Florin Cristescu, un expert pe subiectul Balcani, este doctorand și profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional “Grigore Moisil” din București.
În cele ce urmează prezentăm integral studiul extrem de captivant, de bine structurat și de documentat în ceea ce privește statele din Balcani și drumul lor către integrarea în structurile europene.
Spațiul ex-iugoslav reprezintă o zonă ce suscită o serie de provocări pentru procesul de integrare euro-atlantică. Mai precis, imaginea Balcanilor pentru Europa Occidentală rămâne chiar și astăzi foarte puternic impregnată de conotații negative. Acestea sunt moștenite dintr-o istorie tumultoasă, plină de evenimente conflictuale între populații și state. Termenul însuși de „balcanizare” este în mod curent utilizat pentru a caracteriza, o situație marcată de diversitate, de conflictualitate și de o tendință către dezintegrare. Unii vorbesc chiar de un „mit al Balcanilor” în măsura în care acest termen provoacă incontestabil o percepție, reală sau presupusă, a unei amenințări ce evocă, pe de o parte, divizarea etnică și teritorială, iar pe de altă parte, conflictul armat.[1] Într-adevăr, spațiul Balcanilor prezintă o serie de diferențe privind istoria, civilizația și religia locuitorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm nici existența unor trăsături comune privind aspectele etno-lingvistice, precum și cele referitoare la istoria recentă. Unit printr-o lingua franca, cunoscută sub numele de sârbo-croată, fără a uita însă de particularitățile ei în funcție de regiune, spațiul cunoscut în mare parte din secolul trecut cu numele de Iugoslavia poate fi împărțit în trei elemente componente:
Aria de influență catolică și occidentală: Croația, Slovenia, parțial Voievodina Sârbească Aria de influență bizantină: Serbia, Muntenegru, Macedonia Aria de influență musulmană: Kosovo și Bosnia Herțegovina
Dacă suprapunem aceste zone peste o hartă ce urmărește etapele integrării vom realiza că, acestea urmăresc în mare parte cele trei stadii. Astfel: Slovenia și Croația sunt membre ale Uniunii Europene din 2004 respectiv din 2013. Serbia, Macedonia și Muntenegru au obținut statutul de state candidate, în timp ce Kosovo și Bosnia Herțegovina și-au manifestat intenția de aderare, fără a dobândi încă statutul de candidat. De menționat, în cazul ultimelor două state, este faptul că nu religia musulmană a dus la o întârziere a lor în procesul de aderare, ci complexitatea situațiilor lor interne și internaționale, alături de imposibilitatea asigurării unei stabilității pe plan intern (chiar și a recunoașterii internaționale în cazul Kosovo) și implicarea anumitor factori externi în regiune.
Această diversitate poate fi rezumată în cuvintele celui mai cunoscut lider al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu privire la această zonă până la începutul ultimei decade a secolului XX: "O țară cu șapte frontiere, șase republici, cinci naționalități, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur șef”.
Spațiul iugoslav, în ciuda crizei economice care urma să se facă simțită la nivelul anilor ’80, era apropiat de obiectivele Comunității Europene. Putem vorbi, însă, despre o departajare importantă a Sloveniei și a Croației ce formau practic motorul economic al economiei iugoslave. La polul opus se aflau regiunile sărace: Kosovo și Bosnia Herțegovina, care însă furnizau o importantă forță de muncă primelor două state. Aceste discrepanțe au fost un catalizator al schimbărilor violente ce urmau să vină odată cu anii ’90.
Disoluția Iugoslaviei și conflictele interetnice care au urmat au cauzat, în total, un număr estimativ de 140.000 de morți (după alte surse între 200.000 și 300.000 de persoane), în timp ce o mare masă de persoane a avut de suferit din cauza transferurilor de populații. Astfel s-au înregistrat peste 300.000 de deportări și 120.000 de refugiați. Se estimează că 4.5 milioane de persoane și-au părăsit domiciliul pe timpul conflictelor.[2]
Cu toate dificultățile sale, acest spațiu care, împreună cu Albania, formează regiunea Balcanilor de Vest nu poate fi lăsat în afara Uniunii Europene. El reprezentând practic, alături de Elveția și teritoriul rusesc Kaliningrad una dintre cele mai mari „enclave” ale teritoriului european. În plus, spre deosebire de cazurile acestora două, toate statele ex-iugoslave urmăresc în politica lor integrarea în structurile nord-atlantice și europene.
Pe lângă stabilitatea în regiune, integrarea acestui spațiu ar aduce beneficii Uniunii Europene atât prin forța de muncă cât și printr-o serie de sectoare economice ce pot fi dezvoltate în regiune, de exemplu industria și agricultura. Nici turismul nu poate fi ignorat, cel mai bun exemplu fiind Croația, stat deja membru al UE, unde turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. O situație asemănătoare s-ar putea regăsi și în Muntenegru, țară cu un potențial fantastic în acest domeniu, dar căreia îi lipsesc resursele necesare pentru a îl exploata.
La 20 de ani de la sfârșitul celor mai sângeroase conflicte ce au măcinat Europa după Al Doilea Război Mondial, spațiul ex-Iugoslav se confruntă încă cu o serie de probleme. Pe lângă cele de natură economică (șomajul, dezechilibrul balanței de importuri-exporturi), și corupție, situația politică în ansamblu se află încă sub influența traumelor provocate de anii 90. Putem constata după cum urmează o serie de probleme majore în domeniul relațiilor între aceste state și vecinii lor[3]:
Legendă:
-Probleme privind frontierele (F)
-Deportări (DP)
-Refugiați (R)
-Persoane dispărute (PD)
-Acuzații de genocid (G)
Situația conflictuală a Serbiei cu majoritatea vecinilor este cauzată în principal de faptul că, în cadrul federației din timpul Iugoslaviei, sârbii reprezentau cea mai numeroasă etnie. La momentul dispariției acestei federații, fiecare republică a urmărit să își obțină independența, fără a lua în considerare prezența minorității sârbe din anumite regiuni. Populația sârbă se regăsea astfel răspândită în toate provinciile adiacente (în unele având chiar o proporție considerabilă, respectiv peste 35% în Bosnia și 14% în Croația). De asemenea, Serbia a reprezentat până în ultima clipă moștenitoarea la nivel diplomatic a fostei Iugoslavii.
Există însă și progrese în ceea ce privește relațiile bilaterale. Astfel, în 2012, președintele croat Ivo Josipović și fostul președinte sârb Boris Tadić au primit „Medalia Europeană pentru Toleranță”, recunoscându-li-se eforturile de apropiere între cele două țări în timpul mandatului lor.[4] Deși a fost primit cu reticență în Bosnia Herțegovina, Alexandar Vučič, actualul președinte al Serbiei, a efectuat în 2015 o vizită în cadrul comemorărilor masacrului musulmanilor de la Srebrenica, în timpul mandatului de prim-ministru. De asemenea, președintele Bosniei și Herțegovinei a efectuat, la rândul său, o vizită oficială la Belgrad la sfârșitul anului 2015.[5]
În ceea ce privește colaborarea cu Uniunea Europeană, aceasta a avut, încă din 1996, o abordare regională, stabilind obiective care să vizeze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton/Paris și de la Erdut, precum și crearea unei zone de stabilitate politică și dezvoltare economică. La 26 mai 1999 Comisia Europeană emite o comunicare intitulată “Procesul de Stabilizare și Asociere al țărilor din Sud-Estul Europei”. Acesta are la bază abordarea regională a UE față de cinci țări din Balcanii de Vest (șase după independența Muntenegrului): Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Kosovo. La acel moment, Comisia a declarat că negocierile privind acordurile de stabilizare și de asociere cu Bosnia și Herțegovina și cu Croația ar urma să înceapă de îndată ce aceste țări vor îndeplini condițiile necesare. În ceea ce privește Republica Federală Iugoslavia - devenită mai apoi Serbia și Muntenegru, inclusiv Kosovo, Comisia a semnalat faptul că nu are în niciun caz în vedere începerea unor astfel de negocieri, pe fondul desfășurării conflictului din Kosovo.
Din cauza problemelor din trecut, Uniunea va continua să pună un deosebit accent pe cooperarea acestor state, stabilitatea granițelor și respectarea integrității teritoriale. În plus, așa cum era de așteptat având în vedere obiectivele economice ale Uniunii, se încurajează libera circulație, respectiv cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii, și capitaluri), dezvoltarea asistenței economice și financiare, stabilirea și menținerea democrației. Elementul principal în cadrul acestui proces de cooperare o reprezintă încheierea unui Acord de Stabilizate și Asociere, între Uniune și fiecare dintre țările Balcanilor de Vest, stabilindu-se astfel drepturi și obligații reciproce. În principiu, Acordul urmărește formarea unei zone de liber-schimb și reforme pentru armonizarea legislației naționale cu cea ale Uniunii, în vederea unei viitoare aderări. Semnarea acestuia înseamnă că o țară a ales să se înscrie în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și urmărește să îndeplinească în acest sens criteriile de la Copenhaga.[6]
Un alt moment important l-a reprezentat Summitul de la Salonic din 2003, în cadrul căruia s-a pus pentru prima dată problema aderării la organizație a țărilor din Balcanii de Vest (definite ca: țările din fosta Iugoslavie, alături de Albania, însă fără Slovenia). În același an, un rol important declarația președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: “Este timpul să construim poduri în Balcanii de Vest, nu să le distrugem. Să deschidem frontierele, nu să le închidem. Să restabilim relațiile, legăturile comerciale, nu să le desființăm.” Aceasta reprezintă afirmarea unei noi direcții în cadrul politicii externe a Uniunii Europene către o statele balcanice.
Un progres semnificativ în asigurarea liberei circulații a persoanelor este reprezentat de sistemul liberalizării vizelor pentru cetățenii Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei și Bosnia Herțegovina. Astfel, în prezent, cetățenii acestor state au un drept de sejur pentru 90 de zile, fără condiții suplimentare, în toate țările Uniunii, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei. În schimb, pentru Kosovo viza este necesară, dată fiind situația particulară a acestui stat și faptul că nu toate statele UE îl recunosc.
În cele ce urmează, voi analiza situația fiecărui stat ex-iugoslav, privind atât punctele forte cât și punctele slabe pe care le prezintă, în procesul de integrare europeană.
II. Situația actuală a statelor ex-Iugoslave
Slovenia a fost primul stat fost iugoslav care a aderat în Uniunea Europeană. Spre deosebire de restul statelor pe care le avem în discuție, Slovenia a fost dintotdeauna raliată mai mult civilizației occidentale și, în special, lumii germane. Cu o populație de numai 2 milioane de locuitori, Slovenia și-a obținut fără prea mari probleme independența la data de 25 iunie 1991 după un scurt conflict cu statul Iugoslav.[7]
La data de 15 ianuarie 1992, Slovenia era recunoscută ca stat de către Uniunea Europeană, urmând a fi acceptată ca membru al ONU la 22 mai 1992.
Slovenia a urmat apoi toți pașii spre aderarea la Uniunea Europeană. Un rol important l-a avut legea privatizării din 1992, fapt ce a declanșat transformarea economiei centralizate într-o economie de piață. Reformele realizate de-a lungul anilor ‘90 au determinat acceptarea țării în UE, la data de 13 iunie 2004 urmată rapid de integrarea în N.A.T.O.
La 1 ianuarie 2007 Slovenia a adoptat moneda euro, iar la 21 decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Slovenia nu a fost însă ocolită de dificultăți. Criza economică din 2008 a afectat puternic sistemul bancar[8], însă Slovenia a reușit să remedieze situația. O altă problemă cu care se confruntă încă țara este legată de relațiile tensionate cu Croația în privința delimitării zonei maritime din jurul golfului Piran.
Cele mai importante sectoare ale economiei slovene sunt reprezentate de industrie (28,1%), comerț, transporturi, servicii de cazare și alimentație publică. Principalii parteneri de export și import ai Sloveniei sunt, în bună tradiție cu spiritul țării, Germania, Italia și Austria.
Anii ’90 au reprezentat redefinirea Croației în încercarea impunerii suveranității unui stat național. Această perioadă a fost marcată în principal de războiul devastator ce a măcinat noul stat desprins din fosta Iugoslavie.[9]
Moartea liderului Franjo Tudjman (personalitate controversată), care a reușit edificarea noului stat sub forma sa actuală, în decembrie 1999, a reprezentat momentul de la care politica externă a Croației avea să se schimbe. Deși noul președinte avea să fie Stipe Mesić, personalitate de seamă în istoria Iugoslaviei și fost aliat al lui Tudjman, sub conducerea sa, Croația se plasează pe un nou drum, cel al deschiderii față de instituțiile internaționale. Noul guvern condus de Ivica Račan a început să colaboreze tot mai strâns cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) și să permită reîntoarcerea refugiaților sârbi din timpul războiului. Aceste măsuri au deschis calea către integrarea în Uniunea Europeană.
Extrădarea unor generali croați, care încă se bucurau de susținere populară, pentru a fi judecați de tribunalul de la Haga, alături de o serie de dificultăți la nivel economic au determinat revenirea la putere a HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica/Uniunea democrată croată). Din acest motiv, partidul lui Tudjman a încercat să accelereze procesul aderării la Uniunea Europeană, îmbunătățindu-și reputația prin crearea unei coaliții cu Partidul Sârbilor Democrați Independenți (SDSS), în cadrul noului guvern.
Un succes important în procesul de aderare la Uniune a fost reprezentat de semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere încă din 2001. A urmat apoi obținerea statutului de candidat la data de 18 iunie 2004. Cu toate acestea, dificultățile create de insuficienta cooperarea cu autoritățile de la Haga, referitoare la predarea generalului Gotovina, și problemele privind împărțirea Golfului Piran cu Slovenia au întârziat aderarea. Deși Croația ar fi îndeplinit condițiile economice necesare pentru aderare, era necesar să depășească tendințele spre naționalism și extremism. Predarea generalului Gotovina autorităților de la Haga, precum și acordurile bilaterale cu Slovenia au facilitat semnarea Acordului de Aderare la Uniune la data de 9 decembrie 2011, aceasta urmând să se producă în 2013.[10]
Nu putem spune însă că a existat un etuziasm general privind aderarea la UE. Dacă la începutul anilor 2000 procentul populației ce dorea integrarea în organizație fluctua între 72%-80%, demersurile pentru extrădarea celor considerați vinovați de crime de război a determinat scăderea credibilității în UE, iar începând cu anii 2006-2007, procentul doritorilor de a accede la UE a început să varieze în jurul cifrei de 50%.
Referendumul organizat în vederea aderării Croației la UE, la data de 22 ianuarie 2012, a revelat insuficienta susținere din partea opiniei publice față de acest demers. În ciuda avertismentelor potrivit cărora costul neaderării, deci a unui vot negativ, era estimat la 1,6 miliarde de euro, doar 85% dintre croați au participat la referendum, dintre care numai 66% s-au pronunțat pentru aderare. La 1 iulie 2013, Croația avea să adere, Uniunea numărând astfel 28 de state.
Croația rămâne o țară cu înalt grad de dezvoltare, o mare parte a veniturilor provenind din turism. Astfel, în 2015, cele mai importante sectoare ale economiei croate erau: comerțul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21.8%) și industria (21.2%). În domeniul comerțului, principalii parteneri de import-export fiind Italia, Slovenia și Germania.[11]
La capitolul minusuri, nu lipsesc nici aici manifestările extremiste, recent aduse în prin plan prin cântece fasciste, rasiste și vădit antisârbe. O serie de astfel de lozinci au fost scandate în cadrul meciurilor de fotbal sau a unor concerte rock. De asemenea, în pragul integrării în Uniunea Europeană, s-au înregistrat o serie de proteste în orașul Vukovar împotriva inscripțiilor cu litere chirilice (specifice alfabetului sârbesc).[12]
Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independența față de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice și culturale ale celor două popoare, sârb și muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.
Conform Constituției Statului Serbia și Muntenegru, independența unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaționale, cu condiția existenței unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziții, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părți.[13]
În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI și Banca Mondială în 2007, iar din 2010 și-a obținut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susținută actualmente ca o strategie națională de către toate partidele politice.
În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluție privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al țării, precum și relația cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.
Există însă și aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existența unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS) domină arena politică și s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliție cu alte partide mai mici. Efectele se resimt și în administrația intens politizată, devenită un staff al membrilor și simpatizanților acestui partid.[14]
Nici liderul partidului Mile Đukanović nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deși s-a renunțat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanți, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Inițial, un apropiat al președintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanțat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.
Aderarea Muntenegrului la NATO anul acesta (2017) a stârnit multe discuții. Mai multe partide din opoziție, care au fost împotriva separării față de Serbia, deși proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică față de aderarea la alianța euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit și o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.
Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru folosește moneda euro. Explicația se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbești puteau fi emiși necondiționat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăți pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut inițial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.[15]
Anul trecut, sute de mii de persoane atât în Serbia cât și în Muntenegru s-au adunat în marile orașe pentru a protesta împotriva noii legi muntenegrene privind libertatea religioasă. Biserica Ortodoxă Sârbă, principala autoritate religioasă în Muntenegru, afirmă că aceasta este o tentativă de a o exclude din cadrul posesiunilor sale.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană a apărut în 1993 și a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creștinii ortodocși din Muntenegru își manifestă în continuare atașamentul față de Biserica Ortodoxă Sârbă1 .
Legea prevede un inventar al tuturor clădirilor și siturilor religioase despre care autoritățile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condițiile acestei legi, comunitățile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a își păstra proprietatea, dispoziție despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.
Paradoxul sârbesc este definit de o politică ce oscilează în permanență între Est și Vest. Serbia reprezintă un stat cu o puternică tradiție central-europeană însă, în același timp, politica sa externă este orientată, de cele mai multe ori, înspre Rusia. Totodată, partidele și oamenii politici ce s-au aflat la conducere au dus atât o politică de strângere a relațiilor cu Rusia, cât și una de integrare europeană.
La nivelul anilor ’90 și al schimbărilor imediate marcate de căderea comunismului, Serbia a avut o grea moștenire. Primele alegeri democratice pluraliste au avut loc în Serbia pe 9 decembrie 1990 și au fost câștigate de fosta Ligă a Comuniștilor din Serbia (redenumită ulterior Partidul Socialist din Serbia SPS), condusă de Slobodan Milošević. Climatul politic al anilor ’90 a fost caracterizat de represiune, manipulare și restrângerea unor libertăți politice.
Schimbările timide spre democratizare pot fi observate în societatea sârbă începând cu anul 1996, când partidele politice din opoziție, ce formau coaliția „Zajedno”, au reușit să obțină o victorie la alegerile locale, câștigând o majoritate a voturilor în 14 dintre cele 19 mari orașe ale Serbiei. Confruntat cu înfrângerea, Slobodan Milošević a încercat să impună o serie de presiuni asupra comisiilor electorale pentru a obține anularea rezultatelor. După trei luni de proteste publice zilnice, a fost însă nevoit să recunoască înfrângerea partidului său.[16]
Acțiunile armate și bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii din 1999 au depreciat serios imaginea liderului de la Belgrad. La alegerile din 2000, după o serie de contestații și proteste de stradă din partea opoziției, Milošević avea să piardă și funcția de președinte. Succesorul său, Vojislav Koštunica, a reușit să preia postul de lider al Iugoslaviei la data de 6 octombrie 2000.
Atitudinea față de integrarea europeană la nivelul anilor 2000 a fost polarizată în jurul a două importante forțe politice:
SPS (Partidul Socialist), fostul partid al lui Slobodan Milošević, susținut în special de persoanele din zone rurale cu studii medii, ce reprezentau o mare parte din electoratul acestuia și al partidelor ce s-au scindat ulterior din el, cu o tendință eurosceptică. DS (Partidul Democrat), cu un electorat majoritar din mediul urban și având studii superioare, urmând o viziune proeuropeană.
Alegerile de anul acesta (2017) l-au confirmat la putere pe Alexander Vučić, fost prim ministru, devenit astfel președinte. Având funcții importante în partidul lui Slobodan Milošević, Vučić se alătură în 2008 Partidului Progresist (SNS), care s-a scindat din acesta. A fost ministru al apărării din 2012 până în 2014, când a obținut funcția de premier. În ultimii ani, activitatea de premier a avut atât o componentă pro-europeană și de apropiere față de vecini, cât și una de apropiere față de Rusia.[17]
Serbia are avantajul de a ocupa o poziție strategică deosebită în Balcani. Încă din perioada medievală a fost cunoscut rolul de „Cheie a Balcanilor” deținut de orașul Belgrad. În același timp, Serbia beneficiază și de un important potențial agricol, ocupând locuri fruntașe în Europa la producția de fructe și legume.
Drumul european al Serbiei a fost însă barat de trei probleme: disoluția uniunii cu Muntenegru, necooperarea cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și nerezolvarea problemei statutului entității Kosovo.
Muntenegru și Serbia sunt interconectate prin istorie, având o cultură comună, un trecut asemănător, precum împărtășind o tradiție ortodoxă. Conform Raportului privind Serbia din 2016 al Comisiei Europene, relațiile cu Muntenegru au rămas bune, înregistrându-se semnarea unui acord în sectorul cooperării științifice, cât și unul în domeniul militar, referitor la bazele de submarine ale fostei Iugoslavii. În aceeași direcție se înscrie și vizita Președintelui muntenegrean la Belgrad în iulie 2015.
În ciuda acestui fapt, au existat și o serie de tensiuni între cele două state, în principal, pe fundalul recunoașterii de către Muntenegru a statului Kosovo, precum și în contextul aderării la NATO. Un alt aspect în care nu s-au realizat progrese semnificative este reprezentat de problemele persoanelor cu o dublă cetățenie (muntenegreană și sârbă).[18] Voi arăta în cele ce urmează că Uniunea Europeană poate fi o soluție în perfecționarea relațiilor între cele două state.
În privința extrădării criminalilor de război, partidele politice și-au schimbat adesea atitudinea față de problema cooperării cu Tribunalul de la Haga. Poziția Serbiei a oscilat între dorința cooperării depline cu TPIY, în vederea aderării la Uniune și refuzul acestei cooperări, în scopul menținerii unei susțineri din partea societății profund naționaliste. Progrese remarcabile s-au făcut sub președintele Boris Tadić, prin arestarea în 2008 și, respectiv, în 2011 a criminalilor de război Ratko Mladić și respectiv Radovan Karadzić. Evenimentele au stârnit numeroase proteste de stradă, cei doi fiind considerați eroi naționali de o parte considerabilă a societății sârbe. Predarea celor doi a fost însă un catalizator important al relațiilor UE-Serbia, Uniunea suspendând în două momente negocierile cu Serbia în privința Acordului de Stabilizare și Asociere din acest motiv. Arestarea lui Mladić în 2011 a determinat însă reînceperea lor.[19] Cu toate acestea, dorința de aderare la Uniunea Europeană a sârbilor a înregistrat în ultima perioadă o scădere, menținându-se în jurul pragului de 50%.
Cea mai mare dificultate în aderarea Serbiei este reprezentată de problema Kosovo. Declarația de independență a Kosovo de la 17 februarie 2008 a adus o reconsiderare a relațiilor dintre Belgrad și Bruxelles. UE nu a condiționat însă candidatura Serbiei de recunoașterea Kosovo, având în vedere că cinci state membre ale UE nu recunosc noul stat. Normalizarea relațiilor între Serbia și acest teritoriu reprezintă însă una dintre condițiile de bază pentru aderare.[20]
UE reprezintă un important factor în restabilirea relațiilor între cele două țări. Discuțiile bilaterale dintre UE și cele fiecare dintre cele două formațiuni politice au reafirmat din partea ambelor dorința de a relua negocierile. Printre progresele colaborării, s-au numărat acordurile din august 2015 privind telecomunicațiile și al minoritățile.
O nouă provocare deschisă Serbiei în problema aderării la Uniune a fost expusă în alocuțiunea de la Belgrad, la data de 15 septembrie 2017 a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. După ce a lăudat progresele Serbiei în vederea aderării, acesta a afirmat, printre altele, că normalizarea relațiilor cu Kosovo reprezintă o prioritate critică pentru Serbia, iar cheia se află în mâna actualilor politicieni de la Belgrad.[21] Va reuși oare Serbia să depășească această dificultate în contextul seismelor majore în ultimii ani ce se produc pe harta Europei?
În ciuda faptului că a fost prima țară din Balcani semnatară a acordului de Stabilizare și Asociere cu UE în 2001 și al doilea stat ce a obținut statutul de candidat în 2005, Macedonia (sau FYROM/ Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei) așteaptă încă declanșarea discuțiilor de aderare. Țara a continuat să dezvolte o economie liberală, înregistrând un progres în privința activităților comerciale. Succesele acestei țări sunt însă parțiale, Macedonia are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din regiune. În plus, două probleme atârnă greu de posibilitatea aderării Macedoniei la Uniune: relațiile cu etnicii albanezi din nord-vestul provinciei și numele țării, disputat cu Grecia.
Divergențele cu etnicii albanezi s-au soldat cu un conflict armat în 2001, care a necesitat intervenția UE, SUA și OSCE. Semnatarii acordurilor macedo-albaneze au fost principalele patru partide de atunci și o serie de reprezentanți desemnați de UE și SUA, acționând ca mediatori și garanți. Acordul de la Ohrid cunoscut sub numele de OFA a fost monitorizat de UE încă din 2002, existând și percepția populară conform căreia: „drumul spre Bruxelles trece prin Ohrid.” În ciuda tentativelor Uniunii Europene de a rezolva situația tensiunilor interetnice, acestea au izbucnit din nou, în nenumărate ocazii. În 2003, răpirea a doi polițiști de către insurgenții Armatei Naționale Albaneze (ANA) a condus la o amplă operațiune a armatei macedonene în zonele controlate de această grupare paramilitară. În 2012, peste 10.000 de etnici albanezi au protestat în capitală împotriva guvernului, după ce autorii albanezi ai unor crime împotriva unor pescari macedoneni au fost acuzați de terorism.[22] Cel mai recent conflict a avut loc în 2015, când un schimb de focuri din în localitatea Kumanovo, între armata macedoneană și insurgenții albanezi, s-a soldat cu cinci morți.[23]
Cea de-a doua problemă a fost reprezentată de disputele cu Grecia în privința numelui țării. Macedonia a reprezentat un măr al discordiei între Grecia, Bulgaria și Serbia (mai târziu Iugoslavia) pe fondul afirmării naționalismelor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Ea a fost împărțită între cele trei state, partea iugoslavă urmând să își afirme independența odată cu dezintegrarea federației. Temerile Greciei erau legate de existența unei regiuni, aflate la granița cu fosta republică iugoslavă și care poartă aceeași denumire. Căutarea unei noi identități și naționalismul exacerbat al Macedoniei au dat naștere proiectului „Skopije 2014”. Acesta a implicat construirea a numeroase clădiri și monumente cu trimitere la anumite personalități, multe dintre ele făcând parte și din panteonul național al Greciei și al Bulgariei. Atât Grecia cât și Bulgaria nu au o părere favorabilă față de manifestările propagandistice ale Macedoniei.
Discuția asupra numelui Statului Macedonean a fost un factor major în negocierile de integrare în UE. La începutul anului 2013, a apărut o propunere a negociatorului, sub mandat ONU, Matthew Nimetz, referitoare la adoptarea numelui de „Republica Superioară a Macedoniei”. Începând cu 12 februarie 2019 numele statului a fost însă schimbat în „Republica Macedoniei de Nord”. Dificultățile pe celelalte planuri însă se mențin.
În ceea ce privește integrarea, sondajele de opinie arată că, în ultima perioadă, începând din 2002, popularitatea Uniunii Europene a scăzut ușor în fosta republică iugoslavă. Dacă în anul 2015, când a primit statutul de candidat, opinia față de integrarea în UE era la 92%, tergiversările au determinat o scădere la 84%. În același timp, încrederea în UE a scăzut de la 53% la 37%.
Bosnia-Herțegovina rămâne unul dintre punctele febrile ale Europei. Sângerosul război din anii 90 a găsit o soluție de compromis prin divizarea teritoriului în două mari entități: Federația Croato-Musulmană și Republika Srpska, la care se adaugă districtul “Brčko”, făcând formal parte din ambele. Totodată, instituirea așa numitei “președinții colective”, în care fiecare etnie își alege un reprezentant a fost o frână importantă în drumul european al țării. Divizarea a fost concretizată și prin dreptul de veto al acestora, impus pe scară largă, cu intenția de a proteja așa-numitele interese naționale vitale.
De asemenea, țara este în continuare divizată în partide etnice, tentativele de colaborare între acestea eșuând lamentabil. Inițiativele UE de reformare a forțelor de poliție, în vederea semnării Acordului de Stabilizare și Asociere nu au reușit, iar în 2011 Uniunea a decis să pună capăt misiunii de monitorizare a poliției.
Pentru cetățenii din Bosnia-Herțegovina, intrarea în Uniunea Europeană poate să soluționeze o serie de probleme cum ar fi: șomajul, lupta împotriva corupției, dar și consolidarea statului de drept. Sondajele indică un sprijin constant pentru perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este însă mai mic în Republica Srpska, unde aproximativ o treime din cetățeni sunt împotriva integrării. Unul dintre elementele ce au determinat acest lucru îl reprezintă propaganda politicienilor care evidențiză posibilitatea desființării statului bosniac prin alipirea Republicii Srpska la Serbia. Naționalismul și propaganda au condus însă ca o treime din populația Bosniei să considere, în sondajele din 2011-2012, că țara se află mai aproape de un nou conflict decât de integrarea în UE.[24]
Bosnia, alături de problema Kosovo, rămân unele dintre cele mai aprinse provocări pentru Uniunea Europeană în vederea pacificării zonei, precum și a posibilei integrări a acestora.
Ultimii ani au adus o serie de noi dificultăți pe de o parte Uniunii Europene, iar pe de altă parte spațiului ex-Iugoslav. Odată cu Brexitul, Criza Migranților, terorismul, relația tot tensionată cu Rusia, în contextul situației din Ucraina, referendumurile pentru apariția unor noi entități europene, se constată că Uniunea însăși se află în imposibilitatea de a găsi soluții la propriile probleme. Se impune astfel necesitatea unei aprofundări a Uniunii înaintea oricărei alte extinderi a frontierelor acesteia. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât presiunile externe și implicarea unor state cu tendințe autoritare în zona Balcanilor ar complica și mai mult situația Uniunii.
Spațiul ex-Iugoslav cu toate trăsăturile lui nu poate fi însă lăsat în urmă, el constituie un important element constitutiv al Europei. Așa cum bine evidenția istoricul și reporterul pentru ziarul The Economist în fosta Iugoslavie, Tim Judah: „Din Slovenia până la granița macedoneană cu Grecia, cei mai mulți oameni din regiune au încă multe în comun, chiar dacă nu vorbesc prea mult despre asta. În fiecare zi, legăturile dintre aceste țări, rupte în anii 90, sunt restabilite în liniște. Iugoslavia a dispărut demult, în locul ei o « Iugosferă » apare. Cultura și obiceiurile similare, vizibile în regiune, sunt de asemenea evidente din afară, mai ales în diverse state ale Europei occidentale, unde oameni cu origini balcanice organizează cluburi de cultură și evenimente comune.”[25]
Un proiect ce mă determină să închei pe un ton optimist îl reprezintă tentativa de formare a unei micro regiuni a populației musulmane din Sandzak, populație împărțită între Serbia și Muntenegru. Se urmărește astfel formarea unei Euro-regiuni ce ar permite tuturor orașelor să obțină o finanțare din fondurile UE pentru regiunile transfrontaliere. Potrivit susținătorilor petiției: “Regiunea transfrontalieră Sandzak nu va schimba granița dintre Serbia și Muntenegru însă tocmai această graniță va permite formarea unei regiuni pe modelul UE.”
Vor putea oare aceste state să ajungă la un numitor comun pe planul integrării europene? Este greu de crezut că se va întâmpla în viitorul apropiat, însă necesitatea integrării acestui spațiu rămâne incontestabilă. Unul din numitorii comuni ai acestor state, pe lângă limbă, îl reprezintă dorința de a adopta valorile comune ale Uniunii Europene. Acest deziderat al aderării, pe lângă prosperitate economică, un nivel mai înalt al educației și al toleranței, va conduce și la o mai mare stabilitate în regiune. În definitiv, este cunoscut rolul esențial al Uniunii în menținerea celei mai lungi perioade de pace în Europa de Vest, de la Al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre.
Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016
- Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014
- Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007
- Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012
Surse online:
Cristescu Florin, “Rădăcinile unui război aproape uitat”, 1.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/radacinile-unui-razboi-aproape-uitat-1_5907385e5ab6550cb8b4ecd5/index.html
Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România, 30.09.2015 http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017,https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
V. M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile M., Tensiuni interetnice in Macedonia, Hot News 5.05.201210.000 de etnici albanezi au protestat impotriva guvernului de la Skopje 2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
V. M., „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
Ioana Niţă, Slovenia riscă să devină prima ţară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout, Ziarul Financiar, 27.09.2012,http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
-----
[1] Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007, p. 73-91
[2] Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012 p. 11
[3] Apud: Lucia Vesnic-Alujevic, op.cit. p.13
[4] Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014 p. 15
[5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[6] Lucia Vesnic, op.cit p. 26
[7] Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
[8] Ioana Niță, „Slovenia riscă să devină prima țară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout”, 27.09.2012 http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
[9] Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
[10] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.16
[11] Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
[12] V.M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile=
[13] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.33
[14] Ibidem p. 34
[15] Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România 30.09.2015,http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
[16] Ibidem, p.48
[17] Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
[18] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[19] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.53
[20] Ibidem p. 53
[21] Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
[22]V.M „Tensiuni interetnice în Macedonia: 10.000 de etnici albanezi au protestat împotriva guvernului de la Skopje”, Hot News, 5.05.2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
[23] V.M. „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
[24] Corina Stratulat (editor) op.cit. p 106
[25] Apud, Lucia Vesnic-Alujevic op.cit p.30
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Dronele care intră pe teritoriul țării noastre sunt 'accidente', adevărata acțiune ostilă a Rusiei fiind dezinformarea, a afirmat președintele Nicușor Dan.
Președintele francez Emmanuel Macron ar putea anunța introducerea serviciului militar voluntar în țară în următoarele zile, relatează Le Figaro.
”Rușii testează constant granițele - care va fi răspunsul, cât de departe pot merge?”, declară ministrul leton de externe, Baiba Braže, într-un interviu acordat Politico. Este nevoie de un „răspuns mai proactiv”, spune el. „Și semnalul nu este transmis prin poveste - ci prin acțiune”.
Aflat între două avioane de Moscova, ministrul ungar de externe spune că Ungaria susține aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, dar se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina.
Preşedintele american Donald Trump l-a sfătuit pe premierul japonez Sanae Takaichi să nu provoace China pe tema suveranităţii Taiwanului, a relatat joi Wall Street Journal, în urma unei dispute diplomatice dintre Tokyo şi Beijing, conform Agerpres și AFP.
Doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi miercuri la Washington, D.C., într-o zonă aglomerată din apropierea Casei Albe, ceea ce a dus la izolarea reşedinţei prezidenţiale, în timp ce preşedintele Donald Trump se află în Florida, şi a provocat un răspuns masiv al forţelor de ordine în zonă, informează Agerpres care citează Reuters.
Opțiunile Egiptului și Emiratelor Arabe Unite pentru avioane de generația a cincea, după ce Algeria a achiziționat Su-57E.
Pentru armatele arabe, care se confruntă cu provocări precum tensiunile la frontieră, amenințările teroriste și concurența regională, avioanele de vânătoare de generația a cincea reprezintă un instrument aproape vital pentru menținerea echilibrului strategic și sporirea descurajării.
MAE anunță adoptarea proiectului de lege privind sancțiunile internaționale. De asemenea, Guvernul propune modificarea OUG 202/2008 pentru a crea un nou mecanism de intervenție - ”supravegherea extinsă” - destinat protejării economiei românești în contextul sancțiunilor internaționale.
Emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, i-a oferit sfaturi consilierului rus Iuri Ușakov, consilierul lui Vladimir Putin, cu privire la modul de a dialoga cu liderul de la Casa Albă în legătură cu conflictul din Ucraina, potrivit unei discuții telefonice la care Bloomberg susține că a avut acces. Discuția a avut loc în octombrie, înainte de o întrevedere între Donald Trump și Volodimir Zelenski, unde s-a discutat inclusiv despre livrarea de rachete Tomahawks.
Președintele american Donald Trump a declarat că Federația Rusă a fost de acord cu unele concesii într-un plan de pace menit să pună capăt războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, a relatat Reuters, adăugând că Trump nu mai insistă asupra termenului limită inițial de joi pentru ca Ucraina să accepte planul de pace.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a făcut declarații de presă, marți dimineață, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, precizând că rămășițele unei drone au fost identificate în județul Vaslui, iar avioanele Eurofighter germane și F-16 ale României au încercat angajarea ei, dar nu au mai doborât-o din cauza riscului asupra populației.
Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o țintă care se îndrepta spre spațiul aerian național, în dimineața de 25 noiembrie, în proximitatea județului Tulcea, fiind ridicate în aer, la ora 06.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației.
Convocarea tuturor grupelor de vârstă în rândul tinerilor germani pentru a evalua serviciul militar este susținută de aproape două treimi dintre germani, indică rezultatele unui sondaj YouGov, citate de agențiile Agerpres și DPA.
Oficialii UE au în vedere introducerea de noi măsuri restrictive împotriva flotei din umbră a Rusiei.
Comisia Europeană (CE) dorește un „Schengen militar”, adică să deplaseze rapid și fără probleme trupe, echipamente și arme în Europa. Conform noii sale propuneri, statele membre ale UE ar avea la dispoziție doar șase ore pentru a aproba tranzitul unităților militare și a echipamentelor în perioade de criză. Pe timp de pace, perioada scade la trei zile.
Mercenarul Horaţiu Potra a fost adus, joi, în ţară, cu o cursă aeriană din Dubai şi va fi preluat de poliţişti de la Aeroportul Otopeni.
Reforma educațională pregătită în regiunea Cernăuți nu afectează dreptul copiilor români la învățământ în limba maternă, ci urmărește modernizarea sistemului și adaptarea lui la realitățile demografice, au transmis oficiali ucraineni în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ambasada Ucrainei în România. La eveniment au participat Ruslan Zaparanyuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, și Roman Greba, vicepreședintele administrației.
Armata germană se pregătește inclusiv de scenariul unor lupte în mediul urban. Batalionul de Gardă din cadrul Bundeswehr asigură infrastructura vitală din Berlin. Prin urmare, luptele urbane și cele de tip „casă cu casă” se află în programul de antrenament pentru exercițiul Bollwerk Bärlin III (Berlin III).
Președintele american Donald Trump a aprobat desfășurarea unor operațiuni CIA pe teritoriul Venezuelei, potrivit unei investigații publicate de The New York Times azi. Decizia survine în contextul în care administrația de la Washington își intensifică presiunea politică și militară asupra regimului condus de Nicolas Maduro, în paralel cu trimiterea în regiune a celui mai mare și modern portavion american, USS Gerald Ford.
Relația cu România nu a fost niciodată mai importantă, a declarat Darryl Nirenberg, nominalizat ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Într-un pas important în lupta Europei împotriva incendiilor forestiere, PZL Mielec, o companie din grupul Lockheed Martin, a anunțat un contract important cu Česká Letecká Servisní (CLS) și Ministerul de Interne al Republicii Cehe pentru două noi elicoptere Sikorsky S-70 FIREHAWK®, marcând debutul primei flote internaționale de acest tip.
Cel mai mare contractor de apărare din Germania consideră că este pe cale să își mărească cifra de afaceri de cinci ori în termen de șase ani.
Europa nu este pregătită să răspundă eficient la potențiale atacuri ale dronelor rusești și trebuie să integreze capacitățile „dovedite în luptă” ale Ucrainei pentru a se proteja mai bine, a declarat comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius.
Gazprom a început lucrările la documentația tehnică pentru conducta de gaze Power of Siberia 2, relatează Financial Times. Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, l-a numit cel mai scump proiect de gaze din lume. Experții estimează că costul ar putea ajunge la 30 de miliarde de dolari.
Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Tulcea a decis, luni, ca localitățile Plauru și Ceatalchioi să fie evacuate după ce o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări, în zona oraşului ucrainean Ismail, în urma atacului cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei.
O linie de cale ferată din estul Poloniei a fost avariată de un dispozitiv exploziv, a declarat luni premierul polonez Donald Tusk, numind-o un act de sabotaj. Avarierea căii ferate a avut loc duminică pe linia Varșovia-Lublin.
Ministrul de Interne a anunțat că au avut loc două acte de sabotaj pe calea ferată. Marcin Kierwiński a explicat că unul a fost confirmat - o breșă pe linia ferată din voievodatul Garwolin - în timp ce al doilea incident e foarte probabil să fie tot un sabotaj.
Ucraina şi Grecia au semnat duminică la Atena un acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) americane către Kiev în perioada decembrie 2025 - martie 2026, înţelegere menită să satisfacă nevoile Ucrainei pe timpul iernii, în timp ce Rusia continuă bombardarea infrastructurilor energetice ucrainene, transmite Agerpres.
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a oferit administrației americane controlul asupra majorității rezervelor de petrol ale țării sale, a aflat The New York Times.
Emisarul preşedintelui american pentru Africa, Massad Boulos, a declarat sâmbătă, într-o discuţie cu AFP, că războiul din Sudan a provocat 'cea mai mare criză umanitară din lume', el denunţând "atrocităţi inacceptabile", potrivit Agerpres.
Pe fondul continuării conflictului din Ucraina, care în ultima perioadă a generat dispute din ce în ce mai intense între Federația Rusă pe de parte și SUA, respectiv NATO, pe de altă parte, mijloace aliate de lovire și cercetare au desfășurat o serie de operațiuni complexe în proximitatea frontierelor rusești de la Marea Neagră și Marea Baltică.
DefenseRomania a discutat în exclusivitate cu eng. Carlo Ferlito, CEO Beretta, despre propunerea gigantului italian în programul SAFE în ceea ce privește achiziția viitoarelor arme de asalt pentru Armata României.
Rusia şi-a exprimat îndoieli cu privire la contribuţia liderilor europeni la planul Statelor Unite privind soluţionarea războiului din Ucraina, informează agențiile Agerpres și EFE.
Federația Rusă și Republica Belarus continuă să vorbească insistent despre noul sistem de rachete rusesc cu rază medie de acțiune Oreshnik, a cărui versiune experimentală a fost folosită pentru prima dată în luna noiembrie 2024 împotriva unui obiectiv industrial ucrainean.
Pe 27 noiembrie 2024 a fost semnat contractul de achiziție ATBTU, cunoscute popular ca blindate ușoare 4x4. Contractul a fost câștigat prin procedură de licitație deschisă de compania Otokar. Dar care e stagiul contractului la final de 2025?
Până la sfârșitul anului 2025, racheta balistică ucraineană FP-7 de la compania Fire Point ar trebui să dețină toată documentația care va permite începerea oficială a livrărilor acestei arme către armata ucraineană.
La jumătatea lunii decembrie 2025, serviciile occidentale de monitorizare au înregistrat, pentru prima dată, o lansare țintită a unei rachete rusești Iskander-M la o distanță de 800 km. Aceasta înseamnă că “Iskander 1000” a fost acum de facto desfășurat la trupe și este folosit în mod activ.
Airbus a obținut o comandă majoră de elicoptere de la Ministerul Apărării din Spania, care s-a angajat să cumpere 100 de elicoptere de diferite tipuri.
Schimb de replici diplomatic foarte dur în această săptămână între Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe și vicepremierul Poloniei și omologul său mahiar Peter Szijjarto.
Efortul Ucrainei de erodare metodică a rețelei anti-acces/interdicție zonală (A2/AD) a Rusiei în Crimeea a trecut la un nivel superior de complexitate. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat că unitatea sa de elită, Centrul de Operații Speciale „Alfa”, a penetrat apărarea bazei aeriene Belbek în noaptea de 18 decembrie 2025, folosind drone cu rază lungă de acțiune. Bilanțul misiunii indică o pierdere dureroasă pentru Forțele Aerospațiale Ruse: un interceptor greu MiG-31 Foxhound, surprins la sol cu încărcătura completă de luptă, alături de o rețea complexă de sisteme radar.
Printr-un demers fără precedent pentru un stat NATO care nu are stocuri sovietice de armament, guvernul norvegian anunță un pachet de 290 de milioane de dolari care vizează finanţarea pentru Ucraina a două extreme tehnologice: rachete de ultimă generație pentru avioanele occidentale F-16 și muniții pentru sistemele S-300 moștenite din Războiul Rece.
Trei grăniceri ruși înarmați au trecut miercuri granița statului membru NATO și al Uniunii Europene, au declarat autoritățile estoniene. Postul de televiziune estonian ERR a relatat. Ministrul de Interne, Igor Taro, a declarat că rușii au rămas pe teritoriul estonian timp de aproximativ 20 de minute, apoi au plecat. Tallinn a publicat o înregistrare video a incidentului.
Polonia nu se mulțumește doar cu achiziții masive de blindate. Armata poloneză experimentează o revoluție structurală silențioasă, testând unități hibride om-mașină capabile să execute misiuni de la logistică grea până la ambuscade kamikaze.
Încercarea propagandei ruse de a minimiza efectele atacului cu drone subacvatice asupra portului Novorossiysk s-a întors împotriva Kremlinului. O analiză meticuloasă a imaginilor oficiale și a celor din satelit a permis identificarea a navei avariate: este vorba despre cel mai nou submarin din clasa Kilo al Flotei ruse din Marea Neagră.
Guvernul SUA continuă să vândă Taiwanului arme în valoare de 11,15 miliarde de dolari, cel mai mare pachet de arme pe care Statele Unite l-au livrat vreodată insulei autoguvernate, a declarat marți Ministerul Apărării din Taiwan, în contextul în care insula se confruntă cu o presiune militară tot mai mare din partea Chinei, care o consideră parte a teritoriului său.
Fostul comandant suprem al armatei ucrainene, actual ambasador la Londra, generalul ucrainean Valerii Zalujnîi, a lansat un avertisment fără precedent privind „frontul intern”, sugerând că pacea cu Rusia ar putea fi urmată de o destabilizare violentă acasă dacă statul ignoră milioanele de soldați demobilizați.
În timp ce Polonia semnează acordul istoric pentru producția locală a tancului K2, ochii industriei se îndreaptă spre România, unde geografia similară și nevoia de autonomie strategică ar putea replica modelul polonez.
Arabia Saudită a făcut un pas important în modernizarea forţelor sale navale prin lansarea la apă a navei de luptă „His Majesty King Saud”, prima dintre cele patru nave multirol construite în cadrul Proiectului Tuwaiq. Ceremonia a avut loc pe 14 decembrie 2025 la un şantier naval din statul Wisconsin, SUA, şi a fost confirmată de Ministerul Apărării din Regat.
Achiziționarea de camioane militare este finanțată printr-un împrumut de la Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului financiar Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE).
În urmă cu câteva zile, rușii au bombardat masiv Odesa și sudul Ucrainei, inclusiv obiective civile și energetice, însă și-au justificat operațiunea printr-o componentă militară, precizând că obiectivul atacului, în care au folosit în premieră în sudul Ucrainei bombe de aviație FAB, este de a „decupla” Ucraina de România.
Congresul american a adoptat miercuri strategia sa de apărare pentru 2026, reafirmându-şi sprijinul pentru alianţele SUA în Europa, contrar semnalelor recente transmise de preşedintele Donald Trump şi administraţia sa.
Pachetul NDAA include și alte măsuri de sprijinire a apărării europene, cum ar fi stabilirea unui număr minim de 76.000 de soldați americani staționați în Europa.
Armata Statelor Unite lucrează la noi capabilități pentru sistemul de rachete sol-aer Patriot, care ar permite interceptarea inclusiv a țintelor care au depășit poziția sistemului sau care vin din spatele acestuia, o tehnică de lansare denumită „peste umăr”. Această funcționalitate ar extinde semnificativ flexibilitatea Patriot în lupta împotriva amenințărilor aeriene de tipul celor experimentate de armata ucraineană în încercarea de a combate noile tactici de utilizare a rachetelor Kinjal de către forțele ruse.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că noul sistem de rachete cu rază medie de acțiune „Oreshnik” va intra în serviciul de luptă până la sfârșitul anului.
Moscova a dezvăluit sistemul „Oreshnik” în noiembrie 2024, în urma unui atac asupra unei fabrici de arme din Ucraina, care a fost descris ca un „test de luptă” reușit.
Avioane Craiova nu a livrat niciun avion și nu o va mai face în 2025. Asta deși reprezentanții companiei sperau în toamnă că până la finalul anului vor fi livrate cel puțin 5 avioane din cele 10 aflate în proces de modernizare. Toate ar fi trebuit livrate până în august 2024, termenul fiind prelungit, dar fără folos.
Marți, 16 decembrie, a avut loc o nouă reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, așa-numitul Format Ramstein, în cadrul căreia au fost concordate o serie de măsuri de sprijin militar concret pentru Ucraina.
Șeful Statului Major britanic al Apărării, Sir Richard Knighton, avertizează că Regatul Unit nu se mai poate baza pe prezumțiile post-Război Rece, subliniind necesitatea unei investiții masive în IAMD (Integrated Air and Missile Defence) pentru a contracara arsenalul balistic și de croazieră al Rusiei.
Moarte suspectă a unui oficial sârb din cadrul companiei de stat Yugoimport, un furnizor cheie de arme și echipamente militare.
Iranul a început să recunoască public eșecurile sale militare în timpul recentului război cu Israelul, simultan cu o expunerea armelor sale strategice la expoziția Parcului Național Aerospațial Iranian. Această mișcare își propune să reseteze narațiunea internă și să restabilească imaginea țării ca putere militară, după șocul războiului cu Israelul.
Războiul naval din Marea Neagră a intrat într-o fază nouă și periculoasă pentru Moscova, marcată de o evoluție clară a vectorilor de atac, de la ținte de oportunitate la obiective strategice complexe. Cele mai recente imagini din satelit obținute în urma atacului de luni asupra portului Novorossiysk oferă prima confirmare vizuală a unei lovituri efectuate de un vehicul subacvatic fără pilot (UUV) ucrainean împotriva unui submarin rusesc din clasa Kilo.
Forțele de Apărare ale Ucrainei au executat o serie complexă de lovituri în adâncime în noaptea de 16-17 decembrie 2025, vizând infrastructura critică de rafinare și logistică din sudul Rusiei. Atacul, care a combinat roiuri de drone cu lovituri de precizie, a avariat rafinăria „Slaviansk” din ținutul Krasnodar și a provocat pene majore de curent, semnalând o intensificare a campaniei Kievului de a degrada capacitatea Moscovei de a finanța și alimenta masinaria sa de război.
Președintele american Donald Trump a declarat întregul regim de la Caracas condus de dictatorul Nicolas Maduro „organizație teroristă” și a ordonat o blocadă totală asupra petrolierelor care intră sau ies din Venezuela. Decizia lui Trump ridică gradul de escaladare din Caraibe, unde SUA acuză Venezuela că folosește active americane pentru a finanța terorismul și traficul de droguri către State.
Oficiul Federal pentru Carteluri al Germaniei (Bundeskartellamt) a luat pe 15 decembrie 2025 o decizie care ar putea redefini viitorul blindatelor europene. Aprobarea extinderii cooperării dintre Rheinmetall Landsysteme și KNDS Deutschland pentru dezvoltarea unui nou tanc principal de luptă (MBT) marchează recunoașterea oficială a faptului că Bundeswehr-ul (Armata Germană) nu mai poate aștepta după calendarul politic al Parisului și Berlinului.
Marea Britanie a făcut pasul decisiv pentru a acoperi una dintre cele mai mari lacune din arsenalul său ofensiv terestru. Pe 9 decembrie, Ministerul britanic al Apărării (MoD) a publicat pe platforma guvernamentală BidStats notificarea oficială pentru demararea Proiectului NIGHTFALL, o inițiativă accelerată de dezvoltare a unei rachete balistice tactice cu o rază de acțiune de până la 600 de kilometri.
