Submarinul strategic USS Nebraska (SSBN-739) a efectuat în cursul acestei săptămâni patru teste cu rachete balistice Trident II (D5), care pot fi echipate cu încărcături nucleare, au anunțat Forțele navale ale Statelor Unite.
Testele s-au desfășurat în largul coastelor sudice al statului american California, primele două lansări au avut loc pe data de 4 septembrie, iar alte două au fost efectuate pe 6 septembrie.
Obiectivul principal al testelor a fost de a valida criteriile preconizate de performanță ale sistemului strategic Trident II (D5), a cărui durată de exploatare a fost extinsă.
Astfel de teste sunt efectuate în mod regulat pentru a evalua și garanta fiabilitatea și acuratețea continuă a sistemului. Testele nu au fost efectuate ca răspuns la vreun eveniment mondial în desfășurare, au precizat Forțele navale americane, informează Mediafax.
De la introducerea modelului Trident II (D5), în anul 1990, au fost realizate 176 teste de succes cu acest tip de rachetă, care este folosită de submarinele strategice americane (clasa Ohio) și britanice (clasa Vanguard).
Alături de rachetele intercontinentale și bombardierele capabile să lanseze arme nucleare, submarinele strategice sunt unul din elementele triadei nucleare a Statelor Unite, care are rol descurajare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News