Florin Cristescu, un expert pe subiectul Balcani, este doctorand și profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional “Grigore Moisil” din București.
În cele ce urmează prezentăm integral studiul extrem de captivant, de bine structurat și de documentat în ceea ce privește statele din Balcani și drumul lor către integrarea în structurile europene.
Spațiul ex-iugoslav reprezintă o zonă ce suscită o serie de provocări pentru procesul de integrare euro-atlantică. Mai precis, imaginea Balcanilor pentru Europa Occidentală rămâne chiar și astăzi foarte puternic impregnată de conotații negative. Acestea sunt moștenite dintr-o istorie tumultoasă, plină de evenimente conflictuale între populații și state. Termenul însuși de „balcanizare” este în mod curent utilizat pentru a caracteriza, o situație marcată de diversitate, de conflictualitate și de o tendință către dezintegrare. Unii vorbesc chiar de un „mit al Balcanilor” în măsura în care acest termen provoacă incontestabil o percepție, reală sau presupusă, a unei amenințări ce evocă, pe de o parte, divizarea etnică și teritorială, iar pe de altă parte, conflictul armat.[1] Într-adevăr, spațiul Balcanilor prezintă o serie de diferențe privind istoria, civilizația și religia locuitorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm nici existența unor trăsături comune privind aspectele etno-lingvistice, precum și cele referitoare la istoria recentă. Unit printr-o lingua franca, cunoscută sub numele de sârbo-croată, fără a uita însă de particularitățile ei în funcție de regiune, spațiul cunoscut în mare parte din secolul trecut cu numele de Iugoslavia poate fi împărțit în trei elemente componente:
Aria de influență catolică și occidentală: Croația, Slovenia, parțial Voievodina Sârbească Aria de influență bizantină: Serbia, Muntenegru, Macedonia Aria de influență musulmană: Kosovo și Bosnia Herțegovina
Dacă suprapunem aceste zone peste o hartă ce urmărește etapele integrării vom realiza că, acestea urmăresc în mare parte cele trei stadii. Astfel: Slovenia și Croația sunt membre ale Uniunii Europene din 2004 respectiv din 2013. Serbia, Macedonia și Muntenegru au obținut statutul de state candidate, în timp ce Kosovo și Bosnia Herțegovina și-au manifestat intenția de aderare, fără a dobândi încă statutul de candidat. De menționat, în cazul ultimelor două state, este faptul că nu religia musulmană a dus la o întârziere a lor în procesul de aderare, ci complexitatea situațiilor lor interne și internaționale, alături de imposibilitatea asigurării unei stabilității pe plan intern (chiar și a recunoașterii internaționale în cazul Kosovo) și implicarea anumitor factori externi în regiune.
Această diversitate poate fi rezumată în cuvintele celui mai cunoscut lider al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu privire la această zonă până la începutul ultimei decade a secolului XX: "O țară cu șapte frontiere, șase republici, cinci naționalități, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur șef”.
Spațiul iugoslav, în ciuda crizei economice care urma să se facă simțită la nivelul anilor ’80, era apropiat de obiectivele Comunității Europene. Putem vorbi, însă, despre o departajare importantă a Sloveniei și a Croației ce formau practic motorul economic al economiei iugoslave. La polul opus se aflau regiunile sărace: Kosovo și Bosnia Herțegovina, care însă furnizau o importantă forță de muncă primelor două state. Aceste discrepanțe au fost un catalizator al schimbărilor violente ce urmau să vină odată cu anii ’90.
Disoluția Iugoslaviei și conflictele interetnice care au urmat au cauzat, în total, un număr estimativ de 140.000 de morți (după alte surse între 200.000 și 300.000 de persoane), în timp ce o mare masă de persoane a avut de suferit din cauza transferurilor de populații. Astfel s-au înregistrat peste 300.000 de deportări și 120.000 de refugiați. Se estimează că 4.5 milioane de persoane și-au părăsit domiciliul pe timpul conflictelor.[2]
Cu toate dificultățile sale, acest spațiu care, împreună cu Albania, formează regiunea Balcanilor de Vest nu poate fi lăsat în afara Uniunii Europene. El reprezentând practic, alături de Elveția și teritoriul rusesc Kaliningrad una dintre cele mai mari „enclave” ale teritoriului european. În plus, spre deosebire de cazurile acestora două, toate statele ex-iugoslave urmăresc în politica lor integrarea în structurile nord-atlantice și europene.
Pe lângă stabilitatea în regiune, integrarea acestui spațiu ar aduce beneficii Uniunii Europene atât prin forța de muncă cât și printr-o serie de sectoare economice ce pot fi dezvoltate în regiune, de exemplu industria și agricultura. Nici turismul nu poate fi ignorat, cel mai bun exemplu fiind Croația, stat deja membru al UE, unde turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. O situație asemănătoare s-ar putea regăsi și în Muntenegru, țară cu un potențial fantastic în acest domeniu, dar căreia îi lipsesc resursele necesare pentru a îl exploata.
La 20 de ani de la sfârșitul celor mai sângeroase conflicte ce au măcinat Europa după Al Doilea Război Mondial, spațiul ex-Iugoslav se confruntă încă cu o serie de probleme. Pe lângă cele de natură economică (șomajul, dezechilibrul balanței de importuri-exporturi), și corupție, situația politică în ansamblu se află încă sub influența traumelor provocate de anii 90. Putem constata după cum urmează o serie de probleme majore în domeniul relațiilor între aceste state și vecinii lor[3]:
Legendă:
-Probleme privind frontierele (F)
-Deportări (DP)
-Refugiați (R)
-Persoane dispărute (PD)
-Acuzații de genocid (G)
Situația conflictuală a Serbiei cu majoritatea vecinilor este cauzată în principal de faptul că, în cadrul federației din timpul Iugoslaviei, sârbii reprezentau cea mai numeroasă etnie. La momentul dispariției acestei federații, fiecare republică a urmărit să își obțină independența, fără a lua în considerare prezența minorității sârbe din anumite regiuni. Populația sârbă se regăsea astfel răspândită în toate provinciile adiacente (în unele având chiar o proporție considerabilă, respectiv peste 35% în Bosnia și 14% în Croația). De asemenea, Serbia a reprezentat până în ultima clipă moștenitoarea la nivel diplomatic a fostei Iugoslavii.
Există însă și progrese în ceea ce privește relațiile bilaterale. Astfel, în 2012, președintele croat Ivo Josipović și fostul președinte sârb Boris Tadić au primit „Medalia Europeană pentru Toleranță”, recunoscându-li-se eforturile de apropiere între cele două țări în timpul mandatului lor.[4] Deși a fost primit cu reticență în Bosnia Herțegovina, Alexandar Vučič, actualul președinte al Serbiei, a efectuat în 2015 o vizită în cadrul comemorărilor masacrului musulmanilor de la Srebrenica, în timpul mandatului de prim-ministru. De asemenea, președintele Bosniei și Herțegovinei a efectuat, la rândul său, o vizită oficială la Belgrad la sfârșitul anului 2015.[5]
În ceea ce privește colaborarea cu Uniunea Europeană, aceasta a avut, încă din 1996, o abordare regională, stabilind obiective care să vizeze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton/Paris și de la Erdut, precum și crearea unei zone de stabilitate politică și dezvoltare economică. La 26 mai 1999 Comisia Europeană emite o comunicare intitulată “Procesul de Stabilizare și Asociere al țărilor din Sud-Estul Europei”. Acesta are la bază abordarea regională a UE față de cinci țări din Balcanii de Vest (șase după independența Muntenegrului): Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Kosovo. La acel moment, Comisia a declarat că negocierile privind acordurile de stabilizare și de asociere cu Bosnia și Herțegovina și cu Croația ar urma să înceapă de îndată ce aceste țări vor îndeplini condițiile necesare. În ceea ce privește Republica Federală Iugoslavia - devenită mai apoi Serbia și Muntenegru, inclusiv Kosovo, Comisia a semnalat faptul că nu are în niciun caz în vedere începerea unor astfel de negocieri, pe fondul desfășurării conflictului din Kosovo.
Din cauza problemelor din trecut, Uniunea va continua să pună un deosebit accent pe cooperarea acestor state, stabilitatea granițelor și respectarea integrității teritoriale. În plus, așa cum era de așteptat având în vedere obiectivele economice ale Uniunii, se încurajează libera circulație, respectiv cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii, și capitaluri), dezvoltarea asistenței economice și financiare, stabilirea și menținerea democrației. Elementul principal în cadrul acestui proces de cooperare o reprezintă încheierea unui Acord de Stabilizate și Asociere, între Uniune și fiecare dintre țările Balcanilor de Vest, stabilindu-se astfel drepturi și obligații reciproce. În principiu, Acordul urmărește formarea unei zone de liber-schimb și reforme pentru armonizarea legislației naționale cu cea ale Uniunii, în vederea unei viitoare aderări. Semnarea acestuia înseamnă că o țară a ales să se înscrie în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și urmărește să îndeplinească în acest sens criteriile de la Copenhaga.[6]
Un alt moment important l-a reprezentat Summitul de la Salonic din 2003, în cadrul căruia s-a pus pentru prima dată problema aderării la organizație a țărilor din Balcanii de Vest (definite ca: țările din fosta Iugoslavie, alături de Albania, însă fără Slovenia). În același an, un rol important declarația președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: “Este timpul să construim poduri în Balcanii de Vest, nu să le distrugem. Să deschidem frontierele, nu să le închidem. Să restabilim relațiile, legăturile comerciale, nu să le desființăm.” Aceasta reprezintă afirmarea unei noi direcții în cadrul politicii externe a Uniunii Europene către o statele balcanice.
Un progres semnificativ în asigurarea liberei circulații a persoanelor este reprezentat de sistemul liberalizării vizelor pentru cetățenii Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei și Bosnia Herțegovina. Astfel, în prezent, cetățenii acestor state au un drept de sejur pentru 90 de zile, fără condiții suplimentare, în toate țările Uniunii, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei. În schimb, pentru Kosovo viza este necesară, dată fiind situația particulară a acestui stat și faptul că nu toate statele UE îl recunosc.
În cele ce urmează, voi analiza situația fiecărui stat ex-iugoslav, privind atât punctele forte cât și punctele slabe pe care le prezintă, în procesul de integrare europeană.
II. Situația actuală a statelor ex-Iugoslave
Slovenia a fost primul stat fost iugoslav care a aderat în Uniunea Europeană. Spre deosebire de restul statelor pe care le avem în discuție, Slovenia a fost dintotdeauna raliată mai mult civilizației occidentale și, în special, lumii germane. Cu o populație de numai 2 milioane de locuitori, Slovenia și-a obținut fără prea mari probleme independența la data de 25 iunie 1991 după un scurt conflict cu statul Iugoslav.[7]
La data de 15 ianuarie 1992, Slovenia era recunoscută ca stat de către Uniunea Europeană, urmând a fi acceptată ca membru al ONU la 22 mai 1992.
Slovenia a urmat apoi toți pașii spre aderarea la Uniunea Europeană. Un rol important l-a avut legea privatizării din 1992, fapt ce a declanșat transformarea economiei centralizate într-o economie de piață. Reformele realizate de-a lungul anilor ‘90 au determinat acceptarea țării în UE, la data de 13 iunie 2004 urmată rapid de integrarea în N.A.T.O.
La 1 ianuarie 2007 Slovenia a adoptat moneda euro, iar la 21 decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Slovenia nu a fost însă ocolită de dificultăți. Criza economică din 2008 a afectat puternic sistemul bancar[8], însă Slovenia a reușit să remedieze situația. O altă problemă cu care se confruntă încă țara este legată de relațiile tensionate cu Croația în privința delimitării zonei maritime din jurul golfului Piran.
Cele mai importante sectoare ale economiei slovene sunt reprezentate de industrie (28,1%), comerț, transporturi, servicii de cazare și alimentație publică. Principalii parteneri de export și import ai Sloveniei sunt, în bună tradiție cu spiritul țării, Germania, Italia și Austria.
Anii ’90 au reprezentat redefinirea Croației în încercarea impunerii suveranității unui stat național. Această perioadă a fost marcată în principal de războiul devastator ce a măcinat noul stat desprins din fosta Iugoslavie.[9]
Moartea liderului Franjo Tudjman (personalitate controversată), care a reușit edificarea noului stat sub forma sa actuală, în decembrie 1999, a reprezentat momentul de la care politica externă a Croației avea să se schimbe. Deși noul președinte avea să fie Stipe Mesić, personalitate de seamă în istoria Iugoslaviei și fost aliat al lui Tudjman, sub conducerea sa, Croația se plasează pe un nou drum, cel al deschiderii față de instituțiile internaționale. Noul guvern condus de Ivica Račan a început să colaboreze tot mai strâns cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) și să permită reîntoarcerea refugiaților sârbi din timpul războiului. Aceste măsuri au deschis calea către integrarea în Uniunea Europeană.
Extrădarea unor generali croați, care încă se bucurau de susținere populară, pentru a fi judecați de tribunalul de la Haga, alături de o serie de dificultăți la nivel economic au determinat revenirea la putere a HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica/Uniunea democrată croată). Din acest motiv, partidul lui Tudjman a încercat să accelereze procesul aderării la Uniunea Europeană, îmbunătățindu-și reputația prin crearea unei coaliții cu Partidul Sârbilor Democrați Independenți (SDSS), în cadrul noului guvern.
Un succes important în procesul de aderare la Uniune a fost reprezentat de semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere încă din 2001. A urmat apoi obținerea statutului de candidat la data de 18 iunie 2004. Cu toate acestea, dificultățile create de insuficienta cooperarea cu autoritățile de la Haga, referitoare la predarea generalului Gotovina, și problemele privind împărțirea Golfului Piran cu Slovenia au întârziat aderarea. Deși Croația ar fi îndeplinit condițiile economice necesare pentru aderare, era necesar să depășească tendințele spre naționalism și extremism. Predarea generalului Gotovina autorităților de la Haga, precum și acordurile bilaterale cu Slovenia au facilitat semnarea Acordului de Aderare la Uniune la data de 9 decembrie 2011, aceasta urmând să se producă în 2013.[10]
Nu putem spune însă că a existat un etuziasm general privind aderarea la UE. Dacă la începutul anilor 2000 procentul populației ce dorea integrarea în organizație fluctua între 72%-80%, demersurile pentru extrădarea celor considerați vinovați de crime de război a determinat scăderea credibilității în UE, iar începând cu anii 2006-2007, procentul doritorilor de a accede la UE a început să varieze în jurul cifrei de 50%.
Referendumul organizat în vederea aderării Croației la UE, la data de 22 ianuarie 2012, a revelat insuficienta susținere din partea opiniei publice față de acest demers. În ciuda avertismentelor potrivit cărora costul neaderării, deci a unui vot negativ, era estimat la 1,6 miliarde de euro, doar 85% dintre croați au participat la referendum, dintre care numai 66% s-au pronunțat pentru aderare. La 1 iulie 2013, Croația avea să adere, Uniunea numărând astfel 28 de state.
Croația rămâne o țară cu înalt grad de dezvoltare, o mare parte a veniturilor provenind din turism. Astfel, în 2015, cele mai importante sectoare ale economiei croate erau: comerțul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21.8%) și industria (21.2%). În domeniul comerțului, principalii parteneri de import-export fiind Italia, Slovenia și Germania.[11]
La capitolul minusuri, nu lipsesc nici aici manifestările extremiste, recent aduse în prin plan prin cântece fasciste, rasiste și vădit antisârbe. O serie de astfel de lozinci au fost scandate în cadrul meciurilor de fotbal sau a unor concerte rock. De asemenea, în pragul integrării în Uniunea Europeană, s-au înregistrat o serie de proteste în orașul Vukovar împotriva inscripțiilor cu litere chirilice (specifice alfabetului sârbesc).[12]
Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independența față de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice și culturale ale celor două popoare, sârb și muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.
Conform Constituției Statului Serbia și Muntenegru, independența unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaționale, cu condiția existenței unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziții, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părți.[13]
În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI și Banca Mondială în 2007, iar din 2010 și-a obținut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susținută actualmente ca o strategie națională de către toate partidele politice.
În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluție privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al țării, precum și relația cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.
Există însă și aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existența unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS) domină arena politică și s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliție cu alte partide mai mici. Efectele se resimt și în administrația intens politizată, devenită un staff al membrilor și simpatizanților acestui partid.[14]
Nici liderul partidului Mile Đukanović nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deși s-a renunțat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanți, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Inițial, un apropiat al președintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanțat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.
Aderarea Muntenegrului la NATO anul acesta (2017) a stârnit multe discuții. Mai multe partide din opoziție, care au fost împotriva separării față de Serbia, deși proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică față de aderarea la alianța euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit și o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.
Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru folosește moneda euro. Explicația se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbești puteau fi emiși necondiționat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăți pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut inițial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.[15]
Anul trecut, sute de mii de persoane atât în Serbia cât și în Muntenegru s-au adunat în marile orașe pentru a protesta împotriva noii legi muntenegrene privind libertatea religioasă. Biserica Ortodoxă Sârbă, principala autoritate religioasă în Muntenegru, afirmă că aceasta este o tentativă de a o exclude din cadrul posesiunilor sale.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană a apărut în 1993 și a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creștinii ortodocși din Muntenegru își manifestă în continuare atașamentul față de Biserica Ortodoxă Sârbă1 .
Legea prevede un inventar al tuturor clădirilor și siturilor religioase despre care autoritățile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condițiile acestei legi, comunitățile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a își păstra proprietatea, dispoziție despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.
Paradoxul sârbesc este definit de o politică ce oscilează în permanență între Est și Vest. Serbia reprezintă un stat cu o puternică tradiție central-europeană însă, în același timp, politica sa externă este orientată, de cele mai multe ori, înspre Rusia. Totodată, partidele și oamenii politici ce s-au aflat la conducere au dus atât o politică de strângere a relațiilor cu Rusia, cât și una de integrare europeană.
La nivelul anilor ’90 și al schimbărilor imediate marcate de căderea comunismului, Serbia a avut o grea moștenire. Primele alegeri democratice pluraliste au avut loc în Serbia pe 9 decembrie 1990 și au fost câștigate de fosta Ligă a Comuniștilor din Serbia (redenumită ulterior Partidul Socialist din Serbia SPS), condusă de Slobodan Milošević. Climatul politic al anilor ’90 a fost caracterizat de represiune, manipulare și restrângerea unor libertăți politice.
Schimbările timide spre democratizare pot fi observate în societatea sârbă începând cu anul 1996, când partidele politice din opoziție, ce formau coaliția „Zajedno”, au reușit să obțină o victorie la alegerile locale, câștigând o majoritate a voturilor în 14 dintre cele 19 mari orașe ale Serbiei. Confruntat cu înfrângerea, Slobodan Milošević a încercat să impună o serie de presiuni asupra comisiilor electorale pentru a obține anularea rezultatelor. După trei luni de proteste publice zilnice, a fost însă nevoit să recunoască înfrângerea partidului său.[16]
Acțiunile armate și bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii din 1999 au depreciat serios imaginea liderului de la Belgrad. La alegerile din 2000, după o serie de contestații și proteste de stradă din partea opoziției, Milošević avea să piardă și funcția de președinte. Succesorul său, Vojislav Koštunica, a reușit să preia postul de lider al Iugoslaviei la data de 6 octombrie 2000.
Atitudinea față de integrarea europeană la nivelul anilor 2000 a fost polarizată în jurul a două importante forțe politice:
SPS (Partidul Socialist), fostul partid al lui Slobodan Milošević, susținut în special de persoanele din zone rurale cu studii medii, ce reprezentau o mare parte din electoratul acestuia și al partidelor ce s-au scindat ulterior din el, cu o tendință eurosceptică. DS (Partidul Democrat), cu un electorat majoritar din mediul urban și având studii superioare, urmând o viziune proeuropeană.
Alegerile de anul acesta (2017) l-au confirmat la putere pe Alexander Vučić, fost prim ministru, devenit astfel președinte. Având funcții importante în partidul lui Slobodan Milošević, Vučić se alătură în 2008 Partidului Progresist (SNS), care s-a scindat din acesta. A fost ministru al apărării din 2012 până în 2014, când a obținut funcția de premier. În ultimii ani, activitatea de premier a avut atât o componentă pro-europeană și de apropiere față de vecini, cât și una de apropiere față de Rusia.[17]
Serbia are avantajul de a ocupa o poziție strategică deosebită în Balcani. Încă din perioada medievală a fost cunoscut rolul de „Cheie a Balcanilor” deținut de orașul Belgrad. În același timp, Serbia beneficiază și de un important potențial agricol, ocupând locuri fruntașe în Europa la producția de fructe și legume.
Drumul european al Serbiei a fost însă barat de trei probleme: disoluția uniunii cu Muntenegru, necooperarea cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și nerezolvarea problemei statutului entității Kosovo.
Muntenegru și Serbia sunt interconectate prin istorie, având o cultură comună, un trecut asemănător, precum împărtășind o tradiție ortodoxă. Conform Raportului privind Serbia din 2016 al Comisiei Europene, relațiile cu Muntenegru au rămas bune, înregistrându-se semnarea unui acord în sectorul cooperării științifice, cât și unul în domeniul militar, referitor la bazele de submarine ale fostei Iugoslavii. În aceeași direcție se înscrie și vizita Președintelui muntenegrean la Belgrad în iulie 2015.
În ciuda acestui fapt, au existat și o serie de tensiuni între cele două state, în principal, pe fundalul recunoașterii de către Muntenegru a statului Kosovo, precum și în contextul aderării la NATO. Un alt aspect în care nu s-au realizat progrese semnificative este reprezentat de problemele persoanelor cu o dublă cetățenie (muntenegreană și sârbă).[18] Voi arăta în cele ce urmează că Uniunea Europeană poate fi o soluție în perfecționarea relațiilor între cele două state.
În privința extrădării criminalilor de război, partidele politice și-au schimbat adesea atitudinea față de problema cooperării cu Tribunalul de la Haga. Poziția Serbiei a oscilat între dorința cooperării depline cu TPIY, în vederea aderării la Uniune și refuzul acestei cooperări, în scopul menținerii unei susțineri din partea societății profund naționaliste. Progrese remarcabile s-au făcut sub președintele Boris Tadić, prin arestarea în 2008 și, respectiv, în 2011 a criminalilor de război Ratko Mladić și respectiv Radovan Karadzić. Evenimentele au stârnit numeroase proteste de stradă, cei doi fiind considerați eroi naționali de o parte considerabilă a societății sârbe. Predarea celor doi a fost însă un catalizator important al relațiilor UE-Serbia, Uniunea suspendând în două momente negocierile cu Serbia în privința Acordului de Stabilizare și Asociere din acest motiv. Arestarea lui Mladić în 2011 a determinat însă reînceperea lor.[19] Cu toate acestea, dorința de aderare la Uniunea Europeană a sârbilor a înregistrat în ultima perioadă o scădere, menținându-se în jurul pragului de 50%.
Cea mai mare dificultate în aderarea Serbiei este reprezentată de problema Kosovo. Declarația de independență a Kosovo de la 17 februarie 2008 a adus o reconsiderare a relațiilor dintre Belgrad și Bruxelles. UE nu a condiționat însă candidatura Serbiei de recunoașterea Kosovo, având în vedere că cinci state membre ale UE nu recunosc noul stat. Normalizarea relațiilor între Serbia și acest teritoriu reprezintă însă una dintre condițiile de bază pentru aderare.[20]
UE reprezintă un important factor în restabilirea relațiilor între cele două țări. Discuțiile bilaterale dintre UE și cele fiecare dintre cele două formațiuni politice au reafirmat din partea ambelor dorința de a relua negocierile. Printre progresele colaborării, s-au numărat acordurile din august 2015 privind telecomunicațiile și al minoritățile.
O nouă provocare deschisă Serbiei în problema aderării la Uniune a fost expusă în alocuțiunea de la Belgrad, la data de 15 septembrie 2017 a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. După ce a lăudat progresele Serbiei în vederea aderării, acesta a afirmat, printre altele, că normalizarea relațiilor cu Kosovo reprezintă o prioritate critică pentru Serbia, iar cheia se află în mâna actualilor politicieni de la Belgrad.[21] Va reuși oare Serbia să depășească această dificultate în contextul seismelor majore în ultimii ani ce se produc pe harta Europei?
În ciuda faptului că a fost prima țară din Balcani semnatară a acordului de Stabilizare și Asociere cu UE în 2001 și al doilea stat ce a obținut statutul de candidat în 2005, Macedonia (sau FYROM/ Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei) așteaptă încă declanșarea discuțiilor de aderare. Țara a continuat să dezvolte o economie liberală, înregistrând un progres în privința activităților comerciale. Succesele acestei țări sunt însă parțiale, Macedonia are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din regiune. În plus, două probleme atârnă greu de posibilitatea aderării Macedoniei la Uniune: relațiile cu etnicii albanezi din nord-vestul provinciei și numele țării, disputat cu Grecia.
Divergențele cu etnicii albanezi s-au soldat cu un conflict armat în 2001, care a necesitat intervenția UE, SUA și OSCE. Semnatarii acordurilor macedo-albaneze au fost principalele patru partide de atunci și o serie de reprezentanți desemnați de UE și SUA, acționând ca mediatori și garanți. Acordul de la Ohrid cunoscut sub numele de OFA a fost monitorizat de UE încă din 2002, existând și percepția populară conform căreia: „drumul spre Bruxelles trece prin Ohrid.” În ciuda tentativelor Uniunii Europene de a rezolva situația tensiunilor interetnice, acestea au izbucnit din nou, în nenumărate ocazii. În 2003, răpirea a doi polițiști de către insurgenții Armatei Naționale Albaneze (ANA) a condus la o amplă operațiune a armatei macedonene în zonele controlate de această grupare paramilitară. În 2012, peste 10.000 de etnici albanezi au protestat în capitală împotriva guvernului, după ce autorii albanezi ai unor crime împotriva unor pescari macedoneni au fost acuzați de terorism.[22] Cel mai recent conflict a avut loc în 2015, când un schimb de focuri din în localitatea Kumanovo, între armata macedoneană și insurgenții albanezi, s-a soldat cu cinci morți.[23]
Cea de-a doua problemă a fost reprezentată de disputele cu Grecia în privința numelui țării. Macedonia a reprezentat un măr al discordiei între Grecia, Bulgaria și Serbia (mai târziu Iugoslavia) pe fondul afirmării naționalismelor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Ea a fost împărțită între cele trei state, partea iugoslavă urmând să își afirme independența odată cu dezintegrarea federației. Temerile Greciei erau legate de existența unei regiuni, aflate la granița cu fosta republică iugoslavă și care poartă aceeași denumire. Căutarea unei noi identități și naționalismul exacerbat al Macedoniei au dat naștere proiectului „Skopije 2014”. Acesta a implicat construirea a numeroase clădiri și monumente cu trimitere la anumite personalități, multe dintre ele făcând parte și din panteonul național al Greciei și al Bulgariei. Atât Grecia cât și Bulgaria nu au o părere favorabilă față de manifestările propagandistice ale Macedoniei.
Discuția asupra numelui Statului Macedonean a fost un factor major în negocierile de integrare în UE. La începutul anului 2013, a apărut o propunere a negociatorului, sub mandat ONU, Matthew Nimetz, referitoare la adoptarea numelui de „Republica Superioară a Macedoniei”. Începând cu 12 februarie 2019 numele statului a fost însă schimbat în „Republica Macedoniei de Nord”. Dificultățile pe celelalte planuri însă se mențin.
În ceea ce privește integrarea, sondajele de opinie arată că, în ultima perioadă, începând din 2002, popularitatea Uniunii Europene a scăzut ușor în fosta republică iugoslavă. Dacă în anul 2015, când a primit statutul de candidat, opinia față de integrarea în UE era la 92%, tergiversările au determinat o scădere la 84%. În același timp, încrederea în UE a scăzut de la 53% la 37%.
Bosnia-Herțegovina rămâne unul dintre punctele febrile ale Europei. Sângerosul război din anii 90 a găsit o soluție de compromis prin divizarea teritoriului în două mari entități: Federația Croato-Musulmană și Republika Srpska, la care se adaugă districtul “Brčko”, făcând formal parte din ambele. Totodată, instituirea așa numitei “președinții colective”, în care fiecare etnie își alege un reprezentant a fost o frână importantă în drumul european al țării. Divizarea a fost concretizată și prin dreptul de veto al acestora, impus pe scară largă, cu intenția de a proteja așa-numitele interese naționale vitale.
De asemenea, țara este în continuare divizată în partide etnice, tentativele de colaborare între acestea eșuând lamentabil. Inițiativele UE de reformare a forțelor de poliție, în vederea semnării Acordului de Stabilizare și Asociere nu au reușit, iar în 2011 Uniunea a decis să pună capăt misiunii de monitorizare a poliției.
Pentru cetățenii din Bosnia-Herțegovina, intrarea în Uniunea Europeană poate să soluționeze o serie de probleme cum ar fi: șomajul, lupta împotriva corupției, dar și consolidarea statului de drept. Sondajele indică un sprijin constant pentru perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este însă mai mic în Republica Srpska, unde aproximativ o treime din cetățeni sunt împotriva integrării. Unul dintre elementele ce au determinat acest lucru îl reprezintă propaganda politicienilor care evidențiză posibilitatea desființării statului bosniac prin alipirea Republicii Srpska la Serbia. Naționalismul și propaganda au condus însă ca o treime din populația Bosniei să considere, în sondajele din 2011-2012, că țara se află mai aproape de un nou conflict decât de integrarea în UE.[24]
Bosnia, alături de problema Kosovo, rămân unele dintre cele mai aprinse provocări pentru Uniunea Europeană în vederea pacificării zonei, precum și a posibilei integrări a acestora.
Ultimii ani au adus o serie de noi dificultăți pe de o parte Uniunii Europene, iar pe de altă parte spațiului ex-Iugoslav. Odată cu Brexitul, Criza Migranților, terorismul, relația tot tensionată cu Rusia, în contextul situației din Ucraina, referendumurile pentru apariția unor noi entități europene, se constată că Uniunea însăși se află în imposibilitatea de a găsi soluții la propriile probleme. Se impune astfel necesitatea unei aprofundări a Uniunii înaintea oricărei alte extinderi a frontierelor acesteia. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât presiunile externe și implicarea unor state cu tendințe autoritare în zona Balcanilor ar complica și mai mult situația Uniunii.
Spațiul ex-Iugoslav cu toate trăsăturile lui nu poate fi însă lăsat în urmă, el constituie un important element constitutiv al Europei. Așa cum bine evidenția istoricul și reporterul pentru ziarul The Economist în fosta Iugoslavie, Tim Judah: „Din Slovenia până la granița macedoneană cu Grecia, cei mai mulți oameni din regiune au încă multe în comun, chiar dacă nu vorbesc prea mult despre asta. În fiecare zi, legăturile dintre aceste țări, rupte în anii 90, sunt restabilite în liniște. Iugoslavia a dispărut demult, în locul ei o « Iugosferă » apare. Cultura și obiceiurile similare, vizibile în regiune, sunt de asemenea evidente din afară, mai ales în diverse state ale Europei occidentale, unde oameni cu origini balcanice organizează cluburi de cultură și evenimente comune.”[25]
Un proiect ce mă determină să închei pe un ton optimist îl reprezintă tentativa de formare a unei micro regiuni a populației musulmane din Sandzak, populație împărțită între Serbia și Muntenegru. Se urmărește astfel formarea unei Euro-regiuni ce ar permite tuturor orașelor să obțină o finanțare din fondurile UE pentru regiunile transfrontaliere. Potrivit susținătorilor petiției: “Regiunea transfrontalieră Sandzak nu va schimba granița dintre Serbia și Muntenegru însă tocmai această graniță va permite formarea unei regiuni pe modelul UE.”
Vor putea oare aceste state să ajungă la un numitor comun pe planul integrării europene? Este greu de crezut că se va întâmpla în viitorul apropiat, însă necesitatea integrării acestui spațiu rămâne incontestabilă. Unul din numitorii comuni ai acestor state, pe lângă limbă, îl reprezintă dorința de a adopta valorile comune ale Uniunii Europene. Acest deziderat al aderării, pe lângă prosperitate economică, un nivel mai înalt al educației și al toleranței, va conduce și la o mai mare stabilitate în regiune. În definitiv, este cunoscut rolul esențial al Uniunii în menținerea celei mai lungi perioade de pace în Europa de Vest, de la Al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre.
Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016
- Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014
- Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007
- Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012
Surse online:
Cristescu Florin, “Rădăcinile unui război aproape uitat”, 1.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/radacinile-unui-razboi-aproape-uitat-1_5907385e5ab6550cb8b4ecd5/index.html
Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România, 30.09.2015 http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017,https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
V. M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile M., Tensiuni interetnice in Macedonia, Hot News 5.05.201210.000 de etnici albanezi au protestat impotriva guvernului de la Skopje 2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
V. M., „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
Ioana Niţă, Slovenia riscă să devină prima ţară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout, Ziarul Financiar, 27.09.2012,http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
-----
[1] Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007, p. 73-91
[2] Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012 p. 11
[3] Apud: Lucia Vesnic-Alujevic, op.cit. p.13
[4] Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014 p. 15
[5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[6] Lucia Vesnic, op.cit p. 26
[7] Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
[8] Ioana Niță, „Slovenia riscă să devină prima țară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout”, 27.09.2012 http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
[9] Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
[10] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.16
[11] Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
[12] V.M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile=
[13] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.33
[14] Ibidem p. 34
[15] Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România 30.09.2015,http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
[16] Ibidem, p.48
[17] Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
[18] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[19] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.53
[20] Ibidem p. 53
[21] Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
[22]V.M „Tensiuni interetnice în Macedonia: 10.000 de etnici albanezi au protestat împotriva guvernului de la Skopje”, Hot News, 5.05.2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
[23] V.M. „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
[24] Corina Stratulat (editor) op.cit. p 106
[25] Apud, Lucia Vesnic-Alujevic op.cit p.30
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Propunerea de a utiliza activele rusești înghețate din Europa pentru a acorda un împrumut Ucrainei nu înseamnă confiscarea acestora, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ucraina va rambursa împrumutul, odată ce Rusia o va compensa pentru daunele cauzate de actuala agresiune armată.
Prezent la Conferința de securitate de la Varșovia, reprezentantul Administrației Trump pentru Ucraina, gen. Keith Kellogg, a ținut să precizeze că statele europene au capacitatea să contracareze militar Rusia.
Declarația generalului Kellogg la adresa Europei este doar parțial măgulitoare, întrucât aceasta confirmă în esență orientarea politicii americane către o dezangajare treptată din spațiul european.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că operațiunea de contraofensivă Dobropilia este în desfășurare. Mai mult, în zona tactică Dobropilia, oraș situat în raionul Pokrovsk, armata rusă pierde zilnic un număr cel puțin dublu de luptători, comparativ cu media anterioară.
Rusia a negat luni orice tentativă de ingerință în alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova, câștigate de Partidul de Acțiune și Solidaritate (PAS), partidul pro-european de guvernământ, relatează agențiile Agerpres și AFP.
Cuvintele lui Merz sunt cu siguranță îngrijorătoare, deoarece marchează că Rusia a ales o abordare și mai agresivă în relația sa cu Europa.
Casa Albă a publicat planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza. CNN relatează că planul are 20 de puncte. Într-o conferință de presă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, Trump a declarat că sunt foarte aproape de un acord. Netanyahu a fost de acord cu planul, dar acum acesta trebuie aprobat de mișcarea teroristă Hamas.
Rusia reactivează un nou front de confruntare în Europa și anunță că dorește să își folosească președinția Consiliului de Securitate al ONU pentru a „reevalua” Acordurile de la Dayton, care au pus capăt sângeroaselor războaie balcanice din 1995, după destrămarea Iugoslaviei, când sârbii, croații și bosniacii s-au luptat între ei.
Ucraina continuă să lovească facilități importante de pe teritoriul Rusiei, astfel că o eventuală decizie a SUA de a livra Kievului rachete Tomahawk ar însemna încă o complicație pentru regimul de la Kremlin.
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) are majoritate parlamentară, o majoritate pro-europeană, în urma alegerilor parlamentare de duminică, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, liderul acestei formaţiuni politice, Igor Grosu.
Moscova a respins toate propunerile autentice de pace. Decizii cheie sunt așteptate din Europa în această săptămână, în principal adoptarea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni.
De asemenea, NATO analizează un nou plan de doborâre a avioanelor rusești, notează The Times.
”Suntem deja în proces de creare a unui nou tip de forță în cadrul Forțelor Aeriene: sisteme de apărare aeriană fără pilot”, a declarat generalul Oleksandr Sîrkîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.
El a menționat că este vorba în principal despre dronele interceptoare, care au o eficiență de 70% împotriva șahedelor rusești.
Rusia ar fi fost de acord să antreneze și să înarmeze un batalion aeropurtat chinez care se pregătește să invadeze Taiwanul în 2027, conform unei analize făcute de RUSI a documentelor scurse de informații publicate de grupul de hackeri Black Moon.
La ora 21:00 s-au închis urnele în Republica Moldova și în diaspora. Peste 3.3 milioane de cetățeni au fost chemați la vot pe 28.09.2025, într-un scrutin decisiv pentru parcursul pro-european al Moldovei. Nu avem însă exit poll-uri la închiderea urnelor, așa cum suntem obișnuiți în România, astfel că datele oficiale vor apărea treptat.
Zborul BA886 al companiei British Airways a întâmpinat un incident la aterizarea pe Aeroportul Otopeni, când în momentul aterizării piloții au fost anunțați că o dronă se afla pe pistă.
Alegerile din Republica Moldova se desfășoară într-o atmosferă mai tensionată ca niciodată.
În timp ce infrastructura cibernetică a Moldovei e bombardată, elementele pro-ruse acreditează ideea că alegerile din Republica Moldova vor fi anulate.
Astfel, fostul Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, una dintre marionetele Moscovei, cheamă cetăţenii moldoveni în stradă la un protest "pentru a apăra victoria" în alegeri.
Într-un comunicat venit pe redacția DefenseRomania, general-locotenent (r) Florian Coldea deplânge decesul generalului de brigadă (r) Dumitru Dumbravă, cel care s-a stins din viață pe 26 septembrie 2025, la doar 53 de ani și care a activat în cadrul Serviciului Român de Informații. Redăm integral comunicatul oficial emis de general-locotenent (r) Florian Coldea.
Teheranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Regatul Unit, într-o mișcare spectaculoasă care escaladează tensiunile pe fondul amenințării cu reimpunerea sancțiunilor internaționale. Televiziunea de stat iraniană a catalogat decizia ca fiind un răspuns direct la "comportamentul iresponsabil" al celor trei puteri europene (G3/UE3) care încearcă să reactualizeze sancțiunile ONU.
O parte a clerului Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove s-a implicat, de-a lungul timpului, în alegerile de orice fel pentru a susține candidați proruși. Această mitropolie se subordonează Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Vladimir, alături de Sinodul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a interzis clerului implicarea în campaniile electorale, indiferent de mesajele candidaților. Totuși sancționarea clerului implicat în campaniile electorale s-a lăsat de multe ori așteptată.
Nu mai e nicio îndoială, Rusia caută să creeze panică și nesiguranță în rândul populației, zborurile dronelor având ca scop să slăbească încrederea cetățenilor în guvernele statelor europene și în UE. Bonus, statele sunt nevoite să consume resurse uriașe pentru a depista aparatele de zbor.
România are în vedere un parteneriat cu Ucraina pentru fabricarea de drone cu ajutorul noului mecanism comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanţării prin împrumuturi a unor achiziţii şi investiţii militare, a declarat agenţiei Reuters un oficial român.
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au decis în cadrul ședinței de astăzi, 26 septembrie, că formațiunea condusă de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, nu poate participa în actualele alegeri parlamentare.
Europa accelerează reindustrializarea apărării, iar statele baltice se află în prim-planul acestei mișcări strategice. După ce Germania, prin gigantul Rheinmetall, a anunțat investiții majore în fabrici de muniție în Letonia și Lituania, Estonia se pregătește să găzduiască, la rândul ei, o unitate de producție pentru muniție de calibru mare.
Anunțul a fost confirmat de ministrul apărării, Hanno Pevkur, și de ministrul economiei și industriei, Erkki Keldo, care au subliniat că negocierile sunt avansate și că primele rezultate vor fi vizibile în săptămânile următoare.
Cetățenilor Republicii Polone care se află pe teritoriul Republicii Belarus li se recomandă să îl părăsească prin mijloacele comerciale și private disponibile, scrie presa poloneză.
Acest anunț a fost făcut în ziua redeschiderii frontierei polono-belaruse, care a fost redeschisă traficului pe 25 septembrie, după ce a fost închisă timp de aproape două săptămâni. Cu toate acestea, reprezentanți ai guvernului polonez, inclusiv prim-ministrul Donald Tusk , au avertizat că frontiera ar putea fi închisă din nou dacă situația se înrăutățește.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat joi cu privire la amenințarea tot mai mare reprezentată de activitățile spațiale rusești, invocând îngrijorări legate de doi sateliți ruși care urmăresc sateliții Intelsat utilizați de forțele germane și de alte organizații.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat o reuniune de urgență cu sute de generali și amirali americani, invitându-i să se reunească săptămâna viitoare la o bază a U.S. Marine Corps din Virginia. Anunțul a stârnit confuzie după ce administrația Trump a demis o serie de înalți oficiali în acest an.
Drone de atac în Polonia, avioane MiG-31 încalcând spațiul aerian al Estoniei, drone de supraveghere deasupra aeroporturilor din Copenhaga și Oslo: intruziunile pe teritoriul țărilor membre NATO s-au înmulțit în ultimele două săptămâni, punând întrebarea despre atitudinea de adoptat. Inclusiv în ceea ce privește posibila doborâre a avioanelor ruse care violează spațiul aerian aliat.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut joi declaraţiile făcute săptămâna aceasta de preşedintele american Donald Trump, potrivit căruia ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să doboare dronele şi avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian, dacă o astfel de măsură este necesară, relatează agențiile Agerpres și Reuters.
Vinerea trecută, spațiul aerian al Estoniei a fost scena unui episod tensionat. Trei avioane rusești MiG-31 au intrat adânc de opt kilometri în teritoriul NATO, fiind imediat interceptate de două aparate italiene F-35, identificate ca „Ghost 1” și „Ghost 2”.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a avut pe ordinea de zi securitatea spațiului aerian național, s-a încheiat.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc în data de 28 septembrie au o miză geopolitică foarte mare. Dacă alegerile vor fi câștigate de către proeuropenii din Partidul Acțiune și Solidaritate atunci va însemna continuarea parcursului european. Pentru Rusia va în însemna pierderea cu adevărat a Transnistriei.
Washingtonul ar putea transfera Ucrainei între 20 și 50 de rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune.
Decizia României de a achiziționa 216 tancuri noi a creat vâlvă atât în țară, în contextul în care programul se ridică la nu mai puțin de 6.5 miliarde de euro fără TVA, dar și în presa internațională.
Serviciile de securitate estoniene au anunțat zilele trecute că un punct de trecere a frontierei din partea de sud-est a țării a fost închis după ce a fost observată în apropiere o unitate armată, ai cărei militari nu purtau uniforme cu elemente de identificare.
Centrul Național de Securitate Cibernetică (CNSC) din Marea Britanie a înregistrat o creștere cu 50% a incidentelor cibernetice de gravitate ridicată față de anul precedent, a relatat Reuters, marți seară.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va călători la Washington "săptămâna aceasta" pentru a se întâlni cu omologul său american, Donald Trump, precum şi cu alţi oficiali din domeniul energiei şi apărării, transmite Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat pe 12 octombrie un decret prin care suspendă reducerile subvențiilor pentru combustibil până în mai 2026, într-o tentativă disperată de a stabiliza piața rusă a benzinei. Această mișcare vine în contextul în care atacurile ucrainene cu drone, susținute de informații americane, au avariat 16 din cele 38 de rafinării ale Rusiei, declanșând penurii generalizate.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va călători la Washington "săptămâna aceasta" pentru a se întâlni cu omologul său american, Donald Trump, precum şi cu alţi oficiali din domeniul energiei şi apărării, transmit Agerpres și AFP.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ridiculizat public capacitatea navală a Rusiei, transformând avaria recentă a unui submarin din Flota Mării Negre, Novorossiysk, într-o metaforă a slăbirii prezenței militare a Moscovei în Marea Mediterană. Incidentul, care a forțat submarinul să iasă la suprafață în largul coastelor Franței și a necesitat remorcarea sub supravegherea marinei olandeze, a generat controverse, Moscova negând orice defecțiune majoră.
În fața atacurilor necontenite cu drone, soluția apărării antiaeriene a Ucrainei nu mai este doar o problemă de capacitate militară, ci și una de cost. Anunțul companiei germane Rheinmetall aduce pe linia frontului din Ucraina un sistem de ultimă generație, dar mai ales o premieră cu o puternică încărcătură simbolică: armele vor fi plătite cu banii rezultaţi din activele înghețate ale Rusiei. O întrebare rămâne, însă: este acesta începutul unei noi etape în materie de sprijin european acordat Kievului?
Turcia și România își consolidează cooperarea strategică printr-o nouă etapă care va include o vizită oficială în țara noastră efectuată de președintele turc Recep Tayyip Erdoğan.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit potențiale ținte pe teritoriul rusesc pentru atacurile cu rachetele cu rază medie de acțiune Tomahawk. Precizările au fost făcute într-un interviu acordat Fox News și publicat pe 12 octombrie.
În timp ce războiul de la granițele NATO continuă să fie o ameninţare, Polonia și-a mobilizat cele mai puternice unităţi de blindate într-un test de foc pentru mobilitatea Alianței. Exercițiul DZIELNY BÓBR-25 (Castorul Curajos), lansat oficial pe 11 octombrie, nu trebuie privit ca o simplă manevră, ci o repetiție strategică esențială: traversarea unui obstacol acvatic, sub amenințare înaintării trupelor inamice.
Luni, pe fondul unei euforii politice rar întâlnite în tumultuoasa scenă israeliană, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a marcat ceea ce susține că este o victorie istorică: încetarea focului în Gaza, după doi ani de confruntări violente, și eliberarea ultimilor 20 de ostatici israelieni în viață deținuți de Hamas.
Armata României nu dorește elicoptere multirol H215M, deși compania franceză Airbus e dispusă să ofere licență pentru linia de producție în țară, la Brașov. Modelul pe care l-ar dori Armata e H225M, dar pentru care francezii nu sunt dispuși să ofere producția în țara noastră.
Timpurile se schimbă, iar harta lumii în materie de securitate este redesenată nu doar de conflicte, ci și de ascensiunea discretă, dar puternică, a unor jucători globali. O dovadă elocventă a acestei mutații vine dinspre Asia: Coreea de Sud, odinioară un client al tehnologiei militare occidentale, bate acum la poarta celei mai mari piețe de apărare a lumii, Statele Unite ale Americii, nu doar cu produse competitive, ci și cu o ofertă de parteneriat industrial greu de refuzat.
Germania, sub conducerea cancelarului Angela Merkel, colabora îndeaproape cu Moscova în domeniul militar, cu puțin timp înainte de anexarea Crimeei de către Rusia în februarie și martie 2014.
La poligonul de antrenament Altmark, la nord de Magdeburg, militarii Bundeswehr antrenau pe ruși cum să poarte război eficient, în timp ce compania de armament Rheinmetall spera la acorduri importante cu Rusia.
Planurile includeau accesul ofițerilor ruși la unele documente interne, discuții strategice și schimburi de informații la nivel de comandă, procese rezervate de obicei aliaților NATO.
În cursul nopții de 13 octombrie, Ucraina și-a demonstrat din nou capacitatea de a lovi cu precizie infrastructura vitală a invadatorilor, declanșând un incendiu masiv la cel mai mare depozit de carburanți din Crimeea.
Acest atac, desfășurat de forțele ucrainene tot prin utilizarea dronelor, reprezintă un răspuns curajos și strategic la agresiunea rusă, erodând continuu capacitatea economică și militară a Moscovei.
Într-o evaluare a campaniei ofensive rusești, publicată pe 11.10.2025, Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) a semnalat faptul că industria de apărare rusă implementează eforturi pe termen lung pentru a crește producția de tancuri T-90 și pentru a reface rezervele de tancuri de dinainte de război. În acest fel, Rusia intenționează să reprezinte o amenințare pe termen lung pentru Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
După o scurtă prezență în Israel, Donald Trump ajunge la Sharm el-Sheikh, în Egipt, pentru a coprezida împreună cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi un 'summit pentru pace' în Fâșia Gaza, în prezența liderilor din peste 20 de țări și a secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
Guvernul danez și partidele semnatare ale Acordului de Apărare au convenit să achiziționeze încă 16 avioane de vânătoare F-35, aducând flota daneză la un total de 43 de avioane F-35.
La fel cum Hitler anunța, pe bandă rulantă, în ultimul an de război, arme minune cu care să câștige confruntarea armată, acum liderul Rusiei încearcă aceeași stratagemă pentru a susține moralul armatei sale și pe cel popular, să sperie Occidentul și să-și impresioneze aliații.
Un submarin rusesc care transportă rachete Kalibr a ieșit la suprafață în largul coastei Franței.
Președintele american Donald Trump a declarat că este pregătit să trimită rachete de croazieră Tomahawk în Ucraina dacă războiul cu Rusia nu se încheie.
Media de propagandă chineză a anunțat săptămânile trecute că Beijingul a lansat prototipurile unui sistem de apărare antirachetă conceput pentru a integra informații provenite din spațiu, ocean, aer și sol. Scopul acestuia este identificarea rapidă a potențialelor amenințări, analiza traiectoriilor de zbor și diferențierea între rachetele active și momelile lansate pentru a induce în eroare senzorii.
DefenseRomania difuzează o ediție specială a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic, ediție care îl are invitat pe Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România.
Textul de mai jos nu este o simplă postare, ci mărturia dramatică a unui fost militar român transformat, din cauza expunerii la uraniul sărăcit în teatrele de operații, într-o persoană cu grave probleme de sănătate și într-un activist singuratic.
Forțele Aeriene Franceze au dat un nou impuls capacităților lor de atac terestru odată cu intrarea în serviciu operațional, în aprilie, a variantei modernizate Mirage 2000D RMV. Dar ce aduce ea nou?
Hamas nu va participa la guvernarea Fâşiei Gaza după război, a declarat duminică o sursă din cadrul mişcării islamiste palestiniene, în ajunul unui summit consacrat enclavei palestiniene şi care va reuni luni, în Egipt, circa 20 de lideri, alături de preşedintele american Donald Trump.
Rusia nu mai are nici resurse, nici forță pentru un război total cu Occidentul, iar regimul de la Kremlin se află într-un proces ireversibil de degradare internă, afirmă optimist diplomatul ucrainean Volodimir Ohryzko, ambasador și fost ministru de Externe al Ucrainei.
Sistemele de artilerie HIMARS, aflate și în dotarea României, au demonstrat că pot fi un „game changer” pe front. HIMARS dispun de o mobilitate impresionantă, dar și de o capacitate de a lovi chirurgical. Pentru Ucraina, HIMARS au fost printre puținele sisteme care au avut capacitatea să influențeze soarta războiului, asta după ce ucrainenii au reușit să oprească ofensiva rusă în prima etapă a invaziei pe scară largă și să utilizeze HIMARS în operațiunile ce au urmat în care au reușit eliberarea unei părți importante din teritoriul ocupat în 2022.
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a ordonat duminică armatei să "distrugă toate tunelurile teroriste ale Hamas din Gaza" după eliberarea ostaticilor încă ţinuţi captivi în enclava palestiniană, informează Agerpres și EFE.
Drumul Regatului României până la momentul de aur de la finalul anului 1918 și realizarea Marii Uniri când toate provinciile românești au revenit la patria mamă a fost unul dificil, presărat cu decizii militare, politice și strategice grele. Intrată în Primul Război Mondial sau Războiul de Reîntregire Națională pentru Transilvania, România sacrifica implicit Basarabia (Moldova).
