mic în Republica Srpska, unde aproximativ o treime din cetățeni sunt împotriva integrării. Unul dintre elementele ce au determinat acest lucru îl reprezintă propaganda politicienilor care evidențiză posibilitatea desființării statului bosniac prin alipirea Republicii Srpska la Serbia. Naționalismul și propaganda au condus însă ca o treime din populația Bosniei să considere, în sondajele din 2011-2012, că țara se află mai aproape de un nou conflict decât de integrarea în UE.[24]
Bosnia, alături de problema Kosovo, rămân unele dintre cele mai aprinse provocări pentru Uniunea Europeană în vederea pacificării zonei, precum și a posibilei integrări a acestora.
Ultimii ani au adus o serie de noi dificultăți pe de o parte Uniunii Europene, iar pe de altă parte spațiului ex-Iugoslav. Odată cu Brexitul, Criza Migranților, terorismul, relația tot tensionată cu Rusia, în contextul situației din Ucraina, referendumurile pentru apariția unor noi entități europene, se constată că Uniunea însăși se află în imposibilitatea de a găsi soluții la propriile probleme. Se impune astfel necesitatea unei aprofundări a Uniunii înaintea oricărei alte extinderi a frontierelor acesteia. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât presiunile externe și implicarea unor state cu tendințe autoritare în zona Balcanilor ar complica și mai mult situația Uniunii.
Spațiul ex-Iugoslav cu toate trăsăturile lui nu poate fi însă lăsat în urmă, el constituie un important element constitutiv al Europei. Așa cum bine evidenția istoricul și reporterul pentru ziarul The Economist în fosta Iugoslavie, Tim Judah: „Din Slovenia până la granița macedoneană cu Grecia, cei mai mulți oameni din regiune au încă multe în comun, chiar dacă nu vorbesc prea mult despre asta. În fiecare zi, legăturile dintre aceste țări, rupte în anii 90, sunt restabilite în liniște. Iugoslavia a dispărut demult, în locul ei o « Iugosferă » apare. Cultura și obiceiurile similare, vizibile în regiune, sunt de asemenea evidente din afară, mai ales în diverse state ale Europei occidentale, unde oameni cu origini balcanice organizează cluburi de cultură și evenimente comune.”[25]
Un proiect ce mă determină să închei pe un ton optimist îl reprezintă tentativa de formare a unei micro regiuni a populației musulmane din Sandzak, populație împărțită între Serbia și Muntenegru. Se urmărește astfel formarea unei Euro-regiuni ce ar permite tuturor orașelor să obțină o finanțare din fondurile UE pentru regiunile transfrontaliere. Potrivit susținătorilor petiției: “Regiunea transfrontalieră Sandzak nu va schimba granița dintre Serbia și Muntenegru însă tocmai această graniță va permite formarea unei regiuni pe modelul UE.”
Vor putea oare aceste state să ajungă la un numitor comun pe planul integrării europene? Este greu de crezut că se va întâmpla în viitorul apropiat, însă necesitatea integrării acestui spațiu rămâne incontestabilă. Unul din numitorii comuni ai acestor state, pe lângă limbă, îl reprezintă dorința de a adopta valorile comune ale Uniunii Europene. Acest deziderat al aderării, pe lângă prosperitate economică, un nivel mai înalt al educației și al toleranței, va conduce și la o mai mare stabilitate în regiune. În definitiv, este cunoscut rolul esențial al Uniunii în menținerea celei mai lungi perioade de pace în Europa de Vest, de la Al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre.
Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016
- Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014
- Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007
- Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012
Surse online:
Cristescu Florin, “Rădăcinile unui război aproape uitat”, 1.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/radacinile-unui-razboi-aproape-uitat-1_5907385e5ab6550cb8b4ecd5/index.html
Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România, 30.09.2015 http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017,https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
V. M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile M., Tensiuni interetnice in Macedonia, Hot News 5.05.201210.000 de etnici albanezi au protestat impotriva guvernului de la Skopje 2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
V. M., „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
Ioana Niţă, Slovenia riscă să devină prima ţară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout, Ziarul Financiar, 27.09.2012,http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
-----
[1] Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007, p. 73-91
[2] Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012 p. 11
[3] Apud: Lucia Vesnic-Alujevic, op.cit. p.13
[4] Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014 p. 15
[5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[6] Lucia Vesnic, op.cit p. 26
[7] Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
[8] Ioana Niță, „Slovenia riscă să devină prima țară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout”, 27.09.2012 http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
[9] Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
[10] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.16
[11] Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
[12] V.M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile=
[13] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.33
[14] Ibidem p. 34
[15] Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România 30.09.2015,http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
[16] Ibidem, p.48
[17] Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
[18] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[19] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.53
[20] Ibidem p. 53
[21] Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
[22]V.M „Tensiuni interetnice în Macedonia: 10.000 de etnici albanezi au protestat împotriva guvernului de la Skopje”, Hot News, 5.05.2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
[23] V.M. „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
[24] Corina Stratulat (editor) op.cit. p 106
[25] Apud, Lucia Vesnic-Alujevic op.cit p.30
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier în largul coastei de vest a Franței, afiliat așa-numitei flote din umbră a Rusiei. Agenția franceză de știri BFMTV a relatat că două persoane au fost arestate.
'Președintele american respectă suveranitatea altor țări, el m-a întrebat doar care este situația - este o diferență importantă, el nu este' ca europenii, 'care sunt mai agresivi decât americanii', a declarat Viktor Orban.
Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni şi va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.
Pentru Donald Trump, recunoașterea publică și titlurile onorifice par să fie o monedă de schimb la fel de valoroasă ca pacea însăși. Pe măsură ce se apropia anunțul laureatului Premiului Nobel pentru Pace în 2025, președintele american și-a exprimat public și fără echivoc convingerea că prestigiosul premiu ar trebui să îi revină.
Liderii Uniunii Europene se întâlnesc miercuri, la Copenhaga, pentru discuţii informale axate pe apărare şi războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după ce o serie de încălcări ale spaţiului aerian şi observări de drone au stârnit noi preocupări de securitate.
O zi mai târziu, zeci de lideri europeni sunt aşteptaţi la Copenhaga pentru a participa la summitul Comunităţii Politice Europene, un forum ce îşi propune să promoveze dialogul politic şi cooperarea cu ţări din afara UE.
Un studiu recent al organizației internaționale de mediu Greenpeace arată o discrepanță morală și financiară șocantă în politica externă a unor state membre ale Uniunii Europene. Analiza dezvăluie că patru țări, Franța, Belgia, Spania și Olanda, au plătit Federației Ruse pentru livrările de Gaze Naturale Lichefiate (GNL) o sumă mult mai mare decât ajutorul total oferit Ucrainei de la începutul invaziei la scară largă, în 2022.
Nici procurorii polonezi, nici cei germani nu au comentat încă cu privire la arestare.
Propunerea de a utiliza activele rusești înghețate din Europa pentru a acorda un împrumut Ucrainei nu înseamnă confiscarea acestora, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ucraina va rambursa împrumutul, odată ce Rusia o va compensa pentru daunele cauzate de actuala agresiune armată.
Prezent la Conferința de securitate de la Varșovia, reprezentantul Administrației Trump pentru Ucraina, gen. Keith Kellogg, a ținut să precizeze că statele europene au capacitatea să contracareze militar Rusia.
Declarația generalului Kellogg la adresa Europei este doar parțial măgulitoare, întrucât aceasta confirmă în esență orientarea politicii americane către o dezangajare treptată din spațiul european.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că operațiunea de contraofensivă Dobropilia este în desfășurare. Mai mult, în zona tactică Dobropilia, oraș situat în raionul Pokrovsk, armata rusă pierde zilnic un număr cel puțin dublu de luptători, comparativ cu media anterioară.
Rusia a negat luni orice tentativă de ingerință în alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova, câștigate de Partidul de Acțiune și Solidaritate (PAS), partidul pro-european de guvernământ, relatează agențiile Agerpres și AFP.
Cuvintele lui Merz sunt cu siguranță îngrijorătoare, deoarece marchează că Rusia a ales o abordare și mai agresivă în relația sa cu Europa.
Casa Albă a publicat planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza. CNN relatează că planul are 20 de puncte. Într-o conferință de presă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, Trump a declarat că sunt foarte aproape de un acord. Netanyahu a fost de acord cu planul, dar acum acesta trebuie aprobat de mișcarea teroristă Hamas.
Rusia reactivează un nou front de confruntare în Europa și anunță că dorește să își folosească președinția Consiliului de Securitate al ONU pentru a „reevalua” Acordurile de la Dayton, care au pus capăt sângeroaselor războaie balcanice din 1995, după destrămarea Iugoslaviei, când sârbii, croații și bosniacii s-au luptat între ei.
Ucraina continuă să lovească facilități importante de pe teritoriul Rusiei, astfel că o eventuală decizie a SUA de a livra Kievului rachete Tomahawk ar însemna încă o complicație pentru regimul de la Kremlin.
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) are majoritate parlamentară, o majoritate pro-europeană, în urma alegerilor parlamentare de duminică, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, liderul acestei formaţiuni politice, Igor Grosu.
Moscova a respins toate propunerile autentice de pace. Decizii cheie sunt așteptate din Europa în această săptămână, în principal adoptarea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni.
De asemenea, NATO analizează un nou plan de doborâre a avioanelor rusești, notează The Times.
”Suntem deja în proces de creare a unui nou tip de forță în cadrul Forțelor Aeriene: sisteme de apărare aeriană fără pilot”, a declarat generalul Oleksandr Sîrkîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.
El a menționat că este vorba în principal despre dronele interceptoare, care au o eficiență de 70% împotriva șahedelor rusești.
Rusia ar fi fost de acord să antreneze și să înarmeze un batalion aeropurtat chinez care se pregătește să invadeze Taiwanul în 2027, conform unei analize făcute de RUSI a documentelor scurse de informații publicate de grupul de hackeri Black Moon.
La ora 21:00 s-au închis urnele în Republica Moldova și în diaspora. Peste 3.3 milioane de cetățeni au fost chemați la vot pe 28.09.2025, într-un scrutin decisiv pentru parcursul pro-european al Moldovei. Nu avem însă exit poll-uri la închiderea urnelor, așa cum suntem obișnuiți în România, astfel că datele oficiale vor apărea treptat.
Zborul BA886 al companiei British Airways a întâmpinat un incident la aterizarea pe Aeroportul Otopeni, când în momentul aterizării piloții au fost anunțați că o dronă se afla pe pistă.
Alegerile din Republica Moldova se desfășoară într-o atmosferă mai tensionată ca niciodată.
În timp ce infrastructura cibernetică a Moldovei e bombardată, elementele pro-ruse acreditează ideea că alegerile din Republica Moldova vor fi anulate.
Astfel, fostul Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, una dintre marionetele Moscovei, cheamă cetăţenii moldoveni în stradă la un protest "pentru a apăra victoria" în alegeri.
Într-un comunicat venit pe redacția DefenseRomania, general-locotenent (r) Florian Coldea deplânge decesul generalului de brigadă (r) Dumitru Dumbravă, cel care s-a stins din viață pe 26 septembrie 2025, la doar 53 de ani și care a activat în cadrul Serviciului Român de Informații. Redăm integral comunicatul oficial emis de general-locotenent (r) Florian Coldea.
Teheranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Regatul Unit, într-o mișcare spectaculoasă care escaladează tensiunile pe fondul amenințării cu reimpunerea sancțiunilor internaționale. Televiziunea de stat iraniană a catalogat decizia ca fiind un răspuns direct la "comportamentul iresponsabil" al celor trei puteri europene (G3/UE3) care încearcă să reactualizeze sancțiunile ONU.
O parte a clerului Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove s-a implicat, de-a lungul timpului, în alegerile de orice fel pentru a susține candidați proruși. Această mitropolie se subordonează Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Vladimir, alături de Sinodul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a interzis clerului implicarea în campaniile electorale, indiferent de mesajele candidaților. Totuși sancționarea clerului implicat în campaniile electorale s-a lăsat de multe ori așteptată.
Nu mai e nicio îndoială, Rusia caută să creeze panică și nesiguranță în rândul populației, zborurile dronelor având ca scop să slăbească încrederea cetățenilor în guvernele statelor europene și în UE. Bonus, statele sunt nevoite să consume resurse uriașe pentru a depista aparatele de zbor.
România are în vedere un parteneriat cu Ucraina pentru fabricarea de drone cu ajutorul noului mecanism comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanţării prin împrumuturi a unor achiziţii şi investiţii militare, a declarat agenţiei Reuters un oficial român.
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au decis în cadrul ședinței de astăzi, 26 septembrie, că formațiunea condusă de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, nu poate participa în actualele alegeri parlamentare.
Europa accelerează reindustrializarea apărării, iar statele baltice se află în prim-planul acestei mișcări strategice. După ce Germania, prin gigantul Rheinmetall, a anunțat investiții majore în fabrici de muniție în Letonia și Lituania, Estonia se pregătește să găzduiască, la rândul ei, o unitate de producție pentru muniție de calibru mare.
Anunțul a fost confirmat de ministrul apărării, Hanno Pevkur, și de ministrul economiei și industriei, Erkki Keldo, care au subliniat că negocierile sunt avansate și că primele rezultate vor fi vizibile în săptămânile următoare.
Cetățenilor Republicii Polone care se află pe teritoriul Republicii Belarus li se recomandă să îl părăsească prin mijloacele comerciale și private disponibile, scrie presa poloneză.
Acest anunț a fost făcut în ziua redeschiderii frontierei polono-belaruse, care a fost redeschisă traficului pe 25 septembrie, după ce a fost închisă timp de aproape două săptămâni. Cu toate acestea, reprezentanți ai guvernului polonez, inclusiv prim-ministrul Donald Tusk , au avertizat că frontiera ar putea fi închisă din nou dacă situația se înrăutățește.
Mașina de război a Rusiei continuă să funcționeze, iar secretul său, deși nu tocmai ascuns, rămâne o pată neagră pe harta eforturilor internaționale de sancționare. După trei ani și jumătate de conflict, rachetele și dronele care lovesc zilnic orașele ucrainene sunt pline, la propriu, de tehnologie occidentală.
Deciziile pe câmpul de luptă, dar și cele din spatele biroului, intră în bucla viteză-AI. Comandantul Armatei a 8-a din Coreea de Sud recunoaște că „eu și Chat am devenit foarte apropiați în ultima vreme” un semnal că viitorul războiului se decide la „viteza mașinii”, nu a omului.
O operațiune internațională, denumită "SIMCARTEL", a scos la iveală o platformă sofisticată de tip "cybercrime-as-a-service" (CaaS) care a permis escrocilor cibernetici să creeze milioane de identități virtuale pentru o gamă largă de fraude, de la phishing la escrocherii cu investiții false. Pierderile înregistrate doar în Austria și Letonia se ridică la peste 5.8 milioane de dolari.
În noaptea dintre 18 și 19 octombrie 2025, un atac reușit cu drone a vizat un obiectiv strategic major din Rusia: Uzina de Procesare a Gazelor din Orenburg. Aflată la o distanță impresionantă, de cel puțin 1.000 de kilometri de granița cu Ucraina, această lovitură subliniază capacitatea militară a Kievului de a perturba infrastructura energetică vitală a Moscovei.
Patru bombardiere strategice B-1B Lancer, de la Baza Forțelor Aeriene Dyess, Texas, au ajuns, recent, la Baza Aeriană Misawa, Japonia, într-o misiune operativă. Este probabil ca aeronavele să participe la exerciții cu Japonia în următoarele săptămâni, potrivit publicației Air&Space Forces.
Franța a marcat recent un moment istoric pentru ambițiile sale militare și nucleare. La șantierul Naval Group din Cherbourg, a început sudura primei plăci de oțel pentru viitorul portavion de nouă generație (PA-NG). Deși pare un detaliu tehnic, acest act semnalează demararea efectivă a construcției fizice a celei mai mari nave de război realizate vreodată în Europa și confirmă hotărârea Parisului de a-și menține statutul de putere maritimă de prim rang, chiar și într-un context economic și politic intern dificil.
În ultimele 24 de ore, forțele ruse au stabilit un record în ceea ce privește numărul de bombe de aviație utilizate întro zi, folosind 268 de unități. Acest lucru este menționat în raportul de astăzi (18.10.2025) de la ora opt dimineața, care a fost publicat de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Agenția de presă rusă Tass a semnalat, pe 19.10.2025, că, în primele trei luni de implementare a programului PURL (Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina), care le permite aliaților europeni din cadrul NATO să cumpere arme pentru Kiev din SUA, Ucraina a primit 2,422 de miliarde de dolari, în timp ce nevoile sale pentru această perioadă s-au ridicat la 3-4,5 miliarde.
Olanda devine primul partener european care obține „acces total” la inițiativa americană Collaborative Combat Aircraft (CCA). Este un pas major care cimentează alianța transatlantică în domeniul puterii aeriene, unde dronele autonome vor lupta alături de avioanele cu pilot, sporind semnificativ raza de acțiune și capacitatea de supraviețuire în luptă.
O evaluare dură și necesară a fost adusă în spațiul public, punând sub semnul întrebării direcția strategică a Alianței Nord-Atlantice. Miliarde de dolari cheltuite pe sisteme de armament avansate, dar care au eșuat în a anticipa sau a contracara evoluția accelerată a sistemelor de război electronic (EW) dezvoltat de Rusia, reprezintă o lecție costisitoare pentru NATO.
De la invazia din 2014 și, mai ales, după atacul la scară largă din 2022, Ucraina a adoptat o strategie neconvențională de apărare: sprijinirea mișcărilor naționale non-ruse din interiorul Federației Ruse. Kievul este convins că sprijinirea acestor popoare să obțină independența va slăbi Rusia, asigurând victoria Ucrainei pe termen scurt și securitatea pe termen lung.
Deși pare desprins dintr-un film SF, un sistem robotizat care permite lansarea și aterizarea dronelor de luptă cu ajutorul unor vehicule aflate în plină mișcare ar putea schimba radical tactica pe câmpul de luptă. Inovația, dezvoltată de compania americană Target Arm, nu doar că automatizează un proces critic, dar promite să salveze vieți, reducând riscul la care sunt expuse echipajele militare.
România are o oportunitate istorică de a-și consolida rolul în industria europeană de apărare prin instrumentul „Action for Security in Europe” (SAFE). Cu o finanțare europeană de până la 150 de miliarde de euro, SAFE poate sprijini modernizarea sistemului militar românesc, dezvoltarea industriei naționale de apărare și creșterea influenței țării în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Comisia Europeană a anunțat în septembrie alocările financiare destinate țărilor din Europa de Est prin programul SAFE. Potrivit datelor publicate, Polonia va putea accesa până la 43,7 miliarde de euro, România până la 16,7 miliarde de euro, iar Ungaria până la 16,3 miliarde de euro.
Cine ar fi crezut că viitorul războiului naval nu va fi dominat de portavioane și distrugătoare, ci de o barcă mică, autonomă, de doar 5,5 metri, încărcată cu explozibil? Răspunsul se află în Marea Neagră, iar numele inovației ucrainene este MAGURA - acronimul pentru Maritime Autonomous Guard Unmanned Robotic Apparatus.
Afirmația recentă a președintelui Finlandei, Alexander Stubb, conform căreia Donald Trump ar fi "singurul care îl poate forța" pe Vladimir Putin la masa negocierilor, merită o analiză nuanțată. Dincolo de retorica de moment și de aura de deal-maker pe care Trump o cultivă, această ,,poziționare finlandeză'' relevă o înțelegere pragmatică a pârghiilor de putere, mai degrabă decât o simplă predilecție ideologică.
Rusia pare să se pregătească pentru intensificarea atacurilor pe distanțe lungi împotriva Ucrainei. Extinderea bazei aeriene Engels-2, un nod vital pentru bombardierele strategice, semnalează o intenție clară de a crește capacitatea de lansare a unor noi serii de atacuri Serviciile de informații ucrainene trag un semnal de alarmă: Kievul are nevoie urgentă de capacități de lovire în adâncime pentru a contracara amenințarea direct de la sursă.
Eforturile Armatei Statelor Unite de a-și restructura brigăzile de blindate (Armor Brigade Combat Teams - ABCT) sub egida inițiativei "Transforming in Contact" (TIC) reprezintă mai mult decât o simplă modernizare de tehnica militară. Ele marchează o abordare strategică de a răspunde direct la criza operativă expusă de războiul din Ucraina: prevenirea unei eventuale paralizii operaționale și regândirea principiului manevrabilităţii trupelor pe un câmp de luptă ,,transparent'', aflat sub monitorizarea dronelor.
Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, pe 17 octombrie 2025, în întâmpinarea lui Donald Trump, a scos în evidență tensiunea și complexitatea momentului diplomatic, în care rachetele de croazieră Tomahawk au ocupat, în mod așteptat, centrul scenei. Deși această noua întâlnire are loc la trei ani și jumătate de la invazia rusă, discuția nu s-a axat doar pe sprijinul militar, ci a relevat o profundă divergență de perspectivă strategică între cei doi lideri cu privire la calea optimă de a încheia războiul.
Programul ORKA, cea mai mare achiziție navală din istoria recentă a Poloniei, se apropie de deznodământ, transformând Marea Baltică într-un epicentru al manevrelor diplomatice și industriale. Cu un singur submarin învechit, moștenit din era sovietică (clasa Kilo, ORP Orzel), Marina Poloneză este într-o cursă contra-cronometru pentru a-și asigura capacitatea de descurajare, iar Guvernul Tusk a impus o dată-limită clară: selectarea "partenerului final" până la sfârșitul anului 2025.
Uniunea Europeană intensifică în mod dramatic eforturile de a valorifica activele rusești blocate pentru a asigura finanțarea pe termen lung a Ucrainei, propunând un plan ambițios: un împrumut fără dobândă de aproximativ 140 de miliarde de euro destinat Kievului, garantat de activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei.
În mijlocul unei dezbateri politice intense privind furnizarea de rachete de croazieră Taurus către Ucraina, un parteneriat tehnologic discret între Japonia și Europa adaugă o nouă variabilă, extrem de sensibilă, pe tabla de șah a politicii de apărare internaționale.
Speculaţiile cu privire la o decizie iminentă a președintelui american Donald Trump privind furnizarea de rachete Tomahawk Ucrainei nu trebuie privite ca un simplu act de politică de securitate, ci o mișcare strategică. Articolele din presa occidentală sugerează o interpretare plauzibilă, dar care necesită o analiză mai nuanțată: amenințarea cu Tomahawk-urile este, de fapt, un instrument de presiune conceput pentru a-l forța pe Vladimir Putin să revină la masa negocierilor.
În fața unei lumi tot mai instabile, unde amenințările hipersonice rusești, precum Kh-47M2 „Kinzhal” (Pumnalul), au redefinit vulnerabilitatea spațiului aerian, industria de apărare a Statelor Unite dă un răspuns ferm.
Declarațiile recente ale ministrului suedez al Apărării, Pal Jonson, pe marginea întâlnirilor NATO de la Bruxelles, oferă o grilă de lectură esențială pentru înțelegerea strategiei actuale a Moscovei.
Apărarea antiaeriană rusă a tras în propriul avion militar, în timp ce respingea un atac cu drone asupra Crimeei ocupate în noaptea de 17 octombrie. Aeronava, una de tipul Su-30SM, s-a prăbușit în urma incidentului.
Statele Unite au intensificat schimbul de informații în zona intelligence cu Ucraina, incluzând acum ținte aflate adânc pe teritoriul Federației Ruse, într-o schimbare strategică menită să relanseze negocierile de pace cu Moscova, blocate după eșecul summitului din Alaska dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin.
SAFE, sau Security Action for Europe (Acțiunea de Securitate pentru Europa), este un nou instrument financiar al Comisiei Europene pentru achiziții comune între statele membre. Proiectele comune, între cel puțin două state, trebuie depuse până la finalul lunii noiembrie. Există însă un program aflat în derulare care se pliază perfect pe SAFE și care ar putea fi o gură de oxigen pentru industria de apărare din România: E vorba de transportoarele blindate Piranha 5, produse aici la Uzina Mecanică București, unde în ultimii ani au existat cel puțin două interese majore din partea unor state europene pentru a achiziționa Piranha 5 „made in Romania”, dar de fiecare dată negocierile nu s-au concretizat din cauza lipsei de cadru legislativ în România. A treia oară poate fi cu noroc.
Disensiunile politice și economice dintre SUA și Canada, generate de noua direcție a Administrației Trump, au atins apogeul după ce Canada a amenințat că va renunța la achiziția avioanelor americane generația a 5-a, F-35 Lightning II. E vorba de un contract estimat la peste 25 de miliarde de dolari, în contextul în care vecinii americanilor plănuiau să achiziționeze 88 de avioane F-35.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit joi după-amiază la Washington, unde are programată vineri o întâlnire cu şeful Casei Albe, Donald Trump, a fost surprins de discuţia telefonică purtată de preşedintele american cu liderul rus Vladimir Putin şi reuniunea între cei doi anunţată să aibă loc în curând la Budapesta, relatează portalul RBC.ua și agenția Agerpres, citând publicaţia Axios.
Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni în curând la Budapesta, un anunţ surpriză făcut în ajunul unei întâlniri la Casa Albă între preşedintele american şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care speră să obţină rachete Tomahawk, comentează Agerpres și AFP.
Exercițiul de mobilizare desfășurat în București și județul Ilfov a scos la iveală probleme serioase în organizarea și coordonarea procesului de convocare a rezerviștilor. Guvernul spune însă că rolul exercițiului e tocmai de a identifica aceste probleme organizatorice, asta deși exercițiul MOBEX 2025 a fost planificat din timp.
De-a lungul istoriei, războaiele nu se încheie neapărat cu armistiții clare și triumfuri definitive, ci adesea se metamorfozează în stări de tensiune prelungită. Această realitate pare să fie oglindită perfect în discuțiile recente de la Kiev, unde mesajele transmise de figurile-cheie ale statului ucrainean oscilează între prudență și un optimism condiționat de deznodământul confruntării.