Florin Cristescu, un expert pe subiectul Balcani, este doctorand și profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional “Grigore Moisil” din București.
În cele ce urmează prezentăm integral studiul extrem de captivant, de bine structurat și de documentat în ceea ce privește statele din Balcani și drumul lor către integrarea în structurile europene.
Spațiul ex-iugoslav reprezintă o zonă ce suscită o serie de provocări pentru procesul de integrare euro-atlantică. Mai precis, imaginea Balcanilor pentru Europa Occidentală rămâne chiar și astăzi foarte puternic impregnată de conotații negative. Acestea sunt moștenite dintr-o istorie tumultoasă, plină de evenimente conflictuale între populații și state. Termenul însuși de „balcanizare” este în mod curent utilizat pentru a caracteriza, o situație marcată de diversitate, de conflictualitate și de o tendință către dezintegrare. Unii vorbesc chiar de un „mit al Balcanilor” în măsura în care acest termen provoacă incontestabil o percepție, reală sau presupusă, a unei amenințări ce evocă, pe de o parte, divizarea etnică și teritorială, iar pe de altă parte, conflictul armat.[1] Într-adevăr, spațiul Balcanilor prezintă o serie de diferențe privind istoria, civilizația și religia locuitorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm nici existența unor trăsături comune privind aspectele etno-lingvistice, precum și cele referitoare la istoria recentă. Unit printr-o lingua franca, cunoscută sub numele de sârbo-croată, fără a uita însă de particularitățile ei în funcție de regiune, spațiul cunoscut în mare parte din secolul trecut cu numele de Iugoslavia poate fi împărțit în trei elemente componente:
Aria de influență catolică și occidentală: Croația, Slovenia, parțial Voievodina Sârbească Aria de influență bizantină: Serbia, Muntenegru, Macedonia Aria de influență musulmană: Kosovo și Bosnia Herțegovina
Dacă suprapunem aceste zone peste o hartă ce urmărește etapele integrării vom realiza că, acestea urmăresc în mare parte cele trei stadii. Astfel: Slovenia și Croația sunt membre ale Uniunii Europene din 2004 respectiv din 2013. Serbia, Macedonia și Muntenegru au obținut statutul de state candidate, în timp ce Kosovo și Bosnia Herțegovina și-au manifestat intenția de aderare, fără a dobândi încă statutul de candidat. De menționat, în cazul ultimelor două state, este faptul că nu religia musulmană a dus la o întârziere a lor în procesul de aderare, ci complexitatea situațiilor lor interne și internaționale, alături de imposibilitatea asigurării unei stabilității pe plan intern (chiar și a recunoașterii internaționale în cazul Kosovo) și implicarea anumitor factori externi în regiune.
Această diversitate poate fi rezumată în cuvintele celui mai cunoscut lider al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu privire la această zonă până la începutul ultimei decade a secolului XX: "O țară cu șapte frontiere, șase republici, cinci naționalități, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur șef”.
Spațiul iugoslav, în ciuda crizei economice care urma să se facă simțită la nivelul anilor ’80, era apropiat de obiectivele Comunității Europene. Putem vorbi, însă, despre o departajare importantă a Sloveniei și a Croației ce formau practic motorul economic al economiei iugoslave. La polul opus se aflau regiunile sărace: Kosovo și Bosnia Herțegovina, care însă furnizau o importantă forță de muncă primelor două state. Aceste discrepanțe au fost un catalizator al schimbărilor violente ce urmau să vină odată cu anii ’90.
Disoluția Iugoslaviei și conflictele interetnice care au urmat au cauzat, în total, un număr estimativ de 140.000 de morți (după alte surse între 200.000 și 300.000 de persoane), în timp ce o mare masă de persoane a avut de suferit din cauza transferurilor de populații. Astfel s-au înregistrat peste 300.000 de deportări și 120.000 de refugiați. Se estimează că 4.5 milioane de persoane și-au părăsit domiciliul pe timpul conflictelor.[2]
Cu toate dificultățile sale, acest spațiu care, împreună cu Albania, formează regiunea Balcanilor de Vest nu poate fi lăsat în afara Uniunii Europene. El reprezentând practic, alături de Elveția și teritoriul rusesc Kaliningrad una dintre cele mai mari „enclave” ale teritoriului european. În plus, spre deosebire de cazurile acestora două, toate statele ex-iugoslave urmăresc în politica lor integrarea în structurile nord-atlantice și europene.
Pe lângă stabilitatea în regiune, integrarea acestui spațiu ar aduce beneficii Uniunii Europene atât prin forța de muncă cât și printr-o serie de sectoare economice ce pot fi dezvoltate în regiune, de exemplu industria și agricultura. Nici turismul nu poate fi ignorat, cel mai bun exemplu fiind Croația, stat deja membru al UE, unde turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei. O situație asemănătoare s-ar putea regăsi și în Muntenegru, țară cu un potențial fantastic în acest domeniu, dar căreia îi lipsesc resursele necesare pentru a îl exploata.
La 20 de ani de la sfârșitul celor mai sângeroase conflicte ce au măcinat Europa după Al Doilea Război Mondial, spațiul ex-Iugoslav se confruntă încă cu o serie de probleme. Pe lângă cele de natură economică (șomajul, dezechilibrul balanței de importuri-exporturi), și corupție, situația politică în ansamblu se află încă sub influența traumelor provocate de anii 90. Putem constata după cum urmează o serie de probleme majore în domeniul relațiilor între aceste state și vecinii lor[3]:
Legendă:
-Probleme privind frontierele (F)
-Deportări (DP)
-Refugiați (R)
-Persoane dispărute (PD)
-Acuzații de genocid (G)
Situația conflictuală a Serbiei cu majoritatea vecinilor este cauzată în principal de faptul că, în cadrul federației din timpul Iugoslaviei, sârbii reprezentau cea mai numeroasă etnie. La momentul dispariției acestei federații, fiecare republică a urmărit să își obțină independența, fără a lua în considerare prezența minorității sârbe din anumite regiuni. Populația sârbă se regăsea astfel răspândită în toate provinciile adiacente (în unele având chiar o proporție considerabilă, respectiv peste 35% în Bosnia și 14% în Croația). De asemenea, Serbia a reprezentat până în ultima clipă moștenitoarea la nivel diplomatic a fostei Iugoslavii.
Există însă și progrese în ceea ce privește relațiile bilaterale. Astfel, în 2012, președintele croat Ivo Josipović și fostul președinte sârb Boris Tadić au primit „Medalia Europeană pentru Toleranță”, recunoscându-li-se eforturile de apropiere între cele două țări în timpul mandatului lor.[4] Deși a fost primit cu reticență în Bosnia Herțegovina, Alexandar Vučič, actualul președinte al Serbiei, a efectuat în 2015 o vizită în cadrul comemorărilor masacrului musulmanilor de la Srebrenica, în timpul mandatului de prim-ministru. De asemenea, președintele Bosniei și Herțegovinei a efectuat, la rândul său, o vizită oficială la Belgrad la sfârșitul anului 2015.[5]
În ceea ce privește colaborarea cu Uniunea Europeană, aceasta a avut, încă din 1996, o abordare regională, stabilind obiective care să vizeze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Dayton/Paris și de la Erdut, precum și crearea unei zone de stabilitate politică și dezvoltare economică. La 26 mai 1999 Comisia Europeană emite o comunicare intitulată “Procesul de Stabilizare și Asociere al țărilor din Sud-Estul Europei”. Acesta are la bază abordarea regională a UE față de cinci țări din Balcanii de Vest (șase după independența Muntenegrului): Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania și Kosovo. La acel moment, Comisia a declarat că negocierile privind acordurile de stabilizare și de asociere cu Bosnia și Herțegovina și cu Croația ar urma să înceapă de îndată ce aceste țări vor îndeplini condițiile necesare. În ceea ce privește Republica Federală Iugoslavia - devenită mai apoi Serbia și Muntenegru, inclusiv Kosovo, Comisia a semnalat faptul că nu are în niciun caz în vedere începerea unor astfel de negocieri, pe fondul desfășurării conflictului din Kosovo.
Din cauza problemelor din trecut, Uniunea va continua să pună un deosebit accent pe cooperarea acestor state, stabilitatea granițelor și respectarea integrității teritoriale. În plus, așa cum era de așteptat având în vedere obiectivele economice ale Uniunii, se încurajează libera circulație, respectiv cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii, și capitaluri), dezvoltarea asistenței economice și financiare, stabilirea și menținerea democrației. Elementul principal în cadrul acestui proces de cooperare o reprezintă încheierea unui Acord de Stabilizate și Asociere, între Uniune și fiecare dintre țările Balcanilor de Vest, stabilindu-se astfel drepturi și obligații reciproce. În principiu, Acordul urmărește formarea unei zone de liber-schimb și reforme pentru armonizarea legislației naționale cu cea ale Uniunii, în vederea unei viitoare aderări. Semnarea acestuia înseamnă că o țară a ales să se înscrie în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și urmărește să îndeplinească în acest sens criteriile de la Copenhaga.[6]
Un alt moment important l-a reprezentat Summitul de la Salonic din 2003, în cadrul căruia s-a pus pentru prima dată problema aderării la organizație a țărilor din Balcanii de Vest (definite ca: țările din fosta Iugoslavie, alături de Albania, însă fără Slovenia). În același an, un rol important declarația președintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: “Este timpul să construim poduri în Balcanii de Vest, nu să le distrugem. Să deschidem frontierele, nu să le închidem. Să restabilim relațiile, legăturile comerciale, nu să le desființăm.” Aceasta reprezintă afirmarea unei noi direcții în cadrul politicii externe a Uniunii Europene către o statele balcanice.
Un progres semnificativ în asigurarea liberei circulații a persoanelor este reprezentat de sistemul liberalizării vizelor pentru cetățenii Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei și Bosnia Herțegovina. Astfel, în prezent, cetățenii acestor state au un drept de sejur pentru 90 de zile, fără condiții suplimentare, în toate țările Uniunii, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei. În schimb, pentru Kosovo viza este necesară, dată fiind situația particulară a acestui stat și faptul că nu toate statele UE îl recunosc.
În cele ce urmează, voi analiza situația fiecărui stat ex-iugoslav, privind atât punctele forte cât și punctele slabe pe care le prezintă, în procesul de integrare europeană.
II. Situația actuală a statelor ex-Iugoslave
Slovenia a fost primul stat fost iugoslav care a aderat în Uniunea Europeană. Spre deosebire de restul statelor pe care le avem în discuție, Slovenia a fost dintotdeauna raliată mai mult civilizației occidentale și, în special, lumii germane. Cu o populație de numai 2 milioane de locuitori, Slovenia și-a obținut fără prea mari probleme independența la data de 25 iunie 1991 după un scurt conflict cu statul Iugoslav.[7]
La data de 15 ianuarie 1992, Slovenia era recunoscută ca stat de către Uniunea Europeană, urmând a fi acceptată ca membru al ONU la 22 mai 1992.
Slovenia a urmat apoi toți pașii spre aderarea la Uniunea Europeană. Un rol important l-a avut legea privatizării din 1992, fapt ce a declanșat transformarea economiei centralizate într-o economie de piață. Reformele realizate de-a lungul anilor ‘90 au determinat acceptarea țării în UE, la data de 13 iunie 2004 urmată rapid de integrarea în N.A.T.O.
La 1 ianuarie 2007 Slovenia a adoptat moneda euro, iar la 21 decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Slovenia nu a fost însă ocolită de dificultăți. Criza economică din 2008 a afectat puternic sistemul bancar[8], însă Slovenia a reușit să remedieze situația. O altă problemă cu care se confruntă încă țara este legată de relațiile tensionate cu Croația în privința delimitării zonei maritime din jurul golfului Piran.
Cele mai importante sectoare ale economiei slovene sunt reprezentate de industrie (28,1%), comerț, transporturi, servicii de cazare și alimentație publică. Principalii parteneri de export și import ai Sloveniei sunt, în bună tradiție cu spiritul țării, Germania, Italia și Austria.
Anii ’90 au reprezentat redefinirea Croației în încercarea impunerii suveranității unui stat național. Această perioadă a fost marcată în principal de războiul devastator ce a măcinat noul stat desprins din fosta Iugoslavie.[9]
Moartea liderului Franjo Tudjman (personalitate controversată), care a reușit edificarea noului stat sub forma sa actuală, în decembrie 1999, a reprezentat momentul de la care politica externă a Croației avea să se schimbe. Deși noul președinte avea să fie Stipe Mesić, personalitate de seamă în istoria Iugoslaviei și fost aliat al lui Tudjman, sub conducerea sa, Croația se plasează pe un nou drum, cel al deschiderii față de instituțiile internaționale. Noul guvern condus de Ivica Račan a început să colaboreze tot mai strâns cu Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) și să permită reîntoarcerea refugiaților sârbi din timpul războiului. Aceste măsuri au deschis calea către integrarea în Uniunea Europeană.
Extrădarea unor generali croați, care încă se bucurau de susținere populară, pentru a fi judecați de tribunalul de la Haga, alături de o serie de dificultăți la nivel economic au determinat revenirea la putere a HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica/Uniunea democrată croată). Din acest motiv, partidul lui Tudjman a încercat să accelereze procesul aderării la Uniunea Europeană, îmbunătățindu-și reputația prin crearea unei coaliții cu Partidul Sârbilor Democrați Independenți (SDSS), în cadrul noului guvern.
Un succes important în procesul de aderare la Uniune a fost reprezentat de semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere încă din 2001. A urmat apoi obținerea statutului de candidat la data de 18 iunie 2004. Cu toate acestea, dificultățile create de insuficienta cooperarea cu autoritățile de la Haga, referitoare la predarea generalului Gotovina, și problemele privind împărțirea Golfului Piran cu Slovenia au întârziat aderarea. Deși Croația ar fi îndeplinit condițiile economice necesare pentru aderare, era necesar să depășească tendințele spre naționalism și extremism. Predarea generalului Gotovina autorităților de la Haga, precum și acordurile bilaterale cu Slovenia au facilitat semnarea Acordului de Aderare la Uniune la data de 9 decembrie 2011, aceasta urmând să se producă în 2013.[10]
Nu putem spune însă că a existat un etuziasm general privind aderarea la UE. Dacă la începutul anilor 2000 procentul populației ce dorea integrarea în organizație fluctua între 72%-80%, demersurile pentru extrădarea celor considerați vinovați de crime de război a determinat scăderea credibilității în UE, iar începând cu anii 2006-2007, procentul doritorilor de a accede la UE a început să varieze în jurul cifrei de 50%.
Referendumul organizat în vederea aderării Croației la UE, la data de 22 ianuarie 2012, a revelat insuficienta susținere din partea opiniei publice față de acest demers. În ciuda avertismentelor potrivit cărora costul neaderării, deci a unui vot negativ, era estimat la 1,6 miliarde de euro, doar 85% dintre croați au participat la referendum, dintre care numai 66% s-au pronunțat pentru aderare. La 1 iulie 2013, Croația avea să adere, Uniunea numărând astfel 28 de state.
Croația rămâne o țară cu înalt grad de dezvoltare, o mare parte a veniturilor provenind din turism. Astfel, în 2015, cele mai importante sectoare ale economiei croate erau: comerțul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21.8%) și industria (21.2%). În domeniul comerțului, principalii parteneri de import-export fiind Italia, Slovenia și Germania.[11]
La capitolul minusuri, nu lipsesc nici aici manifestările extremiste, recent aduse în prin plan prin cântece fasciste, rasiste și vădit antisârbe. O serie de astfel de lozinci au fost scandate în cadrul meciurilor de fotbal sau a unor concerte rock. De asemenea, în pragul integrării în Uniunea Europeană, s-au înregistrat o serie de proteste în orașul Vukovar împotriva inscripțiilor cu litere chirilice (specifice alfabetului sârbesc).[12]
Muntenegru, ca stat independent, a reapărut pe harta politică a lumii după ce, la 21 mai 2006, a avut loc un referendum. Cu această ocazie, s-a votat independența față de Serbia cu o majoritatea de numai 55.5% (minimul fusese stabilit la o majoritate de 55%). Legăturile identitare, religioase, lingvistice și culturale ale celor două popoare, sârb și muntenegrean, i-au determinat pe mai mult de 30% dintre muntenegreni să se declare sârbi, în preajma referendumului.
Conform Constituției Statului Serbia și Muntenegru, independența unuia dintre statele constitutive putea fi recunoscută în conformitate cu standardele internaționale, cu condiția existenței unui observator extern neutru. Pe baza acestei dispoziții, UE a putut să intervină în organizarea referendumului din Muntenegru ca mediator între cele două părți.[13]
În 2006, noul stat a aderat la ONU, a fost inclus în FMI și Banca Mondială în 2007, iar din 2010 și-a obținut candidatura oficială la Uniunea Europeană, susținută actualmente ca o strategie națională de către toate partidele politice.
În decembrie 2013, parlamentul a adoptat o rezoluție privind integrarea europeană. Scopul acesteia era a defini rolul parlamentului muntenegrean (în special al Comitetului pentru integrare europeană) în procesul de aderare al țării, precum și relația cu guvernul în vederea negocierilor aderării la UE.
Există însă și aspecte controversate referitoare la Muntenegru, unul dintre cele mai evidente este reprezentat de existența unui singur partid ce ajunge la guvernare în mod succesiv. Desigur nu vorbim despre un partid unic, însă Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS) domină arena politică și s-a aflat la guvernare neîntrerupt încă din 1991. E drept, în anumite perioade, s-a aflat în coaliție cu alte partide mai mici. Efectele se resimt și în administrația intens politizată, devenită un staff al membrilor și simpatizanților acestui partid.[14]
Nici liderul partidului Mile Đukanović nu are o carieră lipsită de controverse. Se pare că a fost cercetat pentru legături cu grupuri de crimă organizată. Deși s-a renunțat la anchetă, în octombrie 2015, mii de manifestanți, în cadrul unor proteste în capitala Podgorica, i-au cerut demisia. Inițial, un apropiat al președintelui sârb, Slobodan Milošević, Đukanović s-a distanțat treptat de acesta, devenind ulterior cel care a pus bazele noului stat independent.
Aderarea Muntenegrului la NATO anul acesta (2017) a stârnit multe discuții. Mai multe partide din opoziție, care au fost împotriva separării față de Serbia, deși proeuropene ca viziune, au avut o atitudine potrivnică față de aderarea la alianța euro-atlantică. Motivul principal a fost reprezentat de amintirea încă recentă a bombardamentele NATO din 1999 care au lovit și o serie de obiective de pe teritoriul muntenegrean.
Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Muntenegru folosește moneda euro. Explicația se află în faptul că, la nivelul anilor ’90, dinarii sârbești puteau fi emiși necondiționat de Belgrad pentru a cumpăra proprietăți pe litoralul Adriaticii, situat pe teritoriul Muntenegrului. Pentru a se proteja împotriva acestei politici, Muntenegru a trecut inițial la marca germană, iar ulterior la moneda euro.[15]
Anul trecut, sute de mii de persoane atât în Serbia cât și în Muntenegru s-au adunat în marile orașe pentru a protesta împotriva noii legi muntenegrene privind libertatea religioasă. Biserica Ortodoxă Sârbă, principala autoritate religioasă în Muntenegru, afirmă că aceasta este o tentativă de a o exclude din cadrul posesiunilor sale.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană a apărut în 1993 și a fost recunoscută drept autoritate religioasă de guvernul Muntenegrului în 1999. Conform unui sondaj din 2009 însă, peste 70% dintre creștinii ortodocși din Muntenegru își manifestă în continuare atașamentul față de Biserica Ortodoxă Sârbă1 .
Legea prevede un inventar al tuturor clădirilor și siturilor religioase despre care autoritățile muntenegrene spun că se aflau în proprietatea Regatului Independent al Muntenegrului înainte ca acesta să devină parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia). În condițiile acestei legi, comunitățile religioase vor trebui să furnizeze dovezi clare pentru a își păstra proprietatea, dispoziție despre care Biserica Ortodoxă Sârbă spune că este concepută pentru a permite guvernului să adopte secularizarea.
Paradoxul sârbesc este definit de o politică ce oscilează în permanență între Est și Vest. Serbia reprezintă un stat cu o puternică tradiție central-europeană însă, în același timp, politica sa externă este orientată, de cele mai multe ori, înspre Rusia. Totodată, partidele și oamenii politici ce s-au aflat la conducere au dus atât o politică de strângere a relațiilor cu Rusia, cât și una de integrare europeană.
La nivelul anilor ’90 și al schimbărilor imediate marcate de căderea comunismului, Serbia a avut o grea moștenire. Primele alegeri democratice pluraliste au avut loc în Serbia pe 9 decembrie 1990 și au fost câștigate de fosta Ligă a Comuniștilor din Serbia (redenumită ulterior Partidul Socialist din Serbia SPS), condusă de Slobodan Milošević. Climatul politic al anilor ’90 a fost caracterizat de represiune, manipulare și restrângerea unor libertăți politice.
Schimbările timide spre democratizare pot fi observate în societatea sârbă începând cu anul 1996, când partidele politice din opoziție, ce formau coaliția „Zajedno”, au reușit să obțină o victorie la alegerile locale, câștigând o majoritate a voturilor în 14 dintre cele 19 mari orașe ale Serbiei. Confruntat cu înfrângerea, Slobodan Milošević a încercat să impună o serie de presiuni asupra comisiilor electorale pentru a obține anularea rezultatelor. După trei luni de proteste publice zilnice, a fost însă nevoit să recunoască înfrângerea partidului său.[16]
Acțiunile armate și bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii din 1999 au depreciat serios imaginea liderului de la Belgrad. La alegerile din 2000, după o serie de contestații și proteste de stradă din partea opoziției, Milošević avea să piardă și funcția de președinte. Succesorul său, Vojislav Koštunica, a reușit să preia postul de lider al Iugoslaviei la data de 6 octombrie 2000.
Atitudinea față de integrarea europeană la nivelul anilor 2000 a fost polarizată în jurul a două importante forțe politice:
SPS (Partidul Socialist), fostul partid al lui Slobodan Milošević, susținut în special de persoanele din zone rurale cu studii medii, ce reprezentau o mare parte din electoratul acestuia și al partidelor ce s-au scindat ulterior din el, cu o tendință eurosceptică. DS (Partidul Democrat), cu un electorat majoritar din mediul urban și având studii superioare, urmând o viziune proeuropeană.
Alegerile de anul acesta (2017) l-au confirmat la putere pe Alexander Vučić, fost prim ministru, devenit astfel președinte. Având funcții importante în partidul lui Slobodan Milošević, Vučić se alătură în 2008 Partidului Progresist (SNS), care s-a scindat din acesta. A fost ministru al apărării din 2012 până în 2014, când a obținut funcția de premier. În ultimii ani, activitatea de premier a avut atât o componentă pro-europeană și de apropiere față de vecini, cât și una de apropiere față de Rusia.[17]
Serbia are avantajul de a ocupa o poziție strategică deosebită în Balcani. Încă din perioada medievală a fost cunoscut rolul de „Cheie a Balcanilor” deținut de orașul Belgrad. În același timp, Serbia beneficiază și de un important potențial agricol, ocupând locuri fruntașe în Europa la producția de fructe și legume.
Drumul european al Serbiei a fost însă barat de trei probleme: disoluția uniunii cu Muntenegru, necooperarea cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și nerezolvarea problemei statutului entității Kosovo.
Muntenegru și Serbia sunt interconectate prin istorie, având o cultură comună, un trecut asemănător, precum împărtășind o tradiție ortodoxă. Conform Raportului privind Serbia din 2016 al Comisiei Europene, relațiile cu Muntenegru au rămas bune, înregistrându-se semnarea unui acord în sectorul cooperării științifice, cât și unul în domeniul militar, referitor la bazele de submarine ale fostei Iugoslavii. În aceeași direcție se înscrie și vizita Președintelui muntenegrean la Belgrad în iulie 2015.
În ciuda acestui fapt, au existat și o serie de tensiuni între cele două state, în principal, pe fundalul recunoașterii de către Muntenegru a statului Kosovo, precum și în contextul aderării la NATO. Un alt aspect în care nu s-au realizat progrese semnificative este reprezentat de problemele persoanelor cu o dublă cetățenie (muntenegreană și sârbă).[18] Voi arăta în cele ce urmează că Uniunea Europeană poate fi o soluție în perfecționarea relațiilor între cele două state.
În privința extrădării criminalilor de război, partidele politice și-au schimbat adesea atitudinea față de problema cooperării cu Tribunalul de la Haga. Poziția Serbiei a oscilat între dorința cooperării depline cu TPIY, în vederea aderării la Uniune și refuzul acestei cooperări, în scopul menținerii unei susțineri din partea societății profund naționaliste. Progrese remarcabile s-au făcut sub președintele Boris Tadić, prin arestarea în 2008 și, respectiv, în 2011 a criminalilor de război Ratko Mladić și respectiv Radovan Karadzić. Evenimentele au stârnit numeroase proteste de stradă, cei doi fiind considerați eroi naționali de o parte considerabilă a societății sârbe. Predarea celor doi a fost însă un catalizator important al relațiilor UE-Serbia, Uniunea suspendând în două momente negocierile cu Serbia în privința Acordului de Stabilizare și Asociere din acest motiv. Arestarea lui Mladić în 2011 a determinat însă reînceperea lor.[19] Cu toate acestea, dorința de aderare la Uniunea Europeană a sârbilor a înregistrat în ultima perioadă o scădere, menținându-se în jurul pragului de 50%.
Cea mai mare dificultate în aderarea Serbiei este reprezentată de problema Kosovo. Declarația de independență a Kosovo de la 17 februarie 2008 a adus o reconsiderare a relațiilor dintre Belgrad și Bruxelles. UE nu a condiționat însă candidatura Serbiei de recunoașterea Kosovo, având în vedere că cinci state membre ale UE nu recunosc noul stat. Normalizarea relațiilor între Serbia și acest teritoriu reprezintă însă una dintre condițiile de bază pentru aderare.[20]
UE reprezintă un important factor în restabilirea relațiilor între cele două țări. Discuțiile bilaterale dintre UE și cele fiecare dintre cele două formațiuni politice au reafirmat din partea ambelor dorința de a relua negocierile. Printre progresele colaborării, s-au numărat acordurile din august 2015 privind telecomunicațiile și al minoritățile.
O nouă provocare deschisă Serbiei în problema aderării la Uniune a fost expusă în alocuțiunea de la Belgrad, la data de 15 septembrie 2017 a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. După ce a lăudat progresele Serbiei în vederea aderării, acesta a afirmat, printre altele, că normalizarea relațiilor cu Kosovo reprezintă o prioritate critică pentru Serbia, iar cheia se află în mâna actualilor politicieni de la Belgrad.[21] Va reuși oare Serbia să depășească această dificultate în contextul seismelor majore în ultimii ani ce se produc pe harta Europei?
În ciuda faptului că a fost prima țară din Balcani semnatară a acordului de Stabilizare și Asociere cu UE în 2001 și al doilea stat ce a obținut statutul de candidat în 2005, Macedonia (sau FYROM/ Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei) așteaptă încă declanșarea discuțiilor de aderare. Țara a continuat să dezvolte o economie liberală, înregistrând un progres în privința activităților comerciale. Succesele acestei țări sunt însă parțiale, Macedonia are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din regiune. În plus, două probleme atârnă greu de posibilitatea aderării Macedoniei la Uniune: relațiile cu etnicii albanezi din nord-vestul provinciei și numele țării, disputat cu Grecia.
Divergențele cu etnicii albanezi s-au soldat cu un conflict armat în 2001, care a necesitat intervenția UE, SUA și OSCE. Semnatarii acordurilor macedo-albaneze au fost principalele patru partide de atunci și o serie de reprezentanți desemnați de UE și SUA, acționând ca mediatori și garanți. Acordul de la Ohrid cunoscut sub numele de OFA a fost monitorizat de UE încă din 2002, existând și percepția populară conform căreia: „drumul spre Bruxelles trece prin Ohrid.” În ciuda tentativelor Uniunii Europene de a rezolva situația tensiunilor interetnice, acestea au izbucnit din nou, în nenumărate ocazii. În 2003, răpirea a doi polițiști de către insurgenții Armatei Naționale Albaneze (ANA) a condus la o amplă operațiune a armatei macedonene în zonele controlate de această grupare paramilitară. În 2012, peste 10.000 de etnici albanezi au protestat în capitală împotriva guvernului, după ce autorii albanezi ai unor crime împotriva unor pescari macedoneni au fost acuzați de terorism.[22] Cel mai recent conflict a avut loc în 2015, când un schimb de focuri din în localitatea Kumanovo, între armata macedoneană și insurgenții albanezi, s-a soldat cu cinci morți.[23]
Cea de-a doua problemă a fost reprezentată de disputele cu Grecia în privința numelui țării. Macedonia a reprezentat un măr al discordiei între Grecia, Bulgaria și Serbia (mai târziu Iugoslavia) pe fondul afirmării naționalismelor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Ea a fost împărțită între cele trei state, partea iugoslavă urmând să își afirme independența odată cu dezintegrarea federației. Temerile Greciei erau legate de existența unei regiuni, aflate la granița cu fosta republică iugoslavă și care poartă aceeași denumire. Căutarea unei noi identități și naționalismul exacerbat al Macedoniei au dat naștere proiectului „Skopije 2014”. Acesta a implicat construirea a numeroase clădiri și monumente cu trimitere la anumite personalități, multe dintre ele făcând parte și din panteonul național al Greciei și al Bulgariei. Atât Grecia cât și Bulgaria nu au o părere favorabilă față de manifestările propagandistice ale Macedoniei.
Discuția asupra numelui Statului Macedonean a fost un factor major în negocierile de integrare în UE. La începutul anului 2013, a apărut o propunere a negociatorului, sub mandat ONU, Matthew Nimetz, referitoare la adoptarea numelui de „Republica Superioară a Macedoniei”. Începând cu 12 februarie 2019 numele statului a fost însă schimbat în „Republica Macedoniei de Nord”. Dificultățile pe celelalte planuri însă se mențin.
În ceea ce privește integrarea, sondajele de opinie arată că, în ultima perioadă, începând din 2002, popularitatea Uniunii Europene a scăzut ușor în fosta republică iugoslavă. Dacă în anul 2015, când a primit statutul de candidat, opinia față de integrarea în UE era la 92%, tergiversările au determinat o scădere la 84%. În același timp, încrederea în UE a scăzut de la 53% la 37%.
Bosnia-Herțegovina rămâne unul dintre punctele febrile ale Europei. Sângerosul război din anii 90 a găsit o soluție de compromis prin divizarea teritoriului în două mari entități: Federația Croato-Musulmană și Republika Srpska, la care se adaugă districtul “Brčko”, făcând formal parte din ambele. Totodată, instituirea așa numitei “președinții colective”, în care fiecare etnie își alege un reprezentant a fost o frână importantă în drumul european al țării. Divizarea a fost concretizată și prin dreptul de veto al acestora, impus pe scară largă, cu intenția de a proteja așa-numitele interese naționale vitale.
De asemenea, țara este în continuare divizată în partide etnice, tentativele de colaborare între acestea eșuând lamentabil. Inițiativele UE de reformare a forțelor de poliție, în vederea semnării Acordului de Stabilizare și Asociere nu au reușit, iar în 2011 Uniunea a decis să pună capăt misiunii de monitorizare a poliției.
Pentru cetățenii din Bosnia-Herțegovina, intrarea în Uniunea Europeană poate să soluționeze o serie de probleme cum ar fi: șomajul, lupta împotriva corupției, dar și consolidarea statului de drept. Sondajele indică un sprijin constant pentru perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este însă mai mic în Republica Srpska, unde aproximativ o treime din cetățeni sunt împotriva integrării. Unul dintre elementele ce au determinat acest lucru îl reprezintă propaganda politicienilor care evidențiză posibilitatea desființării statului bosniac prin alipirea Republicii Srpska la Serbia. Naționalismul și propaganda au condus însă ca o treime din populația Bosniei să considere, în sondajele din 2011-2012, că țara se află mai aproape de un nou conflict decât de integrarea în UE.[24]
Bosnia, alături de problema Kosovo, rămân unele dintre cele mai aprinse provocări pentru Uniunea Europeană în vederea pacificării zonei, precum și a posibilei integrări a acestora.
Ultimii ani au adus o serie de noi dificultăți pe de o parte Uniunii Europene, iar pe de altă parte spațiului ex-Iugoslav. Odată cu Brexitul, Criza Migranților, terorismul, relația tot tensionată cu Rusia, în contextul situației din Ucraina, referendumurile pentru apariția unor noi entități europene, se constată că Uniunea însăși se află în imposibilitatea de a găsi soluții la propriile probleme. Se impune astfel necesitatea unei aprofundări a Uniunii înaintea oricărei alte extinderi a frontierelor acesteia. Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât presiunile externe și implicarea unor state cu tendințe autoritare în zona Balcanilor ar complica și mai mult situația Uniunii.
Spațiul ex-Iugoslav cu toate trăsăturile lui nu poate fi însă lăsat în urmă, el constituie un important element constitutiv al Europei. Așa cum bine evidenția istoricul și reporterul pentru ziarul The Economist în fosta Iugoslavie, Tim Judah: „Din Slovenia până la granița macedoneană cu Grecia, cei mai mulți oameni din regiune au încă multe în comun, chiar dacă nu vorbesc prea mult despre asta. În fiecare zi, legăturile dintre aceste țări, rupte în anii 90, sunt restabilite în liniște. Iugoslavia a dispărut demult, în locul ei o « Iugosferă » apare. Cultura și obiceiurile similare, vizibile în regiune, sunt de asemenea evidente din afară, mai ales în diverse state ale Europei occidentale, unde oameni cu origini balcanice organizează cluburi de cultură și evenimente comune.”[25]
Un proiect ce mă determină să închei pe un ton optimist îl reprezintă tentativa de formare a unei micro regiuni a populației musulmane din Sandzak, populație împărțită între Serbia și Muntenegru. Se urmărește astfel formarea unei Euro-regiuni ce ar permite tuturor orașelor să obțină o finanțare din fondurile UE pentru regiunile transfrontaliere. Potrivit susținătorilor petiției: “Regiunea transfrontalieră Sandzak nu va schimba granița dintre Serbia și Muntenegru însă tocmai această graniță va permite formarea unei regiuni pe modelul UE.”
Vor putea oare aceste state să ajungă la un numitor comun pe planul integrării europene? Este greu de crezut că se va întâmpla în viitorul apropiat, însă necesitatea integrării acestui spațiu rămâne incontestabilă. Unul din numitorii comuni ai acestor state, pe lângă limbă, îl reprezintă dorința de a adopta valorile comune ale Uniunii Europene. Acest deziderat al aderării, pe lângă prosperitate economică, un nivel mai înalt al educației și al toleranței, va conduce și la o mai mare stabilitate în regiune. În definitiv, este cunoscut rolul esențial al Uniunii în menținerea celei mai lungi perioade de pace în Europa de Vest, de la Al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre.
Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016
- Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014
- Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007
- Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012
Surse online:
Cristescu Florin, “Rădăcinile unui război aproape uitat”, 1.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/radacinile-unui-razboi-aproape-uitat-1_5907385e5ab6550cb8b4ecd5/index.html
Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România, 30.09.2015 http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017,https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
V. M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile M., Tensiuni interetnice in Macedonia, Hot News 5.05.201210.000 de etnici albanezi au protestat impotriva guvernului de la Skopje 2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
V. M., „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
Ioana Niţă, Slovenia riscă să devină prima ţară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout, Ziarul Financiar, 27.09.2012,http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
-----
[1] Laurent Beurdeley, Renaud de la Brosse, Fabienne Maron, „L’Union Européenne et ses espaces de proximité. Entre stratégie inclusive et partenariats rénovés : quel avenir pour le nouveau voisinage de l’Union ?”, Bruylant, 2007, p. 73-91
[2] Lucia Vesnic-Alujevic, ”European Integration of Western Balkans from reconciliation to European future”, Center for European Studies, 2012 p. 11
[3] Apud: Lucia Vesnic-Alujevic, op.cit. p.13
[4] Corina Stratulat(editor), Andrew Konitzer, Marko Sosič, Jovana Marcović, Igor Bandović, Marko Vujačić, Simionida Karcaska, Bodo Weber, ”EU integration and party politics in the Balkans, European Policy Center”, septembrie 2014 p. 15
[5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[6] Lucia Vesnic, op.cit p. 26
[7] Cristescu Florin, „Războiul de zece zile pentru independența Sloveniei”, 17.05.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiul-zece-zile-independentasloveniei-1_591bda655ab6550cb82c1d18/index.html
[8] Ioana Niță, „Slovenia riscă să devină prima țară fost-socialistă din UE care să aibă nevoie de un bailout”, 27.09.2012 http://www.zf.ro/business-international/slovenia-risca-sa-devina-prima-tara-fost-socialista-din-ue-care-sa-aiba-nevoie-de-un-bailout-10125427
[9] Cristescu Florin, „Războiul pentru independența Croației”, 2.06.2017 http://adevarul.ro/cultura/istorie/razboiulpentru-independenta-croatiei-1_59593cbe5ab6550cb8bb436f/index.html
[10] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.16
[11] Uniunea Europeană, Croația, https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/croatia_ro
[12] V.M., Zeci de mii de croați au manifestat la Vukovar împotriva introducerii unor inscripții bilingve, Hot News 3.02.2013, http://www.hotnews.ro/stiri-international-14144118-zeci-mii-croati-manifestat-vukovar-impotriva-introducerii-unor-inscriptii-bilingve.htm?nomobile=
[13] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.33
[14] Ibidem p. 34
[15] Iulian Mareș, Bursa, Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Milan Begovic, ambasador al Muntenegrului în România 30.09.2015,http://www.bursa.ro/muntenegru-de-la-federatia-iugoslava-in-drum-spre-uniunea-europeana-279517&s=print&sr=articol&id_articol=279517.html
[16] Ibidem, p.48
[17] Alin Cristian Stănescu, „Alekandar Vučić își preia mandatul prezidențial. Serbia, încotro...?” 3.06.2017 http://www.contributors.ro/global-europa/aleksandar-vucic-i%C8%99i-preia-mandatul-preziden%C8%9Bial-serbia-incotro/
[18] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Raportul privind politica de extindere a UE față de Serbia, 9.11.2016 COM(2016) 715 final, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2016/RO/COM-2016-715-F1-RO-MAIN.PDF
[19] Corina Stratulat (editor) op.cit. p.53
[20] Ibidem p. 53
[21] Johannes Hahn (discurs), ”Serbia’s European future-let’s shape it together”, 15 septembrie 2017 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/hahn/announcements/serbias-european-future-lets-shape-it-together-speech-johannes-hahn_en
[22]V.M „Tensiuni interetnice în Macedonia: 10.000 de etnici albanezi au protestat împotriva guvernului de la Skopje”, Hot News, 5.05.2012 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12173971-tensiuni-interetnice-macedonia-10-000-etnici-albanezi-protestat-impotriva-guvernului-skopje.htm
[23] V.M. „Macedonia, zguduită de incidente armate la granița cu Kosovo: 8 polițiști si 14 presupuși atacatori albanezi au fost uciși in confruntări. NATO face apel la reținere”, Hot News, 10.05.2015 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20109882-video-macedonia-zguduita-incidente-armate-granita-kosovo-8-politisti-14-presupusi-atacatori-albanezi-fost-ucisi-confruntari.htm
[24] Corina Stratulat (editor) op.cit. p 106
[25] Apud, Lucia Vesnic-Alujevic op.cit p.30
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Primele minute vor fi decisive, avertiza Trump, zilele trecute, cu privire la ”întâlnirea secolului” dintre el și dictatorul rus Vladimir Putin. Dar, până atunci, părțile vor să dea semnale potrivit cărora sunt ”in control”. Discuțiile sunt programate să înceapă la ora 22.30, ora României.
Guvernul bulgar a anunţat vineri construirea unei baze militare cu o capacitate de minim 5.000 de soldaţi.
Ultimul soldat sovietic a părăsit Ungaria în iunie 1991, dar după 34 de ani, Rusia vrea să se amestece din nou în politica ungară și să influențeze deciziile alegătorilor ungari la următoarele alegeri parlamentare. Acestea sunt cuvintele liderului opoziției, Péter Magyar, ca răspuns la un comunicat de presă publicat săptămâna aceasta de Serviciul de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.
Surse militare rusești au informat, pe 14.08.2025, că Forțele Armate ale Federației Ruse intenționează să testeze în Ucraina o versiune mini a rachetei Oreshnik, respectiv sistemul de rachete Svirel. Potrivit acestora, mai multe instalații de lansare au fost transferate deja la frontiera cu Ucraina.
Rusia și Statele Unite ar putea ajunge la un acord asupra unor noi tratate de dezarmare dacă conflictul din Ucraina va fi pus capăt, a declarat președintele rus Vladimir Putin înainte de întâlnirea sa de vineri cu președintele american Donald Trump, relatează agenția de știri TASS.
Membrii Gărzii Naționale cu vehicule blindate au început să apară pe străzile capitalei americane, Washington, după ce președintele republican Donald Trump i-a chemat. De asemenea, el a transferat forțele de poliție locale sub control federal, argumentând că infracțiunile violente din oraș sunt scăpate de sub control. Trump a anunțat recent, de asemenea, că dorește să extindă și să extindă întreaga operațiune. Primarul democrat Muriel Bowser vorbește despre „presiune autoritară”.
Rusia pare să se pregătească să testeze noua sa rachetă de croazieră cu propulsie nucleară, potrivit a doi cercetători americani și o sursă occidentală din domeniul securității, chiar în timp ce președintele rus Vladimir Putin se pregătește pentru discuții despre Ucraina cu președintele american Donald Trump, vineri.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un și-a exprimat „sprijinul deplin” pentru Rusia în timpul unei conversații telefonice cu dictatorul rus Vladimir Putin.
Guvernul lituanian dorește să instruiască peste 22.000 de cetățeni în construcția și operarea dronelor. Acest grup va include și studenți, dintre care cel mai mic va avea 8 ani.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit la Berlin. El și cancelarul german Friedrich Merz a participat la o videoconferință cu președintele SUA, Donald Trump.
Președintele american Donald Trump a declarat luni că se așteaptă la o întâlnire constructivă cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul summitului programat vineri, în Alaska, în care cei doi lideri vor discuta despre o rezolvare a războiului din Ucraina, informează Agerpres și AFP.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat, în primul său mesaj oficial, că susține extinderea Formatului București 9 (B9) prin includerea Finlandei și Suediei, considerând că acest pas ar întări reziliența flancului estic și nordic al NATO. „Visez ca București 9 să devină, pe termen lung, București 11, alături de statele scandinave”, a declarat acesta, subliniind că Polonia trebuie să fie lider în consolidarea securității regionale.
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat, într-un interviu publicat duminică de postul Fox News, că preşedintele Donald Trump intenţionează să retragă sprijinul financiar al SUA pentru susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, dar aliaţii europeni sunt bineveniţi să cumpere din SUA arme pentru Ucraina, consemnează agenţia DPA.
Iranul a ameninţat sâmbătă că ar putea bloca un coridor pe care Statele Unite doresc să-l dezvolte în Caucaz între Armenia şi Azerbaidjan, coridor inclus în acordul de pace dintre aceste două ţări semnat vineri la Casa Albă în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, relatează Agerpres și Reuters.
Înainte de februarie 2022, aviația civilă rusă era într-un proces de modernizare accelerată. Aproximativ 70% dintre avioanele folosite de marii transportatori ruși (Aeroflot, S7, Rossiya, Ural Airlines) erau fabricate de Airbus sau Boeing. Pentru public, zborurile cu A320neo sau cu Boeing 737NG reprezentau normalitatea cotidiană, iar autoritățile promovau imaginea unui transport aerian comparabil cu standardele occidentale.
Generalul de brigadă Loï Girard ne oferă o perspectivă directă asupra angajamentului trupelor franceze în România, într-un context geopolitic sensibil și o cooperare militară complexă. Detașat în România din vara anului 2023, generalul deține o poziție dublă: „prima mea funcție este să fiu adjunct al Diviziei Multinaționale de Sud-Est, unitatea tactică care comandă trupele noastre în cadrul operațiunii NATO de pe flancul estic, iar a doua este cea de reprezentant național superior, adică responsabil pentru toți soldații francezi dislocați aici, dar și punct de contact cu autoritățile militare române.”
Președintele american Donald Trump s-a urcat marți dimineață pe acoperișul uneia dintre clădirile Casei Albe și a glumit despre instalarea acolo a unor 'rachete nucleare', glumă ce vine însă odată cu creșterea tensiunilor cu Rusia, căreia el i-a dat un ultimatum să încheie până vineri războiul în Ucraina, și după schimbul său de replici cu fostul președinte rus Dmitri Medvedev pe tema armelor nucleare, relatează Agerpres și AFP.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit azi, 05.08.2025 la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”.
După incidentul grav de la Uzina Mecanică Cugir, în urma căruia o persoană a fost rănită și s-a declanșat o anchetă penală, ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat adoptarea unor măsuri urgente pentru întărirea securității în industria de apărare.
În seara zilei de 04.08.2025, Ministerul de Externe de la Moscova a anunțat că Rusia nu se mai consideră legată de autorestricțiile privind desfășurarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (INF), deoarece condițiile pentru menținerea acestui moratoriu au dispărut.
Formația Hawks of Romania - Șoimii României - a făcut spectacol la Black Sea Air Show 2025, eveniment care a avut loc la Aerodromul Mihail Kogălniceanu din Constanța, și la care au participat și Forțele Aeriene Române, dar și Forțele Aeriene Germane.
Ministerul Apărării din Estonia a anunțat că NATO ar putea decide desfășurarea unui corp de forțe aliate germano-olandez pe teritoriul estonian. Pärnu va fi un post de comandă avansat cu rol de coordonare operațională, nu de luptă directă, structura supervizând forțele NATO din regiune.
Rusia a început să utilizeze o nouă bombă aeriană ghidată, în contextul dezvoltării active a armelor sale aeriene pentru a bombarda infrastructura ucraineană. Autoritățile ucrainene spun că noile bombe aeriene ghidate UMPB-5 ale Rusiei au fost lansate de avioanele Su-34 în două regiuni în ultimele două luni, ca parte a testării noii arme.
Forțele Terestre americane (US Army), împreună cu aliați europeni și cu reprezentanți ai industriei de apărare, pun la punct sistemul de luptă contra-UAS. Totul se face pe baza unor scenarii realiste, inclusiv din Ucraina, și în timpul real al ritmului luptelor de pe front.
Conducta de gaze Asia Centrală-Centru a companiei ruse Gazprom a fost scoasă din funcțiune pe termen nelimitat după o serie de explozii în regiunea Volgograd, a confirmat o sursă din cadrul Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina. Conducta transportă gaze din Turkmenistan prin Uzbekistan și Kazahstan către Rusia. Aceasta alimentează mai multe instalații cheie ale complexului militar-industrial rus.
Submarinele nucleare americane s-au apropiat deja de Rusia, a confirmat președintele american Donald Trump într-un interviu acordat site-ului de știri Newsmax. El a ordonat relocarea a două submarine nucleare ca răspuns la amenințările fostului președinte rus Dmitri Medvedev.
Decizia Sloveniei a fost luată din cauza „încălcărilor dreptului internațional, dreptului umanitar și drepturilor omului de către Israel în Cisiordania și Gaza”.
În incendiul de la fabrica de arme din Cugir au fost distruse aproximativ 130.000 de cartuşe, existând probabilitatea ca şi celelalte 270.000 de cartuşe să fi fost afectate.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că a ordonat armatei SUA să poziţioneze două submarine nucleare în apropierea Rusiei, ca răspuns al Washingtonului faţă de ameninţările fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, cu care Trump a avut joi un schimb violent de replici pe reţelele de socializare, relatează Reuters.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Federația Rusă ar fi epuizată într-un război convențional împotriva Statelor Unite, precum și împotriva multor țări europene.
Forțele Aeriene Ucrainene fac un pas important spre reducerea dependenței de armamentul extern, prin integrarea unei versiuni proprii a bombelor ghidate rusești UMPK pe avioanele de vânătoare MiG-29. Dezvoltată de Medoid Design Bureau, această muniție, care transformă bombele "oarbe" sovietice în arme ghidate cu precizie, reprezintă o soluție pragmatică și rentabilă pentru a continua atacurile tactice împotriva forțelor rusești.
O investigație a Serviciului Militar de informații al Ucrainei (GUR) a scos la iveală o rețea complexă prin care Rusia reușește să-și modernizeze și să-și susțină producția de armament, în ciuda sancțiunilor internaționale. Documentele publicate de ucraineni arată că peste 260 de unități de echipamente de înaltă tehnologie, provenite din țări NATO și din alte state europene și asiatice, sunt folosite de Uralvagonzavod, principalul producător de tancuri al Rusiei.
Industria de apărare a Ucrainei a ridicat în sfârșit vălul de pe una dintre cele mai așteptate arme cu rază lungă de acțiune. La expoziția de armament MSPO 2025 din Polonia, JSC Ukrainian Defense Industry (UDI) a dezvăluit oficial specificațiile rachetei Palianîtsia, o "rachetă-dronă" dezvoltată de ucraineni, proiectată pentru a lovi adânc în teritoriul inamic.
Într-o Europă care se clatină sub amenințarea unui război prelungit, Germania pare să joace un joc dublu, navigând cu prudență între solidaritatea declarată cu Ucraina și propriile interese, sau cel puțin, propriile temeri. Recentele declarații ale oficialilor de la Berlin ridică semne de întrebare serioase cu privire la coerența strategică a Europei și la angajamentul său pe termen lung.
În contextul unei agitații tot mai mari la granița estică a NATO, Polonia, una dintre țările europene cu cele mai mari cheltuieli pentru apărare, a dezvăluit un nou proiect ambițios. Este vorba despre o rachetă de croazieră, supranumită Lanca (Sulița), o armă care se dorește a fi un pas major spre independența strategică a Varșoviei.
Săptămâna trecută Federația Rusă a folosit pentru prima oară drone maritime pe Dunăre, unde au lovit nava de cercetare ucraineană Simferopol, chiar la gurile de vărsare a Dunării, în imediata apropiere a apelor teritoriale române. Incidentul nu doar că marchează o premieră în acest sens, dar ridică serioase îngrijorări cu privire la capacitatea Rusiei de a-și adapta capabilitățile și de a periclita securitatea și interesele României în regiune, inclusiv prin viitoare acte de sabotaj și operațiuni hibride.
Ultimele ore se scurg înainte de parada militară, una dintre cele mai mari din lume, cu peste două milioane de soldați, care va avea loc în inima Beijingului. Marele spectacol, care marchează cea de-a 80-a aniversare a capitulării Japoniei Imperiale la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, este o oportunitate de a demonstra capacitatea tot mai mare a Chinei de a rivaliza cu Statele Unite într-un potențial conflict.
La sfârșitul lunii august, un vehicul aerian fără pilot (UAV) de tipul RQ-4B Global Hawk a devenit o siluetă recurentă deasupra Mării Negre, un spațiu strategic unde rivalitatea dintre marile puteri se desfășoară cu o intensitate sporită. Aparent un simplu zbor de recunoaștere, această misiune scoate la iveală o strategie complexă și riscantă a Statelor Unite, care continuă să manevreze între nevoia de a-și susține aliații și pericolele unei confruntări directe.
Chiar și după summitul din august dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump din Alaska, Moscova pare să nu fie mai aproape de a pune capăt invaziei sale în Ucraina.
În noaptea de 02.09.2025, drone rusești au lovit facilitățile din partea portuară a orașului Izmail din Odesa, care se află pe malul Dunării. Surse ucrainene susțin că Forțele Armate ruse au efectuat în zonă cel mai masiv atac cu drone aeriene de la începutul războiului.
Potrivit Statului Major General al Apărării Naționale Elene, avioanele turcești F-16, înarmate cu rachete aer-aer, au încălcat reglementările de trafic aerian intrând în spațiul de informare a zborurilor (FIR)al Greciei, fără plan de zbor, dar nu au pătruns în spațiul aerian național grec. În plus, un avion turc ATR-72 și un elicopter militar au intrat, de asemenea, în aceeași zi în FIR fără autorizație. Nu au fost raportate exerciții militare turcești programate în zonă, astfel că Atena acuză Ankara de noi provocări în Mediterană.
Există tensiuni între China, Iran și India, membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), scrie jurnalistul Robert Spencer de la The Times în articolul „Sub demonstrația de fraternitate la summitul SCO, tensiunile dintre autocrați cresc”.
În noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 23.00, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un atac aerian al Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia al Dunării, județul Tulcea.
Cheltuielile pentru armament în Uniunea Europeană vor atinge un nou record în acest an, ajungând la 381 de miliarde de euro, a anunţat marţi Agenţia Europeană de Apărare (AEA), relatează Agerpres.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a comentat declarația președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform căreia aliații ar putea desfășura trupe pe teritoriul Ucrainei, dupăîncheierea conflictului.
Republica Cehă va închiria 12 avioane de vânătoare de tip JAS-39 Gripen din Suedia după anul 2027. Ministerul Apărării a semnat astăzi (01.09.2025) un acord de prelungire a contractului de închiriere până în 2035 pentru 16,695 miliarde de coroane cehe (670 de milioane de euro), inclusiv TVA. Ministerul a informat despre acest lucru pe site-ul său. Guvernul a discutat oferta la sfârșitul lunii iunie.
Balticii își continuă tradiția de pragmatism, concret și fezabil privind Ucraina. Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei, a declarat, luni – 1 septembrie, că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este atât o necesitate strategică, cât și o obligație morală, precum și o parte a viitoarelor garanții de securitate ale țării.
Într-un război modern, chiar și o simplă dronă doborâtă poate deveni o dovadă crucială a implicării unui stat în susţinerea eforturilor de război ale altui stat. Este cazul unei drone rusești de tip „Gerbera”, doborâtă recent de forțele ucrainene, în interiorul căreia a fost descoperită o cameră video cu un secret neașteptat. Înregistrarea video, recuperată de specialistul ucrainean în război electronic, Serhii Beskrestnov (cunoscut și ca „Flash”), nu arăta frontul din Ucraina, ci un drum intens circulat dintr-un oraș chinezesc, Shenzhen.
Peste doi ani de la livrarea lor, cele 14 tancuri Challenger 2, trimise de Marea Britanie, rămân o forță de elită în serviciul armatei ucrainene. Unice prin tunul lor ghintuit și prin caracteristicile de design, aceste vehicule de luptă s-au dovedit a fi „lunetiști” formidabili pe front. O echipă de la Army TV a stat de vorbă cu unul dintre echipajele care le operează, pentru a afla cum se comportă aceste tancuri pe câmpul de luptă, dominat de drone.
O ceremonie oficială în Suedia a marcat un moment crucial pentru armata cehă: livrarea primului vehicul de luptă pentru infanterie CV9030 MkIV. Un simbol al modernizării și al angajamentului ferm față de NATO, acest vehicul blindat de ultimă generație, supranumit „oțelul de pe front”, reprezintă mult mai mult decât o simplă achiziție militară. El este rezultatul unor negocieri intense, al unei cooperări industriale strategice și al unei viziuni pe termen lung pentru securitatea Europei. La eveniment au participat atât ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, cât și omologul său ceh, Jana Cernochova, o prezență ce subliniază importanța parteneriatului strategic dintre cele două țări.
De-a lungul ultimelor săptămâni, forțele ucrainene au intensificat loviturile asupra unor ținte militare strategice rusești din Crimeea, semnalând o schimbare de abordare cu privire la țintele vizate. Nu mai e vorba doar de atacuri izolate. Recent, o unitate specială a GUR (Direcția Principală de Informații) a Ucrainei, numită "Prymary" (Fantomele), a executat o operațiune complexă, vizând noduri critice de apărare aeriană și navigație rusească, obiective a căror distrugere ar putea avea un impact profund asupra capacității Moscovei de a opera în regiune.
Planul de a crea o unitate militară de reacție rapidă, capabilă să neutralizeze amenințările nucleare globale, prinde contur la Washington. O idee care, până de curând, ar fi putut părea desprinsă din filmele de acțiune, devine o propunere strategică, alimentată de un context internațional volatil și de o istorie de neproliferare marcată de ambiguități. Henry Sokolski, director executiv al Centrului de Politici de Neproliferare, propune o abordare sistemică, un „comandament cu pumn de oțel” pentru o problemă ce a fost tratată, până acum, ad-hoc.
Forțele speciale ucrainene au reușit o operațiune spectaculoasă în care au distrus două elicoptere rusești Mi-8. Însă mai interesant decât acest lucru e că dronele ucrainene au reușit să lovească baza militară Hvardiiske, chiar în inima Crimeei, considerată de ruși impenetrabilă, aceasta fiind unul din obiectivele militare cele mai protejate de ocupant în Crimeea anexată ilegal în martie 2014. Totul a fost surprins video.
Avionul care o ducea pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost vizat de interferențe care au dus la blocarea semnalului GPS în timp ce aeronava încerca să aterizeze ieri în Bulgaria.
În anul electoral 2025, propaganda rusă își intensifică eforturile în Republica Moldova, reluând vechiul arsenal de mituri istorice și identitare menite să fractureze unitatea de neam dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Tactica Moscovei rămâne aceeași: transformarea ocupațiilor în „eliberări” și cultivarea unei identități moldovenești artificiale, distincte de cea românească.
Aviația militară a României trece printr-o perioadă de tranziție și de modernizare, urmând ca în scurt timp să dețină trei escadrile formate din 49 de avioane de luptă F-16 Fighting Falcon ce vor asigura trecerea la generația a 5-a, F-35 Lightning II, în cea mai modernă versiune Block 4. Dar chiar și așa, de ani de zile mulți critică, nedrept am spune, achiziția de F-16 în contextul în care România a ales să cumpere avioane în uz. Însă să facem un arc peste timp și să revenim de unde am plecat și cum s-a ajuns aici.
Coreea de Nord a glorificat la televiziunea de stat tacticile sinucigaşe ale trupelor sale trimise să lupte împotriva Ucrainei, cu câteva zile înainte ca liderul nord-coreean Kim Jong-un să călătorească la Beijing pentru a participa la o paradă militară unde se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce Moscova ia în considerare posibilitatea unui summit bilateral, informează Agerpres și EFE.
La forumul internațional “Războiul informațional: de la rezistență la reziliență”, șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kyrylo Budanov, a avertizat că viitorul exercițiu militar strategic comun ruso-belarus Vest-2025 (Zapad) va declanșa un val major de dezinformare și presiune cognitivă împotriva Ucrainei și a țărilor europene.
Portavionul Amiral Kuznețov, singurul portavion al Rusiei, se află în lucrări de mentenanță din 2017. Lucrări care tocmai au fost sistate pe termen nemenționat de industria rusă, ceea ce coincide practic cu „finalul de drum” al navei ruse. Dar cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil faptul ca lucrări de mentenanță planificate să dureze doi ani s-au întins pe o perioadă atât de lungă? Sancțiunile impuse industriei ruse după invadarea Ucrainei, dar și sistemele foarte vechi și depășite tehnologic ale navei sunt doar câteva dintre răspunsuri. Ceea ce a pus „capac” portavionului Amiral Kuznețov sunt câteva incidente deosebit de grave petrecute în perioada lucrărilor de modernizare. Să le trecem în revistă.
Planul SUA pentru Fâşia Gaza după război prevede strămutarea întregii populaţii a acestui teritoriu palestinian, care ar urma să fie plasat sub administraţie americană timp de zece ani pentru a fi transformat într-un centru turistic şi tehnologic, a relatat duminică Washington Post, citat de Agerpres și AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a sosit în China într-o vizită oficială efectuată la invitația președintelui RPC Xi Jinping.
Armata ucraineană a înconjurat forțele ruse de ocupație în apropierea orașului Dobropillya din regiunea Donețk din estul Ucrainei. Acest lucru a fost declarat sâmbătă (30.08.2025) de purtătorul de cuvânt militar al armatei ucrainene, Viktor Trehubov, pentru Radio NV.
