Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tancurile israeliene Merkava așteaptă ordinul să invadeze Gaza, premieră în ultimii ani (Video). Rachete, lansate și din Liban
Forțele terestre
Data publicării:
Situația din Israel e departe de a se calma, în a cincea zi de confruntări. Hamas lansează în continuare rachete spre Israel, iar în timpul nopții trecute trei rachete au fost lansate spre Israel din Libanul vecin.
Tanc Merkava al Israelului, sursă foto: Wallpaper via. Israel Today
Tanc Merkava al Israelului, sursă foto: Wallpaper via. Israel Today

Pe fondul escaladării Forțele Terestre Israeliene au desfăşurat artileria și infanteria mecanizată de-a lungul frontierei cu Fâşia Gaza. De aici au fost lansate sute de proiectile – din obuziere şi tancuri – împotriva poziţiilor teroriştilor Hamas în Fâșia Gaza.

Cu toate că au apărut informații contradictorii cu o operațiune militară terestră în Gaza, după ce un oficial al Forțelor Armate Israeliene (IDF) a confirmat eronat, IDF a revenit și a subliniat că s-a intervenit terestru în Gaza.

Dar această opțiune nu doar că este pe masă, ci este foarte probabilă. În fond, IDF și-a dus deja tancurile Merkava la granița cu Fâșia Gaza iar acest lucru este cât se poate de concludent. DefenseRomania a anunțat în premieră încă din primele ore ale dimineții de ieri că  Statului Major al IDF i-a fost prezentat spre aprobare o operațiune militară de invadare a Fâșiei Gaza. 

 

Dacă până în acest moment Forțele Terestre nu au invadat încă Gaza, ci au lansat proiectile de la graniță, Forțele Aerine sunt mult mai active. IDF a precizat azi într-un comunicat de presă că aproximativ 160 de avioane de luptă, de la 12 escadrile, au lovit peste 150 de ținte subterane - tuneluri şi depozite de muniţii - ale teroriştilor Hamas, în nordul Fâșiei Gaza.

 

Ultima dată când Israelul a invadat Fâșia Gaza a fost în 2014

 

În cazul în care Israelul va invada Gaza, aceasta va fi o premieră în ultimii șase ani. Ultima operaţiune militară israeliană în Fâşia Gaza, un teritoriu de două milioane de locuitori supuşi unei blocade israeliene de mai bine de 10 ani, datează din 2014.

Atunci, tot după ce Hamas a lansat rachete, ca și acum, situația a degenerat. IDF a extins operațiunea pe 17 iulie 2014, când soldații israelieni au lansat o invazie în Gaza cu scopul de a distruge sistemul de tuneluri al grupării teroriste Hamas. Forțele israeliene s-au retras pe 5 august 2014, iar pe 26 august 2014 s-a ajuns la un acord de încetare a focului.

În 2014, pe durata confruntărilor dintre Israel şi Hamas, confruntare care a durat atunci 50 de zile, au fost înregistrate cel puţin 2.251 de victime de partea palestiniană, mulți dintre ei civili, şi 74 de partea israeliană, aproape toţi soldaţi.

În ceea ce privește lansările de rachete, acestea continuă la foc automat spre Israel. Până în prezent se pare că au fost lansate aproximativ 1.800 de rachete din Gaza, fiind un test extrem de important pentru sistemul Iron Dome. Interesant e că în noaptea de ieri, trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre Israel.

Un apropiat al Hezbollah a negat faptul că gruparea libaneză a lansat atacuri spre Israel. În 2014, la ultima invazie, Hezbollah a lansat de asemenea rachete către nordul Israelului


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum s-a încheiat o bătălie rară între un tanc rusesc și unul ucrainean care au ajuns față în față pe linia frontului (Video)
S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro

Ştiri Recomandate

Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
pixel