Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Submarinul rusesc Kolpino a lansat o rachetă Kalibr în Marea Neagră, în cadrul exercițiului strategic “Caucaz-2020”
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 24.09.2020, echipajul submarinului Kolpino din compunerea Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a lansat o rachetă de croazieră Kalibr asupra unei ținte de coastă.

“Îndeplinind misiuni de întrebuințare a complexului de rachete de mare precizie, echipajul submarinului Kolpino a efectuat lansarea unei rachete de croazieră, din imersiune, care a lovit o țintă aflată într-un poligon din zona de coastă. Racheta a evoluat pe o traiectorie complexă, distrugând ținta aflată la o distanță de aproximativ 100 de mile marine. Lovirea cu precizie a țintei a fost confirmată de mijloace pentru controlul obiectivului, respectiv drone ale Aviației navale a FRMN”, se arată în comunicatul de presă, citat de agenția de presă Interfax.

După cum au precizat reprezentanții ministerului, lansarea rachetei s-a produs în cadrul exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.

“Pentru asigurarea securității îndeplinirii misiunilor de luptă și închiderea raionului interzis pentru navigație, au fost implicate 20 de nave de luptă și auxiliare din compunerea FRMN, precum și avioane aparținând Aviației navale”, au menționat reprezentanții departamentului.

Comentariul autorului: Lansarea rachetei de croazieră de tip Kalibr (probabil 3M14K) de la bordul submarinului Kolpino reprezintă prima activitate de anvergură executată în cadrul exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.

Cu certitudine, pe parcursul zilei și/sau în zilele următoare, vor fi efectuate și alte lansări de rachete, cu complexele operativ-tactice Iskander și cu alte mijloace ofensive din dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Submarinul B-271 Kolpino este unul din cele șase submarine Proiect 636.3 din dotarea Brigăzii 4 Submarine - Novorossiysk a FRMN. Acesta este unul dintre cele mai active submarine ale flotei, participând la mai multe activități de pregătire pentru luptă soldate cu lansări de rachete sau torpile, atât în Marea Neagră, cât și în Marea Mediterană.

Submarinul a participat, timp de aproape doi ani, la misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană, fiind dislocat în portul Tartus din Siria. Acesta a participat la executarea unor atacuri cu rachete din Marea Mediterană asupra pozițiilor insurgenților sirieni, atât în mod individual, cât și în tandem cu submarinul B-268 Veliky Novgorod. În timpul campaniei siriene, patru din cele șase submarine ale FRMN (B-237 Rostov pe Don, B-265 Krasnodar, B-268 Veliky Novgorod și B-271 Kolpino) au lansat, în total, 39 de rachete de croazieră Kalibr (3M14K). Cel mai multe dintre acestea, adică 29 de rachete, au fost lansate de submarinele B-268 Veliky Novgorod și B-271 Kolpino.

În mod individual, submarinul B-271 Kolpino a lansat o singură dată, pe 03.11.2017, șase rachete 3M14K. Împreună cu submarinul B-268 Veliky Novgorod a lansat rachete în două rânduri, pe 14.09.2017 (șapte rachete) și pe 05.10.2017 (10 rachete).

Submarinul B-271 Kolpino a efectuat lansări de rachete Kalibr și în Marea Neagră, în cadrul activităților de pregătire pentru luptă. Astfel, pe 09.10.2019, submarinul a lansat două rachete cu complexul Kalibr-PL. Este vorba despre o rachetă de croazieră 3M14K (împotriva unei ținte terestre din poligonul Opuk) și o rachetă antinavă 3M54 (împotriva unei ținte navale dintr-un poligon maritim).

De asemenea, în mai multe rânduri, submarinul a simulat lansarea unor rachete de tip Kalibr, efectuând lansări electronice.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov
Portavionul american Harry S. Truman a ieșit din Marea Mediterană și revine la baza din Norfolk, după o misiune complicată în Marea Roșie în care a pierdut trei avioane F/A-18
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o altă țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM
Avioanele F-16 ale României protejează 24/24 granița Alianței cu Rusia: Imagini spectaculoase cu F-urile noastre, în misiune comună cu cele poloneze și portugheze
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”

Ştiri Recomandate

Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
Un parteneriat istoric pentru securitatea Europei de Est: Cum a forțat incidentul cu dronele rusești o cooperare fără precedent între Polonia și Ucraina
Militari ucraineni în regiunea Donețk, direcția Pokrovsk
EXCLUSIV
Război la intensitate mare: Forțele ruse și-au dublat numărul de atacuri pe o direcție importantă în Donețk
De la scut anti-rachetă la „partajare nucleară”: Cum își schimbă Polonia strategia de apărare și de ce se uită spre Franța, nu spre SUA
Secretele dronelor ruseşti „Rubicon”, expuse la liber pe internet: Un propagandist rus a dezvăluit din greșeală o importantă facilitate militară (FOTO)
„Bestia” americană se reinventează. De ce Armata SUA grăbește radical modernizarea legendarului tanc Abrams?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
Forțele speciale ale Ucrainei au lovit rafinăria de petrol rusă din Volgograd. Din totalul prelucării petroliere a Rusiei, 5.6% se află la Volgograd
Update nu doar la avioane. Un aliat esențial al SUA în Asia va dispune de un simulator F-16 Bock 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
Franța a dezvăluit indirect, în premieră, numărul de avioane Mirage-2000 livrate Ucrainei. Iar veștile nu sunt bune, departe de cele mai optimiste prognoze
Aviația militară a Turciei a primit al 4-lea T-70. Programul elicopterului Black Hawk turcesc supraviețuiește pe modul „avarie”
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Ucraina va primi rachete pentru sistemele Patriot și HIMARS în cadrul a două pachete de ajutorare PURL
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
F-22 Raptor stabilește un record istoric: Cea mai lungă lansare a unei rachete AMRAAM, dar performanţa rămâne la secret
Analiza sondajului INSCOP: De ce 74% dintre români vor să facă stagiu militar voluntar, în contexul unui peisaj geopolitic tensionat?
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Scenariul din 2022 nu s-a mai repetat: Armata rusă a început să părăsească Republica Belarus după finalizarea manevrelor “Vest-2025”
Rușii visează la propriul Starlink: Șeful companiei Roscosmos a anunțat apariția terminalelor rusești ale unui nou sistem de comunicații prin satelit
Jocul periculos din jurul uriașei centrale nucleare din Zaporijia și de ce Ucraina este interesată de menținerea acestui risc
Rolul vital al României, explicat de un general NATO: „Ramstein-ul Estului” va asigura stabilitatea Ucrainei
Sistemul american de rachete Typhon, testat în Japonia (VIDEO): Forțele Armate ale SUA și-au intensificat prezența militară în Pacific, iar China protestează vehement
Harta Europei / pexels, aliaksei lepik
EXCLUSIV
Poate Occidentul să facă o schimbare de ritm suficient de puternică pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean?
Iese în sfârșit soarele pentru IAR-99? Primele 5 avioane ar putea fi livrate Armatei în aceste zile după ce ultima piesă din puzzle a fost livrată
Viitoarele programe de înzestrare ale Armatei României: Oportunitatea producției naționale și rolul Șantierului Naval Damen Galați
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
Aspen European Strategic Forum 2025. Lideri și experți din NATO și UE, prezenți la București la o conferință-cheie privind securitatea europeană
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
pixel